SOCIAL/ECONOMIC

* Viata în mahalalele celor care nu exista
Niste oameni, Baia Mare, mileniul III

* Lipsa de comunicare între generatii duce la
Avort, un subiect tabu

* MMG, o firma de viitor
Se poate si asa!

* Initiativa comunitara pe ordinea zilei la PMR
Philip Morris Romania si… romanii

* Schimbul de azi
Marketing religios

* Coltu’ meu
Mitica

* Culti si desculti
Salvati-le sufletele!

* Straniile criterii de obtinere a unei locuinte ANL în Sighet
Punctaj cu bucluc

* Alege-ti PRIMARUL!

* Viata în mahalalele celor care nu exista
Niste oameni, Baia Mare, mileniul III

Rromii s-au asezat, întotdeauna, langa un rau sau langa o padure. Probabil, sperau ca natura sa le ofere scut si sa-i protejeze dar, cateodata, chiar si natura este îngenunchiata de saracie. Comunitatile din zona municipiului Baia Mare, de langa paraul Craica sau de la Pirita (Iazul de decantare), stiu acest lucru. Oamenii de acolo traiesc în “case” din folie, tabla sau carton. Nu au nici apa, nici curent electric. Unii n-au nici macar identitate. Actele costa prea mult pentru ei. Îsi iau hrana de pe rampa de gunoi si se înghesuie într-o coliba de doi metri patrati. Altii vand fiere vechi si carton sau îsi trimit copiii la cersit ca sa-si poata cumpara o paine. Uneori le zarim chipurile schimonosite de foame, dar trecem pe langa ei indiferenti. Nu-i vrem sa-i vedem. Dar…exista. Fac parte din “peisajul” unui oras a carui deviza este “Orasul care învata”. Dar cand vom învata, oare, sa vedem disperarea celor de langa noi?

Poate saracia e un blestem, o boala incurabila sau un pacat. Dar poate fi definita mai usor: Craica, Pirita (Iazul de decantare) sau alte locuri la fel de chinuite. Oamenii de acolo n-au nimic, nici macar identitate. În cele doua comunitati exista peste 600 de copii, care vor duce mai departe singurul lucru lasat mostenire de parinti. Saracia.

Paraul nu mai curge. Sticlele si cartoanele aruncate în albie pun piedica apei cenusii în care se spala doua femei. Un pod improvizat, care scartaie sub talpa piciorului, te duce într-o curte surprinzator de curata în comparatie cu mizeria din jur. Ne întampina o femeie cu fusta înflorata. “La noi îi curat, domnisoara, dar sa videti ce-i dincolo de vale! Mi s-au îmbolnavit pruncii din cauza gunoaielor, ca astia harunca tat în vale. Pai’, sa ma iertati, toata mizeria de la toaleta se scurge acolo. Cum sa nu ne-nbetejim, ca n-avem alta apa? Haideti sa va spuie dom’ primar cum traim noi haicea”, spune gesticuland energic Geta Boros. Doua scanduri crapate, care leaga malurile paraului, te duc în “patria saraciei”. Porci care scurma printre gunoaie, caini lihniti de foame, care “îmbratiseaza” niste pisoi, copii dezbracati si murdari, care alearga printre “casele” din folie, doi tineri ce dorm într-un pat asezat langa “ulita principala”, o fetita de vreo 7 ani, care trage cu sete dintr-un muc de tigara. Ne oprim în fata unei “vile” din tabla si placaj, cu “veranda” din folie. Un porc înfometat “mangaie” cotetul “carpit” cu carton. “Hasta îi casa bulibasului”, spune femeia.

Bulibasa

Ne întampina un barbat îmbracat în haine curate. Îsi îndreapa spatele si îsi împreuneaza mainile, ca si cum s-ar pregati sa rosteasca un discurs. “Io îs seful celor d-aicea. Io îs reprezentant în fata organelor de conducere. Nu vine nimeni sa stea aci fara acordul meu. Îs 250 de colibe, si pasta 550 de oameni. Tati suntem nascuti si crescuti în Baia Mare. Cei mai multi traiesc de pa rampa de gunoi. Nu pot avea nici ajutor social, ca n-au adresa. Multi n-au nici buletin, nici certificat de nastere. Nici nepotu’ meu de cinci ani n-are certificat de nastere, ca-i un milion. De unde s-avem bani? Cativa luam curent de la vecinii de la bloc, da’ le platim. Apa n-avem, ne spalam din vale, altii si beu de acolo. Haidati sa va arat Romania noastra”, spune Trandafir Varga. Ne îndreptam spre o curte curata, împrejmuita cu pari: “resedinta” familiei Martocean. În cinci colibe din lut si folie locuiesc 27 de persoane. Rodica si Gheorghe Martocean au opt copii si 16 nepotei. O fetita slaba, cu privire nevinovata, ne spune s-o urmam. Ne oprim în fata unui bordei din placaj, de doi metri patrati. O copila murdara tine în brate un copil înfasurat într-un batic rupt. “Aicea stau io de trei ani jumate. Am sase copii. Stam tati aicea. Mancam de pa rampa. As lucra, ca n-am numa’ 19 ani, da’ n-am unde. Traim cum putem. Stam opt în coliba asta”, a spus Dorina Varga.

