Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial Armata rusească a măturat Baia Mare. A fost începutul pandemiei roșii

Baia Mare a întâmpinat armata sovietică, spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, cu teamă, cu temeri, cu frică. Rușii au „ocupat” orașul fără menajamente, fără ordine, fără scrupule. A urmat o perioadă destul de scurtă, în care băimărenii au servit armata eliberatoare cu mâncare și tot ce au dorit soldații ruși. A fost un interval destul de tulbure, despre care nu se știe prea multe. Am încercat să aflăm ce s-a întâmplat atunci în oraș și cum au privit cei din Baia Mare „valul roșu”. A fost o pandemie care a ținut peste 50 de ani. Iar momentele de atunci, de început, ne-au fost relatate de supraviețuitori și de copii ai băimărenilor, care au trecut prin spaima venirii rușilor.

Căderea frontului rusesc în cel de-al Doilea Război Mondial s-a pe­trecut la  Cotul Do­nului sau Bătălia de la Stalingrad. Aceas­tă înfruntare între armata rusească și cea a forțelor aliate, din 1942–1943, a reprezentat un important punct de cotitură în desfășurarea celui de-al Doilea Război Mondial și este considerată cea mai sângeroasă și mai mare bătălie din istoria omenirii.
Bătălia a fost marcată de neglijare și de brutalitate față de populația civilă. Ea a inclus campania de bombardamente aeriene asupra orașului Stalingrad (azi redenumit Volgograd) din sudul Rusiei, ata­curi terestre asupra orașului, precum și lupte pe teritoriul urbei. A urmat contraofensiva sovietică care, în cele din urmă, a încercuit și a distrus forțele germane și ale aliaților din cadrul Axei din Sta­lingrad și din regiunea periferică a orașului. Numărul total al pierderi­lor de vieți umane este estimat la aproximativ 3 milioane. Lipsa unor date concrete se explică prin re­fuzul guvernului sovietic de a oferi cifre exacte, din cauza teme­ri­lor că sacrificiile ar fi părut prea mari și ar fi demobilizat eforturile de război.
A fost momentul în care armata germană a început să se retragă, iar armata sovietică a pornit lungul drum spre Berlin. În acele timpuri, nu exista multă  tehnică și apa­ratură  care putea transmite situația de pe front, dar au existat persoane informate, iar vestea că România va fi măturată de ruși a ajuns și în Maramureș. Lumea era îngrijorată, deoarece se spunea și se credea că rușii vor proceda precum nemții când au ocupat Polonia și celelalte țări. După armata regulată nemțească, au urmat brigăzile SS care făceau treburile murdare, respectiv rechiziționările, furturile, violurile, tot ceea ce însemna când o autoritate dispare, iar trupele fanatice ale lui Hitler au făcut ororile știute din Polonia până în Rusia. Pe de altă parte, armata rusă a transmis mesajul: „Ce ne-ați făcut nouă vom face și noi vouă”. Cam asta a fost caracteristica generală a acelor momente tensionate. Pe măsură ce se apro­pia armata sovietică de Maramu­reș, băimărenii, maramu­reșenii au intrat în panică. Lumea a început să își facă provizii pentru a se proteja.

Intrarea Armatei Roșii în Baia Mare s-a făcut dinspre Postfunduș, în zona fostului  Combinat Phoe­nix. A intrat pe strada Elibe­rării, stradă care are și acum aceeași denumire.
De acolo a ajuns pe strada Baia Sprie, iar din acel loc s-a răspândit în oraș.  Evident, aceste trupe ale armatei „eliberatoare”  trebuiau să fie cazate. Cazarea sovieticilor s-a făcut rapid și simplu. Intrau în casa omului și se instalau fără să ceară voie, fără un acord. Rușii s-au comportat precum o armată cuce­ri­t­oare, nu eliberatoare. Mai mult, ei le pretindeau proprietarilor să le aducă și să le facă mâncare. Iată cam cum au decurs lucrurile în acele momente tensionate în Baia Mare. Relatarea aparține unei persoane care a fost acolo.

