SOCIAL/ECONOMIC

* O tanara crescuta la casa de copii a reusit!
Orfana cu doua facultati

* Subordonata lui Grec obstructioneaza un micut borsan!
Copilul nimanui

* Schimbul de azi
“Compensata” la cucuta

* Investitie de suflet
O poveste cu romani

* Litoralul romanesc e mai scump decat cel strain

* Coltu’ meu
Ma mir ca Botis

* Alege-ti primarul!

* O tanara crescuta la casa de copii a reusit!
Orfana cu doua facultati

Copiii care au crescut in centrele de plasament o iau adesea pe cai gresite. Resentimentele adunate de-a lungul anilor, lipsa afectiunii, mentalitatea societatii le umple sufletele de ura. “Daca nimanui nu i-a pasat de mine, mie de ce sa-mi pese?”, gandesc multi dintre ei. Exista insa si oameni care au stiut sa gaseasca in suferinta forta de-a merge mai departe. Dezamagirea s-a transformat in ambitie. Demonstreaza ca pot, chiar daca pentru multi sunt “cei de la Casa de copii”.

Se spune ca suferinta este mai necesara decat orice bucurie pentru formarea unui caracter puternic. Dar cata tarie de caracter poate avea un copil? Ce fel de om va deveni un copil care a trait in orfelinat, fara afectiunea parintilor, un copil care a auzit de prea multe ori “nu va fi nimic de capul tau”? Gabriela Baias a reusit sa invinga prejudecatile. A terminat un liceu, un colegiu, iar acum isi continua studiile la facultate.

Are o varsta greu de ghicit. Pare inocenta, vesela, lipsita de griji. Oricine ar spune ca greutatile au ocolit-o, dar nu e asa. La sapte ani a ramas singura. Mama sa a murit, iar tatal sau era in puscarie. Are doi frati. Matusa a vrut sa-i trimita la diferite rude, dar au ales sa ramana impreuna, chiar daca trebuiau sa creasca intr-un orfelinat. “Nu am avut o famile fericita. Tata bea mult si adesea se certa cu mama. Eram in clasa intai. Tin minte ca tata nu ma lasa sa merg la scoala. Poate si de asta mi-am dorit sa fac scoala. Ne-au enumerat mai multe centre de plasament si ne-au intrebat pe care il alegem. Am hotarat sa mergem la Bocicoi, pentru ca era mai aproape de , de Sighetu Marmatiei”.

Gabita-ambitioasa

A gasit oameni cu suflet, care doreau sa o ajute fara sa-i ceara nimic in schimb si fara sa lase impresia ca o fac din mila. “In clasele primare m-a sprijinit invatatoarea, , asa ii ziceam noi. M-a impins putin de la spate si m-a facut sa inteleg ca trebuie sa invat pentru mine. Era o persoana calda, imi spunea “Gabita mea”. Dupa ce am terminat clasa a patra am plecat in Germania cu premiantii. In generala am locuit intr-un bloc. Eram patru fete intr-o garsoniera. In vacante mergeam la matusa, la Sighet. Chiar daca n-a locuit cu noi, am simtit-o aproape. Copilaria a fost frumoasa, eram inconjurata de copii. Dupa aceea, mi-am dorit sa merg la liceul Dragos Voda din Sighet, la sectia chimie-biologie. Am dat examen si-am picat. M-am demoralizat, am zis ca nu mai dau la liceu. Asisentul social mi-a spus ca m-a inscris la liceu in Baia Mare si fiindca aveam medie mare, nu mai trebuia sa dau examen. In toamna m-am transferat la profesionala si m-am angajat la o tamplarie. Dupa absolvire m-am inscris la liceu si-am intrat la zi. Locuiam in internat si mergeam zilnic la Inspectoratul Scolar sa-mi redeschida dosarul de la centru pentru continuarea studiilor. Dupa absolvire m-a chemat directoarea liceului, Doina Iacob, si mi-a oferit postul de secretara. L-am acceptat, aveam nevoie de bani, dar intre timp intrasem la Colegiu, la sectia Controlul Calitatii Mediului. Directoarea nu stia, dar nu vroiam sa o dezamagesc si sa renunt. A aflat pana la urma si mi-a spus sa-mi vad de scoala, sa nu renunt la facultate. I-am urmat sfatul. Cu banii ma descurcam binisor, pentru ca aveam fie bursa de merit, fie bursa sociala. Cand am terminat, le-am spus sa nu-mi inchida dosarul pentru ca vreau sa-mi continui studiile. M-am inscris la facultate, la Prepararea substantelor mineralo-chimice, am dat diferente, si acum sunt in anul III”, a spus tanara in varsta de 23 de ani.