Fara identitate

Un barbat înalt, cu pieptul plin de cicatrici începe sa vorbeasca apasat. “Hasta nu-i nimic, haidati sa videti periferia. Acolo-i saracie, nu la noi. Fata de ce-i acolo, noi traim în lux”. “Primarul” ne conduce pe “bulevard”, adica pe calea ferata, spre locul în care traiesc saracii saracilor. Într-o casa din piatra, pe jumatate daramata, doarme o femeie. Nu departe, se zaresc primele colibe. Într-adevar, bordeiele din “centru” par conace. “Casele” din carton, tabla sau panza, de un metru înaltime adapostesc minim cinci persoane. Copii asezati între gunoaie plang de foame. Vreo sapte tineri, împart aceeasi tigara. Patru purandei se joaca într-un pat cu arcurile scoase, asezat pe “ulita”. O fetita de 13 ani îsi alapteaza copilul. Dintr-o coliba “transparenta” iese o tanara cu ochi verzi, de fusta careia se agata cu disperare trei copii. “Stam 12 persoane în coliba asta. Am zece copii si nu lucrez nicari. Traim de pa rampa, ca ajutor social nu ne poate da, ca n-am nici buletin, nici certificat de nastere. Nici copiii n-au, ca îi tare scump, si n-am bani. Niciunu’ n-avem acte aicea. Amu, vara, îi bine, ca mai durnim pa afara, da’ iarna îmi îngheata copiii, ca sa vede pan coliba, degeaba fac foc”, a spus Ramona Horvath.

“Iadul”

Bulibasa lasa privirea în pamant si ofteaza prelung. “Nu stiu cum o fi în cealalta lume, dar asta e iadul pe pamant”, a spus Trandafir Varga, conducandu-ne spre iesirea din “satul” saraciei. Scartaitul podului este acoperit de un planset înabusit de copil. Cere o bomboana. Femeia care se scalda în parau încearca sa stranga gunoaiele, pentru ca apa sa curga din nou. Nu reuseste, sunt prea multe. Varga spera ca vor fi mutati curand de acolo. Dar situatia va ramane neschimbata. Blocul cu pereti murdari, din care Adrian Copilu’ Minune striga “O, viata mea!”, ascunde coltul în care a prins radacini saracia. De la “kilometrul 0”, Craica nu se mai vede, dar...exista.

Gunoaie si cai

Iazul de decantare al minei Sasar nu mai exista. Pe locul numit “Pirita” si-a întins tentaculele saracia crunta si mizeria. Drumul pietruit, în care copitele martoagelor au sapat gropi adanci, nu prea te invita sa-l urmezi. Pe o “casa” din tabla si carton, înalta cam de un metru si jumatate, cinci persoane împart o bucata de mamaliga. Ne întampina o femeie cu fata arsa de soare si vant, care trage cu sete dintr-un muc de tigara. “Au mai fost si haltii, da’ o mars cum or vinit si noi am ramas la fel. Nu ne ajuta nime’ cu nimnica. Ne mananca sobolanii de vii, da’ nu suntem primiti nici la prefect, nici la consiliu. Nu-i interesaza de noi”, spune femeia. Într-o curte mare, împrejmuita de un gard din nuiele, se afla “resedinta” familiei Tivadar. În cinci colibe din lut si placaj, locuiesc 15 persoane. Patru martoage stravezii de foame cauta iarba într-un morman de gunoaie. Un barbat cu mustata aprinde focul într-o soba veche, din care iese un nor mare de fum. Copiii, desculti si murdari, care privesc printre nuielele gardului fug sa-si anunte parintii ca a venit cineva. O tanara slaba, cu ochi de caprioara, tine un copil în brate. “Ati vinit sa luati copilul la stat? Îl dau, ca mai am patru”.

Au înfiat copii orfani!

