SOCIAL-ECONOMIC

* Suntem pe unde nici nu ganditi!
Comerciantii nesimtiti

* De toata tranta!

* O familie baimareana a descoperit
Solutia succesului

* Somerii economiei mioritice
“Caut loc de munca…”

* Finantare Alpha Bank pentru pietruirea drumurilor comunale

* Toate drumurile merg la... Baia Mare

* Coltu’ meu
Greva de avertisment

* Culti si desculti
A 9-a minune a lumii!

* INTERVIU
Interviurile GAZETEI: azi, Andrei Marga, ex-ministru al Educatiei Nationale
Exigentele unui intelectual


* DOSAR
Nationalizarea a lasat urme adanci in sufletele maramuresenilor
Marele jaf de la 11 iunie 1948

* Cutia Pandorei a fost deschisa
Alege-ti primarul!

* Suntem pe unde nici nu ganditi!
Comerciantii nesimtiti

Magazine cu pretentii si restaurante de lux ofera servicii execrabile. Vanzatorii cred ca datoria lor este doar sa stea dupa tejghea si sa priveasca sfidator. Isi imagineaza, probabil, ca ar trebui sa-i rugam frumos sa accepte sa cumparam ceva. Pe banii nostri, desigur. Ce se pare ca nu stiu vanzatoarele din Baia Mare e un lucru simplu: comertul se bazeaza, in primul rand, pe servicii de calitate. Poate ar trebui sa-i anunte cineva si pe cei de dupa tejghea.

Nervi si cheltuieli exorbitante comparativ cu serviciile execrabile oferite de majoritatea comerciantilor. Acesta e bilantul dupa o zi de preumblare. Vanzatori de pe vremea cand in Romania nu exista notiunea de curtoazie comerciala, nu constientizeaza importanta calitatii serviciilor. Deranjati din somnul bovin se uita sfidator la “intrus”. Un “Poftiti!” acru va multumeste? Pe noi, nu!

GAZETA s-a hotarat sa ignore acel “nu deranjati” afisat pe fruntea de dimensiunea platbandei a unor vanzatori si sa caute servicii decente, adica normale. Nu le-am gasit. Am gasit in schimb campioni in “asa nu se face”. Firme care lasa impresia ca nu au nevoie de clienti.

Parul si Clona

Primul popas, la coafura. Pretentii mari, firma “serioasa”. Situat in centru, salonul “Michelle” atrage atentia. La caseria de la intrare se facea sedinta. Probabil se aflase o noua reteta de zacusca sau mai exista cineva care ratase ultimul episod din “Clona”. Cand am intrat, se uitau la mine de parca m-as fi adapostit de soare. Se inselau: voiam un serviciu. Pentru cele 10 minute pe care le-am rapit din viata cosmeticienei, am asteptat alte 20 de minute finalizarea unei convorbiri telefonice, parlamentarea si “hi-hi-hi-ul” cu un distribuitor, precum si conversatia cu urmatoarea clienta despre calitatea rujului. In tot acest timp, becul asezat deasupra canapelei imi batea in ochi. Preturile sunt pe masura firmei, nu a serviciilor. Dar nici frizeriile nu stau mai bine la acest capitol. Frizeria “New Look” adopta fara probleme atitudinea “anti-client”. Serviciile deplorabile ti le ofera doi frizeri plictisiti pana si de halatele de pe ei. De eficienta nu ai parte. In schimb, ai parte de rapiditate. “Niste foarfeca, putin cu masina, un piaptan si niste apa (ca tot n-a fost restrictionata, inca)” s-apoi ai onoarea sa achiti nota, 50.000 de lei fara bacsis, dar “nobletea obliga”. Gata aranjati am pornit in cautare de haine.

Plictisitele

In magazinul “Maramures”, vanzatoare care au schimbat dupa ‘89 doar halatul, prea uzat in coate de cat au sprijinit tejgeaua, au privirea plicitistului dupa o viata de comert. Uita ca vand produse “Jolidon” si “Triumph”, firme care tin la prestigiu, desi nu se vede dupa modul in care isi aleg magazinele de reprezentanta (conditionat: cu tot cu personal!). Probabil ca relatia cu clientii nu tine de prestigiu. La “Steillman”, vanzatoarea te masoara dintr-o privire inca de la intrare. Daca vede ca ai in buzunar milioanele care acopera costul unui costum, isi schimba privirea. In cazul in care opulenta nu e “la purtator”, te urmareste tot raionul ca pe un infractor evadat de la “Sing-Sing”. La “Helene”, situatia se schimba. Dar in rau! Plictisul e inlocuit de aroganta. Trebuia sa fi de-al “casei” daca vrei informatii. Prea ai pretentii de client, iar domnisoarele sunt ocupate cu destainuiri erotice de ultima ora pentru a catadicsi sa-ti raspunda la intrebari. Tot pretentii si haine la “Just Sons Studio”. Daca ai norocul sa nu nimeresti cand primesc marfa si sunt ocupate cu probatul noilor haine, ai toate sansele sa dai peste aceleasi servicii “din dosul... usii”.

Vanzatorii-SRI

La “Cozac” specialistii te urmaresc de parca tocmai ai delapidat Banca Angliei. De intrebat, nu te intreaba nimic. Astepti zadarnic un “poftiti” de complezenta care sa justifice privirea atintita in ceafa. Probabil regulamentul magazinului nu prevede decat filajul securist. Pentru pantofi puteti intra la magazinul “Leonardo”, pentru un tratament civilizat - nu. Cei de aici au codul lor in ce-i priveste pe clienti. Ii judeca “dupa spranceana”. Desi produsele similare, la jumatate din pretul “leonardin”, pe care le gasesti la buticuri anonime, i-ar putea motiva la mai multa atentie. Ai terminat de cumparat, esti satul de priviri acre si servicii deplorabile.

Talk-Food

Vrei sa mananci. Intri la “Mc Donald’s”. Esti nevoit sa incremenesti in fata casei de marcat pana ti se explica noul meniu (desi, in prealabil, ai comunicat ca nu te intereseaza). N-ai ce face, astepti in fata tejghelei, doar asa-i politica firmei. A la birt. Daca vrei sa schimbi mancarea de fast-food (tot colesterolul, bata-l vina!), poti sa mergi la restaurantul “Select”. Acolo vei gasi un personal jenant (noua ne-a fost jena pentru explicatiile date musafirilor nedumeriti). Intodeauna vor fi foarte ocupati cu orice altceva decat clientii. Au si multi. In tot restaurantul erau rasfirati trei clienti. Fiecaruia din cei 10 ospatari ii revenea cate o treime de client. Concluzia o puteti considera de acum incolo, axioma. Demonstratia a fost facuta. Firmele din Baia Mare participa cu succes la o campanie de speriat clientii. Vanzatoarele sunt din ce in ce mai specializate. Este greu sa stabilesti campionul serviciilor proaste.

