• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 19 Martie , 2007

Sondajul adevarului

* Ce, cum si cu cine ar vota maramuresenii? Din patru in patru ani, votam la gramada. Anul acesta s-ar putea ca politicienii sa ne strice bioritmul acesta al votingului si sa ne cheme la urne de doua ori. Pentru ca la fotbal si la politica se pricepe oricine, am luat pulsul electoratului maramuresean, ca sa vedem cam cine ar fi cei care ar putea sa ne conduca in viitorul mandat. Asa cum am promis in numarul trecut al GAZETEI, revenim cu un material interesant, incitant si poate socant pentru unii. Cu siguranta, el va produce valuri in mediile politice si administrative ale Baii Mari si ale Maramuresului. Sondajul de opinie realizat de GAZETA de Maramures este un demers de presa care a fost determinat de tensiunile tot mai acute din viata politica romaneasca. Pentru ca rezultatul sondajului nostru sa fie cat mai apropiat de realitate si pentru a avea date care sa reflecte cat mai veridic modul in care electoratul maramuresean percepe fenomenul politic actual, am folosit toate elementele unui sondaj de opinie profesionist. Fara a avea pretentia ca ne-am ridicat la nivelul institutiilor specializate in realizarea unor astfel de sondaje, am reusit un demers probabil unic in presa maramureseana. Timp de trei saptamani, intreaga redactie a GAZETEI a batut Maramuresul in lung si-n lat, pentru a obtine rezultate, date, pareri… Am avut in vedere toate categoriile de varsta si o paleta cat mai diversificata a categoriilor socio-profesionale. Top Ten Am impartit judetul in urmatoarele zone: Baia Mare, Sighet, Viseu-Borsa, Codru, Lapus, Cavnic-Baia Sprie. Evident, pe langa orase si centre de comuna, am parcurs cat mai multe dintre localitatile judetului. Chestionarul GAZETEI a cuprins sase intrebari, la care s-a adaugat o rubrica ce a cuprins impresiile legate de modul in care a fost perceput demersul nostru. Intrebarile care au facut obiectul sondajului nostru sunt: I. Pe cine ati vota azi pentru Parlament in cazul votului uninominal? (intrebare deschisa, alegerea celui ce raspunde) II. Pe care dintre urmatorii ii cunoasteti? III. Pe care dintre urmatorii i-ati vota in cazul votului uninominal? (alegere dintr-o lista data de GAZETA) IV. Daca duminica viitoare ar fi alegeri, cu ce partid ati vota? V. Daca duminica viitoare ar fi alegeri, pe cine ati alege Presedinte al Romaniei? VI. In cazul unui referendum pentru schimbarea/suspendarea Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, cum ati vota? Am avut si doua intrebari suplimentare pentru reportaj, intrebari care au presupus insa raspunsuri ce reflecta gradul in care majoritatea celor cu drept de vot din Maramures inteleg despre ce-i vorba in toata povestea asta cu votul uninominal si starea de spirit a oamenilor: 1. Ce inseamna votul uninominal? 