Dintr-o coliba “carpita” cu placaj si carpe, ies trei copii cu parul blond. Un barbat slab, îsi face loc printre ei. “Stam noua în coliba asta. Am patru copii, da’ mai cresc tri, ca o ramas orfani si de mama si de tata. Vindem cartoane de la rampa de gunoi, castigam cate 30.000 de lei pa zî. Ajutor social nu primim, ca n-avem adresa. Cateodata mai vine politia si ne da amenzi ca n-avem flotant, d-apoi aci nu sunt numere de casa, ce adresa sa trecem? Si pa Lacatus l-o amendat, mereti sa-l întrebati”, a spus Trandafir Istvan. Într-un pat asezat în curte, dorm patru copii. Langa bordeiul din tabla, se construieste o casuta din lut. “Trebe’ sa ne facem o casa mai de Doamne-ajuta, ca vine iarna si nu încapem tati aicea. Am avut apartament pa Rapsodiei, da’ o ars, si ne-o dat despagubire de un milion jumate. Stam aicea opt persoane. Am sapte copii, da’ doi s-o însurat si am luat unu’ de la orfelinat, ca-mi era neam si mi-o fost mila de el. Nu primim ajutor social, ca n-avem adresa. Luna trecuta mi-o dat 700.000 de lei amenda, ca n-am flotant. De ajutat nu ne ajuta nime’, numa’ bani ar lua de pa noi, de parca nu ne-o batut Dumnezau destul”, a spus Alexa Lacatus. O haita de caini flamanzi încearca sa ne goneasca din “satul” de la Pirita. O fetita îmbracata în zdrente saluta ceremonios intercity-ul stralucitor care pleaca dinspre Baia Mare. Din spatele blocurilor gri de pe Aleea Filaturii, parca se mai aude disperarea, înabusita de plans, a unei femei. “Sa ne ieie, sa ne duca, faca ce-or vre’ cu noi, ca si ase numa’ ne chinuim! Nu-i interesaza, trec p-aci, da’ sa fac ca nu ne vad”.

Ioana LUCACEL



* Lipsa de comunicare între generatii duce la
Avort, un subiect tabu

Se presupune ca, în mileniul trei, locuitorii unei tari europene civilizate (chiar daca aceasta tara se numeste Romania si unii vorbesc despre ea ca despre o tara “balcanica”, marginalizata si înca neintegrata în “lumea buna” a continentului) sunt cetateni educati, inclusiv din punct de vedere al problemelor medicale. Cu toate acestea, dupa ’89, a crescut semnificativ numarul avorturilor mai ales la adolescente. Contraceptia ramane un capitol enigmatic pentru multe tinere. De ce?

Dupa ’89 a crescut vizibil numarul chiuretajelor. Un procent important dintre femeile care recurg la o asemenea interventie chirurgicala este reprezentat de tinere sub 18 ani. Mai mult sau mai putin informate, uneori, adolescentele devin peste noapte mame. Problema, departe de a fi rezolvata, este si una de comunicare.

Diferenta de varsta dintre generatii si lipsa de comunicare au, de cele mai multe ori, grave repercusiuni asupra ambelor parti. Multi dintre parinti si profesori nu vor sa accepte ca media de varsta la care adolescentii îsi încep viata sexuala este de 15-16 ani. Nu mai are nici un rost sa se discute daca este gresit sau nu. Adevarata problema este cum pot fi ajutati tinerii sa cunoasca cat mai bine care sunt implicatiile. Din pacate, mentalitatea multora determina evitarea acestor subiecte. Dovada este numarul tot mai mare de avorturi la tinerele sub 18 ani.

Cu “perdea”

Atat profesorii, cat si parintii se ascund în spatele specializarilor. Chiar daca nu sunt calificati sa discute cu elevii, îi pot îndruma sa apeleze la sfaturile specialistilor. Prezenta unui psiholog în scoala ar îmbunatati radical situatia. Pana atunci, elevilor le ramane ora de dirigentie. O ora la care multi dintre diriginti evita sa discute asemenea subiecte, deoarece considera ca astfel i-ar încuraja pe elevi. Ioan Muresan, directorul Colegiului “Gheoghe Sincai”, considera discutiile pe aceste teme destul de delicate. “Multi dintre diriginti sunt barbati sau oameni mai în varsta, care au retineri în a discuta lucruri sensibile. Ei nu sunt de specialitate. Pentru aceasta, scoala are nevoie de un pshiolog. Elevii pot apela la profesoara de pshiologie, am avut si programe cu Centrul Judetean de Planning Familial, dar este un singur cabinet si nu este suficient de cunoscut”, a spus Ioan Muresan. La Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” s-au introdus materii optionale în primii doi ani de studiu. Educatie pentru sanatate (IX) si educatie sexuala (X). Diana Grebenita, consilier educativ la Colegiul Economic, crede ca problema avorturilor este prea complexa si nu poate fi rezolvata în timp scurt. “Un psiholog ar fi un pas înainte. Trebuie sa învete sa comunice si sa se cunoasca. Programa este foarte încarcata, o ora de dirigentie pe saptamana este putin”, a spus Diana Grebenita.

