SOCIAL-ECONOMIC-ATITUDINE

* Servicii deplorabile pentru cei care au muncit “o viata”
CEC umileSte pensionarii

* Statul fura pensionarii cu miliarde de lei pe luna
Furt din buzunarele pensionarilor

* Din cauza “stralucitilor” conducatori, riscam o catastrofa
Raul care “mananca” malul

* Rivulus Dominarum 2003 sau
Sarbatoare in Euroregiunea Carpatica

* Va ajunge in Guiness Book?
Frigaruia record

* Coltu’ meu
O duminica de rahat

* Culti si desculti
Politica, ca o cacofonie

* Schimbul de azi
Incredibila greata

* Ioan Herbil, primarul din Rona de Jos, se ghideaza dupa
Modelul de acasa

* Cu sprijinul lui Cosma, Tara Lemnului ramane fara vizitatori straini
Turismul e pe duca!

* Boiu Mare, comuna nascuta prin defrisare
Dumbrava cu izvoare

* La o saptamana de la inceperea anului scolar,
Internate supraaglomerate

* Servicii deplorabile pentru cei care au muncit “o viata”
CEC umileSte pensionarii

Privita initial ca o institutie sigura pentru depunerile banesti, CEC a dezamagit dupa scandalul FNI, cand miile de pagubiti au avut incredere in "chezasia" institutiei statului. CEC, una din institutiile simbol ale sistemului financiar romanesc, este o tumoare ale carei dimensiuni au devenit alarmante. Asteptam extirparea.

Prin inalta aprobare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, in 24 noiembrie 1864, lua fiinta Casa de Depozite si Consignatiuni. Aceasta a fost prima banca de emisiune din tara (BNR infiintandu-se in 1880), care a tiparit bilete ipotecare. Secolul trecut, institutia a fost un simbol al sistemului financiar-bancar romanesc, fiind printre putinele care au supravietuit sistemului comunist. Din 1996, CEC s-a transformat intr-o societate bancara pe actiuni, cu capital integral de stat. In Maramures, CEC are agentii in 37 de localitati, iar in Baia Mare functioneaza o sucursala si cinci agentii. Azi, CEC este locul unde nimeni nu doreste sa ajunga decat daca este pregatit pentru o asteptare mult prea indelungata pentru fiecare operatie financiara solicitata, pentru servicii greoaie, lipsa de promptitudine, atitudine respingatoare din partea casierelor. Impovarata de ani, CEC are un "mers" anevoios, nefiind agreat de clienti. Intre 11-15 ale fiecarei luni, cand pensionarii asteapta banii pe care-i merita dupa munca de-o viata, cladirile CEC sunt luate cu asalt de zeci de oameni. Daca se intampla sa se suprapuna peste zilele de varf, cand clientii serviciilor de telefonie mobila achita factura, iese un adevarat haos. Oamenii devin nervosi si nerabdatori dupa ore de asteptare, casierele ii pun la respect pe un ton aspru si tensiunea creste. Este un ciclu care se repeta luna de luna, an de an.

In imbulzeala

Sediul sucursalei CEC din Baia Mare, intr-o zi de luni. Tabloul care ne-a intampinat avea drept personaje zeci de pensionari care asteptau sa-si poata lua pensia, inghesuiti la cateva cozi ce se terminau pe scarile institutiei. "Este un fenomen repetat cam des. Trebuie sa stam, dar nu e normal. La agentia de la , unde sunt arondat, nu au bani. Dupa ce am asteptat o ora am venit aici. Unde mai astept de o ora", a declarat Stefan Benea, pensionar, de 67 de ani. "E o dezorganizare totala. Azi am mai fost o data, dar nu aveau bani. A trebuit sa mearga cineva la banca. Auzi, CEC sa nu aiba bani! Si nu e prima data, este din neglijenta lor", a spus Gheorghe Daraban, pensionar, de 63 de ani. "Nu la toate ghiseele se dau bani, doar la cateva. Este umilitor, dupa o viata de munca sa stai la coada sa-ti iei propria pensie. A fost cand am asteptat trei ore. Ati vazut in strainatate oameni stand la coada, cum a fost aici, pana afara, in fata aprozarului? Am fost pe la 9 si ne-au zis ca nu sunt bani. Ca nu pot sa tina sume mari. Astea sunt scuze. Lumea astepta afara sa vina banii. Se poate sa mai numere manual banii? Functionarele nu sunt destul de operative. Am renuntat la postas, ca ne aduce banii cand are chef. E umilitor", a concluzionat Maria Daraban, pensionara, de 63 de ani. Am fi dorit sa aflam si pozitia directorului institutiei, Amelia Chiuzbaian. Aceasta insa, a refuzat dialogul, inchizandu-ne mobilul si activand casuta vocala. S-a adeverit ca directorul si-a intrat in rol, pozand intr-o lady de fier, mai rigida decat zabrelele seifurilor CEC. Glorioasa institutie "cladita" de Cuza este acum o relicva, condusa asa cum am descris. Deplorabil. Nu putem impune dialogul, dar gesturile strutului cu capul in nisip ale conducerii unor institutii de stat denota incapacitatea de a raspunde pentru erorile sistemului.

Ciprian DRAGOS



* Statul fura pensionarii cu miliarde de lei pe luna
Furt din buzunarele pensionarilor

In Romania sunt peste 6 milioane de pensionari, care au muncit vreme de zeci de ani, cotizand din salariile lor la bugetul de stat, in speranta ca, la batranete, banii pe care i-au virat in contul guvernamental le vor fi returnati sub forma de indemnizatii.

Se stie ca asa-zisa recorelare a pensiilor, in functie de rata inflatiei si alte criterii, a cauzat nedreptati de nedescris si ca actualul sistem fiscal se apropie de colaps. Pana si guvernantii recunosc aceasta, din moment ce au ajuns sa puna in calcul si virarea unor sume provenite din privatizare inspre bugetul pensionarilor.

