Sorina Pintea, managerul care respectă şi e respectat

Sorina Pintea: Nu aş putea spune că m-am legat de un model anume. Am luat de la oamenii care mi-au plăcut ce am considerat că au mai bun. Întotdeauna mi-am dorit ca atunci când mă privesc să nu îmi fie ruşine de ceea ce văd. Această credinţă a mea m-a făcut să merg mai departe. Nu pot spune că nu am făcut şi compromisuri, fiecare dintre noi face compromisuri, am şi plecat capul la un moment dat, dar întotdeauna am ştiut cât să îl plec.

Modelele în viaţa mea s-au succedat în funcţie de vârsta pe care am avut-o la momentul respectiv. La zece ani îmi doream să fiu profesoară pentru studenţi, încă mai am o compunere din acea perioadă în care scriam această dorinţă a mea. La 15 ani am dorit să fiu medic, dar mi-am dat seama că e foarte greu să lucrezi cu durerea oamenilor. În momentul în care am constatat că este foarte multă durere, nu am mai dorit să fiu medic. După ce am împlinit 20 de ani, mi-am dorit altceva. Atunci citeam foarte mult, a fost perioada în care am acumulat cel mai mult, din acest punct de vedere. La 20 şi... de ani, cartea mea preferată, dacă vă puteţi imagina, era Ulysses a lui James Joyce, pe care, sincer, nu cred că aş mai putea să o recitesc acum.. Dar toate modelele mele, între ghilimele spus, aveau un numitor comun. Ambiţia şi tăria! Ceea ce m-a călăuzit, în general, în viaţă. Poate de aceea am reuşit să trec peste foarte multe în viaţă, peste furtunile pe care le-am avut şi am făcut-o cu fruntea sus. În anii aceştia am citit o carte care m-a impresionat, cartea lui Hillary Clinton. Îmi place! Am apreciat întotdeauna oamenii care luptă pentru ceea ce au şi nu sunt fii sau fiicele cuiva, reuşesc să fac multe prin forţe proprii, prin ambiţie şi muncă.

Mama este şi a fost un model de hărnicie şi corectitudine. Mi-am dorit să fiu şi eu ca şi ea. Probabil nu va fi niciodată aşa, dar...Mi-aduc aminte, eram într-un moment mai dificil pentru ea şi venisem să o văd şi mi-a spus: "îmi place bluza ta cea albă, e foarte bine călcată, eşti ca şi mine!". A fost un moment...

Nu pot spune că mi-a reuşit totul în viaţă, dar am ajuns la vârsta de acum să fiu împăcată cu mine. Şi cred că e cel mai important lucru cu fiecare om, atunci când îi place de el aşa cum este.

Am trecut prin mai multe etape, etapele fireşti ale vieţii, dar acum este cel mai bine, acum mă simt împlinită din toate punctele de vedere şi consider că menirea unei femei este să dăruiască căldură sufletească.

 

Rep.: Cum este să conduci o instituţie precum Spitalul de Boli Pulmonare, într-o lume condusă de bărbaţi?

Sorina Pintea: Nu am fost niciodată o feministă. Consider că o femeie trebuie să fie în primul rând femeie! Nouă ne place să spunem că vrem emancipare, aderăm la tot felul de mişcări feministe, dar cu siguranţă că fiecăreia dintre noi îi place să se simtă femeie măcar din când în când. Chiar şi celor mai înverşunate.

Societatea este, în general, o lume a bărbaţilor, dar cred că poţi să te descurci într-o astfel de lume impunând respect. Respectul din punct de vedere profesional se obţine doar prin profesionalism. Trebuie să demonstrezi că eşti, cel puţin, la fel de bun ca şi bărbaţii. Atunci ei sunt obligaţi să ţină cont de părerile tale şi de rezultatele pe care le obţii pe parcurs. Pe de altă parte, medicina e un lucru mai deosebit. După 17 ani petrecuţi la silvicultură, am trecut la medicină, dar eu nu fac medicină. Eu manageriez o afacere. Fiecare muncă este ca o afacere şi trebuie să ştii foarte clar care sunt coordonatele materiale, financiare, resurse umane. Eu asta fac! A fost greu să mă familiarizez cu particularităţile acestui sistem. Dar este greu şi pentru că sănătatea şi cultura sunt cenuşăresele societăţii. E greu să ceri performanţă de la nişte oameni care sunt în permanenţă umiliţi, cărora nu poţi să le oferi ceea ce ar merita. În schimb eu sunt entuziastă, o spun fără modestie, e o calitate care mă ajută să trec peste multe din aceste lipsuri, ca să le numesc astfel. Până la urmă, tot reuşesc să fac ce doresc şi entuziasmul îi molipseşte şi pe cei din jur. Îi faci să se simtă şi ei importanţi, aşa cum sunt de fapt. Cred că acest principiu este primordial într-o funcţie ca cea pe care o am. Revenind la întrebare, respectând eşti respectat, dar demonstrând profesionalism.

În ceea ce priveşte spitalul nostru, eu nu spun că este totul perfect, se munceşte cu atâta dăruire cum rar mi-a fost dat să văd. La noi, omul este respectat, e bolnav şi are nevoie de toată atenţia din lume, dar şi medicii ar trebui mult mai mult respectaţi, la fel şi personalul medical mediu, este o muncă, uneori, infernală. Şi ei sunt oameni, au sentimente şi...

 

Rep: Cum credeţi că vă privesc femeile Spitalului?

Sorina Pintea: Probabil ele ar fi mai în măsură să o spună. Cred că bine! Sunt mulţumită că am reuşit să mă apropii de fiecare, le ştiu numele, le cunosc problemele şi când au nevoie de un sfat, de un ajutor, vin la mine, ceea ce înseamnă că există o legătură bazată pe încredere.

 

Rep.: Credeţi că ar fi la fel dacă ar fi un manager-bărbat?

Sorina Pintea: Categoric, nu!