Tomograful lui Sabin / Autoevaluare

Oare de ce cautam mereu aprecierea celor din jur? De ce ne dorim atat de mult sa ni se spuna ce buni, frumosi, destepti si... grozavi suntem? Ce valoare au toate aceste desertaciuni intr-o lume din care onestitatea si sinceritatea au disparut aproape complet? Stiu ca vorbele conteaza enorm uneori, mai ales ca viteza vietii ne-a invatat cu stereotipuri, inclusiv in gandire, ne obliga la etichetare rapida si clasificare subiectiva atunci cand avem de facut alegeri dar... Stiu ca anumite tipuri de personalitate au nevoie de acest gen de adulatie, de acest gen de exercitiu de imagine deoarece isi iau energia vitala exclusiv din „sondaje” extemporanee. Pentru ei e o problema hamletiana, de viata si de moarte, uneori chiar la propriu, dar... Stiu ca unii pragmatici, lipsiti de asemenea vulnerabilitati, stiu bine sa-i manipuleze pe cei vanitosi pentru a-si atinge interesele, dar... Daca noi am fi convinsi sau, pentru a nu fi atat de extremist, daca am STI si am SIMTI de mai multe ori decat acum ca ceea ce facem este bine, ca ceea ce spunem este bine, parerile si implicit atitudinea celor din jur ar capata o alta conotatie. Deci, ar fi bine sa aflam cine suntem cu adevarat, ar fi bine sa functionam dupa niste principii solide, ar fi bine sa ne respectam aproapele. Bineinteles ca exista si exceptii, acestea sunt cele care dau sarea, piperul si cianura vietii pentru ca altfel uniformitatea ne-ar nevroza cu plictiseala ei. Sunt oameni care nu au nevoie de niciun fel de oglindire sau feed-back, iar dintre acestia cei mai numerosi sunt nesimtitii, pentru ca nu sunt numai ei inclusi aici. Nesimtitul nu are probleme pentru ca el este PERFECT. Este ca gandacul de bucatarie sau ca sobolanul care vor supravietui razboiului atomic. Sabin Nemes BOTA