Lupta lui Codrea

Am mai scris despre pensionarul Gheorghe Codrea, care a muncit vreme de 41 de ani in buget-finante, inclusiv in calitate de director al filialei Bancii Nationale din Sighet (ulterior BCR), care, in urma unor laborioase calcule de specialitate si documentatii analitice, a demascat furturile practicate prin intermediul actualului sistem de pensii, promovat de PSD. Astfel, numai pensia batranului Codrea este diminuata cu suma de 2,8 milioane de lei lunar! Pentru ca actuala Lege a pensiilor (19/2000), chiar daca a fost modificata ulterior de cateva zeci de ori, este extrem de evaziva si permite interpretarea arbitrara a cuantumului drepturilor cuvenite. Daca la data iesirii sale la pensie, Codrea primea echivalentul lunar al 226 de dolari, acum, dupa recorelarile lui Tanasescu, mai beneficiaza doar de leii cu care se pot schimba 125 de dolari. Dar Codrea este un luptator, si vrea sa obtina reglementarea pozitiva si drepturile legitime ale pensionarilor. Astfel, el a dus, cu GAZETA pe masa, o campanie redutabila pentru promovarea descoperirilor sale, initial deschizand ochii prietenilor sai pensionari din Sighet, Baia Mare, Pitesti sau din alte orase, apoi, prin intampinari, memorii si scrisori adresate marimilor zilei (de la Nastase si Elena Dumitru, pana la Casa Judeteana de Pensii). Mai mult, el a calculat pensiile reale pentru un grup intreg de fosti colegi de-ai sai. Calcularea pensiilor reale ale unui esantion alcatuit din 13 medici, profesori, economisti, ospatari si strungari, a dat ca rezultat cert faptul ca toti, dar absolut toti, au fost si sunt furati de catre statul roman, cu sume lunare cuprinse intre 450 de mii si 4,2 milioane de lei! Furtul sadea l-a incrancenat pe Gheorghe Codrea, care a decis continuarea actiunii sale, prezentandu-si dovezile si calculele reprezentantilor PNL, care au hotarat inceperea campaniei de strangere de semnaturi pentru modificarea legii pensiilor, ori, macar revenirea acesteia la forma initiala. In viitor, ex-functionarul bancar intentioneaza sa-si deschida o mica firma specializata in calcularea drepturilor banesti reale ale pensionarilor, precum si de recuperare a drepturilor reale (prin intermediul justitiei). De asemenea, se pare ca, in curand, statul roman va fi actionat in judecata pe aceasta tema, la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Pentru ca hotia e strigatoare la cer. Numai un milion pe luna de pensionar sa reprezinte dimensiunea furtului practicat de actualul guvern si rezulta, la nivel national, astronomica suma de 6.000 de miliarde de lei pe luna! Sume care nu se regasesc nicaieri, in actualul buget al pensiilor.

Teofil IVANCIUC



* Din cauza “stralucitilor” conducatori, riscam o catastrofa
Raul care “mananca” malul

In urma insistentelor membrilor Asociatiei de Proprietari nr. 56 de pe str. Dragos Voda, dupa ani de tergiversari, in aceasta primavara au inceput primele lucrari de reabilitare a malurilor raului. S-a pornit de la o distanta de 500 m in aval de podul Decebal, in imediata vecinatate a blocurilor 2A, 2B, 2C si 2D, blocuri a caror stabilitate a fost pusa in pericol de surparea continua a terenului. Lucrarile se deruleaza cu o viteza "ametitoare". Din primavara acestui an si pana in prezent, s-au efectuat putin peste 50% din lucrari. Zona Decebal nu este singura in care malurile Sasarului sunt afectate. Numeroase prabusiri, rupturi in parapetii de sustinere si alunecari de teren pana la o distanta de 20 m de albia raului se pot intalni atat in amonte, cat si in aval de aceasta zona a orasului. Datorita acestui aspect, scrisorile Asociatiei de Proprietari au continuat sa tulbure linistea conducerii judetului, cerandu-se luarea de masuri pentru refacerea malurilor raului. Asa se face ca, in primavara, ex-prefectul Liviu Bechis a anuntat refacerea malurilor Sasarului pe o portiune de 4,4 km. Lumea a rasuflat usurata, crezand ca am intrat pe drumul cel bun. S-au primit ceva bani de la buget si s-a publicat chiar o Hotarare de Guvern (HG 77/5.05.2003), referitoare la licitatiile firmelor interesate a achizitiona lucrarea. Licitatia a fost castigata de SC Repcon Oradea. In paranteza fie spus, se spune ca valoarea lucrarii ar fi de 4-500 miliarde lei. Asta pentru inceput.

Rosu - parintesc

Problema nu s-a rezolvat. In luna iulie, Directia Apelor Somes - Tisa (coordonatoarea lucrarilor) a instiintat membrii Asociatiei 56 ca "lucrarile prevazute in documentatie sunt pe distanta a 4,4 km in zona amonte de podul Decebal". Pentru cei care au aruncat o privire mai recenta la malurile raului in aval de pod, exprimarea Directiei pare o aberatie. Zona cea mai afectata de prabusirea terenului a fost omisa, grandioasa lucrare pornind de la Podul Decebal, in amonte. In continuare, textul scrisorii rezuma parerea “parinteasca” a lui Ioan Rosu, directorul institutiei, care isi aroga dreptul de a da lectii de morala si legislatie membrilor Asociatiei. "Modul in care priviti lucrurile contravine legilor (...) speram ca nu veti mai asalta toate forurile superioare cu solicitari (...) va rugam pe viitor sa va adresati Directiei Apelor Somes pentru lamuriri si daca acestea vi se refuza sa faceti apel la forurile superioare." Solicitarea lui Rosu vine, probabil, in urma mustruluielii la care a fost supus directorul de catre Petre Lificiu, ministrul Mediului (la care au ajuns sesizarile baimarenilor). Doleantele parintesti ale lui Rosu ar putea trece neobservate, daca prabusirea malurilor nu ar periclita in continuare conductele de gaz si transportatoare de steril (apartinand firmei Transgold) aflate intre malul drept si bulevardul Independentei. Dar, dupa cum rezulta din pozitia Directiei, refacerea malurilor in acea zona, nici nu este luata in calcul. Concluzia este ca am fost mintiti de Prefectura Maramures in legatura cu portiunea unde vor avea loc lucrarile. Cat despre Consiliul Judetean, acesta a lasat urechea suta. In tentativa de eschivare, specifica sefului Alexandru Cosma, CJ nu s-a implicat deloc in acest proiect, banii judetului fiind folositi in alte scopuri (vesnice si inutile deplasari ale consilierilor prin Europa, ruinarea unor grupuri folclorice sau publicarea de best-seller-uri, fata de care Cosma are un feeling deosebit). Doamne fereste de o catastrofa cu conducta de cianura a Transgold! Macar avem la cine sa ne rugam. Acum, domnu' Buda, la treaba, nu va luati dupa strategia lui Cosma, ca pierdem vremea si ne prind suvoaiele de toamna cu malurile vraiste.

