soful dimensiunii romanesti a existentei - Mircea Aurel Vulcanescu

* Nume de nastere: Mircea Aurel Vulcanescu. Nascut la 3 martie 1904 (19 februarie, stil vechi), la Bucuresti, ca fiu al lui Mihai Vulcanescu – inspector financiar - si al Mariei Vulcanescu, (nascuta Tonescu), casnica. Mircea Vulcanescu, format la scoala lui Dimitrie Gusti si la cea a lui Nae Ionescu, este unul dintre reprezentantii de frunte ai „tinerii generatii” interbelice, care a dat culturii romane pe Constantin Noica, Mircea Eliade, Dan Botta, Paul Sterian s.a. El s-a impus ca filosof, sociolog, economist, profesor de etica, realizandu-se ca o personalitate complexa a culturii romane. Deschiderea sa filosofica a mers de la filosofia antica, prin cea medievala si cea moderna, pana la filosofia contemporana, de la cea universala la cea romaneasca, de la istoria filosofiei la filosofia sistematica, de la metafizica la etica sau la filosofia religiei, de la ontologia generala la ontologia regionala. In 1910, Mircea Vulcanescu a inceput cursurile primare in particular. Promoveaza cls. I, II, III – preparat in particular, clasa a IV-a la ªcoala Lucaci cu media 9.98. In toamna aceluiasi an sustine examen si este admis la Liceul „Matei Basarab” din Capitala, al treilea, cu media 9,81. Obtine premiul I cu cununa la consursul national organizat de „Tinerimea Romana”, cu lucrarea: Cum s-a format Imperiul Roman si ce foloase a adus omenirei, in anul 1915, 3 mai. In anul 1917 pleaca cu tatal sau la Iasi, unde lucreaza la cenzura militara, incepe sa invete ruseste si are primele incercari literare. Va trece si printr-o perioada de nefrita, care il mobilizeaza pentru cateva luni la pat. Anul viitor incepe si primele lectii de istoria filosofiei. In anul 1919 prezenta conferinta „Filosofia existentei”, la Societatea culturala a elevilor, „Propasirea”. Anul 1925 este un an plin: sustine cele doua licente – in filosofie la Facultatea de Filosofie si Litere din Bucuresti, cu lucrarea Individ si societate in sociologia contimporana, pregatita sub indrumarea profesorului Dimitrie Gusti si la Facultatea de Drept. In octombrie se casatoreste cu Anina Radulescu-Pogoneanu, colega de facultate. In anul 1926, intentioneaza sa sustina un doctorat in drept, specialitatea economica, si altul in sociologie, la Sorbona. Se inscrie la Facultatea de Drept din Paris. Incepe studiul la lucrarea de doctorat cu tema Incercarea asupra profesiunilor intelectuale, avand ca indrumatori pe profesorii C.Bouglé si Paul Fauconnet. In 1927, incepe colaborarea la revista „Gandirea” cu articolul trimis de la Paris: „In marginea miscarii teatrale.” In 10 iunie a acestui an se naste prima fiica a lui Mircea Vulcanescu: Elene-Maria Viorica (Vivi) Vulcanescu. E secretar pentru studentii straini in cadrul Federatiei Franceze a Asociatiilor Crestine Studentesti. La Facultatea de Drept din Paris obtine diploma de studii superioare de doctorat in stiinte economice si politice. Se implica, impreuna cu Paul Sterian si Grigore Manoilescu, pentru revenirea principelui Carol in tara, pe tronul Romaniei, cand Gheorghe Tatarascu a luat o atitudine hotarata impotriva lor, numindu-i o „sleahta interlopa”. Tine numeroase conferinte la Paris si in Bucuresti, in limba franceza si romana. Anul viitor incepe colaborarea la revista „Cuvantul”, cu darea de seama: „Prof.C.Radulescu-Motru despre: Pavlov”. Mai scrie la publicatii precum: „Bulletin d’Information de L’Office des Études Financières”, „Realitatea ilustrata”, „Arhiva pentru stiinta si reforma sociala”, „Revista de filosofie”, „Tribuna financiara”, „Excelsior”, „Ideea romaneasca”, „Buletinul Asociatiei Romane pentru Studiul Conjuncturei”, „Sociologie romaneasca”, „Universul literar” etc. Este incadrat la catedra prof. D.Gusti, ca asistent de sociologie si etica. Este numit director al Oficiului de Studii Universitare din cadrul Universtitatii Bucuresti, post mentinut pana in anul 1930. S-a implicat in campaniile monografice ale scolii sociologice a lui Dimitrie Gusti. In anul 1929 se desparte de Anina Radulescu-Pogoneanu. Fetita Vivi va ramane cu mama ei, in casa familiei prof. Radulescu-Pogoneanu. Anul viitor se logodeste cu Margareata Ioana Niculescu, ascerista de frunte, colega de facultate, profesoara de liceu. Doi ani mai tarziu, se naste cea de-a doua lui fiica – Elisabeta-Alexandra (Sandra). Va purta polemici de ordin politic cu Petru Comarnescu, prin articolele publicate in „Stanga” si „Dreapta”. A fost membru al Asociatiei „Criterion”, unde a fost presedinte si Tudor Vianu. Aici tine conferinte, insa gruparea se destrama in anul 1934. Va aparea insa revista cu acelasi nume, unde va publica articole. De prin 1937, Vulcanescu se orienteaza tot mai clar catre descifrarea, descrierea si instapanirea determinatiilor lumii romanesti. Intr-o con-crestere dialectica si fenomenologica se instituie patru studii: „Omul romanesc”, „Ispita dacica”, „Dimensiunea romaneasca a existentei”, „Existenta concreta in