• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 27 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 11 Iunie , 2007

Teatrul Ararat, alternativa la Teatrul Municipal

Actorul si regizorul Claudiu Pintican afirma ca a fost bantuit de mai multa vreme de ideea de a incerca o formula independenta, privata, de a face teatru. L-a incurcat insa latura de hartogarie atat de tare, incat se bloca inainte de a face orice demers. In cele din urma, Claudiu Pintican s-a „intalnit” cu George Borza, intalnirea celor doi avand ca rezultat infiintarea Asociatiei Culturale „Ararat” si a Teatrului „Ararat”, primul teatru baimarean independent. Inca de la infiintare, Asociatia Culturala „Ararat” si-a propus mai multe activitati. A inceput prin editarea unei reviste, „Partner”, publicatie care urmeaza sa fie relansata intr-o noua formula. E vorba de o relansare, pentru ca revista a fost lasata o vreme in planul secund, mai importanta fiind aparitia primului spectacol al Teatrului Ararat. „Numele Ararat vine de celebrul munte din legenda biblica a potopului. Pe mine m-a marcat de multa vreme, inca din timpul studentiei, acest munte. Nu intamplator, pe fiica mea o cheama Ara. Pe scurt, acest teatru e un nou inceput. Chiar si numele teatrului, Ararat, este pus intr-un curcubeu, semnificand legamantul pe care l-a facut Dumnezeu cu Noe, dupa ce s-au retras apele. M-am gandit ca Baia Mare are nevoie si de o alternativa la Teatrul Municipal. De aceea am preferat sa gasim o alta locatie unde sa ne desfasuram activitatea si aceasta locatie este Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu”, gratie bunavointei domnului director Teodor Ardelean, care ne-a gazduit acolo si care a fost de acord cu demersurile noastre. E un lucru foarte important faptul ca Biblioteca Judeteana este locul cel mai vizitat de intelectualitatea Baii Mari. S-au adunat mai multe motive care ne-au indrumat inspre acel loc. Ne simtim bine acolo”, afirma Claudiu Pintican. Primul spectacol Ararat Primul spectacol al Teatrului „Ararat” se numeste „Gunoierul”, dupa un text de Mimi Cornel Branescu, un actor din Bucuresti. Cei de la Ararat sunt siguri de faptul ca acest spectacol va placea baimarenilor, pentru ca au vazut deja reactiile publicului. Au avut loc trei reprezentatii cu usile inchise: un spectacol pentru angajatii Bibliotecii Judetene, unul pentru angajatii Teatrului Municipal Baia Mare si unul pentru prietenii si cunoscutii actorilor. Premiera oficiala a spectacolului va avea loc tot la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu”, sambata, 2 iunie, de la ora 20.00. Piesa este foarte bine scrisa; are verva, are replica, are situatie, are un umor de foarte buna calitate, motive suficiente pentru ca testele la care a fost supusa piesa inainte de premiera sa fie trecute cu brio. Claudiu Pintican semneaza scenariul si regia spectacolului, interpretand si rolul principal. Alaturi de el joaca Sebastian Badarau, Diana Podareanu si George Borza. Cei de la „Ararat” si-au propus sa mearga pe doua coordonate, pentru ca nu pot merge mai departe fara fonduri. O prima coordonata este spectacolul propriu-zis, care se va desfasura in fiecare luni si vineri, pana in 15 iulie, la Biblioteca Judeteana, de la orele 20.00. Biletele pot fi procurate cu o jumatate de ora inaintea spectacolului din fata bibliotecii sau de la fosta agentie teatrala din Centrul Vechi. Cea de a doua coordonata se refera la faptul ca spectacolul este gandit de asa maniera, incat poate fi usor transportat oriunde si poate fi jucat aproape in orice locatie. Decorul este extrem de simplu si deplasarea se poate face foarte rapid. „Gunoierul” este un spectacol care poate fi comandat. Daca vrea cineva sa faca un cadou mai special unor invitati, poate sa comande acest spectacol profesionist. Spectacolul se poate juca si in aer liber, fara nici un fel de problema, iar pretul unei reprezentatii este negociabil. O ora de buna dispozitie „Gunoierul” este o comedie. De fapt, care este ideea? Noi ne-am propus o strategie pe termen mai lung. Am considerat spectacolul de teatru un produs. Acest produs trebuie sa fie facut in functie de cererea pietei. Am incercat sa gandesc lucrurile foarte pragmatic, pentru inceput. Am cam vazut ce si-ar dori publicul si in functie de acest lucru am gasit aceasta piesa care este usor comerciala, dar este de buna calitate. Este o comedie care va avea un succes garantat. Cel putin din reprezentatiile pe care le-am avut, publicul a fost extraordinar de pozitiv. Este o ora de buna dispozitie. Daca vrei sa te simti bine o ora, acolo te vei simti bine, garantat. E o comedie simpla, o comedie pe care o poate intelege toata lumea. Nu e o comedie complicata, nu e pretentioasa deloc, dar de foarte mare efect la public. Exista si umor de situatii, si de limbaj, si de caractere. Omul simplu vine si se deconecteaza la acest spectacol. Ideea mea este urmatoarea: trebuie sa crestem impreuna cu publicul. Intentia mea este ca la urmatoarele spectacole, pentru ca intentionam, bineinteles, sa mai montam si alte spectacole in cadrul acestui teatru independent, este de a mai adauga un grad de dificultate. Cu cat dificultatea spectacolului este mai mare, cu atat satisfactia este mai mare, dar pentru a ajunge acolo trebuie sa ai si pregatirea necesara. Educarea publicului mi se pare foarte importanta. Cred ca un spectacol de buna calitate trebuie sa aiba mai multe niveluri de intelegere, trebuie sa satisfaca si oamenii mai simpli si oamenii cu pretentii mai mari. De aceea si piesele lui Shakespeare au ramas peste veacuri.” – Claudiu Pintican Ioan BOTIS botis@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.