Mihaela MIHALEA



* De toata tranta!

Nu stiu altii cum sunt, dar noi, cand ne gandim la nesimtirea cea frumos curgatoare prin al nostru judet, mai-mai ca ne vine sa ne smulgem parul din cap in semn de disperare si protest. Si ne enerveaza, dom’le, ce sa mai... Ne-am decis sa-i aratam cu degetul pe cei vinovati de “zbuciumul interior”. Actiunea nu e o reactie isterica si, cu certitudine, nici trecatoare. Rubrica de fata (spate si profil) este una permanenta. Va invitam si pe dumneavoastra, cititorii GAZETEI sa ne comunicati “sursa generatoare” a propriilor nervi, fie prin scrisori la adresa redactiei, fie direct in pagina noastra de web la “Comentariul tau”. Ne enerveaza: Slalomul printre gropile din Bulevardul Traian la volanul masinii cumparate cu singurii bani adunati la nunta (sa faca strada, ca nu-i ajung omului banii pentru mecanicul auto!) * taxatoarele de pe autobuzul 3, care in loc de bilet iti trag cu ochiu’ si iti dau inapoi 2000 lei, da bilet, nu * angajatii de la Pizza Plus, care nu dau bonuri fiscale in schimbul banilor clientilor * medicii care iau spaga (adica aproape toti – in curand venim cu exemple) * aia care comanda “un taxi cu manele” (ca-s stupizi si deranjanti) * Leonora – o chelnerita de la Pizza H cu apucaturi de felcer (ca ne-a trantit pizza pe masa) * autobuzu’ 4 (ca-i vesnic plin de purici – s-aude Sanepidu’?) * opticienii slovaci (ca nu i-au terminat la timp ochelarii arbitrului Lubos Michel si uite-asa am ajuns sa stam cu ochii la bosnieci... Doamne-ajuta!) * canicula (scuza pentru toate cate se-ntampla – “m-a batut soarele-n cap”) * episcopu’ vicaro-calugar Iustin (ca-si plimba ostenitul trup intr-un Audi A6 full option – revenim in curand sa va spunem cum “a facut economii”) * Adrian Nastase (stie el de ce) * calugarii de la Rohia (ca si-au pus adeziv fumuriu pe parbrizele microbuzului sa nu vada satenii ce alimente “de post” transporta in manastire) * smecherii de la carciumile de cartier (care isi scot masutele pe trotuar mizand pe mita gata pregatita pentru “controlori”). Bine, ne mai enerveaza multe, da’ nu mai avem spatiu saptamana asta, asa ca... Pe curand!

GAZETA de Maramures



* O familie baimareana a descoperit
Solutia succesului

Ati auzit de fetele de masa care nu se pateaza, indiferent daca ceasca rasturnata a continut cafea, ceai, sucuri de fructe sau sosuri grase? Nu e reclama ieftina, am vazut cu ochii mei cum lichidul ajuns pe tesatura se strangea ca picaturile de mercur, iar dupa stergerea cu un servet nu a ramas nici o urma. Fata de masa e confectionata dintr-un damasc tratat, iar rezultatul tocmai vi l-am descris.

Attila Bodis a vazut in acest material oportunitatea pentru a renunta la serviciul de supervisor la o firma din Bucuresti si de a porni afacerea proprie. Si a avut dreptate, pentru ca restaurantele selecte si hotelurile care tin la curatenie se dau in vant dupa produsele firmei Anattila Com International SRL. In pensiunile de trei si patru stele de pe Valea Prahovei, Brasov, Mures, pana la Complexul Suior, Restaurantul Carpati, Select sau Crenguta, o multime de firme folosesc produse ale firmei baimarene. Pornind la drum cu fetele de masa, Attila Bodis a diversificat paleta de produse, la aceasta ora avand in oferta peste 60 de articole destinate hotelurilor, restaurantelor, dar si gospodinelor. Manusile de bucatarie din bumbac impregnat cu particule de aluminiu, husele pentru mese de calcat din acelasi material, sorturi, saltelele de protectie sunt numai cateva repere ale muncii celor noua angajati ai firmei.
Reporter: Cum ati patruns pe piata tesaturilor?
Attila Bodis: In 1999, concurenta nu era mare, de aceea am reusit sa pun pe roate o afacere de familie, fara nici un ban in buzunar. Prima comanda pentru productie a fost in beneficiul unor case de copii care aveau nevoie de fete de mese ieftine. Am cumparat material si pe balconul unui var croitor, le-am tivit. Vazand ca merge, ne-am mutat in garaj si apoi am cumparat prima masina de cusut. Tot ce am castigat, am investit. Ca sa cuceresti o zona si sa obtii contracte ferme, e nevoie de mijloace financiare. Neavand bani, la inceput am mers “orbeste”, “ciupind” cateva contracte la noroc.
Rep.: Cum va desfasurati activitatea acum?
A.B.: La ora actuala avem patru camere inchiriate la Incubatorul de Afaceri, unde sunt instalate cele trei masini de cusut, masa de croi, masina de surfilat si generatorul de aburi, iar in alte doua este biroul si magazia. As vrea sa mai cumpar doua masini de cusut si o autoutilitara pentru transportul marfii, intrucat activitatea a crescut. Pentru aceste achizitii, intentionez sa solicit un credit de circa 10.000 USD.
Rep.: Care a fost cea mai usoara vanzare?
A.B.: Exact cand credeam ca am sanse putine, Mercur mi-a zambit. Am participat la o prezentare de produse la hotelul Crystal Palace Bucuresti. Patronul hotelului, senatorul Dumitru Dragomir m-a ascultat cam jumatate de minut, dupa care a intins mana, a ales o mostra de tesatura si mi-a spus: “Asta o vreau!”, dupa care mi s-au dat dimensiunile, numarul de bucati si am semnat contractul. Nu credeam ca va fi atat de simplu si afacerea a fost rentabila pentru ca materialul ales era din amestec de matase cu vascoza, o tesatura cu un pret mai ridicat. Planurile de viitor ale lui Attila Bodis cuprind marirea numarului de clienti stabili si orientarea spre export. Deja are doua oferte de colaborare cu o firma din Portugalia si una din Spania. Cu o cifra de afaceri de 1,3 miliarde in ultimele sase luni, adaugata la indarjirea sotilor Bodis, Anattila Com International SRL este o initiativa particulara de succes si de viitor.

