Stradivarius de Maramures

Nascut in Baia Mare, la 21 aprilie 1951 (“in aceeasi zi cu regina Angliei”, cum ii place sa afirme), Adrian Roman este unul dintre cei doi lutieri ai Maramuresului. Absolvent al Liceului de Arta din Baia Mare si al Colegiului “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca (1974), Roman a fost repartizat la Filarmonica din Arad. In 1975 a devenit secretarul literar al Ansamblului profesionist “Maramuresul” si, din 1976, dirijor in cadrul aceluiasi ansamblu. Anul 1977 a insemnat pentru Adrian Roman ocuparea unei catedre la Liceul de Muzica, situatie care s-a pastrat pana astazi. Inca din copilarie a avut „anumite curiozitati” legate de lucrul cu lemnul. In studentie, in paralel cu studiile, a fost ucenicul lutierului Filarmonicii si al Conservatorului din Cluj, Pavel Onoaie. In anul I de facultate a realizat primele doua viori, sub indrumarea maestrului de talie europeana. “Pavel Onoaie este tipul de om care arde de pasiune pentru facutul instrumentului si cautatul sunetului in instrument. Simtea lemnul ca si cainele stapanul. Onoaie facuse sase ani de ucenicie la un ceh, Maracek, care, la randul sau, invatase meseria la Mittenwald, unul din cele trei mari orase de lutieri din Germania”, isi aduce aminte Adrian Roman. Viorile din lemnul pianului De-a lungul timpului, Adrian Roman a realizat 51 de instrumente (marea majoritate o reprezinta viorile, un violoncel si cateva viole). Daca ar munci in fiecare zi intre opt si zece ore, ar putea realiza in jur de 20 de instrumente intr-un an. Cantitatea nu e insa importanta. Ca sa transforme aceasta productie in afacere, ar mai avea nevoie de unul sau doi lutieri. Ar trece la productia de serie mica, dar asta s-ar realiza in dauna calitatii. Ca producator si beneficiar in acelasi timp al produselor sale, nu e interesat decat de cautarea instrumentului care sa sune perfect, fapt care inca nu s-a petrecut. “Ca sa faci viori e nevoie de o anumita stare. Trebuie sa ai auz, sa canti la un instrument muzical, sa-ti placa muzica si lucrul cu lemnul”, insira Roman conditiile obligatorii pe care trebuie sa le indeplineasca un lutier. Mai trebuie adaugata o anumita stare de spirit, un confort psihic pe care, trebuie sa recunoastem, tracasarile de fiecare zi nu prea le permit. Am aflat o sumedenie de lucruri despre “copiii” lui Adrian Roman: toate instrumentele sunt unicat, unele dintre acestea se afla in prezent in Germania, Australia, Ungaria, Belgia sau SUA, iar pentru sase viori lutierul a folosit o bucata dintr-un pian vechi de 140 de ani. In general, lutierul foloseste paltin si molid de rezonanta, recoltat in perioada decembrie - februarie (perioada in care lemnul „nu lucreaza”) din zona Vaserului sau Valea Stefanitei. Din acest punct de vedere, Maramuresul e un taram binecuvantat, esentele lemnoase utilizate de lutieri nelipsind din zona. Lemnul se debiteaza pana la semifinit si se lasa minim cinci ani la uscare naturala. Urmeaza partea de finisare a instrumentului si acordajul, moment in care se face trecerea de la tamplarie la aparatul acustic. “Vioara este un aparat acustic si sunetul se obtine, de fapt, prin percutie, motiv pentru care am studiat mult acustica. Stiinta lutieriei se bazeaza pe adaptarea legilor acustice in functie de lemn. Acordajul se bazeaza pe principiul diapazonului. Trebuie ca si fata si spatele sa dea acelasi sunet, dar acordajul se face in mod diferit, de la lutier la lutier”, afirma Roman. Lutierul cu microscop Insa mereu intervine o necunoscuta: structura lemnului, din aceeasi bucata de lemn obtinandu-se viori cu sunete diferite. Ca sa studieze mai bine structura lemnului, Roman si-a cumparat un microscop. Cu lacurile e o intreaga alta poveste si se duce o batalie continua pentru obtinerea celor mai bune lacuri. Am aflat ca “in alb” viorile suna mai bine si ca lacul e un corset. Instrumentele se lacuiesc totusi, ca sa nu absoarba umezeala. Cele mai bune lacuri sunt cele pe baza de ulei de in. E nevoie de doua astfel de straturi si un strat se usuca intr-un an de zile, motiv pentru care o vioara „se naste” in cel putin sapte ani. In micul atelier improvizat intr-o camera din casa lutierului din Finteusul Mare mai multe viori asteapta sa fie finisate. Dupa modelul pantofarului care n-are pantofi de calitate si al croitorului care se imbraca destul de aproximativ, lutierul cu aer de mucalit se plange ca nu prea are vreme sa-si faca o vioara pentru el. E si prins in perioada asta cu instalarea curentului electric, dupa care „s-a terminat cu romantismul” perioadei in care casa lutierului a fost luminata doar de flacara lumanarilor. L-am lasat pe Adrian Roman sa-si continue eterna cautare a sunetului perfect in lemnul viitoarelor viori cu un usor sentiment de vinovatie, pentru ca un urmas al lui Stradivarius, chiar in varianta moderna maramureseana, nu trebuie deranjat de profani. “Viorile pamantului” “Pe plan mondial exista cinci scoli cu sunet tipic: una germana si patru italiene. Cele italiene reprezinta, de fapt, patru tipuri. Ce incerc eu sa fac se bazeaza pe tipurile italiene de viori, cu toate ca a copia un instrument vechi realizat de un maestru nu e nici bine si nici nu se prea poate. Sa revenim la tipurile italiene. Primul dintre acestea, realizat de familia Amati, are un sunet argintiu si duios, dar fara forta; instrumentele Amati sunt bune pentru muzica de camera. Un alt tip este reprezentat de un model mare, produs de familia Magini. Sunetul acestui model este foarte puternic si patrunzator, bun pentru salile mari si biserici. Bazat pe cele doua tipuri este cel produs de Stradivarius. Meritul lui este acela ca a combinat cele doua tipuri precedente. Secretul lui Stradivarius nu este un secret. Din motive comerciale, el nu este recunoscut, dar cunoscut este. Stradivarius a fost un talent deosebit, ucenic vreme de de 27 de ani la cel mai bun lutier pe care l-a dat familia Amati, cu o putere de munca uriasa si o sanatate de fier, motiv pentru care a putut sa lucreze pana la o varsta inaintata. In prezent, se cunosc si sunt catalogate 1035 de instrumente originale produse de Stradivarius. Cel care a produs al patrulea tip a fost Guarneri, un individ supertalentat si patimas. A fabricat viori si in timpul celor doi ani in care a facut inchisoare. Produsele lui din acea perioada au ramas cunoscute sub numele de viorile pamantului. El s-a bazat pe modelul Magini. A facut instrumente putine, readuse “la lumina” de Paganini. Pot sa spun ca eu caut in continuare sunetul italian, un sunet foarte complex, care se apropie de vocea omului.” – Adrian Roman Ioan BOTIS