Superputeri economice

Harold James (profesor de istorie la Universitatea Princeton si autor al volumului Sfarsitul globalizarii: Lectii din Marea Criza) trateaza in Project Syndicate, citat de Rompres, ideea ascensiunii marilor puteri economice. Revoltele anti-japoneze care au avut loc in China in ultima vreme au sporit tensiunea din Asia. China-mania a devenit un amestec de sperante si temeri care a cuprins intreaga lume din cauza evolutiei rapide a Chinei in plan economic. Este normal ca lumea sa fie speriata de aceasta evolutie? Americanii se tem ca pietele lor vor fi coplesite de produse chinezesti. Mexic, Brazilia, Europa Centrala, Indonezia si chiar Sri Lanka sunt ingrijorate in legatura cu competitia constituita de China si de mana de lucru mai ieftina de acolo. Europenii considera ca piata chineza se va deschide nu numai pentru produsele tehnologice europene menite sa utileze cel mai proaspat atelier al lumii, ci si pentru produsele de lux si turismul practicat de clasa sociala chineza de mijloc. Insa, schimbarea e evidenta. O asemenea spectaculoasa crestere economica este rara, insa nu fara precedent. Cele mai interesante analogii sunt cele realizate intre cresterea inregistrata de Germania in secolul al XIX-lea si de Japonia in secolul al XX-lea. Inaintea acestor transformari, Marea Britanie era „copilul minune” al Europei, pornind de la statutul de insula defavorizata de propria vreme capricioasa si devenind cea mai importanta economie din lume, ale carei produse (de la textile pana la echipament feroviar) au ajuns sa domine piata mondiala. Marea Britanie a jucat rolul de pionier in ceea ce priveste industrializarea si a fost profund socata de sosirea unor nou-veniti pe aceeasi „scena”. Insa, pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, Germania a depasit Marea Britanie la productia de otel si a devenit dominanta in privinta noilor produse din domeniul electric, chimic, dar si in ceea ce priveste ingineria fina. Germania a acaparat pietele lumii prin bunuri de larg consum: instrumente muzicale (mai ieftine decat cele produse in mod traditional in Franta sau Italia), tipare litografice folosite in realizarea felicitarilor pentru Craciun si vederi de pe litoral. Produsele germane au devenit omniprezente. La sfarsitul secolului al XIX-lea, teama inspirata de marca Fabricat in Germania, prevestea reactia SUA fata de succesul la nivelul industrial inregistrat de Japonia in anii ‘60 si ‘70. Americanii erau speriati de produsele de larg consum japoneze (televizoare si automobile) care au depasit popularitatea celor fabricate in SUA. Atat in cazul Germaniei, cat si in cel al Japoniei, puterile industriale deja existente si-au manifestat nemultumirea fata de prezenta unor presupuse mecanisme indoielnice in spatele avantajului obtinut de nou-venite. Explicatiile contineau interventii guvernamentale sau un nou gen de organizatie industriala, precum si folosirea incorecta a unor brevete, respectiv copierea unor produse deja existente. Astazi, aspectul economic al evolutiei inregistrate de Germania si Japonia ar trebui sa ofere lectii. Temerile din trecut s-au dovedit a fi nefondate, intrucat lumea a beneficiat de pe urma acestor produse mai ieftine si mai usor de procurat. Datorita producatorilor germani, pianele nu existau numai in saloanele familiilor din inalta societate, ci au inceput sa apara si in casele unor cetateni din clasa muncitoare. Gratie producatorilor japonezi de masini, americanii au invatat sa produca automobile intr-un ritm mult mai eficient, mai sustinut si mai competitiv. Argumentul liberal clasic privitor la comertul liber (legat de beneficiile universale economice ale comertului la o scala mare si ale pietelor deschise) s-a dovedit corect. Din faptul ca viitoarele mari puteri economice au luat nastere in tari care nu au avut un regim liberal, a rezultat o veritabila lectie de liberalism economic. Dar schimbarea echilibrului economic a condus si la modificarea echilibrului politic. In momentul de fata, China nu pare a oferi nici un motiv de teama. Ca si Germania la mijlocul secolului al XIX-lea, sau Japonia in anii ‘60, China constientizeaza faptul ca are multe de castigat din a participa la mentinerea ordinii internationale, mai mult sau mai putin, asa cum este ea prefigurata acum. Se poate schimba aceasta situatie? Germania a devenit, fara indoiala, sigura pe sine, trasatura ce s-a accentuat la maximum si aproape ca s-a transformat in agresivitate in momentul in care s-a simtit amenintata de vastul imperiu rus. Pana la inceputul secolului al XX-lea, germanii au ajuns la concluzia ca rapida crestere demografica a Rusiei si rapida sa industrializare reprezentau o amenintare la nivel militar. Peste 40 de ani, o implozie demografica in interiorul Chinei, consecinta a adoptarii „politicii unui singur copil”, va face ca grijile exprimate de europeni si japonezi in legatura cu imbatranirea populatiei sa para banale. Inaintea acestui termen, inegalitatea dintre mediul rural sarac din China si dinamicele sale centre industriale va genera tensiuni, sporite si de dezechilibrul de la nivelul raportului proportional dintre sexe (barbatii sunt mult mai numerosi decat femeile). Adaugand imaginea unui regim autoritar deja nesigur, situatia Chinei poate fi comparata cu cea a Germaniei de dinainte de 1914. Este de asteptat ca un guvern impresionat de fostele realizari nationale, insa profund ingrijorat de posibilitatea de a fi rasturnat si de a i se contesta legitimitatea, sa caute sprijin la nivel international pentru a obtine sustinerea propriului popor si a demobiliza opozitia. Astfel, nu exista nevoia nici unei strategii in ceea ce priveste evolutia economica a Chinei; insa este nevoie ca prosperitatea acesteia sa fie izolata, pentru a nu „erupe”. In cea de-a doua jumatate a secolului al XX-lea, Japonia a avut un mediu politic stabil, fapt datorat in mare parte unei Constitutii bine elaborate si existentei institutiilor democratice. In cazul in care China doreste sa nu cunoasca soarta pe care a avut-o Germania la sfarsitul secolului al XX-lea, trebuie sa sustina modernizarea economica prin reforme de ordin constitutional si politic. Project Syndicate