2. Cum v-ar putea convinge un candidat la Parlament sa-l votati? Dupa cele trei saptamani, am reusit sa chestionam 511 persoane cu drept de vot. Spre marea noastra mirare, am obtinut raspunsuri de la majoritatea persoanelor chestionate, asta in conditiile in care se vorbeste de o lehamite generala fata de politica si politicieni. Am constatat ca oamenii sunt relativ informati de ceea ce se intampla in politica romaneasca, sunt dornici de mai bine, sunt satui de scandaluri politice si, n-o sa va vina sa credeti, unii chiar mai spera… Gata cu preludiul. In prima parte a materialului va oferim rezultatele pe intreg judetul Maramures, urmand ca in partea a doua sa va oferim o analiza a rezultatelor doar pe municipiul Baia Mare. La prima intrebare, maramuresenii au nominalizat 44 de personalitati. Va oferim primele zece optiuni ale maramuresenilor. I. Pe cine ati vota azi pentru Parlament in cazul votului uninominal? (intrebare deschisa, alegerea repondentului) 1. Cristian Anghel (11,1%) 2. Mircea Man (5,6%) 3. Gigi Becali (4.8%) 4. Codrut Seres (4,5%) 5. Cristian Niculescu Tagarlas (3,9%) 6. Eugenia Godja (3,3%) 7. Corneliu Vadim Tudor (2,3%) 8. Ion Iliescu (1,9%) 9. Dan Mihalache (1,7%) 10. Mircea Geoana (1,7%) Printre persoanele nominalizate se regasesc: Istvan Bonis, Emil Boc, Ioan Buda, Bondi Gyongyke, Mona Musca, Adrian Nastase, Ioan Hoban, Florin Piersic, Varujan Vosganian, Mihai Razvan Ungureanu, Teodor Melescanu, Teodor Ardelean, Sabin Nemes Bota, Victor Ponta, Bogdan Olteanu, Angela Buciu, Adrian Cioroianu, Petre Roman, Cozmin Gusa, Dumitru Matei, Istvan Ludescher, Marian Ilea si regele Mihai. Interesant este faptul ca ultimii doi au obtinut acelasi numar de nominalizari. De doua ori top five Daca la prima intrebare nu le-am oferit celor chestionati variante de raspuns, la urmatoarele au existat mai multe variante date de catre noi. A doua intrebare a avut ca scop relevarea notorietatii politicienilor si a reprezentantilor administratiei maramuresene. Am adaugat si cateva personalitati ale vietii mondene de talie nationala. Pentru aceasta categorie va prezentam ocupantii primelor cinci pozitii: II. Pe care dintre urmatorii ii cunoasteti? 1. Cristian Anghel (63,9%) 2. Angela Buciu (54,4%) 3. Florin Piersic (45,7%) 4. Mircea Man (44,8%) 5. Codrut Seres (37,1%) In cazul celor cinci, se cuvin cateva precizari. Cristian Anghel este cunoscut in bazinul Baia Mare si in anumite zone din Maramuresul istoric. Angela Buciu are o repartizare uniforma in judet. Florin Piersic este mai cunoscut decat deputatul democrat Mircea Man, iar Codrut Seres a intrat in acest top datorita zonei Baia Mare si zonei Lapus care, cel putin teoretic, ar fi trebuit sa fie fieful electoral al deputatului Man si al deputatului PSD Ioan Buda, acesta din urma reusind sa adune doar 17% din optiuni. Alte personalitati care au obtinut rezultate semnificative: Liviu Titus Pasca (24,6%), Ludovica Parvu (17,6 %), Ioan Buda (17%), Cristian Niculescu Tagarlas (14%), Dan Mihalache (10%). Au mai primit voturi deputatul Ioan Hoban, senatorul Radu Stroe, Eugenia Godja si Marinel Kovacs. La polul opus, se situeaza consilierii locali Mircea Dolha de la PSD (3,9%) si George Pop de la PD (2,9%). Intre 23 si 0 % La cea de a treia intrebare, cea privitoare la optiuni in cazul votului uninominal, rezultatele au fost putin diferite fata de cele de la intrebarea a doua a chestionarului. III. Pe care dintre urmatorii i-ati vota in cazul votului uninominal? (alegere dintr-o lista data de GAZETA) 1. Cristian Anghel (23%) 2. Mircea Man (10,5%) 3. Codrut Seres (7,4%) 4. Cristian Niculescu