Tanjaua de la Hoteni

In fiecare an, la inceputul lunii mai, hotenarii il sarbatoresc pe cel mai harnic om din sat, cel care a iesit pentru prima oara in acel an cu plugul la arat. Obiceiul poarta numele de Tanjaua de la Hoteni, numele sau provenind de la “tanja” sau “tanjala”, protapul cu ajutorul caruia se prind boii in jug. Ritualul se pastreaza neschimbat de sute de ani si nimeni nu stie cu precizie care sunt originile acestuia. “Solidaritatea cu natura, cu ritmurile cosmice, este o coordonata esentiala a mentalitatii arhaice. Asemeni naturii care renaste in fiecare an prin trezirea la viata a vegetatiei, si omul, racordat la ritmurile cosmice, isi reinnoieste fortele tragandu-si seva din marea putere a inceputului”, afirma Gabriela Caian intr-un studiu privitor la ecourile mitologice in obiceiurile taranesti legate de reinnoirea naturii. “Tanjaua de la Hoteni” este unul dintre obiceiurile in cadrul caruia sunt valorificate riturile si obiceiurile agrare de fecunditate si fertilitate ale pamantului si sarbatorirea primului iesit la arat. Intreaga comunitate participa la acest veritabil ritual, interesata ca anul agrar sa fie unul imbelsugat si ferit de cataclisme naturale. Simboluri ancestrale Primul iesit la arat si actul insamantarii pamantului, atributii rezervate in exclusivitate barbatilor, pentru a obtine roade bogate, au fost intotdeauna insotite de practici magice si credinte socotite benefice. Ca urmare, regasim in cadrul sarbatorii hotenenilor simboluri ancestrale, precrestine, a caror origine se pierde in negura vremurilor. “Tanjaua” il sarbatoreste pe cel care a iesit pentru prima oara la arat in anul respectiv. In toate civilizatiile lumii, aratul a fost considerat drept un act sacru de fecundare a pamantului. Purtarea jugului, practica intalnita la numeroase popoare, este un act cu valoare expiatorie si purificatoare. Utilizarea ancestrala a jugului inseamna mai mult decat un act de supunere fata de legile comunitatii, este un simbol al reintegrarii sociale. Ea reprezinta “o ramasita a portilor secrete sau artificiale prin care tanarul, odata initiat, se reintorcea din lumea supranaturala in care isi traise perioada de incercare, in lumea obisnuita a oamenilor”, dupa cum afirma Jean Beaujeu. Cat despre semnificatiile simbolice ale apei, ele pot fi reduse la trei teme dominante: origine a vietii, mijloc de purificare, centru de regenerare a vietii trupesti si spirituale. Considerata un dar al cerului, apa este un simbol universal al fecunditatii si fertilitatii. In toata lumea, ablutiunile au semnificat de-a lungul timpului un procedeu menit sa regenereze si sa purifice in acelasi timp, apa fiind garantul dainuirii vietii. Pe langa virtutea purificatoare, apa mai are si o putere soteriologica. Imersiunea este regeneratoare, este un fel de renastere, in sensul ca plaseaza fiinta umana intr-o stare noua. A existat intotdeauna o credinta populara cu privire la valoarea sacra si sacralizanta a apelor, chiar si atunci cand, in opozitie cu Biserica, practicile prin care ritualurile de adorare a apelor curgatoare ce simbolizau cursul existentei umane erau considerate pagane. La Hoteni se pastreaza un obicei despre care batranii satului afirma ca si-ar afla originea in perioada dacica. Sigur e doar faptul ca acest ritual de primavara a fost inclus in categoria festivalurilor de folclor, incepand cu anul 1968, cand organizarea lui a fost preluata de Inspectoratul pentru Cultura din vremea respectiva. Inceputul