Ciprian DRAGOS



* Rivulus Dominarum 2003 sau
Sarbatoare in Euroregiunea Carpatica

30.000 euro. Cam asta e suma pe care o va cheltui Camera de Comert si Industrie Maramures (CCIMM) pentru organizarea traditionalei expozitii de bunuri de larg consum “Rivulus Dominarum”. Parte integranta a “Sarbatorii Castanelor”, manifestarea economica reuneste 62 de firme romanesti si straine, care au inchiriat standuri la Centrul de Instruire si Marketing Baia Mare.

Sa nu va faceti prea multe probleme legate de suma astronomica pe care o cheltuie CCIMM. Cheltuielile sunt recuperate in urma chiriei platite de firmele expozante, intre 20 si 40 de euro pentru fiecare metru patrat. Daca faceti o simpla socoteala, veti descoperi ca CCIMM se afla departe de sapa de lemn. Efortul financiar este minor, in schimb, organizarea expozitiei a presupus o cheltuiala importanta de energie umana. Si afirmam acest lucru fara sa sovaim, mai ales ca lucrarile demareaza in 25 septembrie cu Forumul Asociatiei Camerelor de Comert din Euroregiunea Carpatica.

Inflatie de straini

In jurul mesei rotunde a forumului se vor aseza sa discute despre relatiile comerciale din cadrul euroregiunii consilieri comerciali ai ambasadelor Ucrainei, Ungariei, Slovaciei, dar si oaspeti din judetele Bihor, Salaj sau Suceava. Punctele de pe ordinea de zi se refera la facilitatile si restrictiile ce vor aparea in cadrul euroregiunii in momentul 1 mai 2004, cand Polonia, Ungaria si Slovacia vor adera la Uniunea Europeana. In 26 septembrie, delegatiile prezente la forum, care sunt insotite de intreprinzatori din zona, vor participa la Bursa de Afaceri din cadrul manifestarii “Rivulus Dominarum”. Tot vineri, la ora 11, va avea loc deschiderea oficiala a expozitiei de bunuri de larg consum, unde vizitatorii vor intalni standuri ale unor firme din Ungaria – confectii metalice, Franta – mobilier, fosta Iugoslavie – materiale de constructii. Va fi organizat si un stand al camerelor de comert din Euroregiunea Carpatica, unde Slovacia, Ucraina si Ungaria isi vor promova propriile firme. “In acest an, am dorit sa dam o coordonata internationala acestui targ, pentru a-i stimula pe straini sa organizeze si ei la randul lor asemenea manifestari. In acest fel, s-ar deschide o alta portita spre Europa”, a tinut sa sublinieze Florentin Tus, purtator de cuvant al CCIMM.

Raul doamnelor

CCIMM asteapta peste 15.000 de vizitatori, ceea ce nu inseamna pretentii exagerate, daca avem in vedere ca statisticile spun ca, in 2002, au calcat pragul expozitiei peste 18.000 de persoane. Biletele de intrare costa 15.000 de lei, cu o reducere de 5000 de lei pentru copii si vor participa toate la o tombola zilnica, unde extragerile biletelor de intrare castigatoare vor avea loc din doua in doua ore. In final, pentru ca numele manifestarii, “Rivulus Dominarus” se traduce prin “Raul doamnelor”, nu putea sa lipseasca parada modei, in care manechinele Fundatiei “Catharsis” vor prezenta colectii de firma, printre care Pasmatex Baia Mare si Caluserul Oradea.

Lavinia COTARCEA



* Va ajunge in Guiness Book?
Frigaruia record

Deocamdata, este realizatorul unor emisiuni de radio si de televiziune de succes, prietenul, amicul, nonconformistul Adi Hadean. Lista cu epitete ar putea continua, dar spatiul pe care il am la dispozitie ma face sa ma domolesc. Dar ce-ati zice daca in scurt timp, ar fi si primul baimarean al carui nume sa fie trecut in Cartea Recordurilor? Adi se pregateste sa faca cea mai mare frigaruie din cate s-au pomenit vreodata. O frigaruie ca la mama ei, adica asa cum scrie la carte. Care carte? Cum care? “Sare si piper”, cartea de bucate pe care Adi Hadean o va lansa vineri, in prima zi a Sarbatorii Castanelor, in fata magazinului Marinex din Baia Mare. Uite ca v-am dat deja cele doua informatii importante: daca vreti sa fiti martori la doua evenimente deosebite, veniti vineri, la ora 15.00, la locatia amintita. As fi vrut sa-i smulg lui Adi cateva vorbe despre ce urmeaza sa faca, dar e ocupat pana peste cap: mai pune o virgula la corectura finala a cartii, mai verifica inca o data instalatia - adevarat utilaj “greu” - care-i va pava drumul spre Cartea Recordurilor, mai taie o halca de carne, mai face o emisiune de radio, mai taie din calendar zilele care-l despart de marele eveniment. Noi deja suntem curiosi sa gustam din frigaruia despre care am auzit ca va fi lunga de peste zece metri. Am mai auzit si ceva extraordinar despre retetele din carte, dar mai bine va lasam sa descoperiti singuri despre ce e vorba.

