• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 25 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 4 August , 2008

Stelele alegerilor parlamentare in Maramures

Alegerile parlamentare agita apele politicii maramuresene. Pregatirile candidaturilor au inceput dinainte de alegerile locale. I Dincolo de declaratii publice, liderii filialelor de partid din Maramures au pregatit candidati pentru a castiga cat mai multe locuri de parlamentari. Va fi o batalie electorala dura. Extrem de dura. Pentru a veni in intampinarea celor care se vor prezenta la vot, primul vot uninominal pentru Parlament din perioada post-decembrista, am facut o analiza a candidaturilor, a sanselor pe care le au cei care vor intra in batalia electorala. Pentru a fi o analiza completa, am notat sansele celor cuprinsi in analiza de fata cu stele, de la una la cinci. Ca la hotel. Mentionam ca listele cu cei care vor candida sunt in continua miscare si, pana la depunerea si inregistrarea candidaturilor pot avea loc modificari. Nu majore, dar pe ici, pe colo, prin partile esentiale… Mai spunem ca, din punctul nostru de vedere, vor trece pragul electoral (de 5%): PNL, PD-L, PSD si UDMR. GAZETA va prezinta fiecare Colegiu electoral, o scurta prezentare a candidatilor si stelele pe care credem ca le au la butoniera sacoului de parlamentar. Colegiul pentru Camera Deputatilor Baia Mare – Vest (1). Votul politic de la alegerile locale a confirmat ascendentul PNL in acest colegiu, cu peste 7.500 de voturi, reprezentand cca. 30% din optiunile electoratului baimarean, apoi PD-L si PSD cu cate 5.000 de voturi (cate 20%), UDMR cu aproximativ 2400 voturi (10%). Candidatii: Cristian Niculescu-Tagarlas, din partea PNL, avocat si consilier local la al doilea mandat. Activitate politica performanta, conduce filiala PNL Baia Mare, iar rezultatele la recentele alegeri ii confirma statutul de lider PNL. In vechiul mandat de consilier local a avut cele mai multe initiative politice si administrative din cadrul CL.(****) Dan Marinca, din partea PD-L, medic, fost deputat, fost prefect. Porneste in competitie cu avantajul experientei politice, cu o buna capacitate de argumentare, sprijinit de un partid care s-a consolidat in judet si in Baia Mare. (***) Ovidiu Stefan, din partea PSD. Fost viceprimar al Baii Mari. Nu se ridica la nivelul celorlalti competitori, fiind un politician mai retras. (*) Colegiul pentru Camera Deputatilor Baia Mare – Est (2). In acest colegiu, situatia este mult mai avantajoasa pentru liberali, care au stat bine si in Baia Mare si in comunele din jur. Pe Baia Mare - Est au avut cca. 6.000 de voturi (30%), fata de adversarii directi cu cate 4.000 – PD-L, 3.000 - PSD, 2.000 - UDMR. La acestea se mai adauga alte 5.000 de voturi potentiale din cele 6 comune conduse de primari liberali, plus cateva din Somcuta Mare si Sacalaseni, conduse de primari PD-L. Calculand votul de la locale, vedem ca PD-L nu poate aduce mai mult de 3.000 de voturi din zona rurala mentionata, PSD alte 3.000, UDMR alte 2.000 de voturi. Cu toate acestea, valoarea candidatului va face diferenta. Candidatii: Radu Stroe, din partea PNL, este, la ora actuala, unul dintre cei mai seriosi parlamentari ai Romaniei, cu o cultura politica extrem de vasta, cu abilitati specifice sferei executive (amintim ca a detinut functia de Secretar General al Guvernului). Stroe este mai degraba un parlamentar bun pentru intreaga Romanie, iar pe de alta parte. nu se poate spune ca nu ar cunoaste problemele zonei, din moment ce i-au trecut prin mana si a sprijinit zeci de hotarari de Guvern care vizau alocari financiare pentru judet. A facut mai mult pentru Maramures decat ceilalti la un loc. (*****) Doru Lese, din partea PD-L, inginer, proaspat consilier