Sa crezi in tine!

Chiar daca nu a avut o famile care sa se bucure de reusitele ei, Gabriela Baias nu si-a pierdut ambitia si speranta. Mai mult, vrea sa urmeze mai multe cursuri de specializare. Cel mai mare vis este sa aiba o locuinta, oricat de mica, dar care sa fie a ei. “N-am avut niciodata nimic. Cand eram pe punctul de a renunta, ma gandeam la asta. Ma gandeam ca singura mea avere va fi ceea ce fac din mine. Acum nu mi se pare ca a fost greu, poate si timpul a atenuat putin durerea. Pentru un copil de la centru este mai greu, dar se poate. Chiar daca lumea spune ca esti un nimeni, esti un nimic, nu trebuie sa-i asculti. Trebuie sa crezi in tine. Nu regret ca am crescut la centru. Daca eram acasa, sunt aproape sigura ca nu as fi putut sa ajung aici. Din pacate, multa lume considera ca suntem hoti, mincinosi, nesimtiti, needucati. Nu suntem. Nu e vina noastra ca am crescut intr-o casa de copii”. Cati ar putea sa-si pastreze increderea in oameni dupa atatea lovituri? Cati gasesc lumina de la capatul tunelului? Cati pot fi buni, cand toti in jur sunt egoisti si indiferenti? Cati pot oferi ceea ce n-au avut: afectiune? Gabriela Baias este un exemplu pentru cei care au crescut intr-o casa de copii, dar si pentru noi, cei grabiti, nepasatori si egoisti.

Ioana LUCACEL



* Subordonata lui Grec obstructioneaza un micut borsan!
Copilul nimanui

Martin, un copil din Borsa care a implinit deja un an, are necazurile lui. Nu e vorba nici de colici, nici de faptul ca l-ar durea dintisorii care tocmai scot capul la lumina. E vorba identitatea lui. Cu greu, Martin a reusit sa obtina de la Primaria Borsa un certificat de nastere ca sa se inscrie la medicul de familie, sa poata primi vaccinurile. Apoi, au inceput necazurile legate de alocatia de stat la care are dreptul. Un functionar al primariei nu-i face dosarul si copilul nu primeste banii.

Viorica Danci (fosta Scoropan) a nascut in 5 mai 2002 un copil, botezat Martin. Evenimentul a avut loc in Italia, la Milano, acolo unde munceste impreuna cu sotul ei. In luna iulie a aceluiasi an, copilul a fost adus in tara la Borsa, la tatal ei, Martin Scoropan, pentru a fi ingrijit de acesta. Bunicul unui copil nascut in Italia a inceput demersurile pentru obtinerea preschimbarii certificatului original de nastere (transcris in limba italiana), intr-unul neaos romanesc.

Sefa Serviciului de Stare Civila (SSC) din Primaria Borsa, Rodica Timis, l-a asigurat pe bunicul babysitter ca va trimite actul la tradus si ca totul este ca rezolvat. Scoropan, om in varsta de 70 de ani, a batut apoi, luna de luna, la usile primariei, pentru a obtine eliberarea actului. Avea nevoie de document pentru vaccinarea copilului, medicii refuzand sa il ia in evidente fara acte de identitate. Abia pe la sfarsitul lunii decembrie a sosit, in sfarsit, certificatul de nastere al lui Martin Danci, care avea deja varsta de sapte luni. Pasul urmator a fost obtinerea alocatiei pentru copil. Conform declaratiei lui Martin Scoropan, aceeasi Rodica Danci i-ar fi comunicat ca va intocmi dosarul micutului atunci cand va avea timp, dar ca alocatia va putea fi acordata numai pe perioada de dupa data de 1 ianuarie 2003. Fostul brigadier silvic sustine ca nici pana azi nu a sosit amarata indemnizatie lunara garantata prin lege. El o acuza pe sefa SSC Borsa ca nu face nimic fara spaga. De altfel, ea este suspecta si de alte matrapazlacuri.