Lavinia COTARCEA



* Somerii economiei mioritice
“Caut loc de munca…”

Spaima zilei de maine ii determina pe romani sa fie tot mai conservatori si sa ignore posibilitatea schimbarii locului de munca. O categorie mai putin fericita o reprezinta concediatii. Azi esti angajat, maine te trezesti rasfoind frenetic ziarele, in cautarea unui nou loc de munca. Pe langa anunturile din ziare, cei interesati pot trece si pe la AJOFM (Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca Maramures) sau pot cauta pe site-urile de pe internet. Tranzitia nesfarsita prin care trece economia mioritica i-a determinat pe romani sa priveasca sceptic noile locuri de munca. Este mai bine sa fi precaut. Exista situatii cand asta nu depinde de angajat. Cum trebuie sa si manance, “somerul” e nevoit sa caute un nou loc de munca. Prima optiune sunt ziarele. Cei care nu-si gasesc oferte convenabile in acest mod, pot apela la AJOFM. “Agentia ofera o gama larga de servicii pentru persoanele care sunt in cautarea unui loc de munca. In primul rand, trebuie luate in evidenta”, spune Dana Mihu, din cadrul biroului Control-Masuri Active. Pentru inregistrare persoanele interesate trebuie sa depuna un dosar (copie dupa C.I, acte de studiu sau calificare, adeverinta medicala din care sa rezulte ca este apt pentru munca, carnet de munca sau declaratie pe propria raspundere ca nu are). Cei luati in evidenta vor trece pe la biroul de Informare-Consiliere unde vor fi supusi evaluarii psihologice pentru stabilirea personalitatii in vederea orientarii profesionale. Tot la AJOFM, vor fi instruiti in metode si tehnici pentru prezentarea la interviu si pentru completarea unui CV sau a unei scrisori de intentie. Biroul special de formare profesionala propune cursuri de formare profesionala sau de reorientare (unde este cazul). Cei care indeplinesc toate conditiile si nu si-au gasit un loc de munca, desi au trecut prin toata birocratia specifica institutiilor din Romania, pot sa beneficieze de indemnizatie de somaj. Somerii vor primi 75% din salariul minim brut pe tara, adica 1.875.000 lei (cei care provin din campul muncii) sau 1.250.000 lei - pentru absolventi. AJOFM afiseaza saptamanal locurile de munca. Cele mai multe oferte sunt in prelucrarea lemnului, confectii-textile si tricotaje, constructii si servicii-turism. Se mai organizeaza si burse ale locurilor de munca. Perioada estivala duce la scaderea ratei somajului (apar slujbele de sezon!). Alta sursa la care se poate apela in cautarea unui loc de munca este internetul. Pe site-urile specializate se gaseste o diversitate de oferte. Pana la urma, perseverenta duce la reusita.

Mihaela MIHALEA



* Finantare Alpha Bank pentru pietruirea drumurilor comunale

Vineri, 13.06.2003, la sediul Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei a avut loc semnarea Acordului de Imprumut, in valoare de 50.000.000 USD, intre MLPTL si Alpha Bank A.E. (Grecia), pentru finantarea ”Programului de pietruire a drumurilor comunale”. ”Programul a fost aprobat prin HG 226/februarie 2003 si are ca obiectiv remedierea starii necorespunzatoare a drumurilor comunale. In acest fel se doreste crearea conditiilor de baza necesare unui trai civilizat, conducand in perspectiva la revitalizarea satului romanesc. Consiliile Judetene vor functiona ca agentii de implementare, catre care MLPTL va transfera fondurile in vederea realizarii scopului proiectului”, declara Marius Sorin Bota, secretar de stat in Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei. Imbunatatirea vietii la sate este inclusa ca obiectiv in Programul de Guvernare pe perioada 2001-2004. Se are in vedere combaterea depopularii continue a satelor si a imbatranirii populatiei si a resurselor de munca. Acordul de Imprumut cu Alpha Bank A.E. a fost incheiat pe o perioada de 10 ani si beneficiaza de garantii guvernamentale. Pentru MLPTL, acordul a fost semnat de Secretarul de Stat Marius Sorin Bota, iar pentru Alpha Bank A.E. de Elefterios Ioannou, presedinte&CEO al Alpha Bank Romania. Alpha Bank A.E. este cea mai mare banca a sectorului privat din Grecia.

Dan GINGUTA



* Toate drumurile merg la... Baia Mare

Lume buna, vesela si eleganta in Centrul Vechi al orasului. Vineri dupa-amiaza, in frunte cu primarul Cristian Anghel a fost taiata panglica prin care s-a declarat deschisa activitatea agentiei de turism ROMA TT. De fapt, panglicile, pentru ca a fost vorba de doua, una rosie pentru partea romana si una galbena pentru partea italiana. Explicatia e simpla. Cei trei actionari ai firmei sunt Maurizio D`Ammando si Chigio Mauro, doi italieni si romanul Florin Dorian. Alegerea culorilor a dat prilejul lui Cristian Anghel sa incerce o gluma: “Noi, cu rosul, adica tot comunisti”. Cele cateva cuvinte rostite de gazde s-au referit la sperantele si obiectivele propuse. Italienii au fost fermecati de peisajele maramuresene si s-au gandit ca frumusetea locurilor trebuie vazuta si de conationalii lor. In concluzie, au luat legatura cu autoritatile locale si agentiile de turism din zona si s-au pus pe treaba, astfel incat luna viitoare va sosi primul grup de turisti italieni, urmat de alte doua grupuri in august. Pana acum, cei mai multi tur operatori s-au ocupat de vacantele romanilor in strainatate, umfland in acest mod buzunarele strainilor. Iata ca a venit si randul nostru, iar banii italienilor se vor cheltui in tara noastra. O alta fata a activitatii celor de la Roma TT este asigurarea unor vacante in Italia, la preturi modice si la nivel calitativ ridicat prin programul Litoral italian 2003”. Toate locatiile din statiunea Vieste, de pe malul Adriaticii, au fost vizitate de Florin Dorian care nu parea prea increzator inainte de vizita. Pretul mic al cazarii l-a facut sa creada ca ar putea fi vorba de o calitate indoielnica. Realitatea l-a surprins placut, astfel incat a incheiat imediat contracte cu tur operatorii din regiunea Gargano. Dupa salutul de bun venit, primarul Cristian Anghel a subliniat ca aceasta este prima firma straina stabilita in Centrul Vechi si ca acum este randul autoritatilor locale si judetene sa se implice in dezvoltarea infrastructurii pentru ca turistii italieni sa vina in numar mare in Maramures. Partea oficiala a inaugurarii a durat putin si cei prezenti s-au destins in jurul meselor cu gustari, fara sa piarda imaginile derulate pe ecranul computerului, cu peisaje din Vieste. Grotele marine, spatiile de cazare, plajele insorite si alte minunatii estivale s-au perindat prin fata ochilor nostri, in timp ce ventilatoarele agentiei nu mai pridideau sa primeneasca aerul. Pentru detensionarea atmosferei incinse la propriu, gazdele au scos doua mese si cateva bancute pe trotuar, in fata agentiei, unde s-au continuat “ostilitatile”. Va vom dezvalui un secret: salata de fructe preparata de Maurizio D`Ammando a fost bestiala!