Claudia Sitaru



* Coltu’ meu
O duminica de rahat

Duminica dimineata. O dimineata insorita de toamna, in care lenevesti in pat, fara cafea, dar cu telecomanda si ziarele de duminica in apropiere. Copiii se cearta intre ei, un moft de ultima zi de vacanta. Iar ca tabloul sa fie perfect, miasmele unui mic-dejun consistent se fac simtite din bucataria vastului nostru apartament. Duminica este o zi speciala, deoarece toata familia este acasa si, de obicei, dezbatem probleme importante pentru noi cinci si bunicii. Intre o imbucatura de paine cu margarina si gem de visine de Raureni si o gura de lapte de Satu Mare, taraitul enervant al telefonului aduce in casa linistea dupa care tanjesc in cursul saptamanii. Pe telefon, afisat un numar pe care nu-l cunosc. Ezit sa raspund, dar soneria ma someaza la o reactie. Patru perechi de ochi intrebatori asteapta. Si raspund. “Domnu’ Teremtius? Senatoarea Maria Ciocan!”, “Sarut-mana”, am apucat sa spun. Asa a inceput una dintre cele mai stupide convorbiri telefonice pe care am avut-o vreodata cu vreun politician. Am realizat ca doamna Ciocan a citit, sau mai degraba a vazut materialul, cu si despre PRM Maramures, aparut in GAZETA proaspat scoasa de sub “teascurile” tipografiei. “De ce folositi tot timpul fotografia mea? Eu nu am nimic cu scandalul asta. De ce nu puneti fotografiile celorlalti, daca este cineva vinovat. Eu nu stiu! Va respect si citesc ziarul cu placere, dar dumneavoastra va bateti joc de mine. Nu am facut nimic rau, doar bine pentru judet. Ce spune electoratul cand imi vede fotografia mea in ziar? Nu mai suport si sunt nevoita sa ma apar cu legea! In momentul acesta sunt agitata si nu mai sunt buna de nimic. Saptamana viitoare am sa vin si voi dori sa am o discutie cu dumneavoastra!”, franturi din spusele doamnei senator. Monologul a fost insotit de suspine, probabil si lacrimi de nervi si o agitatie verbala nefireasca. Nu a ascultat si nu m-a lasat sa spun mai nimic. Asa ca am ramas mut si cu gandul la duminica ratata. “Saru’-mana!”, am reusit sa articulez la sfarsitul convorbirii, dupa care m-am asezat sa termin painea cu excelentul gem de Raureni. Ne-am terminat masa in liniste si am pierdut ziua butonand telecomanda si asistand, morocanos, la pregatirea ghiozdanelor pentru prima zi de scoala. O zi de rahat, asa gandeam atunci, suparat pentru niste reprosuri aiurite, cu toate ca sunt obisnuit cu umorile politicienilor si nestiind ca luni va urma ce a urmat. Dupa o saptamana crunta, la propriu, am realizat ca problema doamnei senator este un fir de nisip intr-o mare de probleme adevarate.

Nicolae TEREMTUS



* Culti si desculti
Politica, ca o cacofonie

Au prins bine de tot americanismele, intalnite peste tot: pe ambalaje, la televiziune, pe strada sau aiurea. Dar, vorba lui Pruteanu, bat-o focul de limba romaneasca, ne e greu si cu ea uneori. Una dintre greselile involuntare din vorbire este cacofonia. Cati stiu ce este cacofonia si care sunt exceptiile acceptate in limba romana? "Nu imi vine in minte un raspuns acum", a cedat dupa secundele de profunda meditatie Gheorghe Chis, seful Statului Major al Grupului de Pompieri "Gheorghe Pop de Basesti". Nu va faceti probleme, domnule ofiter, se spune ca cel mai destept cedeaza intotdeauna primul. Din acest punct de vedere, ati iesit bine. "As putea sa va dau un raspuns simbolic. Ceea ce se intampla in viata politica romaneasca este o cacofonie. Eu prea putin folosesc cacofoniile acceptate, dar ele sunt destul de uzuale. Sunt stridente pentru auz si incerc sa le evit. Oricum, virgula este destul de importanta si este indicat pentru cel care vrea sa evite cacofoniile sa spuna intre cele doua cuvinte", a explicat Nicolae Bindiu, primarul din Cavnic. Probabil, Bindiu se referea la frecventele aliante politice intre partide care si-au aratat coltii unele altora ani la rand, iar acum sunt prietene la catarama, poate-poate or sa rastoarne caruta PSD-ista. Da, cam suna a cacofonie. In indiscretia noastra l-am surprins si pe Florentin Tus, secretarul general al Camerei de Comert si Industrie, intr-o zi de miercuri, pe la orele amiezii. "In clipa asta nu va pot raspunde, sunt la volanul masinii, ma indrept spre Metro. Sunati-ma peste 10 minute", a cerut Tus o mica amanare. Nu stim cate dictionare a consultat Tus la Metro, cert este ca dupa cele 10 minute, ni s-a prezentat cu o definitie pretentioasa. "Ce m-ati intrebat? Cacofonia? Este o alaturare de doua silabe nepotrivite, in cuvinte consecutive. Ca exceptii imi amintesc de Ion Luca Caragiale." Touché, domnule Tus! V-am prins! Mai erau cateva exceptii. DEX defineste cacofonia ca o asociatie neplacuta de sunete. Se intalneste in vorbire si muzica. Totusi, nu toate asocierile neplacute auzului sunt considerate greseli, unele alaturari de cuvinte au intrat in limbajul obisnuit, datorita uzantei lor. Amintim aici exemplele tipice – Biserica Catolica, Ion Luca Caragiale si tactica cavalereasca, dar nu putem omite frecventele – muzica clasica si Banca Comerciala (intrate in limbajul uzual).

