Studiu - Szilárd Iván (1912-1988)

O pictură despre universul artistului, o ars poetica, totodată o dovadă a calităţii picturii de la Baia Mare.

Szilárd Iván a fost unul din artiştii care au lucrat la Baia Mare în vremurile tulburi ale Dictatului de la Viena, alături de Benkhard Ágost, Pirk János, Belány Victor, Miklóssy Gábor, Ferenc Gáll, împreună cu artiştii locali precum Ziffer Sándor sau Nagy Oszkár, asigurând continuitatea fenomenului artistic băimărean.

Szilárd Iván s-a născut în 1912 la Aradul Nou. Între 1928 şi 1938 el a fost elevul lui István Szõnyi în şcoala sa privată, a studiat la Academia de Arte Plastice din Budapesta unde a învăţat cu István Réti. Acesta a fost la Colegiul de Arte şi Grafică pentru un an, iar apoi a fost la Şcoala Liberă coordonată de Vilmos Aba-Novák, Béla Iványi-Grünwald şi István Szõnyi. 1930 a fost la Academia de Arte Frumoase, unde Meadow Ştefan era un maestru. În 1937 a absolvit. A avut burse de studiu între 1935 - 1936 la Roma.

În 1937, a primit premiul Bertalan Székely şi în 1945 premiul Societăţii Szinyei. În 1952, a primit premiul Munkácsy. Între 1969 şi 1980 a fost profesor la Colegiul de Arte Plastice la Budapesta. De la prima expoziţie, în 1942, a luat parte la expoziţii individuale şi de grup în Ungaria la Budapesta, Nagykanizsa, Debrecen, Tokaj, Eger, însă a avut şi expoziţii personale internaţionale: Paris - 1957, 1959, Anvers – 1958, Moscova, Helsinki - 1965.

A făcut excursii de studiu în Olanda şi Paris.

Între 1940 şi 1944 a lucrat la Baia Mare unde, pe lângă arta pe care a creat-o aici, l-a ajutat pe István Réti la adunarea materialului documentar pentru cartea sa despre pictura băimăreană. A murit pe 7 august 1988 la Budapesta.

Din această perioadă datează şi lucrarea Studiu. Cel mai probabil, motivul înfăţişat, al unui tânăr adolescent este cel al unui model, surprins în pauza de pozat, posibil în atelierul lui Szilárd. În planul al doilea recunoaştem, în spatele personajului, pe o comodă, între caiete de noţiţe, un cap despre care putem presupune că era modelat şi prelucrat prin ardere în ceramică, folosit posibil ca material ajutător la studii volumetrice sau o schiţă de portret.

Szilárd Iván plasează personajul în jumătatea stângă a compoziţiei, aproape de axa centrală, ignorând regula clasică după care personajul ar fi trebuit să aibă mai mult spaţiu în faţa privirii.

Creează astfel o detaşare a personajului faţă de „norme” conferindu-i o anume libertate, detaşare, relaxare. Dinamizată uşor de diagonala aproape orizontală a îmbinării planurilor din mijlocul tabloului, compoziţia este relativ static. Spaţiul interior se încheie prin întreruperea peretelui de fundal în partea dreaptă cu un perete care închide compoziţia.

Bine aşezat pe planul orizontal, personajul se detaşează din fundal prin valoraţie şi prin preţiozitatea tonurilor de alb stinse în umbră cu ocru şi siena pentru descrierea volumetriilor, iar în jumătatea de jos, bine sprijinit pe ambele picioare, este pictat în nuanţe de verde stins cu negru în umbră. Mai lung, piciorul din faţă, sprijinit pe marginea inferioară a compoziţiei, în raport cu celălalt ne induce iluzia perspectivei.

Pictat cu o lejeritate de maestru, pe o structură bine stăpânită a desenului anatomic şi perspectivei, tânărul model este înfăţişat în timp ce mănâncă un măr asupra căruia pictorul ne dirijează privirea prin întrebuinţarea verdelui crud. Personajul asupra căruia Syilárd Iván nu insistă în a-l personaliza, redând trasăturile fiziononice ale feţei, stă cu o mână în buzunar, detaşat de povara pozei, consumându-şi în tihna atelierului momentele de pauză, savurându-şi modestul prânz.

Pentru a echilibra compoziţia, în partea stângă accentul dat de roşul capului din ceramică şi masivitatea comodei contrabalansează mai puternicele contraste cromatice din primul plan şi volumetria personajului.

Fundalul, pictat în nuanţe de gri uşor colorat în brun şi albastru, dă profunzime şi spaţialitate picturii. Raporturile de claritate şi intensitate cromatică, desenul bine definit ne dirijează privirea dinspre piciorul drept pe mâneca mâinii drepte spre cap, iar accentul principal cade pe măr. Direcţia impusă este una ascensională, una care ne induce o notă de optimism.

Un alt accent, de data asta complementar cromatic, îl găsim pe bustul ceramic roşu, legătura discretă între cele două fiind făcută de ocrul deschis al foilor caietelor de schiţe, ocru care reverberează de pe pieptul personajului, din blana cojocului purtat lejer, desfăcut de pe umărul drept.

O pictură despre universul artistului, o ars poetica, totodată o dovadă a calităţii picturii de la Baia Mare.