SUA aminteste de imperiul roman

‘’Are We Rome?’’ este titlul cartii lui Cullen Murphy care se intreaba daca prabusirea imperiului cezarilor va coincide cu inevitabilul destin al Americii. Exista numeroase paralele intre unica superputere a secolului XXI si Imperiul roman: Capitol Hill a fost construita dupa modelul colinei Palatinum, fortele armate americane au punctul forte in logistica, asa cum o aveau legiunile lui Cezar, cosmarul granitelor nu tocmai etanse de-a lungul Rio Bravo reaminteste de problemele avute de imparatul Adrian cu marele zid Vallo (Vallum Hadriani, care marca granita cea mai de nord a Imperiului Roman, in Britania, n.red.), iar multietnicitatea face ca cele doua societati, din SUA si din antica Roma, sa semene foarte mult, se arata in articolul semnat de Maurizio Molinari in ziarul La Stampa. Cartea cuprinde 262 pagini semnate de ziaristul care a condus timp de doua decade revista „Atlantic Monthly” – (acum semneaza in „Vanity Fair”) si este o cale de mijloc intre un text de istorie comparata, un ghid prin ‘’romanitatea’’ urbanistica a Washingtonului si un eseu polemic cu privire la obiceiurile politice ale celui care a fost ales la Congres sau la Casa Alba. Ceea ce reiese sunt sase paralele „cu vitriol” intre cele mai puternice doua imperii pe care le-a cunoscut istoria: Washingtonul impartaseste cu Roma faptul ca se considera fara rivali, impunatoarea aroganta a aparatului militar, coruperea tot mai mare a puterii politice de catre privati, ingamfarea de a putea ignora ce se intampla altundeva in lume, dificultatea de a gestiona propriile granite, imposibilitatea obiectiva de a exercita o putere uriasa. Naravurile politice si imbatabilitatea militara constituie amestecul cu care Murphy il insoteste pe cititor pe strazile si in palatele din Washington, descriindu-le caracteristicile - si marmura alba - ca si cum ar fi edificiile din Forul Roman. Modelul militar Ceea ce il mira mai mult pe autor este modul in care, dupa aproape 2000 de ani, Washingtonul repeta modelul militar al Cezarilor: logistica si antrenamentul permit sa predomine asupra oricarui dusman, tinuturile indepartate (asa cum era limes-ul si este astazi Afganistanul) sunt gestionate cu avanposturi militare izolate, teatrul global de operatiuni este impartit intr-un numar limitat de comandamente (cinci pentru US Army, sapte pentru Tiberiu) si de indata ce este posibil se recurge la mercenari pentru a se face fata lipsei de soldati (SUA in Irak, romanii in Panonia). Si scenariul luptei impotriva terorismului aminteste de pericolul invaziilor barbarice, cand Roma a fost nevoita sa admita ca nu este in masura sa apere toate granitele si a incredintat oraselor sarcina de a se apara de talhari cu o decizie care reaminteste indeaproape de optiunea administratiei Bush de a varsa fonduri federale centrelor mai mari si mai mici pentru imbunatatirea capacitatii de aparare impotriva unor atacuri ca cele din 11 septembrie. Argumentul care ii divizeaza pe istorici si politicieni este urmatorul: daca neoconservatorii Charles Krauthammer, Bill Kristol si Max Boot cred in ‘’Pax americana’’ ca o reeditare a ‘’Pax romana’’, exista in schimb istorici precum Chalmers Johnson si Paul Kennedy care considera inexorabil declinul american, iar alti ca Niall Ferguson si Victor Davis Hanson, potrivit carora soarta paralela a celor doua imperii nu este scontata. Pana la ultima pagina a cartii „Ar We Rome”? Murphy insoteste cititorul intr-un crescendo de comparatii si similitudini care par sa anunte inexorabila destramare a actualei hegemonii americane in lume daca nu chiar o destramare a Statelor Unite, destinate sa lase locul unor secole de incertitudine si instabilitate, inainte de aparitia unui posibil succesor. Dar cand ajunge la ultimele 30 de randuri din carte, Murphy pune capat patosului, oprindu-se asupra unicei calitati pe care America o poseda, iar Roma nu o avea, respectiv faptul ca clasa conducatoare romana era nemultumita, cinica, pesimista, crezand in motto-ul „Nihil potest ultra”, in timp ce in ADN-ul Statelor Unite exista vointa constanta de ‘’a face lumea un loc mai bun’’, gratie unei ‘’profunde credinte in inventii’’, dovedita de faptul ca in 200 de ani americanii au cunoscut mai multe transformari stiintifice, economice si sociale decat s-au inregistrat la Roma in cursul unui intreg mileniu. Daca Marcius Porcius Cato se lamenta ca ‘’a pierdut de mult adevaratul nume al lucrurilor’’, americanul mediu continua sa considere posibile imbunatatirile de orice fel, personale si colective, manifestandu-si increderea si vointa de a crea, ceea ce face din Statele Unite o constanta ‘’fabrica a viitorului’’, capabila sa regenereze ADN-ul care i-a lipsit vechii Rome. Cu alte cuvinte: America are o cale de iesire pentru a evita prabusirea imperiala, dar trebuie sa aiba curajul de a o intreprinde cautand solutii la problemele care o afecteaza, incepand cu coruptia din viata publica si cu necunoasterea lumii celorlalti, se arata in incheierea articolului. La Stampa.