Matrapazlacuri si tergiversari

Cu ocazia recensamantului agricol, Rodica Danci, in calitate de coordonator peste activitatea de instruire a recenzorilor, a incercat sa deturneze suma de 14.871.000 lei de la Directia Agricola din Baia Mare, bani destinati unui numar de 71 de persoane care au efectuat stagiul de instruire ca recenzor. Manevra a fost ticluita impreuna cu Georgeta Tecsan, angajata a Secretariatului Tehnic al Comisiei Judetene de Recensamant Agricol, si pare-se ca nici primarul Borsei, deja “celebrul” Gavrila Grec, n-ar fi fost strain de afacere. Tabelul care continea numele si sumele aferente destinate recenzorilor a fost falsificat indubitabil, dupa cum a demonstrat-o si un cotidian central, prin aplicarea unor semnaturi naspa de presupusa incasare a banilor. Persoanele de pe pomenita lista au declarat insa ca n-au semnat nimic. Pana la urma, banii au ajuns la destinatie, prefectul Bechis a demarat o ancheta pentru elucidarea cazului dar, la sase luni de la intamplare, Rodica Timis sta bine mersi pe acelasi scaun pe care l-a ocupat inca de dinainte de Revolutie, iar de ancheta prefecturii nu s-a mai auzit nimic. Ca urmare a tergiversarii nepermis de lungi a rezolvarii alocatiei nepotului, exasperat, Scoropan Martin, a sesizat in 20 martie Corpul de control al primului ministru condus de Victor Ponta, zis Titulescu. Care corp, prin glasul directorului Dragos Condrea, i-a raspuns batranului trei saptamani mai tarziu (prin adresa numarul 7/921/ 2003), anuntandu-l ca s-a predat cazul spre solutionare tot Prefecturii Maramures. De atunci au mai trecut cateva luni de zile si, lucru absolut previzibil, nu s-a intamplat nimic. Alocatia lui Martin Danci, care a implinit deja un an, inca n-a ajuns la Borsa.

Teofil IVANCIUC



* Schimbul de azi
“Compensata” la cucuta

“Spune-mi cu cine votezi, ca sa-ti spun cate eternitati dureaza tranzitia economica in Romania.” Parafraza poate fi combatuta, finisata, polizata sau politizata, dar e greu de crezut ca poate fi contrazisa cu argumente lucide (os de ros pentru cei care au prea mult timp liber). In secolul I d.Hr. cea mai uzitata pedeapsa pentru crime politice era decapitarea. “Instrumentul ajutator” era spada (deh, unii sunt gospodari, altii cavaleri, iar altii… politicieni). Adesea, aristocratii nu mai asteptau executia, preferand sa-si ia singuri viata, fie prin taierea venelor, fie prin strangulare cu o sfoara pe care o aveau in permanenta la ei. Intre timp, ca a trecut ceva timp, pedeapsa pentru crime politice a fost redenumita. Cand a aparut imunitatea, necoruptii s-au gandit sub ce forma ar putea contracara ofensiva celorlalti. Asa a aparut “ca o boare de vant, ca un puf de papadie”, tot felul de institutii cu staif de Bau-Bau. Si pentru ca trebuiau sa poarte un nume, s-au numit PNA, Tribunalul Poporului si altele pe care dintr-o falsa pudoare n-o sa le pomenesc aici. Inca. Coruptii inexistenti din “camerele reunite” s-au autozguduit din temelii, ca un cutremur anticipat de Hancu sau ca o autosesizare de complezenta… nu stiu exact. Speriati de moarte, livizi, tremurand ca varga militieneasca ascunsa dupa rastel, s-au pipait dupa sabii sa se “sepukeze-n public” in semn de protest pentru pierderea onoarei. Da’ de unde sabii, ca pana si aia a lui Stefan au abandonat-o cu umilinta ghiaura printre turbane arogante (“nu cumva sa cream vreun precedent”). Negasind sabii, le-a mai trecut sperietura. Parca si “aia” au inceput sa zambeasca, “hai, ba, nu mai poate omu’ sa glumeasca?” Totul s-a sfarsit in hohot, chiote si joc. “N-avem sabii! Declaratii de venit? Se poate, ce contu’ nostru! Nu ai voie sa ai un ban in buzunar? Cinstea se masoara-n saracie? Si chiar de-ar fi asa, de unde sabii?” P.S.: O bunica suspecta de delapidare (altfel nu se explica astronomica pensie de doua sute de mii), m-a ascultat pentru ca nu avea incotro, m-am asezat strategic la coada pentru “compensate” (gest marsav copiat dupa un genial orator, ramas ilustru necunoscut). “Bine maica, da un capat de ata tot puteau sa gaseasca.” Am licitat cu o alta povestioara. In secolul V i.Hr. a fost introdusa executia prin administrarea de cucuta (otrava care i-a adus moartea si filosofului Socrate). O metoda nestipulata prin lege, un privilegiu acordat condamnatilor politici care-si permiteau sa achite costul substantei. Autoritatile isi ascundeau astfel sentinta, care se executa cu concursul direct al condamnatului dispus sa inghita otrava pentru a muri. “Auzi maica, da’ astia, daca tot n-au nimic, de ce nu-si iau o compensata pentru cucuta?”