Aviditate

În cadrul programelor speciale care privesc elevii si studentii, Centrul de Planning Familial asigura mijloace de contraceptie în mod gratuit. Doctorul Elisabeta Nitulescu spune ca, în ultima vreme, a crescut interesul scolilor pentru programele centrului. “Vin cu scoala pentru ora de biologie, începand din clasa a saptea. Sunt avizi de informatii”, spune Elisabeta Nitulescu. Se pare ca, la nivel individual, rezultatele se lasa asteptate, deoarece numarul avorturilor creste în continuare. Informatii am primit de la medicul ginecolog din cadrul centrului. “Încep devreme viata sexuala si nu cunosc foarte bine metodele de contraceptie. În ultima vreme a crescut numarul avorturilor printre tinere, dar este destul de greu de verificat cu cat, deoarece apeleaza la cabinetele particulare”, a spus doctor Diana Bonca. Adolescentele nu vin la planning pentru ca se cere acordul parintilor, ori tinerele de cele mai multe ori de asta fug.

Pesimism tineresc

Mai putin optimisti si mai radicali, elevii cred ca fiecare trebuie sa-si rezolve problemele individual. Cerasela este în clasa a X-a si problema unui avort i se pare groaznica. “Este destul de nasol. Cand ajungi la avort, esti deja într-o situatie limita. Cred ca ar trebui ca parintii sa fie mai îngaduitori. Nimeni nu vrea sa ajunga într-o asemenea situatie”, a spus tanara de 17 ani. Mai mica cu un an, Diana crede ca vina o poarta lipsa de informatie. “Este putina informatie. Si adevarul e ca nimeni nu este interesat de nimic. Ce se face la scoala este numai de ochii lumii.” Cristina (17 ani) este convinsa ca tinerele care recurg la avort au avut probleme în relatia cu parintii. La 18 ani, Mia este de parere ca doar inconstienta poate sa te tarasca într-o asemenea situatie. “Informatii sunt peste tot. Este un lucru oribil, pe care ar trebui sa-l evite. Nu stiu, poate lipsa banilor este de vina”, spune ea. Banii nu trebuie sa fie o problema, deoarece Centrul de Planning Familial ofera anticonceptionale gratuit. De asemenea, baietii care-si fac fisa medicala vor primi prezervative. Problema ar putea fi rezolvata prin discutii individuale, pentru ca, de cele mai multe ori, tinerii se jeneaza sa abordeze public problemele sexuale de care sunt interesati.

Mihaela MIHALEA



* MMG, o firma de viitor
Se poate si asa!

Trei initiale: MMG. Va spun ceva? MM poate sa vina de la Maramures. Cu G-ul ar fi oarece întrebari. O fi venind de la Grozav? Sau de la Granit? O fi o noua unitate de masura - MiliMiliGramer? V-am pacalit. Nici MM nu vine de la Maramures si nici G de la cuvintele pe care le-am mentionat anterior si nici unitate de masura nu e. Este, pur si simplu, numele unei firme din Baia Mare: MMG. Ce face, cum face, de ce face si cat de des face MMG ceea ce face nu e greu de aflat: cititi mai jos.

Primul lucru care trebuie sa-l facem este sa localizam firma: pe strada Victoriei, alaturi de biserica greco-catolica în constructie, peste drum de intrarea în Parcul municipal. Degeaba încercati, daca ajungeti la poarta, sa aruncati o privire peste gard. E înalt si ar trebui sa fiti cam cat Ghita Muresan pentru a obtine oarece informatii vizuale. Mai bine împingeti binisor poarta si intrati. E mai sigur si mai eficient.

Sa nu va lasati indusi în eroare de covorul de flori multicolore din dreapta intrarii: MMG nu este o firma care se ocupa de aranjamente florale. Obiectul de activitate este cu totul altul: produce statii de reglare si posturi de reglare individuale gaz, capete de bransamente neanodice tipizate pentru gaz si piese de tranzitie de la polietilena la otel, proiecteaza si executa sisteme de alimentare cu gaz si apa, retele de canalizare si instalatii sanitare si de încalzire. Legatura dintre flori si activitatea firmei e una fireasca: oamenilor care se ocupa de destinul MMG le place frumosul. Nu va mirati. Si lucrarile de gaz pot fi mai mult sau mai putin frumoase, mai mult sau mai putin finisate. Aspectul lucrarii în momentul în care beneficiarul poate sa o receptioneze e si el important, alaturi de respectarea termenului de executie. Daca mai pui la socoteala si pretul corect al lucrarilor, cred ca spunem cam tot ce e de spus. Ba nu, ar mai fi ceva.

