Solul băimărean „sedus”, poluat și abandonat

Capitala Maramureșului, un oraș frumos prin care trece un râu ce are 14 poduri, a avut neșansa de a fi poluată zeci de ani. Baia Mare s-a dezvoltat în ultimii 70 de ani datorită mineritului și metalurgiei. A fost o dezvoltare pe orizontală, dar și pe verticală, o dezvoltare care a avut un preț plătit de băimăreni.

Poluarea orașului s-a făcut în sol, aer și apă. Cele trei elemente fără de care via­ța nu ar exista. Perioada cea mai gravă a fost în „epoca de aur”, atunci când autoritățile nu erau interesate de poluare. După Revoluție, poluarea s-a menținut la cote ridicate, devenind „răul absolut”. De la începutul anilor 2000, aceste activități industriale au început să „scârțâie”, iar din 2007, mineritul a pus lacăt pe unitățile de pro­ducție. Metalurgia a procedat la fel. P­e orizontală, cam toată industria Băii Mari s-a închis. La vremea respectivă, capitala nordului era trecută pe hărțile europene cu roșu. Adică, un oraș foarte poluat.
Au trecut anii, nu chiar foarte mulți, și lumea a uitat de poluare și de dezastrul lăsat în sol, aer și apă.

Vom încerca să rememorăm câteva aspecte ale fenomenului poluării în municipiul de pe Săsar deoarece nu trebuie să uităm ce a fost. De asemenea, facem și următoarea precizare. Minunatul nostru săptă­mânal a susținut întotdeauna industria orașului, a jude­țului, dar nu am fost de acord cu poluarea siste­matică și masivă a acestor locuri. Trebuie știut că industrie fără poluare nu există, în schimb ea poate fi ținută sub control, ceea ce nu s-a întâmplat la noi.

Vom începe analiza noastră cu fosta hală de steril de la Meda, cea care a fost prelucrată de SC Aurul, rebotezat după accidentul ecologic din 2000, Transgold, pe parcursul a patru ani. În contractul încheiat la intrarea în funcţiune a „uzinei de aur” era menţionat că terenul care rămâne după terminarea exploa­tării haldei va fi ecologizat de societatea româno-australiană. Ceea ce s-a întâmplat și nu prea. GAZETA a abordat subiectul ecologizării terenului în perspectiva în care acolo urma să se ridice un cartier de locuințe. Acest teren de sub hală a ajuns în posesia unuia dintre bogătanii locurilor. Viorel Zoicaș, după ce halda a fost „consumată”, promova un proiect imobiliar numit „Cartierul Castanelor”. Era vorba de 20 de hectare și în anii ăia părea o afacere deosebită, doar că ar fi urmat să fie realizată pe un teren foarte poluat.
La vremea respectivă, noi am scris despre implicații și tot ce decurge, dar am fost acuzați că facem jocuri duble, că suntem niște nenorociți care vor răul orașului, dezvol­tării… Astăzi, după mai bine de zece ani, terenul de la Meda e la fel, un teren.

Suprafaţa în cauză a fost proprie­tatea lui Viorel Zoicaş, omul de afaceri cu afinităţi dubioase. L-a obţinut de la Compania Remin, printr-o compensare de datorie cu SC UNIO Satu Mare, o firmă la care omul de afaceri băimărean a fost acţionar.
Așa cum am spus mai sus, pentru a putea fi folosit terenul în cauză trebuia făcută ecologizarea lui.
Problema ecologizării a fost anali­zată într-o dezbatere publică la care au participat toate autorităţile de mediu posibile şi imposibile.
S-a decis ca pe o perioadă de până la 10 ani, pe acel teren să nu se construiască nimic pentru că este periculos. Atunci se spunea că SC Transgold a „investit” în opera­ţiunea de ecologizare peste 30 mi­liarde lei. Cel puţin aşa arătau hârtiile. Nimeni nu a verificat aceste lucrări de un milion de dolari. Pentru că ele, în marea lor majoritate, sunt ascunse şi greu de dovedit. Dar, consultând dosarele legate de acest subiect la Agenţia pentru Protecţia Mediului am aflat lucruri interesante care au întărit bănuielile că ecologizarea a lăsat de dorit. Din studiile pe care săptămânalul nostru le-a cercetat atunci reieșea că zona conţine mai multe substanţe periculoase decât înainte. Noi am publicat aceste date, pe care le-am preluat din actele găsite în dosarul „Iazul Meda”. Nu pentru a ne mări tirajul cum spunea un dobitoc, ci pentru ca lumea să nu mai înghită gogoşi aruncate de oameni fără scrupule. S-a spus că există poluare pe acel teren, dar nu la nivel catastrofic, aşa cum erau datele de la Mediu, ci una normală, decentă.
Practic, nu trebuia să ne alarmăm că în zonă se va face un cartier de locuinţe. Iată, în varianta pe scurt, ce date erau la dosarul Meda.
„A crescut conţinutul de arsen în majoritatea probelor. În perimetrul 23 au crescut valorile pentru plumb, zinc, magneziu şi cupru. În perimetrul 28, zincul şi cupru prezintă valori mai mari ca cele determinate în 2001 (menţionăm că aceste teste s-au făcut în 2004). În celelalte perimetre evoluţiile conţinuturilor de metale sunt aleatorii (adică, mai ridicate, mai scăzute). În privinţa apei din pânza freatică s-a constatat o acidifiere şi un conţinut crescut de plumb, zinc, cupru”.

