SOCIAL-ECONOMIC

* SOS
Daruind, vei dobandi
Ajutati-o!

* Ileana Dunca, o bunicuta din Valeni, ”a adoptat” o fetita
Mama la 74 de ani!

* Tensiunea unor doctori sigheteni
Spagile normalitatii

* Schimbul de azi
Agresiunea pasivului

* Coltu’ meu
Tamaiatul si horinca

* Inaugurarea unui Centru European de Informare Sighet, centrul Europei

* Profil de firma
Destinele tricotajelor create de Arta Maramureseana
In furtuna tranzitiei

* SOS
Daruind, vei dobandi
Ajutati-o!

51 de ani, sufera de osteotita TBC la genunchi, cardiopatie ischemica si diabet. Piciorul drept ii este anchilozat total. Sotul Mariei Tamas, Ioan, sufera de epilepsie de gradul I, insotita de grave tulburari psihice. Nu au bani pentru medicamente si mancare, nici copii sau alte rude care sa ii ajute. Locuiesc intr-un apartament cu doua camere de pe bulevardul Decebal. Usa e veche si mancata de carii. In hol si bucatarie nu sunt covoare, si nici linoleum. Frigiderul este scos din priza. “Ce rost are sa-l tin in priza, oricum n-am nimic in el”, spune femeia, in timp ce isi cauta carjele. Camera este mobilata cu un pat, doua fotolii si un covor din iuta. “Am lucrat ca tesatoare de covoare in Targu Lapus. Mi-a cazut razboiul de tesut pe picioare. Am avut numai o vanataie, dar durerea crestea in intensitate. Timp de un an, am colindat toate spitalele din tara. Nimeni nu stia ce am. Diagnosticul a fost dat la Bucuresti: osteotita TBC. Puroiul mi-a afectat osul. A urmat anchilozarea piciorului prin scoaterea rotulei. Aveam 23 de ani”, spune printre lacrimi femeia. Sotul ei sufera de epilepsie de gradul I. Boala s-a agravat o data cu inaintarea in varsta, iar crizele au devenit tot mai dese. “Uneori face trei crize pe zi, urmate de momente de delir. Nu stie ce vorbeste, nu stie ce face. De multe ori l-a adus salvarea. Cazuse pe strada. Din cauza bolii lui am avut cateva caderi psihice. In urma cu sapte ani mi s-a depistat diabetul si cardiopatia ischemica”, spune Maria. Maria trebuie sa respecte regimul pentru diabetici care contine carne, legume, fructe si lactate. “N-am mai mancat un mar de anul trecut, chiar daca ar trebui sa mananc in fiecare zi. Avem nevoie de medicamente care nu se dau compensat: Filepsin, Venoton, Doxepin, Carmapazin, Clordelozin. Medicamentele costa peste 1.500.000 de lei lunar. Sotul meu are nevoie de internare intr-un sanatoriu. Eu ar trebui sa ma internez de doua ori pe an la Sanatoriul de la Agigea, dar nu am mai fost acolo din 1990. Daca nu am grija de mine, mi se va anchiloza si celalalt picior. Atunci nu voi putea merge deloc si cum sa ma gandesc la operatie cand sunt diabetica? Eu fac toata treaba in casa, dar ma descurc foarte greu. Nu am voie sa stau mult in picioare fiindca TBC-ul ar putea sa recidiveze, dar ce sa fac? As avea nevoie de o masina de spalat, dar de unde atatia bani? Avem nevoie de medicamente si hrana. Suntem disperati. Am ajuns, la batranete, sa cerem ajutor pentru a ne putea cumpara o bucata de paine. Daca nu as sti ca e pacat, mi-as pune capat zilelor”, spune plangand femeia. Haideti sa aruncam masca nepasarii si a neputintei! Sotii Tamasan sunt bolnavi si batrani. Au nevoie de hrana si medicamente. Daca doriti sa-i ajutati, va rugam sa sunati la numarul de telefon al GAZETEI de Maramures (22.25.03) pentru a afla numarul de cont in care puteti sa depuneti bani pentru Tamasan. Orice alt ajutor din partea dumneavoastra (alimente sau obiecte de uz caznic) il puteti aduce la sediul nostru (b-dul Traian 23/9) si va ajunge in posesia familiei Tamas. Gestul dumneavostra va fi facut public prin intermediul GAZETEI, ca semn de multumire din partea sotilor Tamasan.