Colectivul

MMG a început într-un apartament. Încet-încet, activitatea a evoluat, lucrarile efectuate au devenit din ce în ce mai complexe si mai multe. Era nevoie de mai multi oameni, colectivul a început sa creasca. Acum, vreo 70 de angajati pun umarul la realizarea proiectelor firmei. Pana la urma, marea realizare a patronilor MMG ramane colectivul pe care l-au închegat: tineri care abia au iesit de pe bancile scolilor lucreaza alaturi de oameni de peste 45 de ani, carora li s-a acordat sansa de a-si dovedi îndemanarea. Putini angajatori mai întind mana acestor oameni. La MMG s-a întamplat acest lucru si treaba merge bine. Va vine sa credeti ca sunt si firme unde se munceste cu zambetul pe buze? Atmosfera destinsa si-a aratat si ea roadele: se lucreaza mai bine, mai eficient, cu responsabilitate. Sefilor de la MMG nu le mai ramane decat sa le asigure oamenilor comenzile, sa le dea de lucru. Recunoastem, obtinerea comenzilor este unul dintre cele mai importante aspecte ale oricarei activitati. Dar cand ai o carte de vizita impecabila, acest lucru nu e foarte greu. Mai ales cand esti reprezentantul firmelor Shuck din Germania sau GAZGEP din Ungaria. Singurele neîmpliniri ale administratorilor societatii, Antal Alexandru, Mircea Popoiu si Victor Florean, vin din faptul ca trebuie sa faca afaceri în jungla economiei de piata actuale. Dar au suficiente împliniri pentru a compensa. Cea mai recenta este locul III obtinut între întreprinderile mici si mijlocii anul trecut, sectiunea Firme-Instalatii. Suna bine, nu? Despre activitatea de cercetare si proiectare a specialistilor de la MMG, despre inventiile lor, înregistrate la OSIM, vom scrie în curand. Pentru ca merita.

Claudia Sitaru



* Initiativa comunitara pe ordinea zilei la PMR
Philip Morris Romania si… romanii

La întalnirea organizata de Philip Morris Romania (PMR) împreuna cu Camera de Comert si Industrie Maramures, pe tema “Responsabilitatea sociala a companiilor”, au participat Richard Morgan, director general, Peter L. Imre, director de afaceri si alte persoane din staff-ul PMR, reprezentanti ai firmelor din oras, ai O.N.G.-urilor si autoritatilor locale. De fapt, municipiul si judetul au fost reprezentate de o singura persoana: primarul Cristian Anghel. Celelalte autoritati publice aveau alte… prioritati.

Compania Philip Morris a pornit de la ideea ca o societate e formata din indivizi cu personalitati distincte, care provin dintr-o varietate de categorii sociale si care sunt implicati în viata comunitatilor din care fac parte. PMR e preocupata de probleme precum combaterea fumatului juvenil, de pericolul reprezentat de tigari si a declarat ca sprijina organizatiile care lupta împotriva problemelor sociale, precum foametea sau violenta conjugala, si depun eforturi pentru a reduce impactul activitatii lor asupra mediului. În acest sens, exista un program al companiei care vizeaza reducerea deseurilor ce rezulta în urma fabricatiei tigaretelor, în acest moment deseurile avand 70% grad de reciclabilitate.