Lavinia COTARCEA



* Coltu’ meu
Greva de avertisment

Caldura mare. Prea mare pentru un anotimp, primavara, ce se pare ca a uitat sa mai treaca si pe la noi. Se cauta fel si fel de explicatii pentru venirea brusca a verii, dupa o iarna stearsa, ca nici ea nu mai e cum a fost. Eu cred ca e vorba de o revolta a Naturii. Satula de mizeriile umane, mama Natura a pus de-o greva de avertisment. Anii trecuti, ea a organizat greve japoneze, dar cine sa le bage-n seama. Asa ca a trecut la urmatoarea forma de avertisment. Si daca ne uitam in statutul sindicatelor, ar urma greva generala, anul viitor, peste cinci sau cinzeci de ani. Grevele de avertisment, in spatiul romanesc, se lasa de obicei cu negocieri, puterea mai slabeste din chingile neputintei, iar grevistii se multumesc cu putinul dat. Nu acelasi lucru se poate spune de Natura. Ea nu negociaza, nu are culoare politica si nu o intereseaza ca PSD a scazut in sondaje. O saptamana a ars mocnit focul neputintei administrative pe Dealul Crucii. Sigur, exista explicatii: stratul de masa vegetala uscata de 20 de centimetri, pante abrupte, lipsa oamenilor, a uneltelor, a banilor, a ploii. Orice, numai lipsa de profesionalism, nu. Este absurd ca sefii din administratie sa umble buimaci, in timpul incendiului, prin oras ca sa cumpere lopeti de nu stiu care, pe motiv ca nu aveau in plan stingerea unui incendiu. Sau ca Maramuresul este o zona cu risc scazut de asemenea evenimente. Este nefiresc ca pompierii militari sa urce pantele alea cu doua sticle de apa pentru a le turna pe focarele insensibile la stradaniile lor. Consiliul Judetean mai are in rezerva bugetara cinci milioane de lei. Nici consilierii judeteni, prezidati de domnul Cosma nu au prevazut in buget vreo cheltuiala cu incendiile, dar nici asigurarea cu cele necesare, in caz de. Rezerva bugetar s-a inventat pentru cazuri limita, pentru nevoi de urgenta, gen sinistrul de la Baia Borsa, incendiul de pe Deal… Se pare ca Maramuresul a intrat in dizgratia zeilor Olimpului. In 2000 - accidentul de la Aurul, apoi cel de la Novat, urmeaza Baia Borsa si Dealul Crucii. Intre aceste evenimente, multe altele mai marunte: zona podul Decebal, inundatii, alunecari de teren, ba chiar si tornade. De fiecare data, administratia a dat chix. Sloganul ”ne lipsesc banii” face casa buna cu indiferenta, neputinta si sfanta nepricepere. Cititi pe ce s-au cheltuit zeci de milioane de lei din rezerva bugetara, in fiecare an si veti intelege de ce pompierii militari nu au bocanci sau nu sunt lopeti. Greva de avertisment continua.

Nicolae TEREMTUS



* Culti si desculti
A 9-a minune a lumii!

Fascinati de minunatele elucubratii regasite in raspunsurile cultilor descoperiti de noi, am ales o intrebare pe gustul lor. ”Care sunt minunile lumii antice si cate s-au pastrat pana astazi?” Intrebarea a cazut ca o nicovala in capul senatorului Maria Ciocan, catalogata de renumitul om de dinti, Mircea Mihordea, drept un geniu innascut. Si am fost martorii unui raspuns complex, pe masura domniei sale. ”Cate sunt, nu stiu! Care sunt, nu stiu! Care mai exista si azi, nu stiu!!”, s-a exprimat foarte direct senatorul Ciocan. Pe notarul Cristina Vacla, am surprins-o in exercitiul functiunii. ”Trebuie sa inchid acum. Am in fata cativa clienti si nu ii pot lasa sa astepte, in timp ce raspund la intrebari”, ne-a retezat-o Vacla, declinand sansa de a-si etala cunostintele. Nu a fost sa fie. ”Nu le enumar acum, pentru ca pamantul asta e mare si bogat. Nu le putem aminti pe toate. Toate minunile exista pana in ziua de azi”, a inventat un raspuns minunat, dar cam pe langa intrebare, Gheorghe Visovan, primarul din Rozavlea. Poate va refereati la zecile de tineri fofilati in Occident, deveniti adevarati taumaturgi, facatori de minuni prin magazinele capitalistilor. Au urmat ”speakerii” celor doi grei ai judetului. Aripa tanara a TSD Baia Mare, Cristian China Birta, mentorul lui Liviu Bechis, a renuntat la tentativa de a-si depasi camaradul, admitand o infrangere tactica. ”Pai sunt asa: Farul din Alexandria, Colosul din Rodos... Mai sunt cateva, dar nu-mi amintesc bine. Nu stiu care mai exista si azi. Scrieti acolo: nu a stiut sa raspunda”, a batut China in retragere. Curios de reactia omologului sau de la Consiliul Judetean (”vreau sa-i vad fata lui Dan, cand o sa-l intrebati”), China era cat pe ce sa ii strice lui Dan Mester, purtatorul de cuvant al lui Alexandru Cosma, surpriza pregatita. ”Uuf! Grea intrebare! Cate au mai ramas dintre cele noua minuni ale lumii? Stati asa, erau opt. Sa le luam pe rand. Statuia lui Zeus, Gradinile Suspendate din Babilon, Colosul din Rodos, Templul lui Apolo, piramidele din Egipt, Farul din Alexandria si... imi scapa restul. Doar Piramidele se mai pastreaza pana azi”, si-a ”construit” Mester raspunsul, cu mici erori, inerente emotiei. Cele noua (opt) minuni, erau sapte: Marea Piramida a lui Keops, Gradinile Suspendate ale Semiramidei, Templul Artemisei din Efes (nu al lui Apolo, atentie Dane!), Mausoleul din Halicarnas, Statuia lui Zeus din Olimpia, Farul din Alexandria si Colosul din Rodos. Singura minune antica, ce a indurat trecerea timpului este Marea Piramida a lui Keops de la Gizeh (Egipt). Tragem nadejde ca si senatorul Maria Ciocan se va documenta in legatura cu acest subiect.