Ioana LUCACEL



* Ileana Dunca, o bunicuta din Valeni, ”a adoptat” o fetita
Mama la 74 de ani!

Pentru a fi asistent maternal trebuie sa oferi iubire, timp, rabdare, toleranta si energie. A fi asistent maternal inseamna a fi “parintele adoptiv” al unui copil abandonat. Chiar daca aceasta profesie ofera multe satisfactii, tinerii fara un loc de munca ezita sa aiba grija de un copil. La 74 de ani, Ileana Dunca, o femeie deosebita din satul maramuresean Valeni, a devenit “mamica adoptiva” a unei fetite. A renuntat la o batranete lipsita de griji in schimbul afectiunii unui copil. Cititi povestea Malinei, in exclusivitate in GAZETA.

Ileana Dunca este cea mai in varsta “mamica adoptiva” din Maramures. Chiar daca are patru copii, batranica in varsta de 74 de ani este asistentul maternal al unei fetite, Malina. “Bunicuta maternala”, cum au numit-o asistentii sociali de la FRCCF este o mama adevarata pentru Malina.

Port popular, case din lemn, porti maramuresene, drumuri pietruite, oameni veseli si sociabili. In satul Valeni, timpul si-a pierdut din importanta. Nu numai traditiile au ramas nealterate, ci si mentalitatea oamenilor. Pentru ei, familia si dragostea este foarte importanta. Ileana Dunca locuieste impreuna cu sotul sau intr-o casuta din lemn din satul Valeni, comuna Calinesti. Cei patru copii ai sai si-au intemeiat o familie si au “migrat” spre alte locuri. La 70 de ani, batranica a participat la cursul de pregatire pentru asistenti maternali, organizat de FRCCF. Malina Boboc, fetita pe care a luat-o in asistenta maternala provine dintr-o familie dezorganizata si la varsta de doi ani a fost abandonata la Leaganul de Copii din Sighetu Marmatiei. Doua dintre surorile Malinei au deficiente pshihice si sunt internate la Caminul Spital din Sighetu Marmatiei, iar ceilalti frati au fost abandonati in Centrul de Plasament.

“Mama” la 70 de ani

In urma cu cinci ani, Ileana Dunca a devenit o mama adevarata pentru Malina. Anul trecut, fetita a devenit scolarita. Desi bunicuta scrie numai cu litere de tipar, asta nu o impiedica sa-si ajute fetita la teme si chiar daca are de parcurs 10 km pana in comuna Calinesti, se intereseaza saptamanal de situatia scolara a Malinei. Ileana Dunca nu lipseste nici de la intalnirile cu ceilalti asistenti maternali, chiar daca este nevoita sa se trezeasca “cu noaptea in cap pentru” a ajunge la timp. Mai mult, pentru fiecare intalnire, pregateste impreuna cu fetita un mic program artistic. “Intotdeauna o imbraca pe Malina in costum popular si o indeamna sa iasa in fata si sa recite poezii. Vrea sa demonstreze ca se ocupa de fetita la fel de bine ca o mamica tanara”, a spus Marcela Gherghel, director de programe FRCCF Maramures. “Bunicuta maternala” a dus-o pe Malina sa-si vada fratii, iar in vacante “il infiaza” si pe Florin, fratele Malinei. Pentru a-i asigura fetitei un viitor sigur, noua mamica doreste sa-i doneze o parte din bunuri. La varsta la care ar trebui sa-si doreasca liniste, Ileana a avut curajul sa isi asume o noua si mare responsabilitate: cresterea si educarea unui copil. Sigur, povestea bunicutei – mamica genereaza o intrebare. De ce tineri someri nu-i urmeaza exemplul intr-o profesie care nu ofera numai satisfactii materiale? Copiii rasplateasc grija pe care le-o purtam prin zambete si afectiune, ceea ce valoreaza mult decat orice.

