Sudanul, „invadat” de chinezi

Guvernul de la Khartoum primeste din China investitii, sprijin politic si arme in schimbul petrolului si materiilor prime. China este partenerul ideal: nu pune intrebari incomode, se limiteaza sa cumpere si sa vanda si are putere de veto in Consiliul de Securitate al ONU, o adevarata mana cereasca pentru „asediatul” guvern al Sudanului. Langa bariera care impiedica trecerea si panoul pe care este scris numele rafinariei chineze CNPC, stau muncitori tacuti cu privirile plecate. In interiorul cladirii mii de muncitori chinezi lucreaza febril, cu pauze mici in bungalouri. Ar parea o scena normala, daca in jurul lor nu s-ar intinde un imens desert. Soarele necrutator arde pielea si inscrisurile arabe din jurul micii cladiri. Si totusi aici nu este China, ci Sudan, desi ambele tari sunt tot mai multe interconectate. Sanctionat de multi ani de SUA, regimul de la Khartoum a gasit o vesta de salvare la Beijing, care a debarcat in Africa cu o mare foame de petrol pentru a-si alimenta spectaculoasa crestere economica. Rafinaria de la Al Jaily, la o suta de kilometri nord de capitala, este una din multele proprietati achizitionate de China in Africa, in ritm vertiginos. Dar niciun alt loc de pe acest continent nu este mai important ca Sudanul, unde exista rezerve de 6,4 miliarde de barili de petrol (unele estimari arata mai mult) inca neexploatate dupa 20 de ani de razboi intre Nord si Sud. Interesele Chinei Sanctiunile economice impuse de Washington Khartoumului in 1997 - inasprite dupa conflictul de la Darfur - au lasat cale libera Chinei, transformata in cumparator avid de petrol si in proprietara de puturi, alaturi de India si Mayalezia. Jumatate din petrolul importat anual de Beijing provine din Sudan. China este partenerul ideal al Sudanului: nu pune intrebari incomode, se limiteaza sa cumpere si sa vanda si are putere de veto in Consiliul de Securitate al ONU, o adevarata mana cereasca pentru asediatul guvern de la Khartoum. Debarcarea nu a vizat insa doar petrolul, ci acopera toate domeniile: produsele de consum au inundat piata locala, concesionarile pentru marile infrastructuri au fost acordate companiilor chineze, responsabile si cu facilitarea creditelor, precum si cu dezvoltarea proiectelor de electrificare si vanzarea de arme guvernului generalului Omar Hassam Bashir, care tine frontul deschis la Darfur, in vestul tarii. „Eu insumi am promovat intrarea investitiilor chineze, dar asta e prea mult! Fara chinezi, tara ar intra in colaps intr-o clipa. Cred ca nici monopolul nici dependenta excesiva nu sunt bune”, este de parere Hassam al Turabi, ideologul islamist al regimului si transformat acum in rivalul sau cel mai temut si mai implacabil. Parerea lui este impartasita si de diplomatii occidentali acreditati la Khartoum. In pofida cresterii ponderii lor, chinezii veniti in masa sunt discreti, aproape invizibili. Nu-i vezi plimbandu-se prin Khartoum, cu exceptia aeroportului, atunci cand vin si cand pleaca. Traiesc in mici orase mobile, ridicate in mare viteza, in functie de noile lucrari realizate si protejati de bariere si de soldati sudanezi. Au venit 10.000 sa construiasca conducta de petrol ce face legatura intre puturile de petrol si portul Sudanului. Iar acum mii dintre ei sunt angajati in faraonica constructie a marelui baraj de la Merowe, la 350 de km nord de capitala, care necesita deplasarea fortata a 60.000 de persoane. China se afla in spatele dezvoltarii Sudanului, a carui economie a crescut anul acesta cu 12 la suta si are o prognoza de 11 la suta, in 2007, potrivit FMI, gratie petrolului: in 1999 se produceau doar 2.000 de barili pe zi, iar acum 500.000. Khartoum-ul are in perspectiva proiecte gigantice, precum construirea unui urias centru comercial si financiar inspirat de la Dubai, unde se vor uni Nilul Albastru cu Nilul Alb si care va costa 4 miliarde de dolari. Intre timp, 40 la suta din cele 38 de milioane de sudanezi traiesc sub pragul saraciei, iar la Darfur se traieste tragedia a milioane de refugiati. Importanta strategica a Sudanului merge mai departe de petrol: uneste lumea araba cu Africa neagra. Si este aproape urias - de cinci ori marimea Spaniei - avand frontiere cu 9 tari care au rezerve de aur, diamante si multe minerale. Mereu a fost o prioritate pentru SUA, al caror aliat a fost (compania americana Chevron a descoperit marile rezerve de petrol), pana cand in anii ‘80, Sudanul a luat-o pe calea islamizarii. Zorii razboiului rece De atunci Washingtonul l-a plasat pe lista sa neagra: i-a incurajat pe insurgentii crestini in anii ‘80, a trecut Sudanul pe lista tarilor teroriste pentru ca ar fi oferit gazduire lui Osama Ben Laden si a vrut sa-l scufunde sub un val de sanctiuni economice impuse in anii ‘90. Din 2003 a preluat conducerea presiunii internationale impotriva Khartoum-ului pentru atrocitatile de la Darfur. Exista un consens impotriva crimelor de razboi copatronate de regim, dar numai SUA il numesc genocid. „Exista toate ingredientele pentru a retrai un razboi rece in Africa, incepand cu Sudanul, doar ca rivalul SUA este acum China”, spune Bullen Keny Yatta, directorul revistei independente Juba Post, cu sediu in capitala Sudanului de Sud. In aceasta regiune bogata in petrol si care va vota pentru autodeterminare in 2011, Washingtonul si-a pus cele mai mari sperante: a lasat-o in afara sanctiunilor impuse Sudanului, ajutoarele umanitare americane pot fi vazute oriunde, iar compania Dyncorp se ocupa cu reconversiunea fostei armate rebele in cea de Armata Sudului. Interesul SUA este atat de mare incat, in pofida sanctiunilor, Washingtonul construieste in afara Khartoum-ului cea mai mare ambasada americana din Africa care va adaposti cel mai mare centru al CIA. Se afla la doar 20 km de fabrica de medicamente pe care SUA au bombardat-o in 1998, crezand ca este un sediu al Al-Qaida. Fabrica a ramas ca atunci, in ruine si plina de daramaturi. Dar timpul nu s-a oprit: avanseaza atat de repede, incat deja se vad zorii unui nou razboi rece cu respectivii protagonisti. Daca se materializeaza, Khartoum-ul se va afla in prima linie a focului. El Pais