Summit-ul informal de la Lisabona

Stim cu totii – cei interesati – ca Europa este de cativa ani in cautarea unei solutii de ordin juridic international pentru sumedenia de probleme aparute odata cu extinderea Uniunii Europene spre est si eforturile de consolidare a institutiilor ce formeaza edificiul comunitar. Pe ambele paliere – al „largirii” si „adancirii” uniunii– au aparut elemente problematice care n-au putut fi prevenite de catre artizanii constructiei noii Europe, mai ales in contextul acutizarii a ceea ce s-a numit la inceputul anilor 2000 „deficitul democratic”. Dupa indelungatul efort de elaborare a unei Constitutii Europene care sa cuprinda si elementele de reforma institutionala atat de necesare, evolutia s-a oprit cu ocazia respingerii prin referendum a Tratatului Constitutional de catre Franta si Olanda in anul 2005. A urmat ceea ce s-a numit „perioada de reflexie”, timp in care au fost depuse eforturi fie de rediscutare a unor puncte sensibile din Constitutia europeana, fie elaborarea unui nou Tratat, dupa tipologia celui de la Maastricht si Nisa. Anuntasem deja (in numarul trecut) principalele chestiuni pe care summit-ul informal de la Lisabona le-a luat in chestiune la sfarsitul saptamanii trecute. Situatia a fost mai delicata decat se credea initial, astfel incat negocierile au fost extrem de grele, compromisul gasindu-se cu mare dificultate. Chiar din povestea derularii negocierilor ne putem da seama cat de greu functioneaza Uniunea Europeana cu 27 de state membre, toate cu interesele lor specifice. De aici si necesitatea unei reforme. Ce compromisuri au rezultat la Lisabona? • Tratatul de reforma european instituie functia de presedinte „stabil” al Uniunii, ales pentru o perioada de doi ani si jumatate, cu posibilitatea reinnoirii mandatului o singura data. • Uniunea Europeana va avea si un Inalt Reprezentant pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate, care va fi, in acelasi timp, vicepresedinte al Comisiei Europene si va avea in subordine un departament. • Deciziile se vor lua pe baza unui nou sistem, al „dublei majoritati”, care se va aplica insa abia de la 1 noiembrie 2014, pentru a nu isca o noua serie de dispute pe aceasta tema cu Polonia. • Dispare dreptul de veto in 40 de sfere de actiune, inclusiv in materie de azil, imigratie si cooperare pe plan judiciar si politienesc. • Comisia Europeana isi va reduce numarul de membri, de la cei 27 actuali la cel mult doua treimi din numarul de state membre, incepand cu 2014. • Creste puterea de codecizie a Parlamentului European. • Carta Europeana a Drepturilor Fundamentale nu va figura in noul document, dar acesta va include o mentiune care semnaleaza caracterul ei constrangator. Marea Britanie obtine unele limitari ale aplicarii Cartei pe teritoriul ei, la fel ca Polonia. • Parlamentele nationale joaca un rol mai mare. • Recunoasterea initiativei populare: un milion de cetateni pot cere Comisiei Europene sa propuna o masura legislativa. • Uniunea Europeana va avea personalitate juridica unica. • Se recunoaste posibilitatea statelor de a iesi din Uniune. • Se instituie un mecanism automat de colaborare intarita in cooperarea pe plan politienesc si judiciar in materie penala, potrivit aceleiasi surse. Noul Tratat Inseamna ca noul Tratat creste competentele Uniunii Europene la capitolele politica externa, justitie si afaceri interne. Ca dupa validarea tratatului se vor specifica trei feluri de competente: exclusive, partajate si de sprijin. Iar “cedarile de suveranitate” sau competentele exclusive ale UE de a legifera sunt cinci: uniunea vamala, regulile privind concurenta pe piata interna a UE, politica monetara a tarilor care au adoptat euro, politica de comert a UE si conservarea resurselor marine. In rest, majoritatea competentelor, inclusiv combaterea terorismului si a crimei organizate, energia, transportul, protectia consumatorilor, sunt partajate intre UE si statele membre, conform principiului politic al subsidiaritatii. Tot conform principiului subsidiaritatii, au fost numite competentele de sprijin, prin care UE poate doar asista sau suplimenta actiunile statelor membre: protectia sanatatii, industrie, cultura, turism, educatie, protectie civila, cooperare administrativa. De fapt, Tratatul de la Lisabona