Toamna manelelor si ''Suferinta rasei albe''

Neste afise colorate ca fustele pirandelor din vremea satrelor anuntau ca la Casa de Cultura din Baia Mare se face spectacol de spectacol, cu artisti unul si unul, adicatelea Florin Salam, Gabi de la Oradea, Edy Talent, Leonardo, inca ceva tipe si capu’ la afis, Nicolae Guta, fost Nicolae Lingurar, viitor Guta Reynolds, idolul rromancelor gestante si maneliste. Pe la ceasurile cand se lasa seara si ciorditorii se pregatesc sa dea atacul la portofelele cu lovele, mai ezact miercuri, buluceala mare la Casa de Cultura. Fara grija portofelului, ca mi-l sustrasese alt oligofren, m-am prezentat si io la casa cu pricina, ca si mie-mi place cultura ca la tagan angrustiku’, respectiv inelu’. La intrare, taganeala in tata regula, intre omu’ pus acolo sa rupa bilete si un stol de kurunguri, care-s cele mai negre cirikli, adica paseri. Ziceai ca Hatvanul a fost cuprins de o emulatie culturala fara precedent, de-am crezut o minuta ca urmeaza sa tina o conferinta... Patapievici. Noroc c-am vazut niste dinti pe un afis si mi-am adus aminte la ce eveniment cultural major urma sa fiu martor. Reminiscente culturale La inceput, m-am bucurat ca sala ducea dorul spectatorilor, asta si in ideea ca fanii manelelor au dus cu ei in sala neste arome situate intre acru si amarui, probabil o reminiscenta culturala a perioadei in care se statea in tahra (cort), fara nangarlin (baie). Am remarcat si cativa avizi de cultura imbracati shukares, dati cu ulei pe par si incaltati cu pantofi de unica si vesnica folosinta. Ma asteptam la o explozie de culori, motiv pentru care ma si batuse gandul sa imprumut o camasa hawaiana, da’ nu m-as fi asortat cu anturaju’. In locul unor culori vii si pastelate, am descoperit tonalitati sobre, mergand de la negru-patat pana gri-jeg. Doar din loc in loc, cate-o piranda cu basma diklo mai spargea monotonia oarecum surprinzatoare. Se vede treaba ca de cand nu mai particip la reuniuni mondene, s-a schimbat si moda. Ce mi-a mai placut, e ca minoritarii sunt atenti la viitorul progeniturilor, motiv pentru care ii invata de mici cu muzica de calitate... Am revazut parca imagini de la Woodstock, cu mamici tragang „iarba” cu puii de om in brate, paralela a gandirii ce mi-a fost facilitata de dintarasul fara patent Costi Ionita, atunci cand se scapa pe gura ca „manelele vine din muzica rock”. In vreme ce lumea se binedispunea si se incalzea cu ceva licori din recipiente de plastic, asteptand febril inceputul evenimentului, am remarcat sosirea in sala a unuia dintre candidatii la functia de primar al Baii Mari, din vremea ultimelor alegeri locale. N-am sa cedez ispitei si n-am sa-i dau numele, pentru ca mi se pare mai misto sa-i banuiti pe mai multi decat sa radeti de unul singur. Poate prezenta insului acolo tine de o strategie electorala, in ideea ca, cine stie, la urmatoarele alegeri, o comunitate atat de bine reprezentata poate avea un cuvant greu de spus. Nae si cu Nicolae Spectacolul a inceput cu aparitia pe scena a unui baiat de baiat, care se voia un fel de prezentator de artisti. Dupa vocabular l-am banuit un cititor infocat al lui Sartre, ca mi s-a facut putin greata. Gramatikani vorbind, nici n-a fost chiar asa de rau si oricum Guta anuntase ca „Noi, rromii, le avem mai greu cu scoala.” O individa a scos niste sunete vreme de doua piese, apoi s-a produs o solista bucala, posibil de rasa alba, insotita de doua fufe care au dat energic din ce aveau ele in dotare, dupa care a mai gajiit inca una, cica foarte cunoscuta si celebra. Fiecare s-a produs cate doua numere. Publicul s-a dovedit destul de apatic; numai cand una dintre „artiste” a racnit de-am crezut c-o aflat c-o murit muma-sa: „Va iubesc pe toti!”, unu’ din public i-a sugerat pe un ton mai scazut: „Ia-ne pa rand!” In sfarsit, a mai venit o data pe scena baiatul ala de era si prezentator si ragusit, si a anuntat surpriza serii, adica pe unu’ de-i zic manelistii „Regele sexului”. Cotcar nevoie mare, tipul a lalait ceva intermediar intre muzica din filmele indiene, la care-am plans cand eram copil bolnav de rubeola, si ceva hip-hop, daca va puteti imagina ceva asa de incredibil. In vremea asta, o rromanca, cam despuiata pentru cat de frig era in sala, facea tot felul de rotocoale din buric si solduri. Despre texte, putin scabroase, n-as putea zice tare multe, da’ Sigmund Freud cu siguranta ar fi avut de scris niste carti. S-au mai produs Edy Talent, un tip care, in mod normal, ar fi trebuit sa invete pentru examenul de incapacitate, ca n-are decat 14 anisori, unu’ Leonardo si nu mai stiu cine, c-am iesit la tagara. Salam n-a fost. La final a cantat si Guta despre cum i-a gasit el in telefon la ceva iubita mai zvapaiata de-a sa doua numere straine, ceva de iubire si tot restul tacamului si mezanplastului. Ca sa nu vina cu mana goala in Baia Mare, Guta a adus-o si pe fie-sa, Nicoleta, cu care a facut un duet de familie de sa moara dusmanii lor. N-am stat pana la final, ca n-am mai suportat. Se umpluse si sala intre timp si mi-era groaza de inghesuiala de la iesire, c-aveam reportofonul si celularul la mine. M-am dus acasa, m-am dat cu DTT, m-am spalat cu spirt, mi-am ars hainele cu care-am fost la spectacol si, ca sa-mi inchei seara culturala asa cum se cuvine, am terminat de citit o carte a lui Nae Ionescu: „Suferinta rasei albe”. Nelu de la Meda