Ioana LUCACEL



* Tensiunea unor doctori sigheteni
Spagile normalitatii

Pacatoasa mai e tensiunea asta! Te atinge cand ti-e lumea mai draga, sa fii tu cine-i fi. Nu iarta nici premier, nici presedinte, nici vames ori doctor. Da, chiar pe medic, pe cel care trateaza numita afectiune. Hipertensiunea a atins cu adierea-i dulce si niscaiva medici ai Spitalului Municipal din Sighetu Marmatiei. Hipertensiune, oftica, fiere, spuneti-i cum vreti, inseamna acelasi lucru. Despre tensiunile purtatorilor de halate albe, GAZETA scrie strangand paratraznetul in maini.

In rubrica “Pe urmele lor” din GAZETA a aparut o barfa care-l incrimineaza pe doctorul Stef Gheorghe de la Spitalul Municipal din Sighet ca ar fi “regele spagii”, cel ce “rezolva” pe oricine cu o pensie in schimbul unei sume de bani. Ca urmare a sesizarilor primite in urma publicarii incriminatoriei note, am efectuat o investigatie, sa verificam veridicitatea informatiei.

In urma cu 20 de ani, doctorul Stef Gheorghe, specialist in medicina interna se angaja la spitalul din Sighet. In 1987 a devenit seful sectiei Interne, apoi a ajuns medic primar si doctor in stiinte medicale. In Maramuresul istoric nu exista decat doi asemenea doctori: dr. Anton Wirt (pediatru) si Toma Hanciuta (chirurg), toti activand in spitalul sighetean. Cei trei au fost nominalizati recent pentru a fi inclusi in prestigiosul “Who’s who medical in Romania”. Dupa stirea conform careia ar fi “regele spagii”, doctorul Stef a spus ca se simte lezat, dar nu surprins. ”Nu este prima data cand oameni de o anumita factura isi urmaresc interesele lor meschine atentand la imaginea altora.” Am contactat si alti medici din spitalul in care oamenii nu incap unul de celalalt.

Colegii avocati

”Prostii, n-are cum sa fie asa. Propuneri de pensionare se fac de la toate sectiile, fara ca Internele sa fie pe primul loc, cu toate ca are patologia cea mai complexa. Dupa ce bolnavul este investigat si se constata incapacitatea de munca, se propune pensionarea de catre medicul curant cu avizul sefului de sectie. Comisia de pensionare de la Sighet si Baia Mare, dupa ce consulta bolnavul si verifica documentatia medicala, avizeaza sau nu pensionarea. Ce sa zic, omul incomodeaza pe cineva, este si foarte cautat de pacienti, pentru ca e un bun specialist, o fi creat invidii”, a declarat Stefan Balea, cardiolog si fost director al spitalului. “Doctorul Stef este un bun profesionist si plasat practic in inima spitalului. Lupta sa ridice calitatea actului medical practicat la Sighet. Are pacienti multi, de peste 20 de ani, si poate cineva care lucreaza mai putin nu suporta acest lucru”, a spus Ioan Rednic, seful sectiei Ortopedie. ”Este regretabil ca s-a publicat asemenea barfa scornita de cineva care, dintr-un motiv sau altul, este invidios fata de o persoana onorabila ca doctorul Stef”, a precizat Toma Hanciuta, sef de sectie Chirurgie.

