Curs valutar
Euro
Dolar american
Lira sterlină
Forint unguresc
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Tomograful lui Sabin / Arhivar
Aseară am vorbit la telefon cu un om deosebit, pe care l-am cunoscut în circumstanţe mai puţin faste. O vedetă a unor alte timpuri, de care, majoritatea celor sub 50 de ani nu cred că au auzit, bucureştean get-beget, prieten sau cunoscut cu toţi cei „mari” , mai ales din sistemul medical, cei pe care îi vedeam la televizor sau din cărţile cărora învăţam. Reclamase un medic care, în opinia lui, nu se ocupase de el aşa cum trebuie.
I-am dat un răspuns în care i-am revelat pas cu pas câte regulamente încălcase respectivul medic doar pentru a-l primi şi pentru a se ocupa de el, precum şi faptul că acesta merita, de fapt mulţumiri. Atunci a venit să mă vadă, dar, cred eu, mai ales să se „măsoare” cu mine, personajul fiind foarte înalt. Nu ştiu cât a contat faptul că eu sunt mai înalt cu 2-3 cm dar, de atunci am rămas într-o relaţie civilizată, agreabilă, chiar dacă vorbim odată la 2 ani.
Mi-a cerut ajutorul într-o problemă legată de senectute, subiect ce poate fi extrem de dureros mai ales când eşti cu mâinile legate în faţa indiferenţei şi cinismului implacabil al sistemului. Mi-a spus că nu înţelege unde au dispărut reperele morale umane, dar mai ales profesionale şi că nu îşi găseşte calea în lumea aceasta condusă exclusiv de ban şi pragmatism oportunist nedisimulat, atât cât mai are o cale la cei peste 80 de ani. Văzând tot ceea ce se întâmplă în jur, se pare că umanitatea se apropie de un punct de inflexiune sau aşa ceva...
Între tradiţia care ne permite să facem lucrurile aşa cum le făceau părinţii şi bunicii noştri, să ne îmbrăcăm frumos şi să mergem la teatru sau balet sau la un concert şi consumismul care ne-a năpădit, invadând absolut toate ungherele existenţei noastre, pe fondul fracturii majore între generaţii datorată mai ales lipsei de comunicare, înlocuită de surogatele maligne oferite de aşa-zisa societate informaţională, când „noua generaţie” se revoltă chiar şi la gândul unei continuităţi, indiferent la ce nivel şi în ce domeniu, clamând necesitatea promovării exclusive a propriilor interese şi a propriilor „idealuri”, când educaţia şi şcoala sunt tratate în antiteză cu „talentul”, când principiile directoare sunt „trăieşte clipa” şi „apucă şi fugi”, când te poţi alege cu averi în bitcoins blocând calculatoarele altora, reiese clar faptul că aproape tot ce facem acum are doar valoare „arhivistică”, în cel mai bun caz de material de documentare pentru unii dintre cei ce vor veni şi ar putea fi interesaţi să se inspire, în caz că societatea ar reveni cu picioarele pe pământ şi ar dori să îşi creioneze , din nou, nişte comandamente solide şi altruiste. Sau praf şi pulbere.