Din alt capitol al dosarului am aflat că pământul adus pentru a fi folosit ca sol vegetal a fost adus de pe amplasamentele ITALSOFA şi METRO (ce a rezultat din exca­vaţiile de acolo).
„Acest pământ a fost analizat de SGA, iar concentraţiile de plumb în solul depus la Meda variază între 8,4 mg/kg şi 391,1 mg/kg, valoare care depăşeşte pragul de intervenţie. Amintim că valoarea admisă de lege la plumb este de 0,5 mg/kg”.
Din alte analize în care s-a luat o probă de pe teren Meda şi o probă martor din afara perimetrului ni se oferă următorul tablou:
„Au fost depăşiri ale CMA la ambele probe (de multe ori). S-a constatat depăşiri la plumb, cadmiu, cupru, zinc, mangan”, se arăta în documentele analizate.
Dar situația de la Meda se cu­noștea de multă vreme. Înainte de a începe exploatarea acestor halde de steril, la Spitalul Județean exista un dosar numit Dosarul Meda. În decursul anilor au fost înregistrate multe cazuri ale unor femei care erau însărcinate și care aveau probleme cu sarcina și probleme de sănătate. Numitorul comun al acestor cazuri a fost faptul că aceste femei făcuseră plajă pe halda de steril. Majoritatea erau din cartierul din apropierea haldei. Medicii au atenționat, dar mare lucru nu s-a făcut. S-a vorbit atunci de o radioactivitate rezultată din steril. În zeci de ani de când halda era acolo au avut loc com­binații chimice ale elementelor poluante aflate în steril.

Zona Meda nu a fost singurul teren al Băii Mari cu probleme. În urma accidentului de la Aurul din 2000, s-au făcut multe analize ale solului pe care se află orașul. Ne amintim câteva date. În zona Romplumb, în incinta fabricii, terenul a fost degradat până la o adâncime de opt metri. De fapt, tot terenul din Baia Mare a fost afectat de poluarea de zeci de ani. În alte locuri din oraș, terenul a fost compromis până la adâncimi de zeci de centimetri sau peste un metru în cazul celui de la Combinatul Phoenix. Concluzia acestor analize făcute de Mediu a fost că poluarea a afectat terenul din Baia Mare și în jurul municipiului pe o rază de 30 de kilometri.
Dacă poluarea din aer, odată cu oprirea combinatelor, s-a rezolvat de la sine, în sol și apele subterane au avut de suferit și ar fi necesitat, în multe cazuri, intervenția umană. Decontaminări nu s-au făcut mai deloc. În zona Meda s-a turnat var, s-au făcut canale colectoare și cam atât. Procesul de decontaminare este mult mai complex, mai costisitor și necesită timp. Natura lucrează, înlătură agenții poluanți, dar fenomenul durează ani, zeci de ani. Cea mai bună metodă este decopertarea terenului, aruncarea stratului de pământ contaminat și aducerea unui pământ sănătos, ceea ce pe astfel de suprafețe mari este imposibil de realizat.

În cei 15 ani de la oprirea activi­tății în combinatele băimărene, fenomenul s-a diminuat, dar nu credem că a dispărut. Mai ales că în jurul Băii Mari sunt încă multe halde de steril ce conțin otrăvuri ce se aștern peste tot, aduse de vântul ce mătură aceste halde. Zona Flotației Centrale este una dintre cele mai degradate și generatoare de praf poluant ce este adus în oraș. Probabil va trebui să treacă zeci de ani până ce natura va reuși să restabilească echilibrul în solul băimărean.