Tomograful lui Sabin / A noastră

Speranţa are abilitatea de a vindeca oamenii. Persoanele care îşi păstrează speranţa atunci când luptă cu boala, au şanse mult mai mari de recuperare. Acesta este un fenomen incontestabil observat, inclusiv ştiinţific de foarte multă vreme. Numeroşi pacienţi cu boli cronice, fie ele fizice ori mentale cred că situaţia lor este fără ieşire, una definitivă şi au foarte puţine şanse de recuperare.

Dacă cei ce furnizează servicii medicale vor începe într-un sfârşit, să înţeleagă importanţa prezenţei speranţei în procesul de recuperare, poate vor învăţa să o inoculeze pacienţilor, ajutându-i să îşi dezvolte o strategie pozitivă pentru a-şi ameliora statusul fizic şi afectiv. Trebuie crescute speranţa, optimismul şi încrederea, toate componente ale unei psihologii pozitive, acestea fiind cele care generează un mai mare sentiment de bine, ameliorând semnificativ  şi bunăstarea fizică.

Există specialişti care pot furniza strategii de identificare, personalizare şi creştere a speranţei şi optimismului prin care pacienţii pot lupta mult mai eficient cu boala, îşi pot ameliora semnificativ nivelul de satisfacţie existenţială şi implicit procesul de recuperare. După unii, speranţa ar trebui văzută ca un mecanism ce permite surmontarea lipsei de motivaţie pentru a atinge un anume obiectiv, indiferent de obstacolele întâlnite, urmând căi personalizate iar după alţii, aceasta este doar un atribut cognitiv şi motivaţional necesar pentru a iniţia şi susţine toate acţiunile necesare atingerii unui scop, sau, felul în  care va ajunge un individ să îşi abordeze optim relaţia cu problema de sănătate. Oricum, ambele modele văd speranţa ca o unică modalitate de menţinere a motivaţiei personale, în ultimă instanţă de creştere a optimismului. Introducerea conceptului de creştere a speranţei în programele terapeutice are atât efecte fizice cât şi psihice, chiar dacă este vorba de boli grave sau terminale. Studiile clinice au demonstrat că speranţa creşte eliberarea de endorfine şi encefaline care intervin în blocarea durerii.

Speranţa nu trebuie hiperbolizată până la negarea existenţei problemei sau, în cealaltă extremă, până la certitudinea surmontării acesteia, deci conexiunea cu realitatea obiectivă trebuie menţinută permanent. Impactul pe care speranţa îl poate avea asupra procesului de recuperare este susţinut atât de date empirice cât şi de studii ştiinţifice.