Prioritatea numarul 1: omul

O mare importanta este acordata combaterii fumatului juvenil, pornind de la principiul ca Philip Morris încearca prin campaniile de publicitate sa atraga fumatori de la alte marci, nu de a-i “corupe” pe ceilalti (implicit, pe minori) în “a se apuca” de fumat. În sprijinul acestei declaratii a fost creat programul “Decizia e a mea!”, un proiect ce are ca scop dezvoltarea capacitatii adolescentilor de a lua decizii în situatii de risc. Obiectivul companiei este includerea acestui program în curriculum-ul scolar obligatoriu, deocamdata fiind prezentat în cateva judete claselor VII-VIII. Autorii proiectului sunt Aurora Liiceanu si Andrei Popescu, specialisti recunoscuti în psihologia juvenila. În contextul sponsorizarilor se numara si colaborarea cu Fundatia “Niste Tarani”, ce acorda burse de studiu studentilor ce provin din mediul rural, care fara acest ajutor financiar nu ar putea sa se sustina la facultate. Pentru Baia Mare, prezenta primarului Cristian Anghel la aceasta întalnire s-a soldat cu promisiunea celor de la PMR de a sprijini investitia pentru înfiintarea unei cantine sociale. Peter L. Imre, directorul de afaceri PMR, a promis ajutor financiar, dar a încurajat autoritatile locale sa solicite autoritatilor de la Bucuresti (implicit ministrului de Finante) ca legea cu privire la întoarcerea unei parti din sumele ce se strang la buget în urma colectarii taxelor si accizelor catre bugetele locale sa fie respectata. Magulitor pentru baimareni este faptul ca Richard Morgan, directorul general al Philip Morris Romania, este pentru prima oara prezent la o asemenea întalnire, în conditiile în care au fost organizate pana acum seminarii pe tema responsabilitatii sociale a companiilor în 15 orase din tara.

Lavinia COTARCEA



* Schimbul de azi
Marketing religios

“Ia seama, tu care te crezi puternic pentru ca stii sa te ascunzi. Are sa vina o seara cand ai sa te cauti si n-ai sa te mai gasesti”, spunea Henri Frederic Amiel, un domn care nu este inclus în lista cu “lecturi obligatorii” pentru vacantele capilor ortodoxiei romane. Biserica Ortodoxa Romana (BOR) este una dintre organizatiile care, dupa "momentul zero" (anul 1989), s-a opus cu vehementa si îndarjire (de multe ori melodramatica) unor schimbari de fond, mentinand o linie contestata tocmai prin lipsa de transparenta si mentinerea în functii a unor conducatori angrenati în scandaluri imorale (amintiti-va macar de acuzele asupra celor în sutana care ar fi fost "cadre de nadejde" ale Securitatii ceausiste). Mai mult, a existat chiar o cerere oficiala ca BOR sa fie declarata Biserica Nationala. Intuind reactia contestatara a “vestului” (exista libertate de opinie, inclusiv religioasa!), politicienii vremii nu au cazut în plasa si au respins cererea ca fiind neconstitutionala, desi i-ar fi mancat mainile sa-si asigure mandate “pe viata”. În toate statele moderne Biserica, institutie divino-umana, este apolitica. Ca actor principal în filmul vietii însa, Biserica intra mereu în relatii cu factorii politici. Si în Romania, Biserica a fost asaltata de politicieni care s-au folosit de aceasta ca de o legitimatie sau ca de un sistem de referinta. Umbla vorba (unii au dovezi scrise) ca preotii primesc recomandarea Episcopului (care primeste recomandarea de la Patriarh) sa sprijine ”politicienii alesi” (identificati prin donatiile sau deciziile politico-administrative care ajuta Biserica). Biserica e locul în care campania electorala poate continua chiar si în ziua votului. Se poate admite ca o data cu "momentul zero", celor patati li s-a oferit o sansa suplimentara de a-si demonstra credinta. Dar totul a tinut, vorba lui Stefan Augustin Doinas, "foarte putin". “Mistretul cu colti de argint” a izbit cu bunastarea portofelului si în crestetul unor avizi indivizi protejati de scutul hainelor bisericesti si a crucilor atarnate de gat. Într-un timp relativ scurt, unii capi ai preotimii (nu numai ortodoxe!) au ajuns de la “conditia de napastuiti” la averi comparabile cu ale speculantilor post-decembristi. Masini luxoase scutite de taxe vamale au rasarit în curtile caselor parohiale metamorfozate în vile. Rar, cate un ziarist “instrumentat de Diavol” se mai încumeta sa scrie despre evaziuni fiscale (prin neplata impozitului catre Stat din sumele “încasate” fara chitanta de la diverse “servicii prestate” de catre preoti) pe care numai Domnul le va cerceta, cei abilitati sa o faca ascunzandu-se dupa: “Nu exista o institutie îndrituita sa controleze modul în care sunt cheltuite fondurile Bisericii”. P.S.: Desi pe site-ul Patriarhiei se mentioneza bunele legaturi cu majoritate Bisericilor, afirmatia face parte din marketingul religios însetat de rating (vezi reactia violenta împotriva cultului Martorii lui Iehova).