„Bunicii mei au avut o casă pe strada Monetăriei și acolo au venit mai mulți soldați să fie încartiruiți. Cum casa bunicilor era mai joasă, într-o dimineață, unul dintre soldații eliberatori a pus piciorul pe tâmplăria de la camera dinspre stradă și a intrat direct în casă. O puneau pe bunica să le facă mâncare, dar casa așa a rămas, cu tâmplăria distrusă, până a plecat valul sovietic mai departe. Dar să vedeți cum luau masa. Înainte de a se ]nfrupta din mâncarea preg[tit[ de bunici, apărea un ofițer care o obliga pe bunica să guste din mâncarea făcută pentru soldați. Le era frică să nu fie otrăviți. Până la urmă, văzând că bunicii sunt co­recți și de treabă, ofițerul rus s-a apropiat de ei oarecum și i-a protejat de eventuale abuzuri ale soldaților ruși”, a spus băimă­reanul. El a mai precizat că, în Baia Mare, nu a fost niciun incident armat, nu au existat lupte, deoarece armata maghiară, care era până atunci în Baia Mare, s-a retras.
Baia Mare a scăpat de evenimente militare, deoarece aici nu a fost niciun fel de garnizoană militară. Autoritatea maghiară era aproape dispărută, deci nu au fost probleme pentru armata sovietică. Programul soldaților ruși era strict. În fiecare dimineață, se citea ordinul de front, prin care militarii erau informați cum se desfășoară osti­litățile armate, câți soldați au murit, toate evenimentele din ultimele 24 de ore. Deoarece știința de carte a soldaților sovietici era aproape inexistentă și nu puteau citi ei aceste ordine de front, era o persoană desemnată să citească ordinul pentru soldați. În Baia Mare erau mai multe astfel de persoane, în general femei care se ocupau de aceste informări. O astfel de ru­soaică „a uitat” să plece cu armata sovietică mai departe. A venit în Baia Mare, s-a îndrăgostit de un frizer și a r[mas aici. Urmașii celor doi trăiesc și acum.

După mai multe zile, frontul s-a deplasat spre vest și armata sovietică a plecat din Baia Mare. La plecare, au avut loc scene care arată că și soldații ruși erau oameni asemeni celor de aici, aveau du­rerile lor, problemele lor. De exem­plu, un soldat rus, în timp de mărșăluia spre ieșirea din oraș, a rupt rândul și a luat un copil din căruciorul unei băimărence, în timp ce stăteau cei din oraș să îi vadă pe soldați cum pleacă. Soldatul a luat copilul și a fugit cu el în brațe până a  fost oprit și de băimăreni, și de ruși. Scena s-a petrecut la capătul străzii 1 Mai. Când a fost întrebat de cei care știau rusește de ce a făcut acest gest, a început să plângă spunând că și el are un copil cam de vârsta pruncului băimărean, că îi era dor și că dorea să îl strângă în brațe.

În ceea ce privește  situația băimă­renilor, în această perioadă de ocupație a soldaților ruși, nu s-au înregistrat evenimente  nedorite, nu au fost împușcați români din Baia Mare. În schimb, au murit doi soldați ruși pe străduța pe care este acum Centrul Militar. S-au îm­pușcat între ei pe fond de băutură. Amândoi erau beți și au avut ceva de împărțit. Deci, victime rusești, dar doar din cauza lor.
Mai trebuie spus că Baia Mare nu a fost bombardată. Se pare că, dintr-o eroare, au căzut două bombe în grădina Kupaaș, undeva pe dealurile de pe strada care merge sub deal de la actualul pod al Industriei în sus, spre Ferneziu, pe malul drept al Săsarului. Bom­bele nu au explodat, au fost ridicate și duse. Oricum, atmosfera generală în Baia Mare a fost de panică și nu așa cum a fost imortalizat pe obeliscul care a fost pus în centrul orașului și care abia prin 1991 a fost demolat (în Centrul Vechi). În basoreliefurile de pe obelisc și pe inscripțiile în rusește și românește se spunea că băi­mă­renii au primit cu mare entuziasm armata sovietică eliberatoare. O minciună, bineînțeles. Băimărenii au fost panicați, au fost stresați de scurta ocupație a rușilor. La modul general, nu au fost evenimente violente, dar cu sigu­ranță au existat multe incidente personale între ruși și băimăreni.