Sinceritate dezarmanta

Acelasi doctor Toma Hanciuta a mai facut o completare de o sinceritate socanta. “Nici noi (doctorii - n.red.) nu suntem usa de biserica, Statul nu poate sau nu vrea sa recunoasca valorile medicale, dar populatia si omul de rand vine sa suplineasca ceea ce ar trebui sa ofere Statul. Dar, de aici si pana la a cere (spaga - n. red.) e o diferenta. Da, se intampla ca pacientul sa vina recunoscator dupa efectuarea actului medical si sa ofere o atentie medicului. E un fapt arhicunoscut si normal, cat timp veniturile doctorilor sunt cum sunt. Eu, de exemplu, am efectuat pana acum 23 de cursuri de perfectionare, inclusiv in Franta, toate pe banii mei. Chiar acum trebuie sa plec la o conferinta la Sinaia, pentru a lua cunostinta cu noul din chirurgie, pentru a ma tine in priza si la curent, iar cheltuielile deplasarii se vor ridica la peste 10 milioane. Cine plateste? Eu. Daca as trai doar din salariul dat de minister, n-as mai face deplasarea. Asta e, dar totusi este vorba de un echilibru. Nu solicitam bani, iar daca Statul ar oferi personalului din Sanatate salarii decente, nu s-ar mai primi asemenea atentii injositoare”, a completat Hanciuta. Medicii sunt o societate inchisa, unita, cu spirit de casta. Ei se sapa si se devoreaza, dar daca cineva din exterior incearca sa intre in cerc, animozitatile dispar si solidaritatea de breasla trece pe prim plan. Nu am reusit sa aflam cine a facut anonima sesizare despre doctorul Stef, dar e de presupus ca e vorba de unul dintre colegii sai. Doar faptul ca are o clientela asa puternica poate fi suficient pentru a nu fi agreat. Pe de alta parte, omul are o casa si masina aratoase, adica alt posibil motiv pentru cineva de a sta de-a curmezisul in gatul sau. Si apoi mai e o latura, sa-i spunem asa, politica. Din declaratiile medicilor, a rezultat ca “atentiile” sunt normale, dar si ca probabilitatea ca barfa despre doctorul Stef sa aiba suport real este infima, date fiind procedurile de pensionare. Marturisim ca n-am depistat motorul generator de tensiuni, dar suntem aproape.

Teofil IVANCIUC



* Schimbul de azi
Agresiunea pasivului

Ea a luat vaza de cristal si a izbit-o de perete. Cioburile “regretatei” s-au imprastiat ca mita romanului. Pretutindeni. Gestul reunea isterie, neputinta si disperare la un loc. Parea Romania, acest gest. Era un conglomerat incolor, inodor si insipid, dar un amalgam periculos. Ca si coruptia. Imperturbabil, el a ramas cu picioarele intinse pe birou, desi isi dadea seama de importanta si incarcatura evenimentului. Era rece, impasibil. Ca si Nastase. Ea a inceput sa zbiere, sa-si smulga parul din cap, sa ameninte, sa cheme vecinii. Ca si presa romaneasca. Cu aroganta unui caprar scarbit de uniforma, el a ordonat: “Nu te mai agita degeaba”! Ca si Nastase. Ea l-a privit uimita (ca si presa). Uimita? Era mai mult decat o cearta conjugala, era un razboi al demnitatii anulate. Ca si in Romania. “Idiotule, nu vezi? Avem probleme”, ii striga in tentativa disperata de a-si recastiga demnitatea terfelita... dar el o privea flegmatic si ii raspundea, mestecand agale cuvintele, ca i-ar fi de folos un dus rece sau un control psihiatric. “Ce probleme, draga? N-avem nici o problema. Tu vezi probleme peste tot. Esti nebuna, asta e! Du-te la doctor”, o intarata smechereste. Ca si Nastase. “Incredibil, incredibil...”, murmura ea (ca si presa). Ii era greu sa accepte ca poate exista cineva care sa infirme cu nonsalanta evidentele. Ca si Nastase. Intr-un tarziu, probabil satul de insistenta, debitul verbal si starea tensionata, si-a coborat picioarele de pe birou si a iesit. Pleca la vanatoare. Ca si Nastase. Filmul acestei povesti s-a terminat cu un stop-cadru pe privirea ei. Spera ca el a plecat sa vaneze aroganta si sa-i readuca demnitatea care-i lipsea. Ca si Romaniei. Mult mai tarziu, probabil in partea a doua, avea sa inteleaga ca el plecase pur si simplu la vanatoare (ca si Nastase). Era un hobby care trebuia respectat cu sfintenie. Cat despre demnitate, a ramas doar un vis, aparent imposibil de implinit. Ca si coruptia. Tot in partea a doua, am surprins dialogul in care el dezbracase “haina arogantei”. Era o intalnire protocolara cu “vecinii”. Ar fi vrut sa-si cimenteze pozitia in ierarhia “apartamentului”. Avea imperios nevoie de ei. Atunci, vecinii i-au reamintit de scandalul iscat de consoarta cu demnitatea pierduta si de pasivitatea lui agresiva in fata unei probeme reale pe care a negat-o atata timp. Ca si Nastase. Si asa, din cauza infatuarii, a pierdut arogantul locatar. Tot ca si Nastase…
P.S.: Orice asemanare cu realitatea este absolut voluntara. Toate personajele fictive ale acestei povesti sunt reale. Ca si deznodamantul. Singura fictiune ramane demnitatea Romaniei.

