Strategia Națională de Educație Parentală (SNEP), un nou pumn de fier, într-o mănușă de catifea progresistă, împotriva drepturilor părinților

 Ministerul Educației a lansat în dezbatere Strategia Națională de Educație Parentală (SNEP) intitulată „Părinți educați, copii fericiți” Documentul prevede că 8 din 10 părinți ar urma să participe la programe de educație parentală până în anul 2030, pe durata programului, iar serviciile de educație parentală să fie „externalizate. În 2018, a fost lansată o strategie similară, retrasă până la urmă, din cauza criticilor societății civile.
Însă, nici varianta 2022 a SNEP nu este lipsită de probleme și critici. Asociațiile acuză că inițiativa reprezintă o încălcare a principiului primatului parental. Cu alte cuvinte, statul ar încerca să se substituie părinților în raport cu copiii, ba chiar să-i (re)educe pe părinți în spiritul unor valori care nu sunt în concordanță cu cele ale neamului și ale fa­miliei românești.

În 2018, Ministerul Edu­ca­ției a generat un scandal public odată cu lansarea unei strategii de educație parentală, criticată vehement de părinți, asociații și culte, din cauza influențelor ideologice progresiste. Atunci, în urma presiunii publice, s-a renunțat la document. Însă, recent, Ministerul Educației a decis să mai facă o încercare și a lansat în dezbatere publică o nouă ediție a Strategiei Naționale de Educație Parentală (SNEP) intitulată „Pă­rinți educați, copii fericiți”.
Documentul prevede că 8 din 10 părinți ar urma să participe la programe de educație parentală până în anul 2030, pe durata programului și își propune să stabilească obiectivele și direcțiile de acțiune, plus instituțiile responsabile pentru implementare. Deși din document lipsește agresivitatea în limbaj prezentă în varianta 2018, asociațiile critică și noua ediție SNEP.
Într-un comunicat emis de Aso­ciația ProVita se arată că: „Față de cea din 2018, în cuprinsul actualei strategii nu se mai regăsesc jude­cățile de valoare și presupozițiile care descalificau convingerile creștin-conservatoare despre familie și urmăreau stabilirea, ca unic model valid, a modelului ideologic de stânga («progresist»), cu încălcarea evidentă a obligației de neutralitate a statului.
Au dispărut expresii precum cele care făceau referire la obligația familiilor de a se «adapta noilor ideo­logii» și de a experimenta «noi practici în relație cu copiii» etc.
De asemenea, documentul actual pare să admită că diversitatea rezultă din coexistența mai multor opinii și modele concurente în societate și din neutralitatea statului față de ele. Din acest punct de vedere, criticile aduse în 2018 par să fi fost însușite. În partea introductivă, chiar se afirmă că «rolul fundamental în educarea copiilor îl are familia în sens larg, ca microunivers al societății. Sistemul de învățământ este dator să sprijine și, la nevoie, să orienteze familia în acest rol».
Din păcate, schimbările sunt doar aparente, întrucât restul conți­nutului SNEP și obiectivele sale, precum și promotorii săi, sunt identice/ identici proiectului retras în 2018. Strategia SNEP este îmbrăcată în retorica «drepturilor copilului» și pune în centrul în­tre­gului demers ideea «interesului superior» al acestuia. Sunt noțiuni față de care este greu să argumentezi la nivel emoțional.
Din păcate, rațional și analitic privind, «drepturile copilului», cum sunt tot mai mult interpretate în ultimii ani, nu mai reprezintă o barieră în calea puterii invazive și discreționare a statului, ci urmăresc mai degrabă limitarea autori­tății parentale.
Din întregul cuprins al SNEP, la fel ca în cazul altor proiecte și declarații de misiune ale diverselor instituții (precum Avocatul copilului), nu se pomenește niciun moment despre o posibilă încălcare a drepturilor copilului de către stat și instituțiile sale. «Vinovată» este mereu familia, sub influența di­ver­șilor factori sociali sau de mediu, care par să provină dintr-un neant și niciodată din eșecurile unui stat degradat și falimentar”.
Asociația mai arată că inițiativa nu are origine națională, ci este una de influență externă. SNEP face referire în mod insistent la „standarde internaționale” de parentalitate și își propune ca părinții să fie aduși la nivelul acestora, prin folosirea de modele din alte state sau, în cel mai bun caz, prin adaptarea acestor modele și tehnici la specificul și ethosul nostru educațional.