Ciprian DRAGOS



* Schimbul de azi
Incredibila greata

Cucoana din fata mea imi obtura imaginea tribunei. Avea un coc la fel de imens ca si trupul si in momentele in care-si aranja suvitele ii vedeam obraji inrositi artificial. Aproape lesinata de emotie, incerca sa-si improspateze chipul chinuit de chimicalele rujului de provenienta ruseasca si isi apropia de narile frematande o batista cu floricele, tamponata indelung cu colonie de lacrimioare. De fiecare data cand vedeam acea batista, dintr-o pornire copilareasca greu de-nteles, murmuram un cantecel idiot pe care ni-l bagasera-n cap cu tolcerul. “Mi-am pierdut o batistuta, cine mi-a gasit-o, la-la-laaa…” Acelei femei ii spuneam “tovarasa”. Era educatoarea celei mai deplorabile grupe de soimi ai patriei. Niste pici incapabili sa-si sparga macar o data capul cu cuburile din lemn colorat. Dintr-o data, “tovarasa” s-a alaturat multimii de oameni mari care zbierau cat ii tineau bojocii: “Uraaa! Uraaa! Stima noastra si mandria – Ceausescu Romania!”. Cei mici, erau inspaimantati. Agitatia era completata de niste “oameni ai muncii” care agitau niste cearceafuri colorate, despre care aveam sa aflu ca se numesc steaguri. “Soimii” erau incolonati inca de dimineata in caldura infernala. Prizonieri in aer-liber. Singurul cu adevarat fericit era un caine de pripas care, cu piciorul ridicat, uda un copac proaspat varuit. Atunci, o fetita-soim a varsat. Tovarasa a crezut ca era numai ”de la caldura”. Vizita tovarasului Nastase Adrian, prim-ministrul Romaniei, in Maramures, a avut alarmant de multe coincidente ceausiste. Intampinat in Baia Mare cu paine si sare (dumicat “stins” cu palinca din plosca de dud) si in Sighet cu copii de patru ani (!), tinuti in canicula timp de cateva ore, pentru a-l astepta pe acest “mos Craciun” care a avut bunatatea sa le mareasca alocatia de existenta la grandioasa suma de 4 euro pe luna (!), Nastase mi-a adus aminte de sentimentul care l-a inspirat pe Jean Paul Sartre. Am abandonat tastele computerului in favoarea unui toc muiat in calimara cu cerneala si am scris. “Domnule Sartre, daca remediul sigur pentru greata este lamaia, permiteti-mi sa o cedez in favoarea cauzatorului acestei stari de fapt. Sa i se faca . Macar aceasta sa fie plata pentru deranjamentul provocat.” Greata a devenit senzatia traita de romanul de pe strada, de muncitorul de la Italsofa, de exemplu, care-l obliga pe Nastase sa-l priveasca si sa dea drumul unei replici care ar putea fi amuzanta-n tampenia ei. Privindu-l pe Miki Spaga peste umar, premierul, exaltat de iscusinta muncitorului timorat de prezenta “majestatii Sale” langa bancul de lucru, a exclamat dintr-un reflex neconditionat: “Vezi? Munceste!” P.S.: Trecand peste surprinderea lui Nastase ca in Romania se mai si munceste (pentru ca trebuie sa existe cineva care sa produca pentru a avea altcineva ce fura), trecand chiar si peste replica demna de “Beavis and Buthead”, nu se poate omite imaginea premierului unei tari ingretosate de comunism, premier care se complace in “suportarea manifestarilor de adeziune si fierbinte credinta in partid si-n conducatorii sai… Cred ca o sa i-o dau lui Nastase. Lamaia.

Catalin VISCHI



* Ioan Herbil, primarul din Rona de Jos, se ghideaza dupa
Modelul de acasa

Aflat la al doilea mandat ca edil al comunei Rona de Jos, Ion Herbil este unul din cei mai tineri primari maramureseni. Lucrand de la 20 de ani in primarie, problemele comunei ii erau familiare atunci cand, in 1996, la 26 de ani, a fost ales sa randuiasca treburile comunitatii. Initial candidat din partea PUNR, a trecut prin barca liberala si s-a oprit la democrati. Intalnirea cu fiii satului, organizata de autoritatile comunei, a reprezentat ocazia de a patrunde in universul comunitatii locale.

Inca de la intrarea in comuna, ochiul trecatorului e rasfatat de casele ingrijite, care vadesc maini de gospodari. Primarul Ion Herbil si ca are cu ce se lauda, daca avem in vedere faptul ca a avut timp in cele doua mandate sa se implice in proiecte extinse. De exemplu, sunt incheiate lucrarile de imbunatatiri funciare si desecari in zona Ses, incepute in 1999. Ca si in alte parti, comuna avea probleme cu apa potabila si, in 1997, a fost demarat studiul de fezabilitate pentru alimentarea cu apa. Tinand cont ca la sistemul vechi erau racordate din ce in ce mai multe familii, debitul devenise insuficient si se simtea nevoia imbunatatirii atat a debitului, cat si a calitatii apei. Acordul de la Ministerul Finantelor a fost primit in 1998, iar lucrarile au inceput in 2000. In acest moment, se lucreaza la un baraj de acumulare aflat in ultima faza a constructiei, dupa care Herbil intentioneaza sa se apuce si de o statie de tratare a apei. Odata rezolvata problema apei, se va incepe lucrul la canalizare. "Vom incerca sa accesam un program Sapard, pentru ca bugetul local nu poate suporta aceasta cheltuiala, iar la finantare de la bugetul judetean nici nu visam", a afirmat primarul Herbil.

Impliniri si proiecte

Din primarie, traversam soseaua si ajungem in curtea scolii. Fiind dupa o reparatie capitala, holurile unitatii de invatamant ne intampina cu miros de proaspat vopsit. Intr-o sala de la etajul cladirii, ne asteapta surpriza descoperirii unui laborator de informatica, dotat cu tot ceea ce e necesar, in urma unei colaborari cu o firma din Craiova. Aceasta a sustinut cursuri de informatica pentru copiii din comuna, iar la plecare au lasat scolii cele 13 computere, urmand ca doua sa fie conectate la Internet. Caminul cultural a fost renovat si extins, in prezent putand primi 600 de persoane. Edificiul este important in viata culturala a comunei, fiind locul unde sunt organizate toate festivitatile locale, pe scena sa evoluand, cu toate ocaziile, Ansamblul “Ronisoara”. Iluminatul comunei este un alt aspect bifat pe agenda primarului Ion Herbil. Inceputa in 1999, lucrarea s-a desfasurat pe cinci sectiuni, pentru a cuprinde si catunele mai izolate. Intrucat indeletnicirea celor din Rona este cresterea animalelor, a fost construit un dispensar veterinar, finalizat in 2000, cu sala de operatii, baie, apa calda si incalzire, adica tot ce este necesar pentru a putea functiona. Necazul oamenilor este ca guvernul nu ajuta crescatorii de animale, subventii acordandu-se doar pentru agricultura. Din aceasta cauza au scazut drastic efectivele de animale, saptamanal avand loc circa 20 de sacrificari. La acestea se adauga lipsa pasunii, pretul mic la care pot fi vandute animalele, lipsa furajelor. Si cum un necaz nu vine nicodata singur, oamenii intampina probleme serioase privind impartirea pamantului. Pentru ca Rona de Jos nu a fost cooperativizata in perioada comunista, situatia existenta aici nu se regaseste in lege, pentru ca in Cartea Funciara nu s-au operat vanzarile de terenuri. In urma discutiilor cu reprezentantii comunei, am plecat spre casa, convinsi ca se poate face treaba, daca exista vointa. Vorba primarului: "Stiti cum e la tara, lumea te arata cu degetul daca nu iti vezi de treaba. Nu vreau sa se spuna ca am fost primar, dar nu am fost in stare de nimic. Ma gospodaresc cum pot, asa cum fac si acasa".

