• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 10 Octombrie , 2005

SOCOTeala miliardarului Popa

Sighetu Marmatiei si satele din Bocicoiu Mare pot fi maturate de apele Tisei! Frontul de captare de la Craciunesti a inghitit 25,6 miliarde de lei, insa primarul comunei sustine ca Bocicoi poate fi sectionat oricand de Tisa, deoarece executantul, SOCOT Targu Mures, nu a finalizat lucrarea. Directia Apelor Somes Tisa a receptionat lucrarea fara observatii, iar SOCOT e “pedepsita” cu alte contracte. Tortul lucrarilor de indiguiri de maluri din Maramures a fost impartit in felii consistente intre firmele SC Repcon SA Oradea, Hidroconstructia SA si SOCOT SA Targu Mures. Daca firma bihoreana si-a adjudecat cele mai multe lucrari, firma din Targu Mures a primit, de departe, cele mai banoase contracte. In fapt, SOCOT si-a castigat notorietatea prin faptul ca patronul societatii, Eugen Laurean Popa (cu o avere cifrata la 5 milioane de dolari), nu rateaza contractele platite din bani publici. In timpul guvernarii PSD, firma lui Popa a primit 75,9 miliarde de lei numai pentru lucrarile din Maramures. Dupa ipotetica finalizare a obiectivelor de investitii din Maramures, din pusculita banilor publici se va vira in contul SOCOT fabuloasa suma de peste 3.600 de miliarde de lei! SOCOTeala Puhoiul de bani publici a fost oferit pe tava societatii SOCOT prin Hotarare de Guvern, fara licitatie publica, dar... legal. Mai exact, printr-un artificiu legal numit “Achizitii publice de forta majora”. Trei din cele sase proiecte executate de SOCOT in Maramures aveau ca scop consolidarea malurilor Tisei si protejarea frontului de captare de la Craciunesti (comuna Bocicoiu Mare), care alimenteaza cu apa potabila Sighetu Marmatiei si cateva sate din comuna Bocicoi. Pentru ca in 2001 inundatiile au produs importante pagube materiale in zona, iar apele involburate ale Tisei au sectionat frontul de captare lasandu-i pe sigheteni fara apa o perioada destul de lunga de timp, s-a decis deschiderea robinetului de bani. Decizia avea un scop nobil: protejarea zonei. Cele doua proiecte la care a lucrat SOCOT (“Readucere pe vechiul traseu a cursului raului Tisa la frontul de captare Craciunesti” - in valoare de 25,6 miliarde de lei, si “Consolidari ale malului Tisa la Sighetu Marmatiei, Remeti, Sapanta, Bocicoiu Mare” - 9,6 miliarde de lei) au fost receptionate, fara observatii, de Directia Apelor Somes Tisa (DAST), insa primarul comunei Bocicoiu Mare sustine ca distrugerea frontului de captare si inundarea satelor din zona este iminenta in caz de “apa mare”. Recent, autoritatile din Bocicoi au remis o adresa Serviciului de Gospodarire a Apelor Maramures in care arata ca: “zona de captare a apei potabile pentru Sighetu Marmatiei din satul Craciunesti prezinta un risc deosebit. In 2001, perimetrul de captare a apei a fost distrus, iar lucrarile de protectie executate ulterior nu sunt in masura sa asigure o garantie in cazul unei noi viituri a raului Tisa.” Mai simplu: scenariul de groaza din 2001 se poate repeta oricand. Ruga catre Divinitate Sumele pompate cu abnegatie din buget pentru lucrarile la frontul de captare n-au fost suficiente (!) pentru executarea unei lucrari care sa le poata proteja satenilor bunurile si viata. Liviu Lazarciuc, primar in Bocicoiu Mare, a declarat ca: “frontul este in pericol, pentru ca digul nu a fost bine incastrat in mal. Deasupra lui trebuiau continuate lucrarile, dar le-au lasat balta. Apa vine perpendicular pe dig, e risc mare sa se rupa. Din cate am inteles mai trebuiau facute niste diguri de protectie, dar din cauza lipsei de bani s-au oprit, nu-i gata... Am probleme si la Lacul Teplita, acolo n-au facut nimic si se poate inunda tot Sighetul. E foarte posibil sa rupa frontul si ramane tot Sighetul fara apa. Au lucrat doar la pompe si in Bocicoi au facut un dig din piatra. Am