Catalin VISCHI



* Investitie de suflet
O poveste cu romani

Magica si insorita Gargano este o zona a Italiei ce nu a fost contaminata inca de modern, cu cetati medievale presarate pe intinsul ei, cu mediul marin si forestier declarate rezervatie naturala: Parcul National Gargano. Poate de aceea programele turistice din zona folosesc sintagma “Vacanta verde”, pentru ca, pe langa clasica vacanta la mare, turistii se pot bucura de plimbari prin padure si excursii cu mountain bike, explorari ale grotelor marine sau chiar un zoo safari.

Doi italieni si un roman au pus de o afacere. OK, veti spune, si ce-i cu asta? Doar e plina tara de italieni care au incercat mediul de afaceri romanesc. Ei, va voi istorisi o povestioara in care talentul in constructii s-a intalnit cu pasiunea pentru confectii si cu un...cadru medical. Ce a iesit din aceasta combinatie? O agentie de turism care incearca sa sparga tiparele.

Sosit in Romania pentru a supraveghea constructia fabricii Italsofa, Maurizio D`Ammando nu banuia ca va ramane mai mult decat si-a propus. Pana in martie 2002, data venirii in Romania, a calatorit aproape in toata Europa, aflandu-se in Portugalia in perioada imediat urmatoare primirii acestei tari in Comunitatea Europeana si a vazut explozia de investitii ce a urmat integrarii. A fost martor la un proces de dezvoltare impresionant si a invatat o lectie care asteapta a fi pusa in practica si in Romania. In septembrie 2002, Maurizio si-a terminat treaba in Baia Mare, dar se gandea foarte serios sa mai ramana pe plaiurile Maramuresului. In cele sapte luni de munca in Baia Mare a observat ca exista un potential turistic urias, dar serviciile din domeniu sunt inchistate in mentalitati vechi si structuri depasite, neexistand o strategie pe termen lung, ci doar “mica ciupeala”. Prin urmare, a inceput sa se gandeasca din ce in ce mai serios la infiintarea unei agentii de turism. A cercetat terenul in Italia. La tur operatorii din Gargano a observat ca preturile sunt foarte mici, aproape jumatate din ceea ce stia ca exista pe piata romaneasca. Intr-o calatorie spre Italia, in avion l-a cunoscut pe Chigio Mauro, un conational care avea o fabrica de confectii in Baia Mare. Din vorba in vorba, Maurizio a adus vorba de agentia de turism planuita. Chigio Mauro a fost entuziasmat de idee, mai ales ca era foarte suparat pe agentia de turism la care apelase de fiecare data cand calatorea. Pe un aeroport i s-au ratacit bagajele si a solicitat ajutorul celor de la agentie. Raspunsul l-a naucit : “Pai ce sa facem noi? E problema dumneavoastra!”. De aici a mai fost doar un pas si o noua aventura spre visul lor. Aventura a constat dintr-o fractura la brat, suferita de Maurizio D`Ammando. Nevoit sa mearga la Spitalul Judetean, l-a cunoscut pe Florin Dorian, cel care avea sa devina partenerul roman al afacerii. In 13 ianuarie 2003 s-a nascut Agentia de turism Roma TT. Numele si simbolul firmei provine de la orasul natal al lui Maurizio, Roma cu a sa lupoaica ce-si hraneste puii. In plimbarile prin Romania, Maurizio D`Ammando a fost surprins sa gaseasca lupoaica romana la loc de cinste in majoritatea cetatilor medievale romanesti. Asa a aflat ca romanii si italienii au multe in comun si a considerat ca simbolul este foarte potrivit unei asocieri romano-romane. Greul abia acum a urmat. Au cautat un spatiu comercial neaparat in Centrul Vechi, din simplul motiv ca italienii au fost vrajiti de pitorescul zonei si, cand se vor finaliza restaurarile, Piata Libertatii si-ar putea relua locul de cinste pe care-l merita. Au inchiriat pana la urma un spatiu, negasind nimic altceva de cumparat si au inceput amenajarea. Doua luni au curatat si uscat peretii igrasiosi, au tratat peretii si au zugravit, modificand dimensiunile incaperilor. Dupa ce au primit licenta de turism, au pornit prin tara, sa incheie contracte cu firmele de turism in vederea aducerii unor grupuri de italieni in Romania. Ei sustin ca strainii care vin in tara in calatorii de afaceri nu au timp sa vada si frumusetea din jur. Turistii, insa, pot fi martori ai minunilor naturii de care abunda Romania si in acest timp pot observa si realitatile din jur, ceea ce ar fi stimulativ pentru atragerea altor investitii, mai ales ca italienii au inceput sa caute zone din afara Italiei pentru afaceri.