Lavinia COTARCEA



* Cu sprijinul lui Cosma, Tara Lemnului ramane fara vizitatori straini
Turismul e pe duca!

Ce se intampla daca ti-e draga o fata si atunci cand ea vrea flori, tu ii dai pietre, cand vrea sa asculte un blues, tu pui un CD cu deathrock, iar cand are nevoie de haine, ii dai “help-uri” sau zdrente? Se mai uita femeia aia la tine? Cam asa este oferta turistica a Maramuresului, vizavi de occidentalii care ne viziteaza.

In prima jumatate a anului, Romania a fost tranzitata de 2,27 milioane de straini. Sa nu uitam ca turistii autentici n-au constituit nici macar un sfert din total. Vizitatorii din tarile UE au numarat doar 464 de mii din total. Dintre acestia, circa 40.000 au calatorit si prin Maramures. Momentan, judetul nostru are introduse cu adevarat in circuitul international doar Cimitirul Vesel, Memorialul si Muzeul Maramuresului din Sighet, Manastirea Barsana si, intr-o oarecare masura, vaile Izei, Marei si Vaserul. Atat. Dar nici aceste puncte de atractie nu ofera ochiului si spiritului vizitatorului hulpav dupa inedit ceea ce-si doreste. Potentialul nativ al zonei este insuficient valorificat. In ceea ce priveste zestrea naturala, nici 1% din patrimoniul eco nu a intrat in circuitul cunoasterii. Ansamblul civilizatiei rurale maramuresene, cu ale sale biserici de lemn, case, suri, stane, obiceiuri si traditii, este, la fel, foarte prost gospodarit, prezentat si, mai ales, pastrat. Noi incercam sa le oferim vesticilor ceea ce aveau ei acum 30 de ani, in loc sa le dam ce avem si ceea ce, de fapt, constituie principala momeala de atractie pentru ei: natura, ruralul traditional si arhaicul. La 3 septembrie 2003, prefectul Ioan Buda si presedintele Alexandru Cosma s-au intalnit cu secretarul de stat Ioan Opris din Ministerul Culturii si Cultelor. Acesta a criticat aspru noile constructii din Maramuresul istoric, care nu mai pastreaza stilul specific zonei, ci se aliniaza tot mai mult kitsch-ului ori stilului vest-european. Avea dreptate cand a spus ca, in urmatorii 20 de ani, regiunea isi va pierde identitatea si, implicit, interesul turistilor. Ca raspuns, Cosma-care-le-stie-pe-toate a declarat ca inca de anul trecut, a luat masuri ca eliberarea autorizatiilor de constructie sa fie conditionata de pastrarea stilului arhitectonic specific locului. Mai precis, s-a impus (teoretic doar, imaginativ si fictiv, pentru ca realitatea contrazice flagrant zisele intaiului arhitect al judetului) ca macar fatadele caselor sa fie integrate stilistic in tipicul morosenesc.

Ce spun occidentalii?

Iata ce a declarat intr-un interviu acordat revistei “Formula AS”, Peter Riley, poet din Cambridge, despre aceeasi problema: ”Poate voi romanii nu va dati seama cat valoreaza traditiile voastre in ochii nostri, ai celor care am pierdut, ca in urma unui cataclism, acum 50-60 de ani, toate traditiile care ne marcau identitatea. Sa veniti cu ale voastre, asa cum sunt, vechi si primitive, nu sa ne aratati mimetic tot ceea ce vedem oricum, pe ecranele si in vitrinele noastre. Ma surprinde negativ faptul ca in orasele voastre suntem priviti aproape cu compatimire cand anuntam ca mergem in satele voastre. Taranii autentici, care tin balanta corect intre arta autentica si nevoia de a-i bucura pe straini (ca si Popicu din Hoteni), ar trebui incurajati prin programe guvernamentale si europene. Din pacate, chiar sus pe munte apare cate o cladire care sare in ochi prin proportiile-i nefiresti, ridicata din beton si finisata cu termopane, pe fatada careia scrie , in care proprietarii pun muzica house, pop sau manele. Cand vezi asa ceva te revolti, pentru ca acesti oameni nu inteleg cat e de important sa oferi turistului ceea ce e al tau, nu ce ai luat imprumut. O pensiune poate fi fiecare casa taraneasca autentica, doar sa aiba o baie si bucatarie. Daca se va permite proliferarea pensiunilor de acest tip, se va ajunge la pierderea identitatii, ca in Franta. Daca guvernul Romaniei nu gandeste conservarea traditiei rurale ca pe o bogatie a umanitatii, atunci, in 20-30 de ani puteti spune adio specificului romanesc in UE”. Si implicit adio turistilor, si banilor adusi de acestia. Alt vizitator, american, pe care am avut recent privilegiul de a-l insoti prin Tara de Sus, Michael Horowitz, a remarcat acelasi lucru. Fost sef de cabinet al lui Ronald Reagan, director al Hudson Institute din Washington si raportor al Congresului, impreuna cu sotia sa (inalt functionar ONU), au vrut sa vada “Maramuresul neatins”. A fost o aventura frumoasa, dar foarte dificila. Au vrut sa traga clopotele in biserica, ori sa mulga vaca. N-au fost atrasi nici de artizanatul turcesc, nici de pensiunile grotesti, nici macar de clopurile de paie instrutate cu eternul plastic. Ci ei au cautat sa intalneasca oameni, curati si candizi, incadrati armonios intr-un peisaj nemodernizat.