Ciprian DRAGOS



* INTERVIU
Interviurile GAZETEI: azi, Andrei Marga, ex-ministru al Educatiei Nationale
Exigentele unui intelectual


In noiembrie 1996, Andrei Marga era cu o bursa de cercetare la National Endowment for Democracy, cunoscuta fundatie republicana din Washintong D. C. La o biserica din capitala Statelor Unite ale Americii a aflat ca este pe lista noului Guvern. Si-a incheiat stagiul de cercetare si a terminat volumul ”Relativismul si consecintele sale”. La 2 decembrie 1997, la remanierea de Guvern, a intrat in Guvern, alaturi de Ilie Serbanescu, Daniel Daianu, Valentin Ionescu si Crin Antonescu.

Andrei Marga, a avut o misiune grea: era membrul unui guvern care trebuia sa faca reformele necesare pantru ca Romania sa recupereze intarzierea cauzata de guvernarea anterioara si sa se alature Poloniei, Cehiei, Ungariei, Solvaciei. Obiectivul imediat era deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana si intrarea in NATO. In timpul mandatului a reusit sa urneasca reforma de compatibilizare a invatamantului si obtinut inchiderea capitolului “Educatie” din negocierile de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana. Evident, o reforma a invatamantului cere mai multi ani decat mandatul scurt pe care l-a avut la dispozitie Andrei Marga. Spiru Haret a facut reforma ce ii poarta numele in trei mandate ca ministru, in rastimpul unui deceniu.

Politizarea vulgara

Rep: Sunteti un tehnocrat, pentru ca nu va satisface peisajul politic romanesc?
A.M.: Nu folosesc termenul tehnocrat, pentru ca nu exista ministri tehnocrati. Cine isi asuma o raspundere publica trebuie sa fie constient ca face politica. Desigur, la noi politica nu este o notiune clara, multi confundand-o cu viclenia sau cu aranjarea sau cu ceea ce fac cei din partide, guvern, parlament. Ar trebui sa devina clar: oricine are un proiect si organizeaza forte pentru a-l promova in viata publica face politica, vrand-nevrand. Peisajul politic din Romania nu poate multumi nici un om care face macar comparatii. Nu-i multumeste nici pe cei care au contribuit la a-l crea, cum este Ion Iliescu. La noi, “interesul public” este inteles deformat ca un interes particular generalizat. Se resping solutii pe motiv ca cineva obiecteaza la ele sau se pun in aplicare solutii cu “argumentul” ca nu sunt obiectii la ele. Politizarea vulgara se lateste: numai la noi, de pilda, functiile de directori de scoala sunt politice, si altele. Un cetatean constient si responsabil nu poate fi satisfacut de astfel de situatii.

Presedinte decorativ

Rep: Cat de mult va tenteaza presedintia Romaniei?
A.M.: Presedintia nu a fost in visurile mele si dintr-un motiv mai profund: pana la varsta de acum m-au tentat rolurile in care puteam lucra la punerea in aplicare a unui proiect, deci roluri executive. Rolurile decorative nu mi-au starnit interesul. Si cand am candidat pentru Parlament l-am asigurat pe cel ce ma urma pe lista ca, in eventualitatea alegerii, sa fie pregatit, caci a doua zi ii las locul.
Rep: Cum vedeti Romania din punct de vedere filosofic?
A.M.: Daca inscriu experienta romaneasca, cat mi-e cunoscuta, intr-o filosofie asupra istoriei, cum este cea mai elaborata, a lui Hegel, atunci, in pofida opiniei cvasi curente, as spune ca mai avem ceva de parcurs pana la generalizarea constiintei libertatii. La celebrul filosof constiinta libertatii este conditia libertatii si criteriu al delimitarii si ierarhizarii dezvoltarilor culturale. Sunt indicii ce te pun pe ganduri in ceea ce priveste extensiunea constiintei libertatii in societate. Nu demult, intr-o localitate de langa Alexandria, televiziunea arata ca taranii sarutau mana sefului, amintind astfel de vremuri triste. Nimeni nu trebuie sa sarute mana cuiva, fiecare este om liber, ca oricare alt om. Asta poate nici nu este cel mai grav, chiar daca - trebuie acceptat - ne obliga sa vedem lucid lucrurile. Mai grav este faptul ca multi oameni inteleg realitatea in functie de tot felul de sefi locali sau mai putin locali. Seton Watson acuza, in 1945, unii intelectuali romani ca tradeaza cauze pentru sansa de a spolia o functie sau de a fi in gratia sefilor zilei. E situatia de azi diferita? Poate. Trebuie spus, reluandu-l pe Seton Watson: la noi, din nefericire, demisia morala a intelectualilor a fost si a ramas mai mare. Iar efectele se vad: se traseaza greu o linie dreapta: si cand se paveaza sau se asfalteaza drumuri; si cand se construiesc blocuri; si cand se da o sentinta in tribunal; si cand se elaboreaza programe; si cand se manifesta in viata publica; si cand se apara cauze.

Culti, dar gresit orientati

Rep: Daca ar fi sa emiteti un silogism logic despre o ilogica Romanie, care ar fi acesta?
A.M.: Este exagerat sa pui intr-un singur silogism realitati atat de complexe, cum este o tara cu posibilitati excelente. Numai cine foloseste cu initiative proprii oportunitatile de a innoi este competitiv si exploateaza cu adevarat sansele. Datorita administrarii chestionabile, la noi, initiativele proprii de schimbare vin dupa ce altii si le-au asumat de mult. Aici se pierde, caci nu se exploateaza cu adevarat sansele. Vedem prea bine ca la noi este raspandita consolarea cu discutii despre viitor, despre potentialitati, despre ceea ce ar fi fost daca ar fi fost altfel. Presa prezinta multe cazuri. Cei ce irosesc oportunitatile, din lacune ale initiativei, ingroasa discutia despre potential si viitor.
Rep: Ca fost ministru al Educatiei, credeti ca Romania are “cei sapte ani de acasa”?
A.M.: Romanii sunt la fel de instruiti ca si cei din tarile comparabile. Este o problema, dar in alt loc. La noi nu lipseste scoala, iar cultura generala este inca buna. Sunt influente insa niste mituri. De pilda, acela ca invatamantul este bun, desi tara ramane saraca. Invatamantul este bun in privinta culturii generale, dar are nevoie de schimbari adanci in privinta orientarii. Germania nu are “olimpici”, dar are premianti Nobel in stiintele tari. Politehnicile din Anglia, Germania si multe altele dau diploma dupa opt semestre, dar absolventii proiecteaza masinile “Volkswagen”, avioanele “Airbus”, electronica “Siemens” si multe altele. Absolventii nostri lucreaza admirabil in sistemele organizate ale Occidentului, dar ramane deschisa intrebarea: cine va crea sisteme performante aici? Cu cat mai devreme, cu atat mai bine.
Rep: Ce s-a ales din reforma in educatie? Ce face Ecaterina Andronescu?
A.M.: Masurile de reforma adoptate sunt in reglementari: legi, inclusiv Legea invatamantului, hotarari de Guvern, ordine ce s-au aplicat. O mare parte a “pieselor” reformei 1997-2000 stau in picioare. Ele sunt insa afectate de coruptia ce se lateste voios si de politizarea vulgara din jur, ce si-au facut loc in 2001-2003. Romania a fost adusa, in invatamant, prin reglementari, la nivelul Macedoniei, iesita nu demult din razboi. In ceea ce ma priveste, sunt optimist: tot ceea ce s-a demontat se va pune la loc, caci reforma pe care am condus-o era una pe care orice tara civilizata a facut-o.

