Dialoguri virtuale / Iar au venit profesorii

Întrebare: Ne părăseşte americanul Jeffrey Franks, o persoană deja intrată în cotidianul nostru, negociatorul şef al FMI în România. Cine îl v-a înlocui?

Răspuns: Un alt Jeffrey Franks, olandezul Erik De Vrijer.

Î.: Care este bilanţul activităţii sale în România?

R.: S-a încheiat un acord stand-by în valoare de 20 miliarde de euro şi un acord de tip preventiv în valoare de aproape 3,1 miliarde euro care încă nu s-a finalizat

Î.: Ce reprezintă un acord stand-by?

R.: Mai româneşte: O sumă de bani care este trasă în caz de urgenţă.

Î.: Noi eram într-o stare de urgenţă, încă înainte de mai 2009, data când s-au finalizat negocierile pentru acordul stand-by. Până atunci ni se spunea că economia duduie.

R.: Ştiţi că până percepi un zgomot produs, trece o perioadă de timp. Economia duduia până prin 2007- 2008 şi ecourile duduitului îl mai auzeam şi în 2009.

Î.: Dar un acord de tip preventiv?

R.: O sumă de bani, care într-o eventuală necesitate poate fi accesată.

Î.: Jeffrey Franks a venit deseori în România. Era o persoană care era prezentă în momente semnificative ale vieţii noastre, îndeobşte politice (alegeri prezidenţiale, nominalizări de premieri). De ce?

R.: Este normal, întrucât răspundea de monitorizarea măsurilor care erau cerute, de FMI, atunci când au stabilit de comun acord cu partea română, ce urmează să facem pentru a returna la timp banii împrumutaţi.

Î.: Putem să rememorăm câteva momente?

R.: A lăsat la latitudinea conducătorilor ţării şi Bănci Naţionale măsurile de ajustare din 2010, binecunoscutele şi greu înghiţitele măsuri de creştere a TVA cu cinci puncte procentuale şi tăierile de salarii cu 25%.

Î.: Într-un anumit fel, delegaţia FMI a fost elegantă cu România.

R.: Da, dacă elegant înseamnă toleranţă la măsurile la care ne-am angajat şi nu le-am îndeplinit la timp sau le-am îndeplinit doar parţial.

Î.: Vă rog să enumeraţi câteva dintre aceste „nerealizări”, invocate României

R.: Este vorba de Proiectul de lege cadru privind sectorul sanitar; de reglementările din sectorul energetic (de lăsat ca piaţa să funcţioneze liber în domeniul energetic fără intervenţia vreunei instituţii); restructurarea întreprinderilor de stat (să nu mănânce bani de la buget ci să dea bani bugetului); eliminarea exuberanţei anterioare, când se vorbea că în 2012 economia românească nu chiar va dudui, dar va merge foarte bine; absorbţia fondurilor comunitare lentă; reforma în administraţia fiscală nefinalizată; întârzieri în privatizările unor întreprinderi de stat.