Însă, problema spinoasă o reprezintă externalizarea serviciilor de educație parentală. „De departe cea mai alarmantă prevedere este cea referitoare la «externalizarea» serviciilor de educație parentală, respectiv la «formarea de formatori și persoane care să fie specializate în domeniul educației parentale, acestea urmând să țină cursuri cu părinții».
Deși cadrele didactice vor avea posibilitatea de a participa la cursurile de educatori parentali, în mod evident, corpul profesoral nu (mai) are resursa umană necesară pentru a îndeplini această sarcină ori dorința de a o îndeplini. Este o certitudine faptul că majoritatea educatorilor parentali vor proveni din mediul asociativ/ ONG; așa cum rezultă din experiența avută cu educația sexuală în alte țări și chiar în România, singurele ONG-uri care au capacitatea de a furniza resursă umană consistentă și interesul de a promova asemenea pro­grame sunt ONG-urile susținute de insti­tuțiile internaționale și de marile rețele filantropice seculariste. SNEP are meritul de a puncta probleme acute, sistemice, cu care se confruntă copiii și care sunt obstacole în calea interesului lor superior - indiferent ce ar însemna această expresie.
Din păcate, «rețetele» propuse pentru corectarea acestor proble­me caută să accelereze substituirea părintelui de către stat, acesta din urmă asumându-și un neliniștitor rol în ansamblul familial.
Chiar SNEP afirmă ca prioritar acest obiectiv («Susținerea iniție­rii, formării și dezvoltării com­petențelor parentale devine una dintre misiunile pe care statul trebuie să și le asume») și consideră că asigurarea «interesului superior al copilului» necesită cooperarea între profesioniști, părinți și autorități publice.
După cum se vede, un rol esențial în formarea culturii familiale urmează a fi alocat experților și «profesioniștilor» avizați de stat”, se arată în comunicatul Pro Vita.
De asemenea, asociația respinge în ansamblul său necesitatea unei strategii guvernamentale pentru educația parentală: „Suntem extrem de sceptici față de ajutorul dat părinților de un binom alcătuit dintr-un stat greoi, incapabil, în general, să gestioneze până și treburi publice esențiale, și o pleiadă de ONG-uri producătoare de strategii și de «experți» cu o orientare ideologică cel puțin discutabilă și a căror probitate morală este imposibil de garantat (...)
3. Ne opunem, mai ales, intenției SNEP de a oferi acces «experților» din ONG-uri, prin intermediul ocupației de educator parental, la părinți și în școli. Este suficient să privim la situația din vestul Europei și din Statele Unite, unde un vector cultural de stânga, virulent și radical, a devenit, pe bani publici și sub protecția legii, o anexă de neevitat a sistemului educa­țional. De altfel, noi considerăm că acesta este adevăratul scop principal al SNEP”.

Și Alianța Părinților a înaintat Ministerului Educației un memoriu privitor la inițiativa legislativă „Părinți educați, copii fericiți”, despre care consideră că ar încălca principiul primatului parental:  

1. Ideea de «obligativitate a educației parentale» este una periculoasă. Binele făcut cu forța înseamnă dictatură. Termenul «obligativitate» trimite la ideea centrelor de reeducare specifice regimurilor totalitare. Nu putem fi de acord cu așa ceva. Participarea, dacă va exista, trebuie să fie absolut benevolă. Pot fi sprijinite nu­mai familiile care au nevoie și care solicită sprijin.  
Acolo unde este vorba despre copii neglijați sau supuși la rele tratamente trebuie prevăzute m[suri punctuale eficiente (care ar fi putut fi implementate și până acum dacă s-ar fi dorit). Este aberant să se considere că, brusc, toți părinții români nu mai au discernământul și abilitățile necesare pentru a-și crește și să-și educe copiii, iar sarcina  aceasta trebuie preluată în mod organizat (!) de către stat. Este, mai degrabă, o subminare mascată a drepturilor parentale.

2. Introducerea educației parentale ca disciplină opțională la clase liceale, școli profesionale etc., este cu totul inoportună.  

3. Ne amintim faptul că proiectul SNEP din 2018 avea scopul vădit de a reeduca și îndoctrina părinții prin prevederi menite să impună modele așa-zis «progresiste», prin stabilirea de obli­ga­tivități care decretau ca anacronic atașamentul față de valorile tradiționale, insultând astfel milioane de români. Actualul proiect de educație parentală face același lucru în variantă «soft», favorizând o inacceptabilă imixtiune a statului în familie.

4. Nu putem accepta ca statul să-și aroge dreptul de a stabili ce este greșit și ce este corect în educația copiilor (în cadrul unor familii funcționale), încălcând libertatea de conștiință a cetățenilor prin stabilirea unui model unic valid, și nu vom accepta prezența (subtilă sau vădită) a niciunui element care aparține ideologiei de gen.

5. Considerăm că statul poate oferi ajutor DOAR familiilor cu o situație economică sau relațională precară, în care, din motive financiare sau de separare, părinții nu pot oferi copiilor lor tot sprijinul necesar.

Nu putem accepta intervenția statului în viața privată a cetățenilor, uzurparea drepturilor parentale și  încălcarea demnității tuturor părinților români prin reeducarea în masă, chiar dacă au o familie funcțională și nu necesită ajutor din partea statului.

6. Ceea ce se pregătește prin acest program este un angrenaj uriaș de cheltuit bani publici și de irosit resurse umane. Sume uriașe ar fi cheltuite inutil pentru «formarea formatorilor», a «evaluatorilor» și a altor «specialiști». Sigur că există situații în care ajutorul statului este necesar, dar nu printr-o modalitate care reprezintă mai degrabă un dubios angrenaj birocratic cu note totalitariste”, se arată în memoriu.  

Vom reveni.