Curs valutar

4.5680 RON


4.0093 RON


5.1744 RON


1.4823 RON

Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa 

G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac 

Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu Botiș pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2. 


Luni , 9 Mai , 2005
Tantas, oda presedintelui
Ultima sedinta a Consiliului Judetean, consumata in Saptamana Patimilor, a fost un fel de exercitiu de imagine al consilierilor. Ceva de genul „noi muncim, chiar si in prag de sarbatori”. Ca de obicei, cateva din subiectele discutate acopera cu ridicol activitatea forului administrativ al judetului. Alesii nostri sunt de coma.
Ordinea de zi a ultimei sedinte a Consiliului Judetean Maramures (CJ) a fost destul de incarcata. Dupa rumoarea care caracterizeaza orice inceput de sedinta, s-a trecut la discutarea punctelor de pe ordinea de zi.
DPC vs. Remin
La un moment dat, a avut loc o rocada. Subiectul: repartitia a 2,7 miliarde de lei din fondul de rezerva bugetara, sa fie discutat inaintea celui privitor la organigrama fostului DPC. In discutiile „de culise” am aflat ca s-a conditionat votarea organigramei cu aprobarea alocarii de bani sportului maramuresean, dupa o schema prestabilita si functionala de ani de zile. Cea mai mare suma a primit-o sectia de rugby, respectiv 600 de milioane, in urma lobby-ului facut de consilierul Calin Matei. Departe de noi ideea ca sportul nu trebuie sustinut, mai ales in acest moment, in care echipa Remin are o situatie buna in clasament, dar parca alocarile de fonduri de la bugetul judetului se fac dupa un algoritm politic nenorocit ce dezavantajeaza alte discipline sportive, de exemplu. Acestea nu au performante, dar cum poti avea performanta daca nu primesti niciodata bani sau primesti sume ridicole? Poate ar trebuie sa afle si consilierii nostri ca sportul atrage cel mai usor sponsori daca exista un manager bun, iar banii din buget sunt la fel de folositori, poate chiar mai mult, si institutiilor de cultura sau sistemului de asistenta sociala.
Tantas la Congresul PCR
Dupa „imparteala”, am asistat la un moment greu de inchipuit in anul 2005, aflat sub guvernarea unor partide ce se pretind de dreapta.
In mapa consilierilor a fost pus un raport de activitate al presedintelui Marinel Kovacs si al celor doi vicepresedinti (Pamfil Berceanu si Emil Marinescu). Nu am vazut raportul (nu a fost nici citit), dar presupun ca a fost o sinteza a activitatii celor ce conduc CJ, una favorabila. Daca ar fi fost dupa noi, rezultatele activitatii ar fi incaput pe o pagina sau o jumatate de pagina... Suntem carcotasi?
Pentru consilierii care au luat cuvantul, raportul a parut bun (dintr-un anumit punct de vedere era si activitatea lor acolo). Dintre cei care au luat cuvantul, Virgil Tantas, numit cu o zi inaintea sedintei director la Directia Agricola, liberal „in cuget si simtire”, a avut un discurs naucitor, greu de reprodus. De la un „document de exceptionala valoare” (raportul), la prea iubitul conducator al CJ, care a avut o deosebita activitate, rodnica si manoasa, Tantas l-a periat pe Kovacs, probabil pe linie de partid, dar si pentru faptul ca a primit un post important (mult prea important pentru ce a aratat ca poate face). Dupa ce a tacut, in sala s-a lasat linistea, consternarea. Suntem convinsi ca, pe moment, majoritatea celor din sala s-au gandit la Congresul al XIV-lea al PCR. Jenant.
Restul nici nu a mai avut importanta.
Nicolae TEREMTUS
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.