Catalin VISCHI



* Coltu’ meu
Mitica

La începutul anilor '70, o mare întreprindere constructoare de masini dintr-un mic orasel ardelean a primit vreo 30 de specialisti japonezi, veniti sa-i ajute pe muncitorii romani sa puna în functiune o linie tehnologica. La fabrica respectiva erau produse primele masini-unelte romanesti cu comanda numerica. Specialistii niponi, exponentii capitalismului decadent, ai imperialismului (potrivit propagandei comuniste din acele vremuri), au delimitat într-o mare hala un fel de teritoriu japonez. Cand paseai dincolo de panourile care delimitau comunismul de capitalism, parca intrai în alta lume. Dupa terminarea programului de lucru, muncitorii japonezi curatau masinile folosite cu perii speciale. Nu ramanea niciodata vreun fir de span. Salopetele lor erau curate si viu colorate. Erau veseli, fumau, vorbeau, dar numai dupa terminarea programului de lucru. Pe teritoriul romanesc, situatia era taman pe dos, desi muncitorii nostri erau buni meseriasi (cei mai bine platiti strungari din tara). Am revazut aceasta povestioara adevarata la Ramira lui Dumitru Matei. Într-o hala uriasa a fostului IMUAS exista un teritoriu frantuzesc, unde cei de la Farman pregatesc, cu specialistii romani, utilaje de top. Fata de ce am vazut în anii '70 si ce este acum la Ramira exista o deosebire esentiala. În fabrica lui Matei toti (romani si francezi) sunt veseli si lucreaza cu placere, învatand unii de la ceilalti. Matei a dovedit ca si romanii pot face afaceri profitabile, fara a avea un ajutor din partea statului (poate mai ales de aceea). Liderul PSD a trimis, în urma cu trei ani, zeci de scrisori de intentie la Companii din întreaga lume, procedand ca un om de afaceri independent. A primit raspuns de la vreo zece si a purtat discutii cu doua, iesind colaborarea cu francezii. Omul de afaceri baimarean dorea sa rentabilizeze o fabrica “ucisa” de managementul statului. Si a reusit. Va urma proiectul doi, proiectul trei s.a.m.d. Matei a dovedit ca nu este nevoie de lucrari cu încredintare directa, de licitatii castigate pe carnetul de partid, de sustinerea lui X sau Y. Daca în politica, liderul PSD a fost nevoit sa faca doi pasi înapoi, fiind un tip disciplinat (declara el, razand), în afaceri a facut pasul înainte. Desi a fost finantatorul a fel si fel de campanii, mai mult sau mai putin electorale, Matei a devenit incomod în filiala maramureseana pedeserista în urma cu doi ani, tocmai datorita felului sau de a fi. Direct, pragmatic si fara odihna. Acum este din nou cautat sau poate curtat. Sa fie PSD-ul în criza de manageri priceputi si cu bani?

Nicolae TEREMTUS



* Culti si desculti
Salvati-le sufletele!

Chiar daca nu a fost invitata la operatiunea "Trafic rutier mai sigur", rubrica "Culti si desculti" a pornit radarul vitezei de reactie în fata întrebarilor si s-a pus la panda. Întamplarea a facut ca tocmai cei care de obicei ne fac sa tremuram cand o "calcam" pe unde nu trebuie sa fie surprinsi. Fara scapare. "Ce înseamna initialele SOS si de unde provin?" Primul inspectat a fost Gheorghe Timis, director al Directiei de Sanatate Publica (în cadrul fostului SANEPID). "Este un apel international de salvare. Se foloseste de cineva aflat într-o stare de imposibilitate. Vine din limba engleza. Nu stiu ce înseamna, ca nu vorbesc engleza", a admis Timis. Urmatorii surprinsi de radarul GAZTEI au fost doi sefi ai serviciilor cu motorizate din cadrul politiei. "Este o avertizare folosita în aviatie, marina, în caz de calamitati. În sistemul rutier nu se întrebuinteaza. Se traduce cu ", a acceptat provocarea Nicolae Saucan, seful biroului rutier Baia Mare. S-ar cuveni o mica amenda, dar fiindca sunteti la prima abatere minora, închidem ochii. Atentie!, cu radarul va puteti întalni si mai tarziu. Cu abateri ceva mai grave la legea circulatiei raspunsurilor pe fir l-am gasit pe Gheorghe Vas, seful Serviciului rutier Maramures. "Este un apel de ajutor. Nu stiu de unde vin initialele. Nu-mi vad capul de treburi", a precizat Vas. Deocamdata vom apela la o forma mai usoara de sanctionare: avertismentul. Trageti pe dreapta, ca suna sirena... GAZETEI! Oprit subit în traficul din aceasta saptamana, Ion Cretia, consilier local din Sighetu Marmatiei, a fost realmente nevoit sa traga pe dreapta pentru a ne raspunde la întrebarea pe care i-am adresat-o pe telefonul mobil. "Tocmai ies din masina. Ma întrebati ca si pe Balai (avocatul Iacob Balai, CL din Sighetu Marmatiei - n red)? Înseamna . Adica ...îmi scapa acum", l-a cuprins o usoara amnezie pe Cretia (un fan declarat al rubricii noastre). Cand tocmai ne-a pierit speranta aflarii raspunsului corect...un telefon. Acelasi Cretia. "Acum chiar m-ati facut sa ma dau jos din masina. Mi-am amintit, înseamna ." Ne, ne! Aproape, dar nici acum nu ati gasit-o. Însa meritati premiul de perseverenta. Pentru ultimul invitat al cultilor ne-am irosit impulsurile degeaba. Executorul judecatoresc, celebrul Gheorghe Vucea din Baia Mare, ne-a paralizat receptorul în mana înca de la început (fara a folosi spray-ul, ce-i drept). "Nu-mi puneti întrebari, ca nu raspund la ele. Nu ma mai deranjati! O zi buna", ne-a urat “Domnul Vucea”. Probabil nu întrebarea, ci GAZETA l-a deranjat. Pentru curiosi, SOS este un apel international radiotelegrafic transmis de o nava în pericol de scufundare, sau un semnal prin care se cere ajutor în caz de pericol. Provine din limba engleza, fiind initialele cuvintelor "Save Our Souls" (salvati sufletele noastre).