judetean, pupilul presedintelui Mircea Man. Este cunoscut in mediul de afaceri din Baia Mare si imprejurimi din legatura firmelor cu furnizorul de electricitate. Deocamdata, nu sunt date suficiente care sa ne determine sa spunem ca este un politician „de rasa”, din aparitiile media rezultand ca mai are mult pana sa i se atribuie apelativul „are cultura politica”. (**) Anton Rohian, din partea PSD. Politician rodat in administratia judeteana (consilier judetean). Are sansa lui si atat. (**) Colegiul pentru Camera Deputatilor Chioar - Codru (3) cuprinde trei orase, unul condus de PSD, unul de PNL, unul de PNT-CD. In rest, 4 comune conduse de primari PSD, 6 comune PNL, 4 comune PD-L, 3 comune conduse de independenti sau partide mici. Aici lupta pare deschisa intre PSD si PNL, ambele cu cca. 25% din optiunile de vot de la locale, dar nici avantul democratilor din zona nu este de neglijat. Candidatii: Marinel Zoicas, din partea PNL, economist, director al Casei de Asigurari de Sanatate Maramures, consilier judetean la al treilea mandat, vicepresedinte al filialei PNL Maramures. Are experienta, are suport din partea filialei si, cu o campanie inteligenta, poate castiga. (**) Nicolae Bud, din partea PD-L, inginer, economist, fost deputat in anii ’90, fost consilier judetean. Nicolae Bud a cautat sa reintre in politica sub umbrela unui partid, iar prin schimbari succesive de culori politice a ajuns astazi sa fie numit „traseist politic”. Are atuul ca este din zona, are notorietate destul de mare, beneficiaza si de sprijinul aproape discret al unor preoti ortodocsi. (***) Alexandru Cosma, din partea PSD, inginer, un foarte prosper om de afaceri din domeniul constructiilor civile si industriale, fost presedinte al Consiliului Judetean in mandatul 2000-2004, actualmente consilier judetean PSD. Are o notorietate insemnata in zona Chioar - Codru. Desi nu poseda o capacitate discursiva deosebita, este foarte convingator prin atitudinea hotarata in abordarea problemelor comunitatii. (***) Colegiul pentru Camera Deputatilor Lapus - Tibles (4) este, de departe, fieful PD-L. Cu 3 orase si alte 5 comune mari conduse de primari democrat-liberali, doua orase si o comuna conduse de independenti si doar doua comune conduse de liberali, respectiv o comuna cu primar PSD, candidatul PD-L ar putea sa jubileze de pe acuma. Distanta intre competitorii actuali este de peste 10% in favoarea PD-L, astfel incat va fi foarte interesant de vazut nominalizarea ce va fi facuta de Mircea Man. Candidatii: PNL nu si-a nominalizat persoana pentru candidatura din acest colegiu. (* - pentru curaj) Constantin Boros sau Gheorghe Marian, din partea PD-L, par a fi rasfatatii acestor alegeri, desi niciunul nu beneficiaza de notorietate, dar, in schimb, au o „infrastructura” politica de primari, viceprimari si consilieri locali foarte consistenta (de la* pana la ****, oricum nu prea conteaza). Ioan Buda, din partea PSD. Fost prefect, deputat in exercitiu, un politician consacrat de Primaria Tg. Lapus. Ca primar a fost cunoscut si apreciat, acum este intr-un con de umbra inexplicabil pentru functiile detinute sau pe care le are. (**) Colegiul pentru Camera Deputatilor Sighet (5) pare a fi disputat doar intre PSD si PD-L, care au primit fiecare in jur de 6.500 de voturi pentru CJ in iunie (cca. 26%), fata de doar 4.000 de voturi PNL. De altfel, Municipiul Sighetu Marmatiei este condus de PSD, la care se mai adauga 3 comune PSD, dar PD-L conduce 3 comune importante si se afla pe un trend bun in zona. Candidatii: Nicolae Mutiu sau Ioan Turda, din partea PNL. Deocamdata batalia intre liberali la Sighetu Marmatiei se da in sondaje. Indiferent ce vor sugera acestea, notorietatea liberalilor in zona este mai redusa, PNL fiind in reconstructie