Catalin VISCHI



* Coltu’ meu
Tamaiatul si horinca

Ce iti poti dori de Sarbatori, oricare ar fi ele? Liniste, prietenii apropiati, familia in jurul unei mese cu de toate si sa regasesti speranta pentru mai bine. Ce am vazut zilele astea m-a ingrozit. Parca eram intr-o incapere uriasa in care se chefuia. Vorbesc de cartierul unde stau si de noaptea de Inviere. Altfel, un cartier respectabil. Inca nu incepuse slujba de la biserica si pe aleile dintre blocuri, multi insi, mai multi ca in alti ani, exersau mersul in patru labe dupa ce au ingurgitat celebra noastra “apa de foc”. Pe langa biserica din cartier, multi tineri, parca mai multi ca in alti ani, trageau cu nesat din “iarba dracului” si se distrau de cele sfinte. Parca si slujbasii bisericii s-au grabit sa termine slujba cat mai repede. Cand lumea a inceput sa se imprastie, slujbasii s-au grabit sa stranga voiniceste tot ceea ce a insemnat Slujba de Inviere. A fost nefiresc sa vezi slujbasi aproape fugind cu bratele pline de lumanari, mese, oale. Ceva de genul: “am facut-o si pe asta”. Nu sunt dintre cei care merg regulat la biserica, dar parca in Noaptea Sfanta as fi vrut sa vad linistea. Toata vanzoleala de acolo a fost chiar obositoare. Altfel decat in alti ani. Spre casa am venit pe alt drum si am intalnit alti cheflii, alti petrecareti. La bloc, in scara vecina, chefuri mai ceva ca de Anul Nou. Printr-o fereastra deschisa se revarsau valuri de manele, semn ca petrecerea era in toi. Pe la ora trei, mai tinerii mei vecini exersau trasul la poarta cu flacoane de plastic. Fiecare gol era subliniat cu chiote bahice grotesti. Nu am nimic cu cei care chefuiesc, in fond suntem intr-o tara libera, dar respectul si civilizatia probabil se mostenesc. Un bun prieten spune ca suntem urmasii unor pastori si ne comportam ca atare. Asta, apropo de integrarea noastra in marea familie europeana. In prima zi de Paste, se poate spune ca ziaristii au o zi libera, desi ei sunt pregatiti sa inregistreze orice eveniment. Dorinta jurnalistilor este ca intr-o astfel de zi sa nu mai intalneasca sefi, politicieni, oameni de afaceri, cei pe care-i “vaneaza” in restul zilelor. Macar o zi, presarii ar dori liniste. Dar poti? Slujba religioasa, din prima zi de Paste, transmisa de un post local TV, putea fi o ora de liniste pentru ziaristii ce cautau linistea. Pana in momentul in care cel ce tinea slujba s-a apucat, intr-un mod halucinant, sa multumeasca unui sir de fosti si actuali politicieni, pentru sprijinul…, nici nu are importanta. Asa am auzit de un fost ministru, un director de intreprindere ce este in pragul falimentului, de un cunoscut consilier judetean, parlamentari. Ce mai, parca era campanie electorala. Tamaiatul si periatul se poarta si la fetele bisericesti. O fi meritand oamenii respectivi toate laudele, dar nu de Pasti. Parca nu aveam chef, si nu stiu cine o fi avut, sa ascult ce a facut X si Y, din intamplare insi ce au sau poftesc demnitati. Nu stiu cate voturi au castigat cei in cauza, sper ca nici unul, dar, dezgustat fiind, am inchis televizorul si m-am apucat sa citesc o carte. Politista. Macar acolo stii care-s cei buni si care-s cei rai.