Ciprian DRAGOS



* Straniile criterii de obtinere a unei locuinte ANL în Sighet
Punctaj cu bucluc

Prin Hotararea 36/2003, meseriasul Consiliu Local Sighet a decis (urmand aproximativ litera legii) criteriile de stabilire a ordinii de prioritate în solutionarea cererilor de locuinte pentru tineri destinate închirierii construite prin ANL. Meseriasa definitie! Reamintim ca la primaria municipiului sunt înregistrate aproape 600 de cereri pentru cele vreo 170 de apartamente cu una si doua camere aflate în constructie. Criteriile ideale pentru a putea spera la un apartament ar fi urmatoarele: cei mai favorizati candidati musai trebe sa locuiasca într-o localitate limitrofa cu Sighetul (dar la maxim 30 km), ori în oras, dar împreuna cu parintii. Suprafata locuibila detinuta în momentul depunerii cererii ar fi bine sa fie mai mica de 8 mp pe membru de familie pentru a avea un punctaj “beton”, iar solicitantul ar fi indicat sa fie casatorit si sa aiba cat mai multi copii, pentru ca fiecare progenitura înseamna cate un punct în plus. Dar, important de stiut, nu se poate aproba mutarea unei familii compusa din 10 membri într-o garsoniera de 25 mp. Atentie, aici miroase a capcana. Catindatul e bine sa fie bolnav (feri Doamne!, da’ asa da de înteles decizia Consiliului), pentru ca asta aduce 10 puncte la tescherea. De e sanatos tun, primeste un 0 barat. Fiecare an de vechime de la depunerea cererii înseamna marirea cotei, la fel ca micimea salariului. Daca venitul pe membru de familie este mai mic decat salariul minim pe economie, punctajul e maxim. Acum urmeaza partea tare: tinerii fara studii primesc un punct, cei cu scoala generala 2, cu studii medii 5, absolventii de studii de specialitate 10, iar norocosii cu studii superioare iau 25 de puncte! Asta suna a nedreptate flagranta. Gaselnita îi lasa pe amaratii fara scoala sa doarma în gara. Si înca una lata. Cei care muncesc într-o institutie publica de interes national sau comunitar beneficiaza de 15 puncte, cei de la regiile autonome de 12, angajatii la agenti economici doar de 10, în timp ce nefericitii aflati în alte situatii capata doar 2 puncte. Si doar se stie ca agentii economici sunt principalii angajatori ai urbei... La total se pot adauga 5 puncte pentru situatiile extreme (daca solicitantii sunt repatriati, apatrizi, tineri institutionalizati ori evacuati din locuinte din varii motive). În caz de scor egal, departajarea se va face prin urmatoarele criterii: au prioritate femeile însarcinate cu sarcina mai mare de cinci luni, apoi se tine cont de data (cat mai veche) a înregistrarii cererii. “Totalul” decide cine se muta în casa noua si cine nu. Pe langa criteriile enuntate, intuim ca ar putea exista si altele, care nu au fost însa prinse în hotararea consilierilor: spaga, relatiile si cumetriile, traficul de influenta si asa mai departe. E doar o intuitie. Deocamdata.

Teofil IVANCIUC



* Alege-ti PRIMARUL!