Tomograful lui Sabin / Argheziana

În ultima vreme am tot felul de revelații frustrante. Condusul mașinii a devenit extrem de solicitant, am tot mai des impresia că aproape nimeni nu mai respectă nicio regulă dar... nu se întâmplă nimic. Mediocritatea, isteria, nesimțirea și impostura de toate felurile, inclusiv profesională, îmi rănesc mintea și sufletul... dar parcă le văd doar eu deoarece nu se întâmplă nimic. Am sentimentul că, în anumite privințe regresăm periculos ca societate, ca sistem, sau poate, toate acestea sunt doar rodul percepției mele distorsionate și de fapt, eu sunt isteric.

La Rochefoucauld spunea că cei mai mulți dintre noi avem părți ascunse, pe care hazardul le poate scoate la lumină. Atitudinile noastre sunt rezultanta interacțiunii cu mediul, o mixtură de elemente înnăscute și altele dobândite, cu origine psihologică, culturală și sociologică. Instinctele noastre fundamentale se formează în prima co­pilărie, în familie și apoi pe parcursul perioadei de învățare iar de-a lungul vieții, fiecare dintre noi interac­ţionăm cu mediul social care ne-a fost dat sau pe care ni l-am ales, care reprezintă atât o sursă de plăcere dar mai ales una de frustrare, reperele fiind strâns legate de educație și de cultură.

Într-o oarecare măsură, atitudinile sunt componente ale personalităţii, dar în cea mai mare măsură provin din anturajul nostru social, din grupul al cărui sistem de valori și mod de acțiune le împărtășim și le utilizăm. Toți re­curgem la comparații în evaluarea rea­lității și tot ceea ce percepem este ra­portat la arhetipuri, analiza situațiilor și implicit răspunsul adaptat depin­zând de acestea. Sunt modele particulare ale predispoziției noastre pentru acțiune ce devin, în timp, un checklist pentru evaluare și un evantai de potențiale reacții la o anume situație. Atitudinile sunt repere ce permit integrarea eficientă a indivizilor în societate, acestea fiind modul nostru de acțiune bazat pe cunoașterea anticipată a mediului social cu scopul de a ne reduce  neliniștile în fața necu­noscu­tului și incertitudinilor.
Iar atunci când nu dispunem de niciun reper pentru a avea o atitudine, fie acționăm la plesneală, fie încercăm să generăm pe loc un răspuns coerent fie, cel mai adesea, căutăm în anturajul nostru moduri de acțiune care ne lipsesc, imitând comportamente ale altor membri ai grupului. Dar toate acestea ar trebui să aibă o limită: cea a bunului simț, a fricii de ridicol și a conștiinței propriei valori. „Vreau să te pipăi și să urlu...”