Lavinia COTARCEA



* Litoralul romanesc e mai scump decat cel strain

Concediu! Unii prefera muntele, altii nisipul, marea, soarele, intr-un cuvant, litoralul. Am analizat ofertele catorva agentii de turism, ajungand la concluzia ca litoralul romanesc este mai scump decat cel strain. GAZETA va pune la dispozitie informatiile pentru un sejur cat mai reusit in sezonul estival 2003.

In ciuda activitatilor de promovare a litoralului romanesc, GAZETA a ajuns la concluzia ca preturile percepute in statiunile de la Marea Neagra “ustura” mai tare buzunarele romanilor decat cele din Turcia, Grecia ori Tunisia. Ofertele sunt variate, dar preturile decid. Chiar daca statiunile Mamaia si Neptun sunt in continuare solicitate (dar si scumpe!), exista turisti care prefera litoralul strain. Puteti alege sejururi de la 6 la 14 zile, cu o serie de facilitati (atat incluse in pretul biletului, cat si preferentiale, pentru care se percep taxe suplimentare). GAZETA a analizat ofertele agentiilor de turism si va prezinta preturile unui sejur pentru o persoana pe litoral in perioada de varf a verii. Agentia de turism Dream Travel: Mamaia, hotel***, opt nopti, demipensiune, pretul este de 10.160.520 lei. In statiunea Neptun, la hotel*** (sapte nopti), costul unui sejur cu pensiune completa, in lunile iulie-august, este de 5.796.420 lei. Pentru litoralul din Tunisia, zece zile, hotel***, demipensiune, toate taxele de transport si aeroport incluse, costa 239 euro. Agentia de turism Mara International: Mamaia, hotel***, demipensiune, sapte nopti, 7.800.000 lei, iar in Neptun, sapte nopti, hotel***, demipensiune, costa 5.800.000 lei. Pentru litoralul tunisian, hotel***, demipensiune, transport avion, inclusiv taxe aeroport, 268 euro, iar pentru Litoralul din Turcia, in Kusadasi, sapte zile + minicircuit (patru zile) se ridica la 270 euro. Oferta speciala este tot pentru litoralul turcesc, hotel***, zece zile, demipensiune, cu transport inclus, 215 euro. GAZETA a observat ca diferentele de preturi intre Litoralul romanesc si cel strain (in favoarea ultimului, tinand cont de conditiile hoteliere si de atractivitate) persista si la alte agentii. La VIP Tours: Mamaia, sapte zile la hotel***, demipensiune este de 5.481.000 lei, in timp ce la un hotel****, in aceeasi perioada, pretul pe o zi hoteliera, fara masa, costa 1.342.800 lei/ persoana. Pentru litoralul tunisian, hotel***, sapte nopti, cu demipensiune si bilet de avion inclus, pretul este de 230 euro. Copiii intre 2 si 12 ani beneficiaza de reducere de 30%. In Paralia Katerini (Grecia), zece zile costa 220 euro (inclusiv transport, sapte nopti cazare la hotel*** si ghid turistic). Agentia de turism International Triumph: Mamaia; hotel***; sapte nopti, cu demipensiune costa 6.043.000 lei. Oferta speciala pe litoralul romanesc cuprinde un sejur de sapte zile in Olimp, cu demipensiune, la hotel**(+), 3.603.000 lei. Pentru litoralul strain preturile sunt destul de atractive. In Turcia, Kusadasi, hotel***, demipensiune, inclusiv transport, sapte zile, 265 euro. In Grecia, hotel***, demipensiune, sapte zile, inclusiv transport, 204 euro. Calculele le-am facut noi, dumneavoastra alegeti! In fond, sunt banii si preferintele dumneavoastra. Concediu placut!