Basorelieful mincinos a fost destul de greu de demolat. A trebuit să apară Asociația „22 Decembrie”, condusă de controversatul Florian Adiel și Puiu Vintilă. Ei au fost cei care au insistat mult și au pledat pentru demolare. Nu se știe dacă basorelieful a fost aruncat la gunoi, unii afirmă că ar fi pe undeva, prin ceva magazii.
Chiar dacă cele întâmplate în Baia Mare la venirea rușilor par a fi lucruri minore, s-au spus multe minciuni în anii „Puterii Populare”. Minciuni care ar fi putut fi demontate de mulți, dar, din motive de neînțeles, nu s-a făcut asta. Băi­mărenii au avut o frică de armata roșie, nu a existat entuziasm nici măcar la comuniștii din Baia Mare, care erau  în număr destul de mic.

După cum se știe, la terminarea Războiului, s-a hotărât cât la sută din țările ocupate de ruși să fie sub dictatură rusească și sub sistemul politic rusesc. România nu a avut niciun fel de clemență și a fost ocupată sută la sută de ruși, de comunismul care s-a instalat pe plaiurile românești 50 de ani. Atunci, în țara noastră democrația a dispărut, administrația a fost adusă din răsărit și aceste modi­ficări trebuia să se întâmple și pe plan economic. În acei ani tulburi, s-au înființat niște  societăți, numite sovromuri. Acestea au fost societăți mixte româno-sovietice înființate în 1945, în urma acordului între România și Uniunea Sovie­tică, semnat la Moscova pe 8 mai 1945, cu scopul oficial de a gestiona recuperarea datoriilor Ro­mâniei față de Uniunea Sovietică. În fapt, sovromurile au reprezentat cea mai durabilă și mai rentabilă formă de exploatare de către URSS a bunurilor generale din România, exploatarea la sânge a bogățiilor naturale ale țării și, în general, a economiei românești. Sovromurile au fost desființate în 1956.

Dar, până la desființare, cam tot ce se producea în țară, de la produse industriale, la cele agricole, la mâncare, lua calea URSS, fără forme, fără nimic. Pur și simplu totul se încărca în mijloace de transport și era dus la ruși. La fel a fost și în Valea Jiului cum s-a întâmplat în Maramureș sau în orice altă parte din România. Aici, la noi, băimărenii au simțit gheata rusească pe grumazul economic și temerile din timpul războiului, atunci când armata roșie a intrat pe strada devenită Eliberării, s-au confirmat cu vârf și îndesat.

Chiar dacă unii soldați ruși au arătat urme de umanitate, liderii comuniști au instaurat aici, ca peste tot, teroarea economică, administrativă. Aici, în Baia Mare, deși administrația maghiară plecase de mai mult timp, când au intrat rușii, în administrație mai erau maghiari la butoane. După război, după încheierea tratatelor care ne-au aruncat în zona roșie, rușii au lăsat în Baia Mare cam pe toți cei aflați la conducere. A fost o mișcare parșivă din partea lor, un fel de șantaj și pentru români, și pentru unguri. Nu i-au pedepsit pe maghiari, dar nici nu i-au scos din administrație. Fiecare națiune a  crezut că va fi mai bine. De fapt, a fost la fel de rău și pentru români, și pentru unguri. Pe de altă parte, rușii au preferat să aibă la condu­ce­re, la cea administrativă și eco­no­mică, persoane slab pregătite, fără școală și fără coloană verte­brală. Așa au pustiit România fără nicio problemă.
O situație asemănătoare s-a întâmplat imediat după Revoluție. Noua putere, noua democrație a preferat să schimbe tot și să aducă oameni fideli puterii instalate după 1989. De exemplu, la Combinatul de la Phoenix, unde lucrau mii de oameni, a fost adus la conducere un așa-zis specialist, un „democrat” care avea câteva  clase, nu știa să scrie, dar era directorul Combina­tului.

Am ajuns în zilele noastre, acum când toată lumea strigă că au apă­rut proștii la conducere. Păi de-aia au apărut. După așa-zisele revo­luții, după războaie, așa se întâm­plă. Se aduc proștii să conducă până ce forțele respective se simt în siguranță.  Abia atunci sunt aduse cohorte de specialiști care să conducă și economic, și administrativ.