sesizat Prefectura si pe toata lumea sa vina sa lucreze, ca-i pericol. SOCOT a facut doar strictul necesar. Si inainte de viitura am sesizat, dar n-au facut nimic. Acum, da Doamne sa nu se intample la fel!” Pericolul ucrainean Nici locuintele si terenurile nu sunt in siguranta, cu toate ca in indiguirea malurilor Tisei s-au pompat bani si prin obiectivul “Indiguiri si consolidari Tisa intre bornele de frontiera 254-319”, proiect estimat la 632,7 miliarde de lei si, pe hartie, aflat in curs de executie de... SOCOT. Din anexa Hotararii prin care Guvernul a aprobat in 1999 demararea giganticului proiect de consolidare a Tisei, SOCOT SA trebuia sa execute vreo 10 km de diguri si sa consolideze 12 km de mal cu 40 de miliarde de lei. Numai ca, in timp, datele s-au modificat. SOCOT a executat pana acum lucrari cu... 107,9 miliarde de lei, din care au fost receptionate lucrari in valoare de 31,3 miliarde de lei. In ciuda sumelor uriase, lucrarile sunt insesizabile pentru autoritatile locale, dar directorul societatii muresene sustine ca lucrarea e… finalizata! Iar pericolul de inundare a comunei Bocicoiu Mare e pus si pe seama vecinilor din Ucraina. Vasile Hasciar, secretarul Primariei Bocicoiu Mare, declara ca SOCOT a reparat malurile: “dar si acele reparatii sunt subrede. Partea ucraineana si-a facut o protectie si au dirijat apa spre Bocicoi, iar acum vine apa spre terenuri. E risc! Tisa se tot muta spre noi si noi stam si vedem cum vecinii fac diguri.” Nici Maria Stetca, primar in Sapanta, nu a sesizat lucrarile de indiguire a Tisei de pe perimetrul localitatii, dar nici nu pare interesata sa urmareasca modul de cheltuire a banilor publici: “pe Tisa? Ala… Raul Tisa inundeaza doar terenul arabil, e mai putin important. Astalalt (raul Sapanta, n.red.) e intre case.” Adoptand aceeasi pozitie a strutului, DAST sustine ca obiectivele respective nu au probleme: “lucrarile executate se comporta bine, nu au fost sesizate probleme sau deteriorari.” Intre timp, Eugen Popa, directorul SOCOT, a fost audiat de procurorii PNA cu privire la contractele de executie a lucrarilor hidrotehnice primite prin incredintare directa. Baloane de sapun? O fi, pentru ca, recent, firma mureseana si-a mai adjudecat cinci lucrari in vestul tarii. Dar suntem bucurosi: PNA tine sub lupa “afacerea diguri”, desi potentialii vinovati primesc in continuare lucrari finantate din bani publici. Eugen Popa, director SOCOT:“Nici mie nu-mi place!” Declaratia directorului SOCOT e bulversanta. Eugen Popa sustine ca toate cele trei executate pe raul Tisa sunt finalizate, desi, in actele DAST, din proiectul de consolidare a malurilor Tisei intre bornele de brontiera 254-319, s-au receptionat lucrari in valoare de 31,365 miliarde de lei, iar valoarea estimata a proiectului e de 632,738 miliarde. Mai mult, Popa recunoaste ca nu e multumit de aceste lucrari: “eu cred ca si aceea (indiguire si consolidare maluri Tisa intre bornele de frontiera 254-319, n.red.) e reptionata. Eu asa stiu, ca e finalizata. Lucrarile nu mai sunt in garantie pentru ca sunt facute in 2001. Nu cunosc problema (legata de frontul de captare din Craciunesti, n.red.), lucrarea a fost executata confom documentatiei. Am indeplinit niste parametri din documentatie, s-au prezentat probe de laborator, ca ei sesizeaza… Nici mie nu-mi place cum arata ce am facut acolo. As fi vrut sa fie inaltata mai mult, dar conventia romano-ucrainieana n-a permis decat genul asta de lucrari. Ucrainenii n-au permis. Ca exista pericolul sau nu, nu pot sa spun eu, pot sa spuna specialistii de la DAST si proiectantii. Din punctul meu de vedere, lucrarea n-are cum… Poate sa se intample ceva numai daca este deversata, daca trece apa peste ea.” Dar scopul acestui gen de lucrari e sa protejeze tocmai cand “trece apa”, nu? Ioana LUCACEL

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.