Timidul

Rep: Sunteti sobru, distant si sever. Va caracterizeaza astfel de trasaturi?
A.M.: Orice autocaracterizare este mai subiectiva decat vrem. Ma analizez des, dar nu imi dau caracterizari publice. Ma percep ca sobru. Sunt la fel de exigent cu mine cum sunt cu apropiatii. Sunt sever, dar nu economisesc nici un efort incat sa raman echitabil. Poate ca sunt distant dintr-o veche timiditate.
Rep: Care este latura secreta a personalitatii dumneavoastra?
A.M.: Faptul ca orice decizie semnificativa pe care o iau este precedata de atacarea ei sub toate aspectele, nu e cunoscut. Cand nu sunt persoana publica citesc variat, de la jurnale de sport, la tipuri de lampi, de masini, de la biografii la capitole din romane sau scrieri de referinta, exersandu-ma continuu in germana, engleza, franceza, italiana, limbi pe care le-am studiat, inclusiv in facultate.
Rep: Ce hobby-uri aveti? Ce extravagante va permiteti?
A.M.: Urmaresc meciuri de fotbal si de box. Mi-am facut o excelenta colectie de muzica de opera si lucrez pe muzica. Imi place sa conduc masina si am fost propriul meu sofer cam in cincizeci de calatorii in Europa.
Rep: Daca ar fi sa va recunoasteti cateva defecte, care ar fi acestea?
A.M.: Am fost dominat de perceptia ca timpul e prea putin, incat am creat impresia unei nerabdari de neinteles, pentru a ispravi ceea ce am inceput. Sunt deceptionat ca nu pot face destul sport si nu am slabit de ajuns.
Rep: Considerati sexualitatea o chestiune filosofica, culturala sau logica (eventual o conditionare)?
A.M.: Viata este un intreg din care nu poti disloca ceva fara ca celelalte parti sa se resimta. Ramane mereu inteleapta maxima lui Terentiu: “Sunt om si nimic din ceea ce e uman nu mi-e strain”.



* DOSAR
Nationalizarea a lasat urme adanci in sufletele maramuresenilor
Marele jaf de la 11 iunie 1948

Pe 11 iunie se implinesc 55 de ani de la nationalizare. Mai mult de jumatate de secol de cand puterea comunista a confiscat tot ce reprezenta proprietate privata in Romania: industrie, case, terenuri, banci, hoteluri, mari proprietati agricole. Supravegheati atent de ”formatorii noii oranduirii” trimisi de puterea sovietica, comunistii romani – multi dintre ei veleitari ori analfabeti – au trecut in proprietatea statului si a Partidului Comunist toate averile romanilor. In Maramures nu lipseau bancile, fabricile si trusturile de constructii, dar marea lovitura a fost nationalizarea minelor de aur si argint, cupru si alte mineruri neferoase si a Combinatului “Phoenix”, ce avea sa devina singurul rafinator de aur din sud-estul Europei. In nordul tarii, pe langa minerit si metalurgie, mai dezvoltata a fost industria lemnului si industria prelucratoare. Mii de maramureseni au ajuns la sapa de lemn prin “grija” nemijlocita a comunistilor.

Momentul 11 iunie 1948 a insemnat inceputul perioadei “epocii de aur”, a perioadei in care s-a edificat “omul nou” si multe alte bazaconii pe care propaganda comunista le-a promovat zeci de ani. Plecand de la teoria egalitatii intre cetateni, comunistii scoliti la Moscova au pus la cale unul dintre cele mai mari furturi din istoria acestui popor. Nationalizarea a insemnat luarea, chiar prin forta acolo unde era nevoie (aparatul represiv al PCR a functionat impecabil) a averilor romanilor si “repartizarea” acestora intregului popor. Bineinteles, cei care au profitat din plin au fost cei care au savarsit samavolnicia. Noua aristocratie populara a uitat repede ca actul nationalizarii ar fi trebuit sa insemne un act “reparatoriu”, o repartizare a averilor tuturor cetatenilor, adica o viata mai buna, si a beneficiat de bunurile altora fara nici o jena. Au fost ani tulburi, in care delatiuna, invidia si minciuna au fost ridicate la rang de politica de stat.

In Maramures a fost ca peste tot in tara. Mii de moroseni au suferit si patimit din cauza ca aveau o bruma de avere. Fata de alte zone ale tarii, in nord, nationalizarea a fost mai complicata. Pana in 1950, Maramuresul insemna zona Sighet-Viseu-Borsa. O data cu reorganizarea administrativ-teritoriala, de la inceputul anilor ‘50, a aparut regiunea Baia Mare si, ulterior, Maramuresul cu resedinta la Baia Mare. Pana atunci, Baia Mare si zona Lapus-Chioar au apartinut de Satu Mare. Din aceasta cauza, toate documentele, actele referitoare la nationalizare au lipsuri importante, respectiv listele, tabelele cu intreprinderile, fabricile, atelierele luate cu japca. Desi a fost un act public (anexele cu proprietatile nationalizate au fost publicate in Monitorul Oficial) aceste liste au fost tinute secrete. Cu ajutorul celor de la Arhivele Statului Maramures si a muzeografilor de la Muzeul Judetean, am reusit sa ridicam un colt al cortinei care acopera marea nedreptate.