sarbatorii Duminica dimineata, in ograda casei lui Stefan Mesaros, a inceput forfota. Gazdele s-au pregatit sa-si intampine oaspetii cum se cuvine: cu placinte, gogosi, aperitive si sarmale, carora li se zice in zona “brozbute”. Bineinteles ca nu putea sa lipseasca horinca, mai ales ca soarele a cam lipsit si zama de pruna e buna la ceterasi, sa nu li se intepeneasca degetele pe strune, la dansatori, sa poata “tane impartala”, la invitati, sa-i incalzeasca, si la turisti, ca sa poata vorbi dupa doua pahare pe limba morosenilor. Rand pe rand au sosit flacaii satului, ducand jugurile impodobite. A urmat tragerea la sorti prin care s-a stabilit ordinea in care au fost legate jugurile. In spatele celor 7 tanjele a fost legata tileguta pe care sarbatoritul urma sa fie dus la apa. In vremea asta, ceterasii ziceau din cetera, fetele jucau si cantau, japonezii faceau fotografii mai ceva decat fotoreporterii maramureseni, presedintele Consiliului Judetean, Marinel Kovacs, sosea cu intarzierea pe care si-o rezerva “bastanii” si lumea adunata in casa si-n ograda baga la intuneric “brozbute” dupa horinca si horinca dupa gogosi. In fine, dupa ce preotul satului a sfintit tanjelele, cu Stefan Mesaros asezat pe tileguta, alaiul s-a urnit inspre Valea Darasca. Prima iesire la arat “In ziua in care barbatul iese prima data cu plugul la arat, dimineata, se prind caii la caruta in care este plugul, si tileguta, apoi se pune mancarea si samanta. Barbatul isi descopera capul, iar femeia aduce o farfurie cu grau, un ou si doua galeti de apa, pe toate le aseaza jos in spatele carutei - ca sa ude Dumnezeu pamantul, sa rasara recolta. Apoi, femeia ia un blid cu jar si tamaie si inconjoara de 3 ori caruta, spunand rugaciunea Tatal nostru. Graul si oul se dadeau unui om sarac in semn de respect fata de viitoarea recolta. Se avea grija ca la cai sa se puna ciucalai rosii, iar de coarnele de la plug sa se lege usturoi pentru a proteja samanta si a indeparta orice rau de animale si de recolta. Cand se prind animalele la plug, caii sau boii se stropesc cu apa sfintita. Dupa ce termina de arat, barbatul rostea cuvintele sa dea Dumnezeu roada pamantului” – Ioana Dancus Drumul spre Valea Darasca Sarbatoritul si feciorii care poarta tanjelele sunt insotiti pe tot parcursul drumului de o multime de oameni din sat, dar si de de turisti (la fel ca si in anii precedenti, am remarcat multi straini), personaje mai mult sau mai putin cunoscute din lumea politicii locale sau judetene, ziaristi si locuitori ai satelor invecinate. Drumul pana in Valea Darasca nu e lung, dar e parcurs destul de greu, din cauza flacailor care alearga, se opresc, trag de juguri intr-o parte sau merg de-andaratelea. Unul dintre flacai mi-a explicat de ce se merge asa: “Tragem in jug ca si animalele care-s injugate prima oara; is buiece, tanute bine si nu le place sa traga la jug.” Pentru ca totusi “buiecii” sa tina calea dreapta, in fata lor se afla “pogoniciul”, un gospodar care conduce tanjelele la apa si care-i tine sub ascultare pe flacai folosindu-se de un bici, spre amuzamentul celor prezenti, si-i mai ademeneste din cand in cand cu o glaja de horinca. Singurii care mentin un ritm constant, impasibili la mersul oscilant al tanjelei, sunt ceterasii. Spalatul pe fata Alaiul este asteptat in Valea Darasca de o multime de privitori. In fata portii maramuresene de aici, are loc si ultima tentativa de evadare a sarbatoritului, esuata ca si cele precedente. Dupa cateva incercari nereusite