Stindardul rezistentei siite

A infierat prezenta trupelor straine in Irak inca din prima zi; a denuntat oamenii politici din SUA aratandu-i cu degetul; si-a creat propria militie, Armata lui Mahdi. In august 2003, putini observatori acordau atentie acelui tanar cu privirea taioasa si dintii patati de ceai. Moqtada al Sadr, in varsta de numai 30 de ani si cu o rudimentara pregatire teologica, nu fusese niciodata plecat din tara. In curand, fata lui rotunjoara si turbanul sau negru avea sa devina stindardul rezistentei siite impotriva ocupatiei americane si unul din principalele piedici in calea planurilor lui George W. Bush in Irakul post-belic, noteaza ziarul El Pais, citat de Rompres. Tacerea liderului Nimeni nu stie sa interpreteze acum tacerea lui Moqtada in fata ofensivei americane impotriva miscarii sale. Disciplinatii lui militanti nu au iesit in strada pentru a protesta impotriva arestarii a 600 de membri ai militiei sale, inclusiv cei 15 comandanti. Si totusi, Moqtada nu a iesit din tacerea sa, mentinandu-se in jocul politic. Cei 32 de deputati ai sai - esentiali pentru a-i oferi anul trecut guvernul lui Nuri al Maliki si in schimbul caruia a obtinut 37 de portofolii ministeriale - au revenit in Parlament dupa doua luni de boicot pentru a sprijini noul plan de securitate care va fi aplicat Bagdadului. Surse siite sustin ca Moqtada raspunde astfel in fata cererii altor lideri ai comunitatii sale care doresc sa ofere un front comun in fata situatiei tot mai dificile prin care trece Irakul. Pentru unii observatori ar fi vorba in schimb de un indiciu ca miscarea lui, singura cu adevarat populara aparuta dupa inlaturarea lui Saddam Hussein in aprilie 2003, a inceput sa piarda din sprijinul de care se bucura, in parte din cauza uzurii actualului guvern. Cei mai sceptici asigura ca aparenta moderatie a clericului siit este menita sa reduca presiunea asupra membrilor Armatei lui Mahdi (informatiile arata ca sefii militari ai militiei sale au trecut in clandestinitate pentru a evita sa fie arestati). Insa aceasta presiune americana i-ar putea servi pentru a-i epura pe cei scapati de sub controlul sau. Nu ar fi prima data cand se preface ca vrea sa scape de militienii lui pentru a-si continua obiectivul: cel de a obtine un guvern dominat de siiti, in stil iranian, dar independent de Teheran. Acest vis, precum si capacitatile Armatei lui Mahdi (care au sporit dupa succesivele greseli ale americanilor) l-au transformat in cel mai mare dusman al SUA, ai caror soldati au esuat in numeroasele lor tentative de a pune capat militiei. Un raport recent al Pentagonului estima la 60.000 numarul efectivelor sale, apreciind ca sunt „amenintarea cea mai semnificativa pentru securitatea” Irakului. Americanii il considera vinovat de majoritatea masacrelor comise impotriva sunitilor, ca raspuns la atacul impotriva templului siit Samarra, in februarie anul trecut. In limba tinerilor siiti Cum a reusit sa stranga atatea efective in doar trei ani (in conditiile in care analistii ii atribuiau intre 500 si 1.000 de combatanti) are mare legatura cu personalitatea lui de lider. Imbracat in straiele sale de doliu (alb la martirii siiti) care ilustreaza inclinatia lui spre martiriu, Moqtada vorbeste limbajul strazii. In loc de araba culta pe care o folosesc clericii de la Hawza (autoritatea colegiata siita) araba lui colcviala rasuna familiar tinerilor siiti marginalizati. Iar limbajul sau agresiv antiamerican ii ofera o cale de a canaliza furia si frustrarea acumulate in fata lipsei de expectative. Putin cate putin, acest politician viclean a reusit sa se erijeze in aparatorul comunitatii siite impotriva atacurilor tot mai numeroase a extremistilor suniti. Desi partizanii lui se refera la el numindu-l „hoyatoleslam”, Moqtada este lipsit de autoritate religioasa pentru a interpreta Coranul (ijtihad) si a dicta legile (fatwa). Acest ambitios cleric isi bazeaza legitimitatea pe descendenta sa familiala. El este fiul marelui ayatollah Mohamed Sadeq al Sadr si ginerele marelui ayatollah Mohamed Baquer al Sader, ambii asasinati de regimul lui Saddam. Arborele sau genealogic ajunge pana la Yafar al Sadeq si la fiul acestuia, Moussa al Kadhem, al 6-lea si respectiv al 7-lea imami ai siismului si descendenti directi ai profetului Mohamed. De unde si turbanul sau negru pe care il poarta cu mandrie pe cap. Initial, Moqtada a ales orientarea religioasa a merelui ayatollah Kadhem al Haeri, un cleric irakian exilat in Iran, care a fost mana dreapta a tatalui sau si nu pe cea a marelui ayatollah Ali Sistani, un iranian stabilit in Irak pe care il venereaza majoritatea siitilor irakieni. Totusi, Al Haeri in final s-a distantat. „Nu ne consulta”, s-a justificat acesta intr-un comunicat dupa ce confruntarile dintre militia lui al Sadr si trupele americane de la Najaf au provocat mari pagube moscheii Ali, in august 2004. Motivul este insa unul ideologic. Moqtada, intotdeauna critic fata de influenta iraniana in ce priveste leadershipul religios, si-a sporit capitalul politic cand, in timpul asediului de la Faluya, din aprilie 2004, a ajutat insurgenta sunita impotriva SUA. Aceste detalii nu au trecut neobservate de Washington, care a dorit sa-l prezinte drept un agent al Iranului. Insa nu este atat de simplu. Fara indoiala ca Teheranul incearca sa mentina relatii bune cu principalele factiuni irakiene. Este adevarat ca el s-a deplasat de multe ori in Republica Islamica si unii lideri iranieni l-au laudat public, insa este la fel de adevarat ca dispune de surse de finantare proprii si da impresia ca actioneaza independent. Inca de la inceperea ocupatiei, tanarul cleric a stiut sa profite de retelele de binefacere create de tatal sau in anii sanctiunilor internationale si de sprijinul adeptilor sai care il venereaza. Orasul lui Sadr La sfarsitul lui aprilie 2003, adeptii sai au deschis Biroul lui Al Sadr intr-unul din cartierele cele mai sarace ale Bagdadului, Orasul lui Saddam, unde au oferit apa potabila si asistenta medicala, in stilul miscarii Hezbollah libanez. Capitalul politic obtinut a fost imediat: locuitorii au rebotezat cartierul in Orasul lui Sadr, in onoarea protectorului lor. Aceasta suburbie a devenit in curand fieful sau personal, desi Moqtada continua sa locuiasca la Najaf (traditionalul centru de putere al familiei al Sadr) si sa predice in localitatea vecina Kufa. Insa comerciantii bogati din acest oras nu simpatizeaza cu radicalismul sau si considera militiile sale drept bande armate. In orice caz, daca noul plan de securitate al SUA nu va da rezultate si se repeta ofensiva antisiita de anvergura celei din noiembrie, soldat cu viata a 215 persoane in Orasul al Sadr, Armata lui Mahdi va trece din nou la actiune. Moqtada stie ca popularitatea miscarii sale este rod al imaginii sale ca protector al siitilor, si nu datorita gestionarii de catre formatiunea sa a Ministerului Sanatatii. El Pais