Gabriela VALEAN



* Coltu’ meu
Ma mir ca Botis

Nu mi-a placut sa intru in polemica cu cei ce produc “replici” la materialele publicate de mine in decursul anilor. Este o metoda ieftina de a da atentie unor oameni care doresc cu orice pret sa fie luati in seama. Când a fost cazul, am dat curs unui drept la replica fara comentarii “pro sau contra”. Imi incalc acest principiu scriind despre un incident ce tinde sa devina caz. In urma cu vreo trei luni am semnat cu doi colegi un material despre patrimoniul UTC Maramures. Documentarea s-a facut foarte greu, ca in toate cazurile ce vizeaza PCR-ul, UTC-ul sau Securitatea. Nu intru in amanunte. Ca s-a furat dupa 1989, stie toata lumea. Ca patrimoniul UTC, PCR a fost o rampa pentru multe dintre personajele ce populeaza anemica noastra viata politica si economica, este un alt fapt stiut. Din pacate, cei care cunosc sau stiu faradelegile facute se tem sa vorbeasca, iar gazetarii nu sunt organe de ancheta. Am incercat sa explic acest lucru, in cuvinte putine, in materialul amintit. In acel material am amintit numele a trei domni care au facut parte din structurile de conducere ale organizatiilor de tineret care dupa 1989 au incercat sa coordoneze activitatea si patrimoniul UTC. Mi s-a parut firesc sa-i amintesc si nu i-am acuzat de nimic. Dupa câteva zile, am fost cautat telefonic de Mircea Catana, unul dintre cei trei. Discutia, amiabila, s-a lasat cu o intâlnire propusa de mine, dar neonorata din motive obiective. Normal ar fi fost ca respectivul domn sa ma caute, daca ar fi fost interesat de subiect si daca am fost atât de nesimtit incât sa nu il sun, cum am stabilit. Sau sa ne trimita un drept la replica la redactie. Nu, musiu Catana trimite un material, dupa trei luni, unei alte publicatii, unde minte cu nerusinare ca noi, cei de la GAZETA, nu am tinut cont de faimosul drept la replica, semnat Catana. Galusca a fost inghitita si i s-a dat curs pe doua pagini mari si late. Nu asta ar fi problema, nici faptul ca se face teoria deontologiei profesionale, incalcându-se aceeasi deontologie. Deranjant este ca acest Catana incearca sa se dezvinovateasca fara a fi fost acuzat de ceva. Dar zilele nu au intrat in sac. Apoi ne mai si abureste ca nu a stiut cum fostii secretari UTC (Marchis&CO) au ajuns sa administreze SC “Casa Tineretului”. Pai, domnule Catana, chiar nu l-ati vazut pe Marchis cum bântuia pe acolo, ca pe vremuri, cum s-ar spune? Logic, ar fi trebuit sa-l vedeti, doar v-ati ocupat, dupa cum recunoasteti, de activitatea organizatiei de tineret. Ar mai fi multe de spus, dar prea m-am enervat.

Nicolae TEREMTUS



* Alege-ti primarul!