Nicolae TEREMTUS



* Inaugurarea unui Centru European de Informare Sighet, centrul Europei

Europa - nume de deziderat al romanilor, de zeita antica, de complex en-gros turcit din Bucuresti, de bar fierbinte de noapte din Sighet sau de vrajitoare atotputernica si care ”s-a dat si la TV si radio”. Parte a globului mai mult sau mai putin unita si, cu voia dumneavoastra, din 11 aprilie 2003, Centru de Informare despre UE, localizat nu departe de asa-zisul centru geografic al continentului. Inauguratul Centru isi are locatia in locul in care Marmatia SA a dat faliment.

In cadrul proiectului ”Acasa inseamna… Europa”, finantat printr-un program PHARE, in Sighet a fost inaugurat un Centru de Informare, obiectiv care vrea sa fie interfata publica a Delegatiei Comisiei Europene in Romania pentru arealul microregiunii tarii Maramuresului. Unul dintre obiectivele acestui proiect implica studentii ce provin din localitatile zonei in actiuni de promovare a notiunii de ”europenism”. De asemenea, se vrea cresterea nivelului de constientizare a cetatenilor in ceea ce priveste integrarea europeana a Romaniei.

Microregiunea [arii Maramuresului, parte integranta a Euroregiunii Carpatice, este compusa din consiliile locale ale 29 de comune si trei orase (Sighet, Viseu de Sus si Borsa) din nordul judetului, impreuna cu Camera de Comert si Industrie Maramures. Infiintarea Centrului a necesitat investitii nerambursabile de la Fondul PHARE in valoare de 25 de mii de euro, la care s-a adaugat o importanta componenta locala. Imobilul care adaposteste noua institutie a fost atribuit in folosinta pe o perioada de cinci ani, fara obligatii financiare, din fondul Consiliului Local al municipiului, iar mobilierul a fost oferit gratuit de catre societatile sighetene Arcer SA, Mimo SRL si Plimob SA, in timp ce calculatoarele si infochioscul au fost achizitionate prin banii fondului european. Schema de personal necesara materializarii proiectului (care se intinde doar pe durata unui an) cuprinde doua pozitii: cea de director (Spiridon Pralea, PR al Primariei Sighetu Marmatiei) si o secretara. La nivel national, UE a decis deschiderea a 19 centre similare celui de la Sighet, dintre care deja au fost inaugurate 12. Ideea in sine, cea a facilitarii gratuite a accesului la informatii vizavi de relele si bunele Uniunii, este binevenita. Cu toate ca, de fapt, mai toata documentatia poate fi gasita pe Internet (pe unul dintre site-urile ca ”www.infoeuropa.ro”), se presupune ca nu fiecare cetatean are acces la reteaua world wide web, ori ca unele informatii sunt de negasit in alta parte. Pare greu de crezut ca badea Vasile sau matusa Palaguta vor intra pe usa Centrului amusinand urma ultimelor noutati in materie de legislatie europeana. Pe de alta parte, patronii mici si mijlocii, fermierii sau vanatorii de fonduri SAPARD sau PHARE dispun de o multitudine de alte surse furnizoare de informatii. In esenta, treaba e binevenita, macar pentru ideea ca a creat, pentru cel putin un an, un loc sau doua de munca. Centrul Europa s-a deschis pe locul unde Marmatia SA a dat faliment. Care va sa zica, de pe ruinele unei societati hoteliere pasim in lumea occidentala. Continuarea speculatiei ar da inca o concluzie: in clipa cand hotelul “Tisa”, care inca apartine falimentarei societati, isi va inchide portile, o parte a spatiului acestuia ar putea fi utilizata pentru un nou proiect gen ”Acasa inseamna… America”. E o propunere, nu dam cu parul.

