Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Toate proiectele lunii august au fost votate de consilierii județeni în ședință ordinară
Ședința a fost condusă de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, alături de care s-au aflat vicepreședinții Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan, dar și secretarul județului, Aurica Todoran.
S-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Construire anexă pentru depozitare - magazie pentru lemne” la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Vișeu de Sus, fiind atribuite și licenţele de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate pentru operatorii de transport declaraţi câştigători la şedinţele de atribuire electronice, dar și licențele pentru curse regulate speciale pentru elevi și angajați. Un alt proiect de hotărâre a privit modificarea Programului de transport 2013 - 2019 prin reducerea numărului de curse din graficul de circulație.
Aleșii județeni au aprobat organigrama, statul de funcții şi Regulamentul de organizare şi funcţionare ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecția Copilului Maramureş, respectiv organigrama și statul de funcții la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară. Consilierii județeni au votat pentru achiziţionarea de servicii juridice de asistență şi de reprezentare pentru Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Sighetu Marmaţiei, în litigiu de muncă, dar au aprobat și normele financiare pentru utilizarea sumelor alocate de Consiliul județean prin contracte de susținere financiară a activităților sportive.
Punctele suplimentare de pe ordinea de zi au prevăzut încheierea Acordului de cooperare între Consiliul Județean și Asociația Social – Cultural - Creștină „eCreator” în vederea realizării în comun a acțiunii „Maramureșul Unirii”, precum și un proiect privind participarea județului Maramureș la Festivalul Internațional „Centenar Fest”, organizat de Centrul Cultural Vatra din Republica Moldova. În finalul ședinței, consilierilor județeni li s-a făcut o informare privind Raportul de audit din luna iulie a Camerei de Conturi Maramureş.