Strigoii de la Rapa Inconjurata

Au trecut vreo patru-cinci decenii de cand strigoii sunt doar personaje de poveste in satul maramuresean Cornesti. Totusi, oamenii privesc si acum cu teama spre stanca numita sugestiv „Rapa Inconjurata”, locul care, ani la rand, a fost pazit de „morti vii” ce luau chip de lumanare. Cornesti. Un sat intins si „batran”, catarat pe dealuri si brazdat de apele Cosaului. In miez de iarna, un sat aproape pustiu. Batranii locului se incalzesc la gura sobei si mai deapana amintiri din tinerete. Pe ulita, mai trece din cand in cand cate un batran cu o paine la subtioara sau un pusti venit in vacanta. Unii privesc cu jind cerul cenusiu, turnul bisericii ori „Rapa Inconjurata” ascunsa dupa un deal.... Pe vremuri, locul era bantuit de strigoi, „deghizati” in lumini dansante. Au trecut ani buni de cand singurele lumini din sat erau lampile pentru iluminatul stradal, dar povestile au ramas la fel de „aprinse”. Maria Puha are 72 de ani si se numara printre „cornestenii” care au auzit povestile despre Rapa Inconjurata de la parinti, si acum, le povestesc nepotilor: „erau vreo trei turnuri din piatra. Acuma, s-au urnit. Asta era pe vremuri, cand eram cocoana. P-atunci, mergeau oamenii in zona sa aiba grija de cai, peste noapte. Multi povesteau ca deasupra rapei se invarteau in cerc un fel de lumanari. Erau strigoi de noapte. Si mama mi-a povestit ca avea un geam crapat la casa batrana. Si, in miezul noptii, a intrat prin crapatura o luminita, care se plimba prin casa si care a atins-o pe picior. A doua zi avea o urma, ca un fel de arsura. A iesit dupa luminita, afara, si a vazut in zare mai multe lumanari care se roteau dupa turnurile de la Rapa Inconjurata”. Dupa ce ne intreaba inca o data daca nu servim ceva, demonstrand ca ospitalitatea maramureseana nu e vorba-n vant, Maria Puha isi aminteste o alta istorioara: „tat mama mi-o spus ca, intr-o seara, umbla o caruta in jurul casei. Ca si cum ar fi trasa de cai, dar prin aer.... si cineva batea pe acoperis si il striga afara pe tata: Mai Pa (Patru, n.red)! Tata n-o raspuns, si dupa ce o strigat de trei ori, o plecat. Si cateva clipe, o fost un vant mare, ca la furtuna. Alea erau duhuri rele, spirite necurate”. Ucis de Fata Padurii! Un alt personaj care apare des in povestile batranilor din Maramuresul Istoric, e Fata Padurii. Maria Puha spune ca si in Cornesti au fost intamplari puse pe seama acestuia: „era la noi in sat unul, Gheorghe. Si venea intr-o noapte din Sarbi si i-a iesit in cale o fata frumoasa. A strans-o in brate si cand colo, spatele ii era ca o covata. Pe altul, un om mut, l-o aruncat Fata Padurii in caldarea in care se aduna laptele de la oi. Si o murit acolo, inecat....”. Desi astazi asemenea povesti par ireale, pe vremuri, batranii se intalneau des cu astfel de intamplari sau personaje stranii. Ba mai mult, exista un fel de regula nescrisa: dupa miezul noptii, toata lumea evita sa iasa din casa. Daca nu.... „O matusa de-a mea, tot Maria, a vrut sa mearga la moara dupa sacul de faina. Era trecut de 12 noaptea. A iesit pe prag si a auzit un cantec, ca un bocet, da’ in soapta. S-a intors inapoi”. Inainte sa ne multumeasca pentru vizita si sa ne ureze drum bun, Maria Puha arata spre locul care a starnit si starneste inca temeri pentru localnici. Numai ca, azi, turnurile de piatra „luminate” de strigoi au fost „roase” de vreme si de vremuri. La fel ca si povestile. Batranii spun ca duhurile si dracii n-au disparut, doar ca sunt ascunsi... In oameni. In schimb, in Ardeal, moroi sau moroinite sunt “mortii care ies din mormant”, bantuind printre vii, si care “iau laptele de pe la vaci”. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro