Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Toamna în satul de pe Dealul Florilor
Vă mai aduceți aminte de acei ani în care, împreună cu cei ai casei, pregăteați proviziile pentru iarnă, iar cămara era plină cu de toate? Evident, nu lipsea gustoasa silvoiță fără zahăr, absolut naturală, fiartă în căldare de aramă la foc domol, din lemn bătrân.
Și în acest an, Muzeul Satului din Baia Mare a vrut să reediteze acest moment de suflet care ne amintește de copilărie. Așadar, copii, părinți, bunici, cadre didactice și iubitori ai satului de odinioară au fost invitați la acest eveniment inedit, care a avut loc săptămâna trecută.
Pregătirile au început dis-de-dimineață și fiecare a avut ceva de făcut: unii au tăiat lemnele, alții au pregătit prunele, alții au spălat și „dejdeocat” prunele. Desigur, au fost și ajutoare de nădejde: elevii clasei a III-a, de la Școala Gimnazială „Ep. dr. Alexandru Rusu” , prof. înv. primar Monica Nădișan, micuții din grupa mare A, de la Grădinița cu program prelungit, Nr.3, structură a Colegiului de Arte, educatoare Costin Simona și Dragoș Patricia, care au ajutat la învârtit în căldare, dar și elevii de la Liceul „Spiru Haret” UCECOM Baia Mare. Și cum de lângă silvoiță nu puteau lipsi cocuții aburinzi cu coajă crocantă, elevii de la profilul alimentație s-au apucat de treabă.
Alături de personalul muzeului și noi, au fost și seniorii de la Asociația Caspev, care au împărtășit celor mai tineri din secretele unor preparate culinare delicioase, în timp ce învârteau temeinic în căldarea cu prune.
Printre povești, frământat, învârtit în căldare și arome irezistibile, orele au trecut, ,,mierea de prune” a prins consistență și încet, încet, a fost numai bună de degustat și de pus în borcane. Gustul desăvârșit și mirosul îmbietor ne-au transpus imediat în satul de odinioară al bunicilor, acolo unde, la fel ca acum, stăteam până noaptea târziu să degustăm bunătățile care erau ,,de pus pe iarnă”.
A fost o zi lungă, însă extrem de productivă și bogată în experiențe noi pentru unii, cunoștințe interesante pentru alții, dar mai ales pentru păstrarea unei tradiții locale, cu un rezultat atât de apreciat și de gustos.
Foto Cristian Robescu