Tagarlas (5%) 5. Dan Mihalache (3,9) La optiunile pentru vot, Angela Buciu n-a obtinut decat 3,8%, desi deputatul PRM este una dintre cele mai cunoscute personalitati. Voturi semnificative au mai obtinut Eugenia Godja, Liviu Titus Pasca, Ludovica Parvu, Ioan Buda, Istvan Bonis si Florin Piersic. Rezultate extrem de dezamagitoare pentru parlamentarii Radu Stroe, Ioan Hoban si Ioan Corodan, consilierii locali George Pop, Radu Micle si Mircea Dolha si consilierul judetean Calin Matei. Ofensiva lui Becali Daca ar fi alegeri, potrivit sondajului nostru, maramuresenii ar vota urmatoarele partide politice: PD, PNL, PSD, UDMR, PC, Alianta PNL-PD, PRM, PNG, PLD. Fata de alegerile din 2004, se observa un recul al PSD in preferintele maramuresenilor si o crestere semnificativa a PD. Iata rezultatele sondajului nostru: IV Daca duminica viitoare ar fi alegeri, cu ce partid ati vota? 1. PD (19,7%) 2. PNL (18,5%) 3. PSD (12,6%) 4. PNG (11,9%) 5. PC (4,1%) 6. PRM (3,5%) 7. Alianta PNL-PD (3,1%) 8. UDMR (2,9%) 9. PLD (1,3%) Cea mai spectaculoasa crestere o inregistreaza partidul lui Gigi Becali si se vede ca liderii judeteni ai acestei formatiuni politice muncesc mult in teritoriu. O situatie oarecum rasturnata se constata in cazul PC, unde, desi Codrut Seres are rezultate bune, partidul din care face parte se situeaza in continuare sub pragul electoral. Seful sefilor La intrebarea privind alegerea presedintelui, rezultatele au fost oarecum previzibile. Cei mai multi maramureseni l-ar vota pe Traian Basescu. Am imaginat o posibila lista de candidati la cea mai inalta functie din stat. Fara comentarii, iata rezultatul sondajului: V. Daca duminica viitoare ar fi alegeri, pe cine ati alege Presedinte al Romaniei? 1. Traian Basescu (29,9%) 2 Gigi Becali (16,2%) 3. Mircea Geoana (7,8%) 4. C.P. Tariceanu (6,4%) 5. Teodor Stolojan (6%) 6. C.V. Tudor (5,4%) 7. Ion Iliescu (2,9%) 8. Marko Bela (1,3%) 9. Dan Voiculescu (0,7%) Trebuie remarcat faptul ca o parte a maramuresenilor l-ar mai vota o data pe Ion Iliescu, chiar daca acesta si-a epuizat toate mandatele la care i-a dat dreptul Constitutia, ba chiar unul in plus. Daca rezultatele sondajului nostru ar fi valabile si la nivel national, e clar ca ar fi nevoie de turul doi de scrutin, tur in care s-ar confrunta Traian Basescu cu Gigi Becali. Va imaginati cum ar arata confruntarea finala televizata dintre cei doi? In ceea ce priveste referendumul pentru schimbarea presedintelui, 72,1% ar vota pentru mentinerea in functie a actualului presedinte, iar 27,8% ar vota pentru suspendarea lui Basescu. Mentionam ca in cazul celor sase intrebari, in functie de interesul pentru un subiect sau altul, am avut nehotarati care fie n-au vrut sa-si exprime vreo optiune, fie n-au stiut ce sa raspunda. Procentul acestora se regaseste diferentiat la totalizarea procentelor. Ce vor baimarenii? Municipiul resedinta de judet merita o atentie aparte. Pe de o parte pentru ca este capitala judetului, iar pe de alta parte pentru ca orgoliile politice sunt mai puternice in Baia Mare decat in oricare alta localitate maramureseana. Luptele politice sunt si ele in Baia Mare pe masura orgoliilor… In ceea ce priveste notorietatea, baimarenii au nominalizat urmatorul trio: 