metafizica romaneasca”, si zarea unei posibilitati sporitoare. In anul 1938 are curajul de a vota impotriva proiectului Constitutiei lui Carol al II-lea, intrucat prevede reintroducerea pedepsei cu moartea. Totusi, anul viitor, prin decret regal semnat de Carol al II-lea, i se confera Medalia „Centenarul Regelui Carol I”. Tot prin decret, este numit anul viitor membru al Ordinului Coroana Romaniei, in gradul de ofiter. Prin decret regal semnat de Mihai I este numit membru al Ordinului Steaua Romaniei, in gradul de Mare Ofiter in 1941. i se confera Medalia Aeronautica, cl. A III-a si a II-a in 1943. Isi continua seminariile de etica, ajunge asistent onorific al lui D.Gusti. Cand se reiau tratativele la Viena, privitoare la Ardealul de Nord, se ocupa de problemele financiare. Participa la negocierile de la Budapesta. Accepta sa intre in guvernul generalului Ion Antonescu in 1941, ajunge in functia de subsecretar de stat la Ministerul de Finante. „Era un barbat frumos, cu o figura ce ne amintea de George Enescu, mai ales profilul, bucla muzicala... Ii aplicam celebra formula coincidentia oppositorum, intercaland numeroase „daca”: masiv, falnic, daca nu ar fi avut aerul acela delicat, modest; demn, sever, daca nu l-am fi simtit, in fond, cald, prietenos; atotstiutor, daca nu ar fi fost atat de atent si de generos cu putina noastra stiinta. Descumpaniti, neputand sa-i gasim nici porecla, nici epitete, il denumeam el, cu majuscula, si ne grabeam sa ne supunem vrajei ce emana din gandurile si vorbele sale”, spunea despre el Paul Al.Georgescu. Cautarile filosofice ale lui Mircea Vulcanescu de a determina un model ontologic romanesc si-au gasit incoronarea in acea splendida Dimensiunea romaneasca a existentei. Acest studiu, ca aproape intreaga sa creatie, sta sub o zodie luminoasa, apolinica; este o masura majora, definitorie a filosofului, a potentelor si a deschiderii acestuia catre o alta etapa a gandirii sale. In 18 mai 1946 este arestat, odata cu alti fosti ministri, pe durata desfasurarii procesului intentat lui Ion Antonescu si alti membri ai guvernului condus de acesta. Detinut la Arsenal, scrie Jurnalul de la Arsenal. Este eliberat pe data de 28 mai, dar pe 30 august este rearestat si depus la Arsenal. Este inclus la „criminali de razboi” si este condamnat la opt ani de temnita grea. Condamnatii fac recurs, iar in 1947 deciziunea va fi casata. Recursul este amanat mult. In 15 ian. 1948, rosteste, cu titlul Ultimul cuvant, timp de patru ore, o ampla aparare. Sentinta ramane cea din anul 1946. Fiicele si sotia sunt evacuate din casa si gazduite de Sandu Sturza, in b-dul P. Groza. La 28 octombrie 1952 „se stinge din viata in inchisoarea de la Aiud, la 48 de ani. Se spune ca ultimele cuvinte au fost: «Sa nu ma razbunati!» Este inmormantat in Cimitirul de pe Dealul Robilor, din marginea Aiudului. Familia va fi instiintata de deces de-abia peste un an. Cronica maretiei sale Intre 1940 si 1944, Mircea Vulcanescu scria despre el, alcatuind o „cronica a maretiei sale”, in sapte puncte. Meritele sale erau, in opinia lui, urmatoarele: 1. inversarea relatiilor economice si a schimburilor comerciale cu Germania, in folosul nostru. 2. Inarmarea pentru recucerirea negresita a Ardealului 3. respingerea „compensatiilor” teritoriale oferite de germani la est de Nistru. 4. ajutor si sprijin material si moral pentru romanii din afara granitei. 5. salvarea si ocrotirea evreilor carora li s-a dat de lucru in interiorul comunitatii, la Institutul de Statistica etc., in locul deportarilor in Ungaria ori Germania. 6. refuzul de a parasi tara in cadrul operatiei de „salvare a intelectualilor marcanti”, in care scop se transferasera in Elvetia si la Ankara fonduri de zeci de milioane de franci elvetieni. Arata motivul de a pleca in exil: „Am avut intotdeauna in gand raspunsul lui Socrate catre discipolul sau, cand acesta ii propunea sa se derobeze, fugind, procesului pe care i-l intentase stapanirea ateniana: «Sunt zeci de mijloace sa-si scapi pielea, daca esti dispus sa zici sau sa faci orice.»” 7. usurarea situatiei refugiatilor din teritoriile rapite si mai tarziu a dispersatilor. „Un om fara vina si fara prihana” „In sensul cel mai propriu si mai nobil al sintagmei, Mircea Vulcanescu a fost o fiinta extraordinara care, in orice tara a lumii, ar fi depasit marile reusite culturale printr-o sinteza proprie, dispunand pentru aceasta nu de o singura calitate superlativa, ci de intreg avantajul darurilor intelectuale si morale ce pot fi harazite unui om. ªi toate in mod coplesitor, in forma suprema, suverana, «cu asupra de masura». In tara noastra, a stat, mandru si smerit, «sub vremi», a fost un om fara vina si fara prihana, care a urcat voit treptele miracolului: treapta intelegerii, a bunatatii si a mortii golgotice, biruitoare. Dupa Eminescu, «vesnica minune», el a fost personalitatea creatoare cea mai aproape de sacrul crestin si de sublimul romanesc.” - Paul Al. Georgescu Anca-Maria POP