Tomograful lui Sabin / A trai cu disperare

Imi tot intorc amintirile pe fata si pe dos, dar cu certitudine nu ma pot insela foarte tare, doar sunt bastinas si am crescut odata cu orasul. Oare ce se intampla cu noi, oameni buni? Voi nu va intrebati? Pe zi ce trece aud tot mai des sirenele ambulantelor, de dimineata pana dimineata, sunt tot mai multe si nu mai vreau sa ma gandesc ce transporta la spital... Nu iti trebuie multa imaginatie ca, inchizand ochii, sa te crezi uneori in mijlocul unei catastrofe, tot mai des circulatia cu masina poate deveni o aventura, de fapt pana si cel mai neinsemnat lucru poate deveni o aventura de necontrolat… Mi se pare ca se poate intampla orice, nu neparat bun, fara sa ma mir prea mult, ca intr-un film prost cu scenariu previzibil. Iar daca mai citesti si presa sau te uiti la tv, chiar risti sa o iei pe aratura de teama sau anxietate. De unde atata nerabdare, ura si agresivitate, de unde atata lacomie la mancare si bautura si bani si putere, oare vine potopul sau THE BIG END si noi nu stim? Zi dupa zi suntem tot mai vlaguiti de existenta asta pe muchie, bagam in noi toate prostiile, tragem cu disperare din tot mai multe tigari, ne aruncam orbeste cu capul inainte cu o frenezie demna de o cauza mult mai buna, fara sa ne dam seama ca ne comportam mai degraba ca niste muste care se zbat intre geamuri. Nu vreau sa pomenesc de „pierderile colaterale”, durere si suferinte de nedescris, izolare, alienare, familii neglijate sau maltratate sau distruse, copii si batrani abandonati… parca tuturor ni s-a spalat creierul si ni s-a pus in loc o singura porunca: traieste clipa! Dar asta nu mai seamana a viata, ci a isterie curata si frica si lasitate. Negam aprioric orice, suntem capabili sa ne pierdem vremea facandu-ne reguli proprii ale bunului plac doar pentru a nu respecta regulile scrise sau nescrise ale comunitatii, gasim intotdeauna vinovati pe altii pentru a prezerva in fata unei proprii constiinte aflata in coma o iluzorie bruma de demnitate. Oare nu ne trebuie un dus rece pentru a ne putea apuca apoi de treburile cu adevarat serioase? Viata nu ne asteapta, ea trece oricum. Sabin Nemes BOTA