Maramuresul istoric, nationalizat

In Sighetu Marmatiei, momentul nationalizarii de la 11 iunie 1948 a avut ca efect confiscarea catorva sute de imobile. Toate fabricile din oras (cea de scaune, perii, cherestea), tipografiile, bancile, tabacariile, majoritatea atelierelor mestesugaresti, magazinelor si carciumilor au trecut in mainile “maselor proletare si taranilor”. Grosul marilor proprietari atinsi de draconica lege l-au reprezentat cei de nationalitate maghiara si evreiasca, deoarece ei constituiau patura latifundiara majoritara a Maramuresului interbelic. Ca urmare a aducerii lor la sapa de lemn (anterior, in 1945 le fusesera confiscate terenurile si padurile), multi au luat calea pribegiei, emigrand in Ungaria, respectiv, Israel. Nu se stie cu precizie cate cladiri au fost astfel luate cu japca de catre comunisti, dar aproape intreg centrul orasului si majoritatea cladirilor apartinand fondului spatiului locativ al Consiliului local sunt astazi revendicate. Pana acum, la Primaria Sighet au fost inregistrate 342 de cereri de revendicare si retrocedare in temeiul Legii 10/2001. Dintre acestea, 109 au fost inaintate mai departe Prefecturii pentru despagubiri, 63 au fost returnate pentru verificarea situatiilor respective in teren si doar noua au fost rezolvate prin restituire in natura. Informatiile care urmeaza au fost furnizate de catre dr. Mihai Dancus (directorul Muzeului Maramuresului) si Paul Zolopcsiuk (un bun cunoscator al istoriei orasului). Cea mai spectaculoasa recuperare de pana acum a unui imobil nationalizat a fost cea a casei Darvay (Krause), fosta Casa a Pionierilor de pe strada M. Eminescu. Cel care a construit-o prin 1940 era cel mai important farmacist al orasului. Dupa ce in perioada comunista cladirea a adapostit diferite “organizatii obstesti”, ultima fiind cea a pionierilor, a venit Revolutia. Familia Krause, mostenitoarea imobilului, a incercat timp de aproape un deceniu sa-si obtina bunul inapoi prin intermediul justitiei romane. Esuand inevitabil, a apelat la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strassbourg, unde in anul 2001 li s-a dat castig de cauza, adica retrocedarea in natura a ceea ce le apartinea de drept. Una dintre cele mai frumoase cladiri din oras, vila Groedl, a fost si ea nationalizata, vechii proprietari (baronii von Groedl-Marmorosch), fiind pur si simplu expulzati din conac. Azi gazduieste Caminul de batrani. Hotelul Marmatia din parcul Gradina Morii a fost construit in anul 1942 in scopul revigorarii turismului. Tovarasii i-au gasit dupa nationalizare o destinatie mai buna, deschizand acolo o scoala de pregatire pentru subofiterii de securitate, care mai tarziu a fost mutata in cladirea policlinicii vechi de azi, Marmatia devenind spital de pediatrie.

Case celebre

Casa Papp Tibor (fost primar al orasului prin anii 1890) de pe strada Iuliu Maniu, l-a avut ca ultim proprietar pe evreul Rosenkrantz, proprietar al unei cunoscute fabrici de lichior. Nationalizata si transformata in gradinita, vila gazduieste astazi Centrul de Executie Bugetara si Casa Corpului Didactic. Casa Motruk de pe aceeasi strada, a incaput, dupa anii ‘50, pe mainile sefului Securitatii din Sighet, Iosif Banc, care a vandut-o ulterior unei alte familii, el achizitionandu-si o noua locuinta, “curata” din punct de vedere tabular. Un alt fost comandant al Securitatii Sighet, colonelul Elekes, a primit o casa nationalizata aflata la 25 de metri de sediul “Gestapo”-ului de pe Mihai Viteazu, pe care a vandut-o apoi doctorului ginecolog Alexandrescu. Casa familiei Mihaly de Apsa din centru n-a scapat de plaga sinistrei legi, cele doua surori proprietare devenind chiriase in propria locuinta, unde li s-a permis ocuparea a doar doua incaperi. In restul camerelor, 13 la numar, au ajuns alte familii chiriase, in timp ce la parter au fost plasate de-a lungul anilor diverse institutii de cultura. Dupa Revolutie, Lucia Mihaly de Apsa, ultimul supravietuitor, a primit despagubiri banesti pentru nedreptatea savarsita si, inainte de-a muri, a donat cladirea, prin testament, Muzeului Judetean. Frumoasa casa Kraus de pe strada Mihaly de Apsa, construita de Szabo Aurer, a fost achizitionata prin anii ’20 de Kraus Berko. Acesta, in acea vreme director al spitalului, a transformat edificiul intr-un sanatoriu, care-a functionat pana cand au sosit tovarasii calare pe tancurile sovietice. A fost preluata de primarie si populata cu cetateni de origine rroma, azi vietuind acolo, claie peste gramada, vreo 17 familii. Alte case din centru care au apartinut comerciantilor si aveau pravalii la parter si apartamente rezidentiale la etaj au avut aceeasi soarta, incapand pe mana diverselor cooperative, respectiv a familiilor cu prunci multi. Amintim doar Casa Guttman (la parterul careia se afla azi farmacia “Manna”), Kestner (care a fost principalul comerciant cu produse metalo-casnice din Maramures), care adaposteste azi magazinul “Otelul”, sau Kahan (acum pe jumatate in paragina, desi are o locatie ultracentrala).

Jefuirea plaselor

In restul judetului de atunci, organizat in plase, a avut loc aceeasi nedreptate. Zeci de cladiri, fabrici mai mari sau mai mici, au fost “inghitite” de noua oranduire. Potrivit recensamantului din 1948, in judet existau 742 de intreprinderi. In orasul Sighet – 279, plasa Iza figura cu 40, plasa Sugatag – 125, plasa Sighet – 95, plasa Viseu – 203. Cele mai multe intreprinderi erau fabrici de cherestea, mori, cazane de tuica, magazine si ateliere mestesugaresti. In Viseu de Sus au fost nationalizate trei fabrici de cherestea (proprietari Fried Beno, Simion Papp, Dezideriu Kulineac) si trei mori (Simion Papp, Iosif Criesmuller, Irina Spac). La Moisei au fost luate fabrica de cherestea Coman Suiu si cinci mori. In Borsa a fost nationalizata fabrica de cherestea a cunoscutului Alexandru A. Cuza si inca patru fabrici. Minele de aur de aici, care apartineau companiilor “Baia de Aur” si “Mino Pirii”, au intrat in visteria comuna. Plasa Sighet (comunele Bocicoiu, Campulung, Costui, Iapa, Remeti, Rona de Jos, Sarasau, Sapanta, Vad) avea 31 de mori, doua fabrici de cherestea si Baile sarate de la Costui, unde proprietari erau locuitorii comunei. Toate au fost luate de valul nationalizarii. La fel s-a intamplat in Leordina si Ruscova cu cele opt mori si mai multe magazine. La Bistra, carierele de piatra detinute de Ioan Turt, Solomon Petru si Casierer Iless au fost nationalizate. In plasa Sugatag, cu 16 comune, au fost trecute in “proprietatea” celor multi 72 de mori, 20 de pravalii, 23 de cazane de tuica, opt ateliere de fierarie, batoze, masini de treierat, teascuri de ulei.