in aceasta zona de cativa ani buni. (**) Vasile Botnar, din partea PD-L, de profesie medic, fost director al spitalului din Sighet, candidat din partea PD-L la primaria din municipiul de pe Tisa, a avut performanta de a se lupta in turul doi cu doamna Godja, aceasta din urma castigand cu destule emotii. Este cunoscut in zona, dar are handicapul traseismului politic, discursul idealist, populist. Sanse bune, in functie de candidatul PSD. (*). Gheorghe Visovan (**) sau Ioan Blajan (**), din partea PSD. Fostul primar din Rozavlea este cunoscut si are experienta politica. Handicapul ar fi infrangerea la alegerile locale. Marea surpriza a PSD pentru acest Colegiu ar fi Sorin Bota, fost secretar de stat in Ministerul Transporturilor. Candidatura lui Bota ar veni pe fondul dorintei conducerii centrale a partidului, de a intari zona Sighet cu politicieni de mare experienta administrativa, dar si pentru o mai mare greutate in competitia cu celelalte filiale de partid (****) Colegiul pentru Camera Deputatilor Mara - Valea Viseului (6) pare ca este in avantajul liberalilor, care conduc 8 din cele 16 comune. Totusi, distanta intre liberali si ceilalti competitori nu este mai mare de 7 % (la alegerile recente), astfel incat orice candidat poate spera la reusita. Candidatii: Vasile Berci, din partea PNL, profesor, consilier judetean in functie, vicepresedinte al filialei PNL Maramures. Este la varsta unei maturitati politice ce ar putea fi incununata cu functia de deputat. Are notorietatea necesara pozitionarii pe primul loc in acest colegiu.(***) PD-L nu are un candidat puternic pentru acest Colegiu, cel putin nu unul foarte cunoscut. In functie de hotararile ce se iau in celelalte colegii, poate fi nominalizat si Lese sau Vasile Pintea ori Emilian Pop. (**) PSD ar avea o solutie buna, Dan Mihalache, deputatul cel mai activ al pesedistilor. Dar Mihalache ar putea candida si in colegiul Viseu - Borsa. (*** - sanse) Colegiul pentru Camera Deputatilor Borsa-Viseu (7). Aici, intaietatea se disputa pentru locul in Camera Deputatilor intre PSD si PNL. Desi PNL are un avantaj (pe datele de la alegerile locale) de cca. 1.000 de voturi, primari in doua orase si o comuna, PSD nu sta rau in acea zona, plus ca are primari in alte 4 comune. Candidatii: PNL trebuie sa aleaga mai intai, prin sondare a opiniei publice, care dintre trei candidati – Adrian Chis, Andreica Vasile si Pavel Horj – are mai multe sanse de izbanda. Culoarul este favorabil, cu doi primari de orase reconfirmati cu succes, atata doar ca este destul de greu de anticipat notorietatea fiecaruia din acel colt de Maramures. Din punctul de vedere al rationalitatii politice, ar fi indicate candidaturile persoanelor care n-au confirmat la alegerile locale, mai degraba o fata noua si fara notorietate decat notorietate fara calitate. Ecuatie dificila pentru liberali care necesita atentie marita. (***) Un consilier local baimarean, din partea PD-L, este originar din aceasta zona, si-a castigat si el reputatia de traseist politic, foarte versatil si abil manuitor al pix-ului. Manipulator verificat, adversar redutabil pentru oricine din cauza populismului si capacitatii de a minimiza calitatile adversarilor prin tehnici manipulatorii si zvonistica. A adus serioase deservicii tuturor partidelor din care a facut parte. (*) Dan Mihalache, din partea PSD, (pe lista mai apar Ioana Trifoi, Gheorghe Simon si inca o persoana) este deputat in functie, fost europarlamentar in grupul socialistilor, foarte documentat pe tematici de politica nationala si europeana, bun vorbitor de limbi straine. Dan Mihalache are toate calitatile necesare pentru aceasta demnitate publica, pornind de la varsta (sub 40 de ani), cunostinte, cultura politica, abilitati de comunicare