Adevar si fictiune

Pe zi ce trece, Maramuresul se metamorfozeaza, in sens negativ. Daca in urma cu cinci ani mai cunosteam cativa batrani pastratori de traditii, ce locuiau in case cu pamant pe jos si cuptor in tinda (atat de comode si calduroase), daca stiam mesteri de cojoace, chimire, panura ori doar fierari, astazi nu mai am unde ma opri. Batranii s-au calatorit pe “plaiurile vesnice ale vanatoarei” si nu i-a inlocuit nimeni. Si, mai grav, nu-i regreta aproape nimeni, iar nesabuitii de romani nu prea le simt lipsa. Dar vesticii le-o simt. Si asta ne va costa. Scump. Probabil ca acum, Maramuresul se afla la apogeu. Vizitatorii occidentali ne-au napadit. Putini stiu cum arata regiunea acum 14 ani. Dar retin cum a fost in anul 2000 si cum se prezinta azi. Si e clar ca dupa 2010 nu vor mai veni, atunci cand nu vor mai intalni costume populare nicaieri (decat, probabil, la festivaluri), cand ultima casa de lemn se va fi demolat, cand ultimul fluieras si trambitas autentic isi va vinde instrumentul pentru o jumatate de vodca "Saniuta". Atunci vom regreta nespus ca am facut prostia sa zidim din BCA si ca ne-am imbracat de la turci. Dar va fi prea tarziu. Sper ca scenariul meu sa fie unul fals.

Teofil IVANCIUC



* Boiu Mare, comuna nascuta prin defrisare
Dumbrava cu izvoare

Situata in Tara Chioarului, la 55 de km de Baia Mare, comuna Boiu Mare are numeroase monumente istorice, din pacate, lasate in paragina. In satele rasfirate pe dealuri au mai ramas doar batranii, care isi aduc aminte, cu nostalgie, de “danturile” si sezatorile de odinioara. Dupa ce treci de tablita care te anunta ca ai intrat in comuna Boiu Mare, iti dai seama ca esti intr-o “tara a lemnului”. La marginea padurii, un cioban cu turma de oi. Putin mai sus, se zareste o fantana fara cumpana si o adapatoare din lemn, mancata de carii. Pe ulita satului, o batranica se chinuie sa care un bidon cu lapte. Populatia “imbatranita” a comunei traieste "din lemn si din lapte". Localitatea a fost atestata documentar in 1405, sub numele de Boju. Denumirea a fost data de la sarbescul “Boj”, care inseamna loc cu multe izvoare. Prima vatra a satului era amplasata pe locul numit “Satul Petrii”, in apropiere de “Dambu’ Bisericii” - locul unde a fost construita prima biserica din localitate. Primele familii care s-au stabilit aici au fost Chifor, Gabor, Lenghel si Pop. Chiar daca satul a avut mai multi “stapanitori” (Nemes sau Teleki), in comuna nu au existat niciodata iobagi. In 1800, localitatea purta denumirea “Nagy Boni”, care s-a transformat mai apoi in Boiu Mare. Comuna cuprinde satele Boiu Mare, Franceni, Romanasi si Prislop. Din suprafata agricola a comunei, de 4.830 de ha, aproape jumatate este acoperita cu padure.

Biserica fara cruce

Cea mai veche biserica din comuna este cea din Francenii Boiului. A fost construita din lemn, in secolul XIV sau XV, pe mosia celui mai gospodar om din Franceni. Averea lui Gavris Pop (proprietarul pamantului) era “impozanta” pentru acele vremuri: doua perechi de boi, noua vaci si 18 ha de pamant. Biserica a fost refacuta din lemnul ei original inainte de 1989, iar o parte din cele mai valoroase icoane au fost depuse la Directia Monumentelor Istorice din acea perioada. Astazi, vechea biserica din deal, monument istoric, a fost lasata in paragina. Cuiele sunt pe jumatate iesite din acoperisul de lemn, iar crucea de pe biserica a cazut din cauza degradarii turlei. In biserica se afla icoane pe panza de o valoare inestimabila, dintre care unele sunt intr-un stadiu alarmant de degradare, panza fiind gaurita in unele locuri.

Batranul si ciresul furat

Traian Chisu locuieste pe varful unui deal din satul Franceni, unde nu se poate ajunge cu nici un mijloc de transport. E singur. Cea de-a doua sotie i-a murit in urma cu patru ani, iar cele doua fiice s-au maritat in alte localitati. In fata casei are un mic atelier unde mai pierde vremea. Stie sa construiasca diferite utilaje agricole. “Is lemnar, tinichigiu, croitor, tamplar, da’, de fapt, n-am nici o meserie. Intatdeauna am lucrat pamantu’, aveam numa’ 10 ha, da’ p-atunci nu erau atatea utilaje, lucram cu mana. Dupa ce-am gatat sapte clase, am facut sase luni de scoala mecanica in Ileanda. Apoi m-or dus in armata, da’ nu facem instructie, tragem lemne de la padure la gara din Rastoci. In razboaie nu m-or dus. Pa langa lucratu’ pamantului, mi-o placut sa mesteresc cate oarice. Croitoria si lemnaria am invatat-o de la tata. Pa vremuri vineau oameni di pa tate satele aci la mine, sa le fac una-alta, amu’ nu mai poci, ca-s batran. Am 84 de ani, nu mai tan nici animale, amu’ am numa’ doua mate si-un caine, sa-mi taie de urat, ca trebe’ sa ma intaleg si io cu oaricine. Am pensie de 400.000 de lei, c-am lucrat la colectiv”, a spus Traian Chisu. Cea mai mare problema a lui nea Traian ramane ciresul “care facea asa bune poame” si care i-a fost taiat de hoti. Desi a sperat macar in pedepsirea faptasilor, politistii din comuna n-au reusit sa dea de urma “celor rai”.

