Targ international de mancare in Maputo

* Chiar daca Mozambicul este o tara foarte saraca, mancarea este un subiect care poate ajunge si intr-o expozitie culinara, chiar internationala. Reporterul GAZETEI, Adriana Szabo, a participat la o astfel de manifestare. Daca privim fotografiile, parca suntem la o sarbatoare de pe la noi. Nimic nou sub soarele arzator al Africii lui Adriana! A calatori si a locui in varii locuri pe glob e de nepretuit, spune majoritatea voluntarilor. Merita efortul, merita munca, merita calatoria ce trece uneori de 30 de ore, 3 avioane, un tren si un autobus. Cand am ajuns in Maputo, in casa erau voluntari de peste tot: Coreea de Sud, Lituania, Letonia, Ungaria, Brazilia, Costa Rica, Italia, Mexic, Columbia, Spania, Italia, Belgia, Zimbabwe, SUA, Japonia, Irlanda, Suedia... sper ca nu am uitat pe nimeni. si pentru ca programul de lucru in proiecte difera in functie de sarcini, zona de activitate si arie geografica, e greu sa ii aduni pe toti la un loc, la o poveste pe veranda in timp ce plesnesti tantarii purtatori sau nu de malaria. Dar, din cand in cand, ne adunam, cat putem de multi la un pranz sau la o cina gatita ca acasa, iar dorul de diverse mancaruri sau ingrediente se ostoieste pe moment . Se nasc discutii ce merg uneori pana in preistorie. Alteori se combina excursii in cutare sau cutare tara. Namjung, colega mea de camera, a sosit intr-o zi fericita cu un fluturas imprimat pe care se anunta un targ international de mancare, gazduit de scoala internationala din Maputo. Vom gusta cu totii mancare coreeana, cel putin, se entuziasmeaza ea. Caci daca eu am gasit varza pentru sarmale, ingredientele de facut sushi si rulouri de primavara nu sunt chiar asa la indemana. Calatoria pana in oras respecta aceleasi tipare, inghesuiala, inghesuiala, inghesuiala. Dar cand ajungem in Maputo, la cea mai apropiata statie de respectiva scoala, mai primim o lectie. Dupa aproape o jumatate de ora de cautat scoala respectiva, la indicatiile contradictorii oferite de trecatori, decidem ca data viitoare sa printam harti de pe internet. Mirosul de mancare ne ajuta sa dibuim ultimii 100 de metri pana la locul cu pricina. Platim taxa de intrare, cumparam tichete de mancare si apoi fugim la standul cu mancare coreeana. Pui in sos dulce acrisor cu arahide, rulouri de primavara, sushi, orez cu creveti, totul in varianta picanta sau normala. Iar cand spun mancare coreeana picanta inseamna ca nu exista nimic mai iute de atat. Trecem la standul spaniol, tortilla si sangria. Portughezii servesc aperitive de bacalhau, un peste importat taman din Norvegia, dar care in tara de origine e aproape imposibil de gasit. In Portugalia insa exista o reteta pentru fiecare zi a anului. Fara gluma. si mai sunt delicioasele elemente de patiserie, foietaje umplute cu budinca facuta din lapte si ou, nu din praf. Nemtii au umplut masa de prajituri, englezii la fel. Brazilienii vand orez cu lapte, zic ei ca e traditional de acolo, indienii, mancare incredibil de aromata si total neobisnuita pentru papilele noastre gustative, ucrainenii ofera ceea ce in magazine se numeste salata ruseasca, americanii, hot-dog, italienii, pizza si paste, olandezii, multe feluri de cascaval. Africanii au venit pe tarabe cu sima, un fel de mamaliga alba care nu ne place nici-unuia, doamnele din Zambia ne ofera larve de viespi, prajite, dar la recomandarea unei prietene care a petrecut 6 luni acolo, nu mancam, cica au gust de ciment, nu ca ea ar fi mancat vreodata ciment, dar probabil are gust de larve. Ne oprim din mancat si ne asezam pe bancutele din curtea scolii sa vedem o demonstratie de capoeira, o forma de arta Afro-braziliana care combina elemente de arte martiale, muzica si dans. A fost creata in Brazilia de catre sclavii africani prin amestecul intre diferite stiluri de lupta provenite din propriile triburi, candva dupa secolul al XVI-lea. Audienta e facuta din elevii scolii, copii ai oficialilor de pe la ambasade, de pe la organizatiile ce fac munca umanitara in Mozambic sau ai celor de-ai locului care isi permit sa plateasca taxele. Intreb cu rezerva un parinte daca fiicele lui studiaza acolo. Zice ca da, dar ca e tare scump. Il intreb ce inseamna tare scump. Inseamna 12.000 de dolari pe an pentru amandoua, dar nivelul e pe masura banilor. Multumesc pentru informatia primita si imi zboara gandul la pruncii ce invata pe podele de lut in sute de scoli mozambicane. si ei ar merita un nivel bun, dar sunt prinsi in cercul vicios al saraciei si lipsei de educatie, care de cele mai multe ori duce tot la saracie. Adriana SZABO