Ţesând tradiţia străbună

Pe Ana Rus din Chechiş, sau “tanti Anica”, o cunoaşte toată lumea. E una dintre puţinele bătrâne care duc mai departe arta ţesutului şi realizarea de costume tradiţionale autentice.

Pe vremuri, ţăranii autentici maramureşeni considerau că cineva nu e gătit de sărbătoare dacă nu îmbracă costumul popular. Aproape în fiecare casă exista câte un război de ţesut, care era lăsat moştenire, din generaţie în generaţie. La fel şi arta de a-l folosi.

Astăzi, din păcate, războaiele se găsesc mai mult la muzeu. Iar cei care le pot folosi sunt extrem de puţini.

Ana Rus, din Chechiş, sau „tanti Anica”, păstrează încă vie această tradiţie moştenită de la străbuni. Spune că: „Încă din copilărie mi-a plăcut să fac lucru de mână. Orice. Şi cipcă am făcut, şi ţoluri colorate, şi ţoluri de lână, mileuri, spăcel, poale, ştergură după tablou etc. Este mult de lucru, că de exemplu pe un ţol colorat este de lucru o săptămână. Am fost mai mulţi fraţi şi lucrau mama şi surorile mai mari. Eu, fiind cea mai mică, atunci când le vedeam pe ele că lucrează, mai torceau sau făceau lucru de mână, încercam să învăţ şi eu. Pe atunci trebuia să lucrezi să-ţi faci haine, că nu erau bani, lucram de nevoie. Că nu se cumpărau ca acum. Iar eu le furam aţă şi lucram şi eu. Şi uite aşa am început, dar de micuţă.

Pe atunci, fiecare lucra să aibă haine pe când vine vara. Plus că era greu că nici nu erau atâtea maşini de cusut. Pe atunci femeile torceau şi se îmbrăcau cu haine de cânepă, de in şi de bumbac. Mama mea a fost mireasă cu pole şi cu spăcel şi cu gubă. Dar să se înţeleagă bine, de la aţă făceam tot. Mai bine zis, şi aţa o făceam noi din cânepă. Semănam cânepa, o culegeam, o duceam la apă, o topeam, o meliţam, o dădeam printr-o perie cu dinţi, apoi o torceam pe caier. De astea făceam pe atunci”.

Pe atunci, toate femeile din sat ştiau să lucreze la război. Iar „tanti Anica” spune că cele de vârsta ei ştiu şi astăzi: „A fost o perioadă când nu s-au mai purtat haine populare la noi în sat. Iar de vreo trei ani au început din nou oamenii să se îmbrace în port popular. Mai ales la Rusalii, la Biserică la diferite evenimente. Şi în felul acesta au început să se facă din nou costume populare. Eu i-am făcut costum popular nepoatei mele”. Ana Rus a lucrat mai mult cele de trebuinţă casei, dar a ajuns din întâmplare şi să „predea” această artă: „A fost un eveniment cu copiii şi am fost chemată să le fac o demonstraţie şi să le arăt cum se ţese la război. Copiii au fost foarte încântaţi. Eu nu sunt croitoreasă, dar dacă vreau să fac ceva, ştiu şi să croiesc. Am lucrat şi cu maşina de cusut. Orice lucru este de făcut, ştiu să-l fac. Mi-a plăcut să fac şi lucram chiar şi noaptea.

Făceam feţe de masă, draperii la geamuri, ştergare etc., asta bineînţeles pe lângă lucrul câmpului şi cele necesare în gospodărie”.

Acum, când face costume populare, cumpără pânza, deşi ar dori să facă singură totul, de la zero: „Eu mă ocup numai de partea de dantelă, mărgele, danteluri şi detaliile care se fac manual, restul duc la croitoreasă. Ce ţine de croitorie, să se lege mânecile etc., asta nu mai fac eu”.

„Mai mult am lucrat pentru noi, pentru a avea ce ne trebuie. Nu am făcut o afacere din asta, dar ştiu să fac tot ce-i nevoie. Plus că era obiceiul să se facă de toate pentru a avea ce să dai zestre. Plus că a trebuit să-mi fac ce am avut nevoie, pentru că soacra a avut trei fete şi le-a dat lor zestre, iar când m-am măritat, n-am aflat nimic. Iar de acasă nu prea am avut zestre că eram mulţi fraţi. Aşa că, dacă mi-a trebuit, a trebuit să-mi fac. Am fost atentă şi am început să iau modele. Aşa că şi ce am văzut la televizor, imediat pot să fac. Că mi-a plăcut lucrul de mână. Pot să spun că din moment ce ştiu să lucrez, pentru mine nu-i greu nimic. Mai greu este cu sapa (hohote), dar nici acolo nu-i greu dacă-ţi place şi eşti tânăr şi sănătos”.

Zilele acestea, familia Rus (Ion Rus 76 de ani, şi Ana Rus) a sărbătorit Nunta de Aur, 50 de ani de căsnicie. Care-i secretul longevităţii în căsnicie? „Trebuie să mai şi taci, şi să accepţi şi ce spune celălalt. Cine trebuie să tacă? Cine-i de vină. Iar uneori, chiar dacă ai dreptate, trebuie să nu spui tot ce gândeşti dacă vezi că omu-i nervos. Am fost împreună şi la bine şi la rău. Şi acum, după 50 de ani. ne iubim. De asemenea, munca este foarte importantă. Soţul meu a lucrat în zidărie, a făcut multe case în sat şi alte construcţii de care a fost nevoie” - Ana Rus.

În tinereţe, „tanti Anica” mergea la şezători: „ne adunam la o casă să facem lucru de mână. Torceau cânepă, lână, în funcţie de ce avea fiecare. Fetele mergeau cu mamele la o familie. Acolo veneau şi feciori şi apucau fusul fetelor şi fata trebia să meargă afară să plătească fusul, iar după câte un pupic se întorceau cu fusul recuperat. Era mare distracţie. Femeile făceau cozonaci sau gogoşi, se dădea ţuică şi vin. Parcă se distrau mai mult oamenii mai de mult. Duminica, după biserică mâncam şi plecam la horă în sat. Dar era regulă că la asfinţitul soarelui fetele să fie acasă”.