Teofil IVANCIUC



* Profil de firma
Destinele tricotajelor create de Arta Maramureseana
In furtuna tranzitiei

Cooperativa sigheteana ”Arta Maramureseana” s-a infiintat prin decret prezidential, in urma vizitei efectuate de Ceausescu in Maramures, in 1981. A fost edificata pentru producerea artizanatului tipic maramuresean (gen tesaturi si cergi), care era solicitat insistent la export. Nucleul initial de angajati a fost preluat de la cooperativa ”Mara”, apoi in timp s-au angajat noi si noi muncitori, sediul firmei fiind stabilit in fostul internat al Liceului Pedagogic de pe strada Avram Iancu din Sighetu Marmatiei. In anul 1987, presedinte al intreprinderii a devenit inginerul Elena Ghidibaca, care conduce si azi destinele acesteia. In acel an, numarul de angajati era de 450, dintre care aproximativ 200 lucrau in sectiile existente la sediul principal, restul activand la Sapanta, unde teseau vreo 100 de femei, alte filiale functionand la Viseu de Mijloc si Dragomiresti. Dupa 1989, toate sectiile exterioare au cazut, din cauza haosului legislativ creat de tranzitie, si al diminuarii drastice a volumului de productie si export al Romaniei acelor vremuri. Pe locul gol lasat de disparitia sectiei ”Artei” de la Sapanta, prin anii 1991-92 au aparut vreo 60 de firme particulare cu profil productie de cergi, fapt ce a demolat definitiv posibilitatea de revenire in acea zona a cooperatiei. Au mai ramas in functiune doar sectiile sighetene de prestari servicii (curatatorie etc.) si productia de tricotaje care, incepand din 1991, a inceput sa fie exportata in Marea Britanie. Pana anul trecut, activitatile secundare au fost o componenta importanta a cooperativei, dar treptat s-a simtit nevoia de renuntare la acestea, din lipsa tot mai acuta de rentabilitate. In 1991, ”Arta” a trait cel mai greu moment din istoria sa, cand a fost la un pas de colaps. Cooperatia romaneasca era discriminata de legislatia care nu permitea subventionarea de catre stat a salariilor aferente perioadelor de stationare fara lucru, dupa modelul de care beneficiau unitatile industriale cu acelasi profil. Ca atare, angajatii de la ”Arta Maramureseana” au ramas fara salarii, iar presedinta Elena Ghidibaca si-a dat demisia. Ea a plecat la Iasi, unde a demarat o afacere de productie si comercializare a obiectelor decorative din ceramica. Doi ani mai tarziu s-a reintors la Sighet, preluand din nou cooperativa pe care o conduce neintrerupt de atunci, si care acum numara circa 200 de angajati. Azi se lucreaza in sistem lohn, in totalitate pentru export, in special pe directia Italia. Cooperativa sigheteana ”Arta Maramureseana” a rezistat in furtunile tranzitiei, desi politica financiara adresata cooperatistilor este in continuare net discriminatorie fata de cea aplicata industriei clasice. A supravietuit tricotand: una pe fata, una pe dos.

Teofil IVANCIUC