Padurea Tatarului

La mica distanta dupa intrarea in sat, se afla o padure, pe care satenii o numesc si astazi “Padurea Tatarului”. Se spune ca, in trecut, pe vremea cand actuala vatra a satului era acoperita de padure, tatarii se ascundeau in acest codru si se organizau pentru a pradui satele din “Tara Chioarului”. Dupa anul 1241, taranii au defrisat locul pe care se intinde azi localitatea, motiv pentru care vechea vatra a satului poarta si azi denumirea de “Dumbrava”.

Vergelele din Franceni

Satul Franceni are 141 de case rasfirate pe dealuri si de-a lungul ulitei pietruite. Scoala din localitate a fost lasata in paragina, pentru ca nu mai are elevi. Tineretul a migrat spre oras sau spre satele mai mari. Batranii isi mai amintesc de vremurile trecute, si ofteaza prelung. Feciorii si fetele se intalneau la “dantul de duminica”, organizat in suri, si aveau ca invitati ceterasi din satele invecinate. Femeile se adunau in “sezatoare” si teseau camasile, itarii si stergurile, iar barbatii jucau carti. In postul Craciunului se organizau “Vergele”, intruniri unde tinerii "stateau in povesti" pana la miezul noptii. Fetele pregateau cozonac sau gogosi, iar barbatii aduceau tuica si vin.

Boiu Mare

Cel mai cunoscut si mai popular om al comunei este preotul ortodox Emil Hosu, unul dintre primii preoti ortodocsi din Romania care s-a intalnit, intr-un schimb ecumenic, cu Papa Ioan Paul al II-lea l din anul 2000, localitatea este “guvernata” de Gavril Pop (PSD), aflat la al doilea mandat l viceprimarul comunei este Ioan Hosu din Franceni l Primaria este in reconstructie l in Boiu Mare si Prislop se instaleaza apa si gaz metan l prima biserica din comuna a fost construita in 1850 l in comuna exista 3 gatere si o fabrica de prelucrare a laptelui l in Boiu Mare functioneaza o scoala cu clasele V-VIII, iar in Prislop si Romanasi, cate o scoala cu clasele I-IV l in perioada 1996-2000, mai marele comunei a fost preotul din Boiu Mare, Emil Hosu l autobuzele sunt singurele mijloace de transport in comun din localitate l drumul spre localitatea Franceni nu este asfaltat, motiv pentru care oamenii prefera sa “scurteze” drumul peste deal l in Boiu Mare exista o pestera cu o suprafata de 50 ha, rezervatie naturala.

Ioana LUCACEL



* La o saptamana de la inceperea anului scolar,
Internate supraaglomerate

La o saptamana de la inceperea noului an scolar, internatele pentru elevi sunt arhipline. Locuri de cazare nu mai sunt, elevii ramasi “pe dinafara” fiind nevoiti sa-si caute alte adaposturi. Conditiile de cazare si de masa difera de la un internat la altul, in functie de grija si priceperea celor care le administreaza. Banii pentru intretinerea si buna functionare a cladirilor au fost putini, asa ca s-a folosit traditionala “carpeala romaneasca”.

Lupta pentru un loc in internatele baimarene a fost mare si a inceput cu doua-trei luni inaintea inceperii noului an scolar. “Am avut solicitari inca din vara si acestea au depasit numarul de locuri pe care il avem la dispozitie. A fost necesar sa suplimentam numarul de paturi pentru ca toata lumea sa fie multumita”, a spus Mihaela Colaric, pedagog la Administratia Taberelor Scolare Maramures, institutie la care sunt arondate 6 unitati scolare. Pentru un loc intr-un internat, parintele trebuie sa scoata din buzunar intre 400.000 si 450.000 de lei/luna pentru cazare si 1.800.000 de lei/luna pentru masa (trei mese pe zi). La aceste cheltuieli se adauga nelipsitii bani de buzunar si cei pentru intretinerea zilnica, suma totala ajungand pana la aproximativ 4 milioane de lei/luna. Nu toate internatele sunt in stare buna de functionare. In unele predomina mizeria, iar in altele grupurile sanitare, usile, geamurile sunt defecte. “Sunt in clasa a XI-a si este al treilea an in care m-am cazat la internat. Este destul de bine, sunt si multe lipsuri dar nu am ce comenta deoarece banii sunt putini iar chiriile la apartamente sunt foarte mari”, spune Mircea Finteusan, din Coroieni, elev la Grupul Scolar “George Baritiu”. Reprezentantii Inspectoratului Scolar Maramures se pare ca au trecut cu vederea aspectul supraaglomerarii internatelor si al insuficientelor locuri de cazare si incearca s-o scalde. “Vom organiza in scurt timp o conferinta de presa si va vom pune la dispozitie toate informatiile de care aveti nevoie in ceea ce priveste situatia internatelor”, a spus Pavel Filip, purtatorul de cuvant al inspectoratului. Inaintea inceperii anului scolar, inspectorii Directiei de Sanatate Publica au efectuat controalele, dar singura modalitate de stopare a neregulilor este aplicarea unor amenzi.

Chirii in euro

Pentru cei care nu si-au gasit un loc in internatele scolare este o adevarata povara. Oferta este mare, in schimb, contravaloarea unei chirii depaseste pentru multi solicitanti veniturile de zi cu zi. Majoritatea chiriilor sunt calculate in euro. Pentru o camera, chiria variaza intre 70 si 100 de euro pe luna, in functie de zona sau calitatea cladirii. La acesti bani, se adauga taxele pentru intretinere si banii pentru mancare. In circuit au intrat si agentiile imobiliare care au descoperit o afacere profitabila, o data cu inceperea anului scolar. “Am o fiica in clasa a IX-a. Am venit la internat cu doua saptamani inainte de a incepe scoala si mi s-a spus ca am venit tarziu, fiindca sunt ocupate toate locurile. Nu am stiut ca trebuia sa-mi fac cerere din vara. Am gasit loc la alt internat, dar am fost refuzat deoarece fata nu era la liceul de care apartine internatul. Chiria la oras este peste veniturile noastre. Pana o sa-i gasesc un loc, o sa faca naveta dar si aceasta costa foarte mult si este obositoare”, a spus Ioan Cioci, din Copalnic Manastur. Singura “salvare” convenabila a elevilor ramane ajutorul din partea rudelor sau a prietenilor care au domiciliul in Baia Mare.

Ioan PETRUSAN