• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 24 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 2 Martie , 2009

Sunt dezamagit de rapoartele Comisiei Europene

Potrivit sondajelor, este ministrul creditat cu cea mai mare incredere de catre alegatori. Conduce Ministerul pentru Relatia cu Parlamentul, primul la care a fost numit un secretar de stat din Maramures. Social-democratul Victor Ponta vorbeste deschis despre problemele delicate din PSD, din justitie si din noul Parlament. Carte de vizita Victor Ponta este absolvent al Facultatii de Drept Bucuresti si al Colegiului National de Aparare. Este doctor in drept penal. A fost secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputatilor si vicepresedinte al Biroului Permanent al Camerei Deputatilor. In perioada 1995-1998, a fost procuror in cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1. Intre 1998 si 2001, a fost procuror in cadrul Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, iar mai apoi, a devenit coordonatorul Biroului de Combatere a Spalarii Banilor. Din martie 2007, este conferentiar universitar la Catedra de Drept Penal a Universitatii Romano – Americane, Bucuresti. In prezent, este vicepresedinte al PSD, deputat de Gorj si ministru pentru Relatia cu Parlamentul. Este casatorit cu Daciana Sarbu. Reporter: Ministerul pentru Relatia cu Parlamentul a fost primul din Guvernul Boc care a avut un secretar de stat din Maramures. Datorita faptului ca Ioana Pop este fina dumneavoastra, s-au facut numeroase speculatii pe tema acestei numiri. Care au fost argumentele reale care au stat la baza acestei propuneri? Victor Ponta: Haideti sa lasam speculatiile, ca toata lumea in Romania se pricepe la speculatii, si sa vorbim seros. Lucrurile au stat in felul urmator: in primul rand, PSD-ul a vrut ca toate organizatiile noastre din tara sa aiba o reprezentare intr-o functie politica la nivel central si asta a fost primul argument: Maramuresul trebuia sa aiba un secretar de stat. Iar dintre propunerile facute, Ioana Pop a fost cea mai potrivita si cea mai posibila. In al doilea rand, a avut sprijinul organizatiei de tineret, este vicepresedinte la nivel national de cativa ani si a contat foarte mult lucrul asta, iar in al treilea rand, a contat si dorinta mea de a avea secretari de stat si de la PSD, si de la PD-L, oameni tineri pe care sa nu trebuiasca sa-i dezvat eu de lucrurile rele, ci dimpotriva, pot sa-i invat sa lucreze alaturi de mine intr-o relatie Guvern – Parlament, care e mult mai importanta decat pare in partea vizibila. Astea sunt implicatiile reale si cred ca toate trei au o logica. Rep.: Cum se vede de la Centru situatia din PSD Maramures, mai ales in contextul temei de reorganizare a filialelor PSD din Ardeal? V.P.: Eu cunosc foarte bine organizatiile din Ardeal si organizatia din Maramures. Desi o stiu bine, nu-mi aduc aminte cand sa fi fost o pace extraordinara acolo. Singurul mesaj pe care vreau sa-l dau este ca anul acesta este mai important decat orice alt an pentru PSD, daca nu reusim sa avem rezultate foarte bune la europarlamentare si sa castigam alegerile prezidentiale, vor urma 5 ani foarte grei pentru PSD si vreau sa cred ca cei care sunt intr-adevar cu sufletul alaturi de PSD sunt interesati si primesc mesajul meu. In rest, ma deranjeaza foarte tare in toata tara, nu doar in Maramures, acei colegi care au carnet de membru, sunt la PSD, dar cu inima sunt la PD-L si as vrea ca, la aceasta reorganizare, sa-i promovam la partidul de care se simt ei mai aproape. Rep.: Exista schimbari pozitive in noul Parlament, ales prin vot uninominal? V.P.: Categoric, da. Eu am sustinut foarte mult ideea de vot uninominal, o s-o sustin in continuare si ce s-a intamplat in noiembrie, desi departe de a fi perfect sau incontestabil, eu cred ca e un lucru bun. In primul rand, au intrat oameni noi, oameni care au aceasta legitimitate data de vot, chiar si noi, cei care am fost alesi inainte pe liste, ne-am castigat sau ne-am intarit legitimitatea prin vot direct, suntem mult mai atenti si mai legati de alegatorii nostri si nu de cei care ne pun pe liste la partid. In mod sigur, se face aceasta selectie calitativa intre cei care pot sa-si reprezinte electoratul si cei care mergeau prin Parlament, sa-si caute eventual imunitatea sau un loc de pensie. Eu cred ca e un lucru bun care merita imbunatatit si o sa militez personal pentru ideea ca, in 2012, cel care iese pe primul loc in Colegiu sa ajunga in Parlament, nu cel de pe locul doi, trei sau patru. Oricum, primul experiment de vot uninominal este, dupa parerea mea, un exemplu de succes. Rep.: Vorbeati de necesitatea adoptarii codurilor, de problema ordonantelor emise in exces de Guvern. Care sunt prioritatile ministerului pe care il conduceti, pe termen scurt si mediu? V.P.: In primul si-n primul rand, as vrea mult mai putine ordonante de urgenta, am discutat cu colegii mei ministri si vom incerca sa convingem ca, pana la urma, circuitul normal este mersul in Parlament pentru a avea si legitimitatea data de votul parlamentarilor, dar si pentru a indrepta eventualele greseli. Cand vine un ministru, repede, cu o ordonanta, pot aparea greseli pe care, dupa aceea, alergam sa le corectam. In al doilea rand, avem un proiect de conducere a documentelor si vreau sa spun ca e un proiect informatic, prin care nu numai institutiile publice, ci orice cetatean va reusi, printr-o accesare, sa vada unde se afla un act legislativ, in ce stadiu, cine cum il sustine. Il al treilea rand, e foarte important si tine de ministerul nostru sa reusim sa implementam tot ce tine de directive europene. Rep.: Cum comentati situatia justitiei, comparativ cu concluziile raportului Comisiei Europene si criticile aduse Parlamentului („o piedica in anchetarea cazurilor de coruptie la nivel inalt”)? V.P.: Sunt din ce in ce mai dezamagit de rapoartele Comisiei Europene, ei vorbesc asa, de ce vad de la Bruxelles, eu traiesc in Romania si vad clanuri interlope care nu sunt combatute de Justitie, vad judecatori care gresesc si nu patesc absolut nimic, vad intelegeri intre avocat, judecator si procuror pe plan local, astea sunt problemele Justitiei si de astea trebuie sa ne ocupam. Ei vorbesc de lucruri pe care, mai mult, le citesc in ziare si nu le vad zi de zi in tribunalele si judecatoriile noastre. Rep.: Credeti ca nemultumirile, petitiile si acuzele de neconstitutionalitate aduse Legii 298/2008 privind stocarea datelor vor avea vreun efect, vor duce la modificarea actului normativ? V.P.: Nu pot sa duca si e vina noastra ca n-am explicat oamenilor: in primul rand, e vorba de o directiva europeana aplicata in toate cele 27 de tari si noi n-avem cum sa n-o aplicam. Ceea ce facem si noi si fac si celelalte tari din Europa este implementarea unui mecanism de control. Nu e rau ca acele date se pastreaza. Cand e vorba de infractori, de crima organizata, controlul nostru e democratic si trebuie instituit pentru ca acele date sa nu fie folosite impotriva noastra, a oamenilor obisnuiti, a oamenilor cinstiti. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.