excelente, charisma si expresivitate, relatie buna cu mass-media etc. La fel ca si Radu Stroe, va suferi criticile adversarilor portocalii din punctul de vedere al originii „nesanatoase” (nu este originar din Maramures), iar pe de alta parte, ar fi printre cei foarte putini care ar face fata unui examen pentru acest post. Este foarte apropiat de Maramures, fiind de altfel foarte prezent in calendarul evenimentelor maramuresene. (****) Colegiul pentru Senat - Centru va cuprinde cele doua colegii pentru Camera Deputatilor din Baia Mare si imprejurimi, astfel incat, prin tranzitivitate, pare sa fie avantajat cel nominalizat de PNL, fostul senator Liviu Titus Pasca, daca va castiga disputa sondajelor de opinie cu fostul primar de Cavnic, Nicolae Bindiu. Asta, cu conditia ca prezenta la vot sa fie suficient de buna, astfel incat voturile pentru acelasi partid, din alta zona, sa nu fie mai numeroase. Candidatii: PNL – Liviu Titus Pasca (**) sau Nicolae Bindiu (***) PSD – vine cu o propunere interesanta: Ludovica Parvu, fost subprefect si actual consilier local baimarean. A fost cosmarul lui Mircea Man in confruntarile pentru Primaria Baia Mare (***) PD-L – o arunca in batalie pe Mariana Pop, inspector general scolar adjunct. Nu are experienta politica. (*) Colegiul pentru Senat - Sud uneste cele doua colegii – Lapus si Codru – si da prima sansa democrat-liberalilor, lucru analizat deja de catre unii potentiali competitori, cum ar fi Mircea Munteanu trecut recent la PD-L, din motive „personale”. Candidatii: PNL – nu are nominalizare PSD – primarul Vasile Boitor. (***) PD-L il propune Mircea Radu Munteanu. Bun analist politic, atent observator al evenimentelor economice, om de-al locului. Are sanse reale daca va avea o campanie pe masura asteptarilor. (***) Colegiul pentru Senat - Nord este cel mai mare, se suprapune peste 3 colegii pentru Camera Deputatilor, iar avantajatii analizelor raman cei de la PNL si PSD. Aici miza este influentata de cele ce se intampla la Baia Mare, in sensul in care prezenta la vot poate influenta coeficientii electorali ce decid clasarea competitorilor pentru atribuirea mandatelor. Sa fie Dan Mihalache castigatorul? Candidatii: PNL il propune pe actualul senator Ioan Corondan. Nu are destula notorietate si nici un discurs politic puternic. (*) PSD are doua candidaturi puternice, Eugenia Godja si Dan Mihalache. Nu este sigur ca Jeni va accepta, dar in orice varianta, pesedistii au o sansa mare. (****) PD-L merge pe mana lui Gheorghe Mihai Barle. Cunoscut in zona, om de cultura. Ar avea nevoie de o foarte buna campanei electorala. (***) Colegiile electorale Colegiul 1 Baia Mare Vest (Sectiile 1-13, 46-81). Total populatie: 71.607 (referinta: populatie inscrisa pe listele de la alegeri locale 2008, care se inmulteste cu 11%, diferenta intre populatie si cei cu drept de vot). Colegiul 2 Baia Mare Sud-Est (sectiile 14 - 45) + Grosi + Dumbravita + Copalnic Manastur + Cernesti + Sacalaseni + Coas + Somcuta Mare + Remetea Chioarului. Baia Mare este impartita intre Vest si Est de catre Bulevardul Unirii si Strada Iuliu Maniu Impartirea este echilibrata si respecta exigentele referitoare la numarul de populatie intre colegii, astfel: Colegiul 1 = cca. 79.266, Baia Mare Vest. Colegiul 2 = cca. 86.148, Baia Mare Sud –Est. Colegiul 3 = 68.087, Chioar - Codru Colegiul 4 = 82.269, Lapus. Colegiul 5 = 60.771, Borsa –Viseu. Colegiul 6 = 65.496, Sighet. Colegiul 7 = 64.200, Mara – Cosau. Pe de alta parte, pe aceste colegii pentru Camera Deputatilor se pot suprapune cu usurinta cele trei colegii pentru Senat, astfel: Colegiul 1 SENAT = 169.286, Baia Mare Colegiul 2 SENAT = 150. 356, Sud. Colegiul 3 SENAT = 190. 467, Nord. Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.