1. Cristian Anghel (65%) 2. Mircea Man (54%) 3. Angela Buciu (48%) In Baia Mare, procentajele celor trei sunt relativ apropiate. Printre alte personalitati cunoscute si apreciate de baimareni ii regasim pe Codrut Seres, Ludovica Parvu, Cristian Niculescu Tagarlas si Istvan Ludescher. Daca la nivel de judet faptul ca George Pop si Mircea Dolha sunt cvasinecunoscuti ar fi oarecum explicabil, procentajele de 1,7% si 1,8% obtinute de cei doi consilieri locali la nivel de Baia Mare arata de ce Consiliul Local este o institutie contestata si controversata. In cazul votului uninominal, baimarenii ar alege cam in felul urmator: 1. Cristian Anghel (54%) 2. Mircea Man (24%) 3. Codrut Seres (19%) Disputa dintre Anghel si Man ramane, dar diferenta dintre cei doi a crescut in avantajul primarului liberal. Ar mai fi de observat faptul ca senatorul Codrut Seres are un scor bun fata de alti politicieni locali. Rezultate bune au Cristian Niculescu Tagarlas si Dan Mihalache. Foarte important ni se pare faptul ca, in cazul in care votul ar fi azi, la nivel de Baia Mare, din cei aflati pe lista noastra exista cativa politicieni care nu ar obtine nici un vot. Cel putin nici unul dintre cei chestionati de noi nu ar vota cu: George Pop, Radu Micle, Mircea Dolha, Anton Rohian, Mircea Mihordea si, oarecum surprinzator, Ioan Hoban. In cazul partidelor, baimarenii se dovedesc a fi in continuare „liberali”: PNL ar obtine 27% din sufragii, iar PSD si PD merg umar la umar cu 15%. Fata de judet, PNG nu are „priza” in Baia Mare. Scor eligibil ar mai avea Alianta PNL-PD si UDMR. In cazul votului pentru partide, baimarenii se dovedesc a fi mai nehotarati decat restul maramuresenilor. Acest lucru ar trebui sa le dea de gandit liderilor filialelor de partide. In cazul unei eventuale batalii pentru fotoliul de la Cotroceni, baimarenii ar pastra ordinea stabilita la nivel de judet, cu o finala intre Basescu si Becali. Notorietate Intrebarea II: „Pe care dintre urmatorii ii cunoasteti?” (iata lista data de GAZETA) 1. Angela Buciu 2. Mircea Man 3. Cristian Anghel 4. Cristian Niculescu Tagarlas 5. Istvan Bonis 6. Istvan Ludescher 7. Mircea Mihordea 8. Dan Mihalache 9. Ioan Buda 10. Titus Livius Pasca 11. Radu Stroe 12. Ioan Hoban 13. Catalin Chereches 14. Anton Rohian 15. Eugenia Godja 16. Florin Piersic 17. Pop George 18. Radu Micle 19. Codrut Seres 20. Mircea Dolha 21. Calin Matei 22. Ludovica Parvu 23. Corin Chereches 24. Ioan Corodan 25. Marinel Kovacs Pe cine ati vota? Intrebarea III: „Pe care dintre urmatorii i-ati vota in cazul votului uninominal?” (iata lista data de GAZETA) 1. Angela Buciu 2. Mircea Man 3. Cristian Anghel 4. Cristian Niculescu Tagarlas 5. Istvan Bonis 6. Istvan Ludescher 7. Mircea Mihordea 8. Dan Mihalache 9. Ioan Buda 10. Stefan Petreus 11. Radu Stroe 12. Ioan Hoban 13. Marinel Kovacs 14. Catalin Chereches 15. Corin Chereches 16. Eugenia Godja 17. Florin Piersic 18. George Pop 19. Radu Micle 20. Codrut Seres 21. Mircea Dolha 22. Calin Matei 23. Ludovica Parvu 24. Liviu Titus Pasca 25. Adrian Mutu 26. Ioan Corodan 27. Anton Rohian 28. Angela Similea Nicolae TEREMTUS, Ioan BOTIS, Ioana LUCACEL, Mircea CRISAN, Ciprian DRAGOS

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.