Baia cea Mare

In anul 1948, in Baia Mare si in localitatile din jur traiau 35 de mii de locuitori si apartineau, la momentul nationalizarii, de Satu Mare. Cea mai importanta intreprindere a orasului era actualul combinat “Phoenix”, aflat in proprietatea familiei Weisser, ca si mina de la Herja. Intreprinderea metalurgica are o istorie interesanta. In 1940, evrei fiind, membrii familiei Weisser au plecat din tara (se spune ca undeva prin Brazilia), iar fabrica a fost nationalizata de unguri. In 1948 a avut loc a doua nationalizare, de data asta infaptuita de comunistii romani. In ceea ce priveste mineritul din zona Baia Mare, nationalizarea nu a adus schimbari spectaculoase. Doar minele dinspre Satu Mare erau cu capital privat, cele din oras (Valea Rosie, Dealul Crucii) si din imprejurimi aveau capital de stat. In aceasta parte a judetului, statul a sustinut intotdeauna activitatea miniera. Ele au apartinut de RIMMA (Regia Intreprinderilor Miniere si Metalurgice ale Statului, care in 1940 si-a schimbat denumirea in MINAUR (denumire preluata si de echipa de handbal). Am mai aflat ca mina din Baiut a fost pana la nationalizare in proprietatea concernului francez MICA. Alte intreprinderi nationalizate au fost: “Bernath Desideriu”- fabrica de unelte de fier, “Rumpolt&Co.” – fabrica de rom si coniac, “Kresz Marton” – fabrica de jucarii si “Deisz Samus” – fabrica de grafit si vopsea. Toti proprietarii erau evrei si au plecat din Baia Mare dupa nationalizare.

Micii meseriasi si marii bogatasi

Ar mai fi de notat ca, pentru un oras asa de mic, sfera serviciilor era foarte dezvoltata. Erau 51 de ateliere de pantofari, 23 de cizmari, 30 ateliere de tamplarie, 21 de macelarii, 24 de croitorii, zeci de magazine, cinci croitori pentru copii si cinci pentru haine de dama, dogari, tapiteri, carnatari, rotari, chiar si doua ateliere de lustruitori de trasuri. Din cei sapte tinichigii care erau in 1948, un atelier a mai ramas in functiune si in zilele noastre. Toate aceste ateliere au fost nationalizate. Cel mai mare imobil baimarean, la momentul 11 iunie 1948 a fost Hotelul Stefan (actualul Minerul) aflat in proprietatea firmei Dumbraviceanu&Rumpolt, doi evrei de origine maghiara. Cel mai mare comerciant din oras, Horacsec, a avut mai multe magazine in actualul Centru Vechi si depozite en-gros. Cea mai mare moara a Baii Mari a apartinut lui Alexandru Dumbraviceanu, unul dintre cei mai mari proprietari ai orasului. Alexiu Pocol, pe care il puteti vedea in imaginea din dreapta paginii, a detinut minele de pe Valea Borcutului si imobile in Baia Mare. Teofil Dragos, mare proprietar de pamant in Hideaga, a fost proprietarul Bancii “Aurora” si a Tipografiei “Minerva”, amplasate in imobilele din zona centrului (actualul Centru Vechi). Un alt mare comerciant a fost Iuliu Muresan, care avea mai multe magazine si a arendat baile “Usturoi”. Cele mai multe dintre cladiri au ramas in picioare si sunt in zona veche a municipiului Baia Mare.

Decretul lege criminal

In Monitorul Oficial 133 bis, din 11 iunie 1948, a fost publicata Legea 119, lege care va schimba destinul majoritatii romanilor. “Prezidiul Marii Adunari Nationale a RPR: in temeiul art. 56 din Constitutie. Lege pentru nationalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurari, miniere si de transport. Art1. – Se nationalizeaza toate bogatiile subsolului, care nu se gaseau in proprietatea Statului la data intrarii in vigoare a Constitutiei RPR, precum si intreprinderile individuale, societatile de orice fel si asociatiunile particulare industriale, bancare, de asigurari, miniere, de transport, de telecomunicatii”. In articolele urmatoare se explica cum se va face nationalizarea. In anexa Legii sunt publicate intreprinderile mari care urmeaza sa intre in proprietatea Statului. Din Maramuresul istoric apare Fabrica de perii din Sighet, iar din Baia Mare, uzina “Phoenix”. In 1950 a fost publicata Legea prin care au fost nationalizate imobilele, anexele nu sunt de gasit.

Donator de nevoie

Multi dintre marii proprietari, de origine evrei, au incercat sa “induplece” noua putere cu scopul de a-si asigura fie o plecare din tara fara probleme, fie lipsa represaliilor. Am gasit la Arhive o mostra despre modul in care proprietarii, de voie-de nevoie, au renuntat la averile lor. Elena Steinmetz (maritata Basch), din Sighet, a avut 120 de hectare de pasune si padure la hotarul localitatii Viseu de Sus (la Lostum, Borcut, Ascunsul, Muncelul Mandrei, Suligeul, Nemnisoara). Ea le-a donat statului. In scrisoarea prin care a facut donatia (care lipseste din dosar), proprietara explica motivele gestului. Ar fi fost interesant de vazut. In schimb, exista raspunsul trimis Ministerului Agriculturii de prefectul de atunci, Nicolae Vancea. In misiva se arata ca: “Partea donatoarei este de 120 de ha. Pasune si padure. Aceste terenuri s-ar putea comasa pentru a infiinta o crescatorie de stat pentru vite, rasa Schwitz sau un tamaslac de taurasi. Remarcand din scrisoare motivele ideologice care au determinat donatoarea sa ofere statului bunurile sale credem, reiese un inceput de convingere a proprietarilor asupra injustetei exploatarii, iar in aceasta privinta gestul doamnei Basch este deosebit de graitor” Prefect Maramures Nicolae Vancea, 20.09.1948

Nicolae TEREMTUS
Teofil IVANCIUC




* Cutia Pandorei a fost deschisa
Alege-ti primarul!