de a intra pe poarta, buiecii sunt directionati de pogonici spre vale. In sfarsit, jugurile sunt lasate jos si sarbatoritul, inconjurat de familie, fugai, oficialitati si multimea de curiosi este spalat pe fata cu apa din vale, dupa care e sters cu o stergura noua si alba. Inainte vreme, tanjelele se opreau in mijlocul apei si sarbatoritul era udat din cap pana-n picioare. Cel care il spala pe primul gospodar al satului invoca puterile generatoare de viata ale soarelui si ale apei, pentru ca pamanturile hotenenilor si ale locuitorilor satelor din jur sa dea rod bogat. Odata incheiat acest ritual, incepe cheful, cu nimic diferit de alte sarbatori campenesti. Sarbatoritul In acest an, sarbatoritul Tanjelei de la Hoteni a fost Stefan Mesaros, gospodar care a mai fost fruntas al satului in urma cu opt ani. Stefan Mesaros face parte dintr-o familie obisnuita cu teleguta; tatal sau, Gheorghe Mesaros, a fost sarbatorit de patru ori, iar fratele sau, Vasile Mesaros, o data, dupa care a plecat “de ginere” intr-un alt sat, lasandu-i lui Stefan grija de a fi spalat din cand in cand pe fata in Valea Darasca. Prin traditie, sarbatoritul, care este un exemplu pentru comunitate, trebuie sa aiba si o familie frumoasa. In varsta de 34 de ani, Stefan Mesaros este casatorit cu Calinuta si are doi baieti: Vasile si Gheorghe. Spre deosebire de vremurile in care prima brazda din an se tragea cu un plug la care erau injugati doi boi albi (obicei practicat in tot spatiul european inca din perioada greco-romana), Stefan Mesaros iese la arat cu tractorul. Mecanizarea asta a agriculturii n-are insa nimic de-a face cu obiceiul care si-a pastrat vitalitatea ancestrala. Tanjelele Cu o seara inaintea duminicii in care are loc Tanjaua, sau in dimineata zilei respective, sunt pregatite jugurile. Acestea sunt impodobite cu panglici multicolore, stergare albe si crengi de mesteacan. In plus, de juguri sunt legate talangi care, prin sunetele lor, sporesc pitorescul alaiului. Nu intamplator, jugurile sunt impodobite cu crengi de mesteacan; considerat din vremea indo-europenilor un simbol tutelar, protector, un instrument al coborarii influentei ceresti, mesteacanul este primul copac din padure care infrunzeste primavara si, ca urmare, cel mai potrivit pentru a decora alaiul acestei sarbatori de primavara. Un alai care trebuie sa fie animat de sunet si culoare, ca-n toate ritualurile legate de fecunditate si fertilitate. Pe vremuri, erau impodobite 12 tanjele, cate una pentru fiecare luna a anului. In acest an, hotenenii s-au multumit cu doar 7 astfel de juguri, numarul feciorilor disponibili sa le duca pe umeri reprezentand argumentul hotarator in aceasta privinta. Tentativele de fuga Traditia cere ca sarbatoritul sa dea de baut si de mancare la tot satul. Nu exista decat o singura solutie pentru a scapa de aceasta obligatie: sa insele vigilenta celor ce-l pazesc, sa fuga de pe tileguta, sa ajunga in Valea Darasca si sa se spele singur cu apa pe fata. “De cand stiu io, n-o scapat nimeni. Nu ca n-ar putea scapa, da’ s-ar strica tat simbolul sarbatorii”, imi spunea Stefan Mesaros, cu putina vreme inainte de a se urca pe tileguta. Sarbatoritul este pazit pe tot drumul de niste paznici care poarta numele de fugai. Acestia au rolul de a-l prinde pe fugar si de a-l readuce acolo unde-i este locul: pe tileguta. In caz contrar, flacaii si fetele satului ar pierde masa pe care sarbatoritul trebuie sa o onoreze si toata cheltuiala ar cadea in sarcina lor. Ioan BOTIS