Succes al pictorului băimărean Mircea Bochiș la editura franceză „L’Harmattan”

Pictorul băimărean Mircea Bochiș a obținut recent un nou succes editorial. A apărut a doua carte la celebra editură franceză „L’Harmattan”, o lucrare în care este coautor alături de un cunoscut lingvist, Marcienne Martin. Titlul lucrării este: „O scurtă istorie a sensului. Practici artistice și sociale ale nașterii semnificației/sensului”. Chiar dacă pare ciudat, un pictor care scrie cărți ce apar la o editură celebră în lume, Mircea Bochiș face acest lucru, scrie cărți într-o legătură deosebită cu picturile sale. Cu mai mulți ani în urmă, artistul băimărean
a intrat într-un grup select de artiști, scriitori francezi.
Au început o colaborare care s-a materializat cu o carte, un album ce a apărut în urmă cu puțini ani.

Am fost la atelierul artistului băimărean să discutăm despre această nouă apariție editorială și nu numai. Atelierul este amenajat într-o casă, cu mai multe camere pe pereții căreia sunt puse parte din tablourile artistului. Ca în orice atelier al unui pictor și aici există un loc, un colț în care Mircea Bochiș pictează. Într-o cameră alăturată are calculatorul la care scrie, este conectat la tehnică și aici își petrece cea mai mare parte din timp.
Mircea Bochiș este singurul artist plastic român căruia prestigioasa editură franceză „L’Har­mattan” i-a dedicat un album
consistent, conținând 280 de pagini. El face parte – având funcție de conducere – dintr-un grup select de intelectuali care susțin prestigiosul Festival Franco-Englez de Poezie, ce are loc în fiecare an la Paris, în primul weekend al lunii iunie, în cadrul Târgului de Poezie la care participă toate editurile din Franța. Grupul are o revistă proprie intitulată „La traductière”. Este vorba despre cei mai valoroși poeți francezi contemporani, ale căror creații reprezentative se publică bilingv – în franceză și engleză. Artistul băimărean a fost cooptat, alături de douăzeci de artiști plastici francezi, în acest grup, a cărui activitate se concretizează în ilustrări de cărți, expoziții etc. Intrat în această elită cultural-artistică, Mircea Bochiș le-a vorbit partenerilor francezi despre Festivalul de Filme Experimentale organizat de el și le-a propus ca poemele ce fac obiectul Festivalului Franco-Englez de Poezie să beneficieze și de o transpunere în limbaj video – ca o a treia variantă de traducere, fapt care s-a și realizat. Și așa a început o colaborare mai mult decât fructuoasă între artistul băimărean și editura franceză și scriitorii care fac parte din acel grup de elită. Bochiș a mers în Franța, a participat la multe din activitățile lor și, spre surprinderea lui, după albumul dedicat activității sale, a urmat o nouă propunere de colaborare.
„Mi-au propus o nouă lucrare, des­pre Sensul în artă. Un subiect ge­neros, interesant. Am spus că sunt de acord, gândindu-mă că sunt doar declarații. Și când nu m-am așteptat, propunerea a devenit una foarte serioasă. Mi-au spus că îmi dau peste o sută de pagini din această carte care va avea coautor un cunoscut lingvist francez, Marcienne Martin, o celebritate.
Mi-am dat seama că lucrurile sunt foarte serioase. Nu pot să spun că am intrat în panică, dar am reflectat mult la propunere și mai ales la subiect. Mi-am dat seama ce mare răspundere am. Această carte merge în toată lumea, la mari universități, la oameni de cultură, de artă, la public cunoscător. Și am început să lucrez la acest proiect”, ne-a spus Mircea Bochiș.
În această lucrare deosebită, în ciuda anunțului de concizie, des­chizând spre un studiu al sensului dat cuvintelor, câmpul lexico-semantic al acestora este abordat în multiplicitatea lui. Într-adevăr, dacă dicționarul conferă unei anumite unități lexicale un sens definit care poate fi declinat prin mai multe abordări, totuși, extrăgându-l din biblioteca memoriei, fiecare individ are o analiză care lui îi este specifică.