inlocuieste „Constitutia Europeana” respinsa de Franta si Olanda in 2005. Nu este un text nou, asa cum aparea Constitutia, ci o serie de amendamente la tratatele mai vechi. Dar sunt voci puternice (mai ales eurosceptice) care sustin ca peste 90% din continutul Constitutiei a fost pastrat. Din 2009, odata cu inceperea ciclului politic ce porneste cu alegerile pentru Parlamentul European si dupa eventuala ratificare ce este programata in 2008, in locul presedintiei actuale a UE detinute de cate un stat timp de sase luni, va fi ales un presedinte permanent al Consiliului European, pe o durata de doi ani si jumatate. Deja sunt voci care nominalizeaza primul presedinte al UE dupa aceasta formula, agentia de stiri AFP relatand ca presedintele francez, Nicolas Sarkozy, a precizat ca cel mai potrivit pentru functia de presedinte al Consiliului UE ar fi premierul luxemburghez Jean-Claude Junker, in timp ce primul-ministru britanic, Gordon Brown, se gandeste la Tony Blair. Apoi, „Ministrul de Externe al UE” din Constitutie a fost pastrat ca functie, dar cu denumirea de „Inalt Reprezentant pentru Afaceri Externe si de Securitate”, portofoliu ce cumuleaza actualul portofoliu al lui Javier Solana cu cel al comisarului pentru Relatii Externe si Politica de Vecinatate. Tratatul doreste sa garanteaze totusi statelor membre ca acest post nu le va afecta puterile in privinta formularii propriei politici externe. Romania lanegocieri - tara«medie», dar si mediocra? La aceste negocieri, aproape fiecare tara a luptat pentru ceva: Franta pentru politicile protectioniste, Marea Britanie pentru a fi exceptata de la Carta Drepturilor Fundamentale ale UE, Germania pentru puteri crescute ale Parlamentului European, Olanda pentru competitivitate, Finlanda si Danemarca impotriva reducerii numarului de comisari etc. Chiar si Bulgaria, desi membru UE la fel de nou precum Romania, a cerut dreptul de a folosi denumirea “evro” pentru euro. Romania a decis sa nu ceara nimic. Avantajul Romaniei, exprimat de secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Adrian Ciocanea, e ca „suntem stat de marime medie. Pe noi tot ce s-a propus ne avantajeaza”. Si pentru ca Parlamentul European a obtinut puteri sporite, avand acum drept de codecizie cu Consiliul European, miza euroalegerilor din Romania ar trebui sa fie tocmai trimiterea de reprezentanti competenti si cunoscatori ai fenomenului institutional, decizional al constructiei europene si nu in ultimul rand, apti sa contureze un numitor comun al intereselor Romaniei si al romanilor in acest for decizional. Avantajele obtinute acolo de fiecare au fost transformate si in capital politic intern. Dar dincolo de victorii, mecanismele de putere din 2009 incolo se ascund in limbajul complicat al noului text ce va fundamenta Uniunea Europeana. Ce ar trebui sa stie decidentii din politica romaneasca? Anume ca reprezentarea noastra in forurile decizionale europene trebuie sa fie foarte bine chibzuita, ca nominalizarile pe listele europarlamentarelor sunt extrem de importante pentru ca cetatenii sa aiba ce alege. Si daca avem in vedere ca inca de anul viitor va incepe munca pentru constructia viitorului buget al UE pentru perioada 2014-2020, n-ar strica sa trimitem cei mai buni economisti si specialisti in Parlamentul European, pentru ca acolo se va decide cine cat va primi. Deocamdata nu putem conta decat pe Daniel Daianu. Dar e cam putin pentru o tara “medie”. Daca nu cumva vrem cu tot dinadinsul sa ramanem “mediocri”. (surse: Rompres, www.euractiv.ro) Gavril ARDUSATAN Problemele Europei. Candidatii au raspunsuri? Provocarile cu care se confrunta in prezent Uniunea Europeana: • Reducerea numarului de voci pro-integrationiste, care sa sustina interesul comun european si care sa le contrabalanseze pe cele nationaliste; • Ralierea cetatenilor Europei la interesul european comun mai degraba decat la interesele nationaliste (problema depasirii deficitului democratic); • Pericolul ca partidele politice sa fie lasate undeva in planul al doilea, sa devina veriga slaba a constructiei europene, avand in vedere increderea tot mai mica a populatiei in acestea; • Agenda Lisabona si problema pietei locurilor de munca in Uniunea Europeana; • Problema securitatii accesului la resursele de energie. Gavril ARDUSATAN