Take Ionescu, „Gura de aur” a politicii romanesti

* Take Ionescu a murit in ziua de 21 iunie 1922, intr-un sanatoriu din Roma. Conditiile mortii sale au ramas neelucidate. Varianta oficiala a fost aceea ca a murit de febra tifoida. Se stingea din viata cel despre care regele Carol I spunea ca „este omul cel mai inteligent din timpul domniei mele”. La 13/25 octombrie 1858, la Ploiesti, s-a nascut Dimitrie Ionescu. Familia lui era inrudita cu Ion Heliade Radulescu. La varsta de 5 ani a inceput clasele primare la Ploiesti. S-a inscris apoi la concursul de bursier la Liceul Sf. Sava din Bucuresti si a reusit primul. Premiat ca elev de liceu, la bacalaureat i-a uimit pe membrii comisiei, V.A. Ureche si Gr. Cobalcescu. Doi dintre examinatori au fost de acord sa recunoasca faptul ca n-au mai intalnit un element asa de dotat ca tanarul Dimitrie Ionescu. Abia implinise 17 ani, cand tanarul, dupa ce a trecut examenul de bacalaureat, a plecat la Paris pentru continuarea studiilor. Acolo s-a impus repede in fata colegilor si a profesorilor. Dupa ce si-a luat doctoratul in drept, Take Ionescu s-a intors in Romania. A inceput activitatea intr-un barou, unde si-a cucerit faima de mare avocat. Intre timp, se casatorise, la 13 noiembrie 1881, in orasul Brighton, Anglia, cu domnisoara Bessie (Elisabeta) Richards. Take Ionescu a fost atras in acelasi timp de activitatea politica, alaturandu-se lui Ion Bratianu. In scurt timp a parasit Partidul Liberal si a trecut la Partidul Conservator, al carui presedinte era Lascar Catargiu. Protejat de Lascar Catargiu, care si-a dat seama de valoarea lui Take Ionescu, acesta a juns in scurt timp copilul rasfatat al partidului. La numai 26 de ani, Take Ionescu a ajuns deputat, iar la 33 de ani a ocupat fotoliul ministerial. Tineretea nu l-a impiedicat sa se afirme ca un bun ministru de instructie. S-a interesat in special de soarta invatamantului primar si de reorganizarea clerului. In marele minister conservator de sub presedintia lui Lascar Catargiu, Take Ionescu a fost prima vioara a partidului. Ascensiunea fulgeratoare in varful piramidei sociale a unui fiu de negustor falit nu putea sa nu starneasca pe alocuri invidie si indignare. Cei care il contestau priveau prezenta acestui intrus in fruntea partidului conservator ca o sfidare adusa clasei lor. Daca erau dispusi sa-l tolereze ca pe un auxiliar pretios, nu intelegeau insa sa-l accepte in posturile de comanda. Printre cei care l-au contestat s-au numarat P.P.Carp, Nicu Filipescu si Alexandru Marghiloman. Timp de aproape patru decenii, Take Ionescu a fost o mandrie a Parlamentului roman, intr-o vreme cand tribuna parlamentara era ilustrata printr-o pleiada de oratori de mana intai. In Guvernul lui Lascar Catargiu, Take Ionescu a fost prima vioara a Guvernului. Aceasta „fiara a cuvantului”, cum ii placea lui Delavrancea sa-l caracterizeze, domina Parlamentul, baroul si intrunirile publice. In 1907, Take Ionescu a fost singurul om din Guvern care a vrut si a cerut masuri eficace pentru imbunatatirea situatiei taranului, sustinand o larga reforma agrara care sa permita ruperea din blocul proprietarilor mari a cat mai mult pamant pentru tarani si crearea unui institut de credit agricol. In 1913, cand Bratianu anunta programul faimoaselor reforme, Take Ionescu nu se mai numara printre adversari. Inca din anul 1913 s-a inteles cu Bratianu in toate problemele mari ale tarii. In Consiliul de Coroana din 1914, fata de parerea regelui Carol I, care sustinea intrarea imediata in razboi alaturi de austro-germani, Take Ionescu a sustinut cu tarie neutralitatea. La declararea razboiului, i-a dat tot concursul lui Bratianu. Take Ionescu a fost cel dintai ministru roman care a avut curajul sa subventioneze cu sume insemnate nu numai scolile si bisericile din Transilvania, dar chiar si presa si miscarea politica. Timp de doi ani de zile, cat a durat neutralitatea, Take Ionescu nu a avut alt gand si alta preocupare decat razboiul pentru intregirea neamului. Dezrobirea Ardealului a devenit tinta intregii lui activitati. Datorita activitatii desfasurate in aceasta perioada, el s-a asezat printre ctitorii Romaniei Mari. A fost un inversunat adversar al incheierii pacii cu germanii. Odata pacea incheiata, a fost nevoit sa paraseasca tara. Nemtii i-au acordat cinstea de a-l pune in fruntea listei persoanelor indezirabile care urmeaza sa fie expatriate. La 22 iulie 1918, Take Ionescu a ajuns la Paris. Sosirea lui a coincis in chip fericit cu inceputul marii si fericitei ofensive din mijlocul lunii iulie 1918, care avea in cateva luni sa ne dea victoria finala. In ziua de 6 septembrie 1918, in sediul coloniei romane din Paris s-a constituit Comitetul National Roman, destinat a apara, pe langa guvernele aliate si in fata opiniei mondiale, interesele natiunii romane. La 3 octombrie, romanii au constituit Consiliul National al Unitatii Romanesti. Presedinte a fost ales Take Ionescu, iar printre membrii comitetului gasim numele ale unor importanti politicieni si