Prima parte este dedicată sensului dat obiectelor lumii în traducerea lor artistică. Pornind de la lucrările sale, Mircea Bochiş arată că relația dintre două priviri asupra aceluiași obiect se află la originea unei rescrieri picturale sau poetice. Această legătură este însoțită de scrieri sub formă de scrisori-poezii ale poetei române Bianca Vișan. Traducerea lor în franceză a fost făcută de Emanuela Buşoi.
În timpul sărbătoririi centenarului românesc, au fost aleși o sută de artiști care să-l reprezinte pe autor, inclusiv Mircea Bochiş, eveniment care a fost la originea unei lucrări articulate în jurul operelor sale și intitulată „Mircea Bochiş, un artist la Centenar”. După cum menționează Ștefan Vișovan, cercetător, citând diferite abordări legate de acest eveniment:
„Această carte este un album de­dicat Centenarului Marii Uniri a tuturor românilor. Grupul de inițiativă, care a decis o atare factură de cinstire civic-istorică, a considerat că Baia Mare merită o mențiune specială pentru rolul său în evoluția artelor plastice din ultimii circa 120 de ani”, a spus dr. Teodor Ardelean.
Noutatea propusă de Mircea Bochiş se bazează pe relația dintre pictură și spectator, dintre obiec­tele tratate cu non-evidența celui care le controlează cu mijloacele sale artistice, dotându-le cu valori moral-intelectuale și, în același timp, lăsându-le în discursul lor plin de plasticitate, este un reporter perfect înzestrat cu o anumită inteligență socială, care, prin înregistrarea existenței lor, le dă dreptul să existe. Artistul trăiește realitatea cu o bucurie relaxată și oferă fiecărei imagini un dialog între ceea ce este văzut și ceea ce este, între ceea ce pare a fi și ceea ce este în realitate
cu o forță de exprimare surprinzătoare.
Relația imagine-sens este o prioritate în pictură. Din acest reportaj, artistul Mircea Bochiş iese în­vingător.
Relația cu poezia poetei Bianca Vișan a fost deosebită și acest lucru s-a văzut în noul volum apărut la celebra editură franceză.

„Nu cred că este necesar să se dea o semnificație operei de artă. De asemenea, nu cred că opera de artă este întotdeauna creată pentru a avea un sens precis. Există suficiente argumente care suprimă ideea sensului imediat în opera de artă. În lucrarea sa, Alberto Man­guel pune o serie de întrebări care pot susține afirmațiile mele de mai sus: «Un artist poate aspira la succes?; Cum își poate atinge obiectivele un artist atunci când tot ce are la dispoziția sa este instrumentul imperfect al limbajului?; Ce se creează atunci când artistul începe să creeze?; Opera de artă este o realitate durabilă sau o minciună imperfectă?; Este opera de artă un „Golem” viu sau o grămadă de pământ fără viață?; Cum pot accepta evreii ideea că Dumnezeu
le-a dat deodată darul creației și interzicerea utilizării lui?; Este creația o ocupație accesibilă omului sau suntem predestinați eșe­cului deoarece arta, în întregul ei, fiind de natură umană și nedivină, include propriul eșec?».
Am enumerat doar câteva dintre întrebările esențiale legate de opera de artă, suficient pentru a susține că opera de artă nu poate fi creată inițial cu o anumită semnificație, dată fiind imperfecțiunea actului creației.
Am avut o surpriză neașteptată când poeta Bianca Vișan a scris poezii dedicate picturilor (ta­blourilor) realizate de mine. Aceste poezii cu totul speciale nu ar fi apărut niciodată, dacă nu ar fi fost astfel de picturi (astfel de tablouri) care să genereze creația literară. Asta înseamnă că opera de artă poate genera alte opere de artă? DA. Aceasta poate corespunde unui sens dat operei de artă? DA. Este, poate, singurul sens precis pe care opera de artă ar putea să-l aibă pentru a genera emoții, care odată trezite pot la rândul lor să deschidă spații ale gândului care până acum au fost închise, pentru a genera alte opere de artă, care, la rândul lor, pot să facă la fel.
Experiența provocată de poeziile Biancăi Vişan a fost extrem de interesantă, deoarece apariția poeziilor ei după picturile mele (tablourile mele) a dat naștere la scrisori-poezii ca răspuns, la acest fenomen literar, apoi poeziile Biancăi Vişan au generat filme experimentale și cărți de artist. Cred că există, de fapt, un număr nesfârșit de opere de artă care așteaptă, agățate undeva în inefabil, doar apariția unor opere reale, pentru a le lăsa să apară. Iată un exemplu: pictura mea (tabloul meu) intitulată «Grădina» a ge­nerat poezia «Déja-vu - final nefericit», unul dintre versurile sale, «Rochia pe care nu o port» a dat naștere picturii mele (tabloului meu) «ROCHIA PE CARE NU O MAI PORT», care a generat la rândul ei poezia «Rochia pe care o port / rochia pe care nu o port»”, a spus Mircea Bochiș.

Cartea este prezentată într-o ediție de lux, iar pe prima pagină este colectivul de specialiști, de experți care au validat conținutul. Doar citind numele celor care își pun „ok-iul” te sperii. Sunt numai nume cu greutate în literatura și arta franceză, mondială.
După câteva zeci de minute de discuții, am aflat la încheiere că editura franceză are în pregătire al treilea volum alături de Mircea Bochiș.

Mulțumim Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, în special doamnei Oana Ungurean, pentru traducerea din limba franceză a materialului folosit în materialul nostru.
 

„Nu cred că este necesar să se dea o semnificație operei de artă. De asemenea, nu cred că opera de artă este întotdeauna creată pentru a avea un sens precis. Există suficiente argumente care suprimă ideea sensului imediat în opera de artă”.
Mircea Bochiș