• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 21 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 5 Ianuarie , 2011

Tangoul traficantilor cu politistii

* Arestari pe banda rulanta, un politist de frontiera destituit si o mega-grupare de trafic de tigari cu peste 30 de membri * Pe scurt, o noua poveste cu iz penal care a agitat apele Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Maramures * Capul retelei a coordonat in urma cu cateva luni o retea de trafic de migranti, in care de asemenea era implicat un „frontierist” * Desi interlopul sighetean s-a ascuns luni bune de politie, a fost lasat in libertate si a recidivat. Incredibil! In timp ce era judecat pentru constituirea unei retele de trafic de migranti in care a fost implicat si un politist de frontiera, un interlop sighetean s-a reprofilat pe contrabanda cu tigari, tot cu sprijinul unui „frontierist”. Saptamana trecuta, autoritatile au anuntat cu surle si trambite destructurarea unei mega-retele specializata in trafic cu tigari. In urma „operatiunii” a fost descoperita o grupare formata din 35 de persoane, coordonata in Romania de Ciprian Petrovai. La finele saptamanii trecute, politistii de frontiera au descins la 31 de locuinte. „Captura” a fost una impresionanta: importante sume de bani rezultate din activitatea infractionala, peste 40 de telefoane mobile, zeci de cartele telefonice in mai multe retele de telefonie, inclusiv ucrainene, carduri si extrase de conturi bancare, aparatura de observare pe timp de noapte, zeci de ambalaje specific ucrainene in care erau transportate peste frontiera tigarile de contrabanda, inscrisuri ce probeaza comercializarea unor diferite cantitati de tigari, 2 laptopuri, 2 carti de identitate false si un permis de conducere auto fals. Politistii au confiscate peste 30.000 de pachete de tigari. Dar pare-se ca gruparea a vandut tigari de peste 600.000 de Euro. Descinderile s-au lasat cu mandate de aducere si arestari. Patru dintre suspecti, printre care si Petrovai, au primit mandate de arestare pentru 30 de zile, iar 9 persoane interdictia de a parasi localitatea. Gruparea era sprijinita si de un politist de frontiera care a fost destituit din functie, la scurt timp dupa incident. In comunicatele de presa emise, comisar sef de politie Batin Laurentiu a declarat ca: „Voi manifesta aceeasi fermitate fata de lucratorii care, prin faptele savarsite, aduc atingere imaginii institutiei si voi lua cele mai drastice masuri impotriva politistilor de frontiera implicati in activitati infractionale”. Numai ca, autoritatile au omis sa detaileze „antecedentele penale” ale lui Pertrovai. Scenariul de zilele trecute s-a repetat, aproape la indigo in 2008, in prag de alegeri. Si atunci, povestea l-a avut in rolul principal pe Ciprian Petrovai si un politist de frontiera, dar, in ciuda scandalului iscat, s-a stins destul de repede si fara prea multe si mari urmari. Ba mai mult, cazul a fost prezentat laconic, la fel si urmarile lui. GAZETA de Maramures a scris la vremea respectiva ca in jurul cazului s-a asternut o tacere suspecta. Atunci, un agent al IJPF, Petru U., a fost retinut pentru trafic de migranti, in urma unui incident ca-n filme, soldat cu baraje de politie „sparte” de suspecti, masini avariate, fugari. Ciprian Petrovai a reusit atunci sa fuga. Se zvonea ca ar fi fost folosit ca „momeala” si ca ar fi facut o intelegere cu procurorii, negociindu-si libertatea in schimbul „predarii politistului”. De altfel, se zvonea ca el era cel care trebuia sa asigure „drumul liber” masinilor cu migranti si el a cerut schimbarea rutei, ducandu-i pe complicii lui direct in „gura” politistilor. Cert este ca, desi s-a emis un mandat de arestare pe numele lui, Petrovai a fost prins abia dupa 6 luni. Unii spuneau ca s-ar fi predat pentru a scapa de amenintari. Cert este ca Inspectoratul Judetean de Politie Maramures nu a dat informatii in legatura cu „pretioasa” captura, precizand doar ca sigheteanul a fost retinut in urma actiunii „Strada 2009”. Numai ca, la scurt timp, a fost lasat din nou in libertate, in ciuda acuzelor grave care ii erau aduse. In timp ce dosarul pentru trafic de migranti se judeca, Petrovai s-a reprofilat pe trafic de tigari. Cum a fost posibila „reprofilarea” si recidiva din moment ce Petrovai se afla in vizorul instantei? Si de ce a fost eliberat, din moment ce s-a sustras urmaririi penale, a atacat filtrul politistilor si a adus in tara sute de migranti? Evident, la astfel de intrebari nu se grabeste nimeni sa raspunda. Mai mult, Petrovai nu este singura legatura intre cazul de trafic de tigari si cel de trafic de migranti. GAZETA de Maramures a scris in repetate randuri ca, in comunicatul emis atunci de DIICOT aparea un anume C.A., care, intamplator, este unul dintre liderii lumii interlope sighetene, numai ca, ulterior, acesta pare sa fi disparut din vizorul anchetatorilor. Din sursele noastre am aflat ca sigheteanul este bine mersi in libertate, desi se spune ca nu a renuntat la vechile indeletniciri, ba mai mult, a fost acuzat de camatarie si chiar sechestrare. Acum, tot din surse informate, am aflat ca fratele interlopului ar avea legatura cu acest caz, dar, si el a scapat din vizorul oamenilor legii. Intamplator? Vom reveni. 5, Doamne, Si toti 5 „Pe timpul documentarii activitatii infractionale privind guparea organizata ce actiona in Maramures si era specializata pe contrabanda, politistii de frontiera maramureseni au mai executat in cursul zilei de 11 decembrie a.c. inca 5 mandate de aducere pentru numitii D.A., V.D., A.M., N.F. si M.D. De asemenea, liderul gruparii - C.P. impreuna cu S.C., C.C. si D.A. au fost prezentati Tribunalului Cluj, care a emis pe numele lor mandate de arestare pe 29 de zile. Fata de alti 9 membri ai gruparii, printre care si politistul de frontiera, instanta a dispus masura de a nu parasi localitatea de domiciliu pe o perioada de 30 zile, restul fiind cercetati in stare de libertate. Fata de politistul de frontiera, seful inspectoratului – comisar sef de politie, Batin Laurentiu, a dispus cercetarea prealabila in regim de urgenta si trimiterea acestuia in fata Consiliului de Disciplina. In urma analizarii faptelor savarsite, Consiliul de Disciplina a propus sanctionarea agentului cu destituirea din politia de frontiera, masura aprobata de seful IJPF Maramures”. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.