diplomati: Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Cantacuzino, C. Mille, Nicolae Titulescu, C. Diamandy, G.G. Mironescu. Din acel ceas, Romania avea un asa-zis guvern la Iasi si un Comitet National la Paris, un cvasiguvern care sigur putea vorbi in numele constiintei romanesti. Take Ionescu a fost sufletul acestui Comitet si aliatii au recunoscut oficial Comitetul si au lucrat cu el. Odata incheiat razboiul pentru intregirea neamului, Take Ionescu, cu mare greutate, a reusit sa intre in Parlamentul Romaniei Mari. A fost ministru de Externe (1920-1921) si prim-ministru (17 decembrie 1921 - 19 ianuarie 1922). Ca ministru de Externe a fost initiatorul Micii Intelegeri (Mica Antanta), alianta politica a Romaniei cu Cehoslovacia si Iugoslavia in scopul preintampinarii actiunilor revizioniste si apararii independentei si suveranitatii celor trei state. In luna martie 1922, dezamagit de cei care i-au dat votul de neincredere, a plecat intr-o vacanta in Italia; era ultima lui primavara. La Napoli, intr-un restaurant, a avut delicatetea sa nu refuze stridiile pe care i le oferea cu insistenta o vanzatoare. Oficial, a murit din cauza febrei tifoide contractate in urma consumului a doua stridii. Ceea ce a socat pe multa lume a fost faptul ca nicio alta persoana din restaurant care a consumat stridii in acea zi nu s-a imbolnavit, iar vanzatoarea a fost cautata de Politie luni de zile, dar nu a putut fi gasita. Take Ionescu a murit in ziua de 21 iunie 1922, intr-un sanatoriu din Roma. Vestea incetarii din viata a aceluia care a fost Take Ionescu a produs in toata tara consternare. Abia atinsese varsta de 63 de ani si era inca destul de robust. La fel ca Ionel Bratianu, care a murit la varsta de 63 de ani. In privinta mortii lui Take Ionescu, macar la nivel anecdotic, exista suspiciunea unei „lichidari” efectuate de dusmanii sai, atat interni, cat si externi. A fost inmormantat la Manastirea Sinaia. Seful Guvernului, I.I.C. Bratianu, a rostit personal cuvantarea funebra. Nicolae Iorga, in Memorii, scrie ca „Inmormantarea a fost mai stralucita ca aceea a regelui Carol I”. Take Ionescu (ortografiat si Tache Ionescu) (n. 13 octombrie 1858, Ploiesti; d. 21 iunie 1922, Roma) a fost un politician si prim-ministru al Romaniei. Nascut sub numele Dumitru Ghita Ioan, din parinti simpli, Take Ionescu a promovat bacalaureatul in Ploiesti. Este trimis la Paris pentru a-si face studiile in Drept, unde isi termina doctoratul in avocatura, avandu-l coleg pe Raymond Poincaré, viitor presedinte al Frantei. A devenit in scurt timp un avocat renumit pentru celebrele sale discursuri si pentru elocinta. A fost numit ministru al cultelor in cabinetul conservator al lui Lascar Catargiu, noiembrie 1891 - octombrie 1895. Meritele dovedite in primii ani de ministeriat l-au impus repede in primele randuri ale vietii politice romanesti. In anul 1908 a infiintat Partidul Conservator-Democrat, care datorita unei abile propagande a recoltat succese electorale importante. Take Ionescu s-a bucurat de sprijinul lui I.L. Caragiale care, cucerit de programul partidului, l-a insotit in trei turnee electorale. A reprezentat Romania la Conferinta de Pace de la Bucuresti, din 1913, ce a incheiat al doilea razboi balcanic, in urma careia Romania a primit cele doua judete ale Dobrogei Noi, teritorii care ulterior au fost restituite Bulgariei. A fost Ministru de Externe intre 1917 si 1918 si intre 1920 si 1922, favorizand intrarea Romaniei in primul razboi mondial, impotriva Germaniei. La sfarsitul razboiului, Take Ionescu a fost Seful Comitetului National la Conferinta de Pace de la Paris, ce a incheiat primul razboi mondial. La 18 decembrie 1921 devine prim-ministru, insa doar pentru o luna, pana pe 19 ianuarie 1922. Moare la Roma de febra tifoida. Un drapel si un program „A fost cel dintai om politic din Tara Romaneasca fara nume sonor, avere, relatii de familie, dar care indrazneste in contra vointei unui suveran autoritar si cu prestigiu, cum era regele Carol I, sa-ntemeieze un partid si sa recolteze in opozitie succese fara precedent. Putini oameni politici in Tara Romaneasca au avut parte de partizani devotati pana la fanatism ca Take Ionescu. Un avocat imi spunea ca, daca i-ar fi cerut Take Ionescu sa injunghie pe cineva, ar fi facut-o fara pic de sovaiala. In Capitala si provincie gasesti si astazi adoratori fanatici ai lui Take Ionescu; sunt profesori si avocati dintre cei mai distinsi. Ii pastreaza un adevarat cult. Daca imprejurarile i-au adus pe unii dintre ei sa peregrineze in alte partide, ei au ramas credinciosi memoriei lui Take Ionescu. Umbra marelui disparut ii urmareste cu perseverenta. Au ramas cu trup si suflet „takisti”, aderenti devotati ai unui om care-i captivase prin vraja personalitatii sale exceptionale. Fascinati de persoana sefului, nu intelegeau sa ravneasca dupa ideologii si programe; Take Ionescu era pentru dansii un drapel si un program. Rar om politic a putut exercita in Tara Romaneasca o asemenea vraja.” - Sterie Diamandi Ioan BOTIS