SOCIAL-ECONOMIC

* In Sighet avem o sala. Ce facem cu ea?
Banii vorbesc

* Incompetenta DJPDC si a Serviciului de Asistenta Sociala
Copiii nimanui!

* 35 de familii de lapuseni se vor muta in noul bloc ANL
IMInenta bunastare

* Vietile lor costa 50 de milioane de lei pe luna. Ii ajutam sau...
Esperando - limbajul sperantei

* Interviurile GAZETEI: azi, Ioan Pop, Comisarul Sef al Garzii Financiare Maramures
“Vanatorul” de evazionisti

* In Sighet avem o sala. Ce facem cu ea?
Banii vorbesc

Desi se spune ca un oras mic intampina dificultati in atragerea de fonduri financiare pentru lucrarile pe care le are in proiect, Sighetu Marmatiei se pare ca este exceptia de la regula. Sau poate nu. Oricum, intr-un oras care nu are echipe de sporturi care se pot desfasura in sala (handbal, volei, baschet, tenis sau chiar atletism), se pune, firesc, intrebarea: ce vor face sighetenii cu sala de sport. Si cine se va incumeta sa suporte cheltuielile acesteia?

Un oras mic obtine fonduri mai greu, in general. Sighetul face exceptie de la regula, dupa cum bine stiu si baimarenii. Oarece relatii pe la Bucuresti, ca si in Consiliul Judetean, imbunatatesc binisor saracutul buget local. Iata cateva dintre ultimele bune si rele ale modernizarii infrastructurii singurului municipiu din tara condus de o femeie. Din spusele Eugeniei Godja, primarul Sighetului, si din informatiile noastre, a rezultat urmatoarea dare de seama.

Acum cateva luni s-a terminat de construit noua sala de sport polivalenta. Are 1500 de locuri. A costat o gramada, vreo 22 de miliarde de lei. E faina si bine dotata. Receptionata o data, in luna aprilie, va fi din nou purecata la receptia finala de la sfarsitul lunii, cand firma constructoare va turna ultimii metri de asfalt din fata intrarii. Baiu-i ca sala sta sub cheie. Nu sunt bani pentru intretinere. Se negociaza, insa, strans cu managerul celei mai tari societati din oras, Vasile Godja de la Plimob SA, pentru a-l convinge sa suporte el cheltuielile cu administrarea salii. Este nevoie de sase angajati: paznici, fochist, femeie de serviciu si administrator. Apoi vine partea si mai spinoasa. Avem o sala, ce facem cu ea? In Sighet nu exista nici o echipa de volei, handbal, baschet, nici atleti, nimic. Echipa de fotbal FC Marmatia, altadata divizionara B, se zbate acum prin Judet II. Dar asa au vrutara guvizii de guvernanti de la Bucuresti, sa existe sali de sport in toata tara. Ca atare, in Sighet se mai construiesc acum inca doua sali, alaturate, in centrul orasului, pentru doua licee aflate la o aruncatura de bat unul de celalalt, asta cu toate ca unul dintre acestea are, de multa vreme, o asemenea dotare. Am si io o intrebare: cand si unde se va construi urmatoarea?

Drumurile noastre toate

Gropile si plombele sunt cartea de vizita a oricarui oras. Pe baza calitatii asfaltului sunt mai nou alesi, ori inlaturati, prin vot, primarii in tara asta. Sighetul nu sta nici rau, nici bine. Centrul, dupa cum am spus-o altadata, este asfaltat, scump de tot, dar bine. Acum se lucreaza pe DN 18, inspre Borsa, la Camara, la un alt covor asfaltic, ieftin si bun, pe o lungime de 4,6 kilometri. Primaria a mai prins si un fond PHARE, prin ADR, in valoare de 104.000 de euro, pentru reabilitarea strazii Alexandru Ivasiuc (fosta 30 Decembrie). Pe acolo va trece unul din drumurile de ocolire a centrului, pentru camioanele grele. Soseaua de centura (DN 19-Camara), care va trece pe digul Tisei, se afla tot la stadiul de proiect, pentru ca cele 77 de miliarde de lei necesare n-au mai ajuns in visteria burgului, poate din cauza caderii lui Cosmin Gusa... In oras exista si cateva zeci de strazi neasfaltate, fara apa curenta sau canalizare. De-a lungul a zeci de kilometri. Poate nu veti crede, dar avem si case neelectrificate (in Iapa sau Sugau, pe Valea Mare si Campu Negru). In tot judetul exista 7500 de gospodarii neracordate la reteaua electrica. In pragul aderarii la UE. Aia de la Bruxelles chiar is nebuni ?

Puntile suspinelor

Drumurile traverseaza, ici-colo, si niscaiva poduri. De ala istoric nu mai vorbim deocamdata, ca n-avem ce, tot nu s-a deschis circulatiei. Puntea suspendata de la Gradina Morii, de peste Iza, se afla intr-o stare jalnica, desi se tot promite de un an de zile repararea sa. Pana nu se va intampla acolo vreun accident nefericit, nu credem ca se vor indrepta lucrurile. Podurile de la Cearda si Vadu Izei sunt in stare buna. Cel de la Puscopor nu e rau, cel de la Abator e jalnic. Un autor necunoscut, zice politia (desi multa lume il cunoaste), i-a rupt cu un camion parapetul si a smuls o parte din calea de rulare. Au trecut cateva luni. S-a lucrat un pic la repararea lui, si gata. Parapetul asteapta inca sa fie reconstruit. Eugenia Godja ne-a dat asigurari ca foarte curand se va remedia situatia. Podul Ronisorii, de pe DN 18, se afla in aceeasi stare. Pasat de la Drumurile Nationale la administratia locala, se afla intr-o stare de plans. Pe strada Sugau, se aliniaza sase poduri peste rausorul cu acelasi nume. Trei au fost reconstruite, cu forte mixte (primaria Sighet a pus materialele si localnicii riverani umarul), celelalte asteptandu-si randul, care va veni curand, speram. Zona Iapa pare abandonata. De acolo e originar fostul primar liberal, Ioan Bledea. Drumurile sunt execrabile, podetele slabite, dar adevarul este ca iepenii sunt destul de nepasatori, iar vina sta, intr-o mare masura, in carutele si camioanele lor, pe care le conduc ca bezmeticii. Despre celelalte bune si rele ale Sighetului, va vom povesti data viitoare. Ca daca nu va informam noi, GAZETA, atunci cine?

Teofil IVANCIUC



* Incompetenta DJPDC si a Serviciului de Asistenta Sociala
Copiii nimanui!

Directia Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului (DJPDC) si Serviciul de Asistenta Sociala, doua institutii care au ca scop protectia sociala, incalca drepturile copilului. In timp ce trei orfani minori si un copil dat in plasament familial traiesc in conditii mizere, intr-o coliba de langa iazul de decantare Pirita, cele doua institutii isi ascund nesimtirea si incompetenta in spatele unor scuze jenante si arunca vina de la una la alta, asteptand sesizari.

Directia Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului (DJPDC) nu a verificat niciodata situatia in care traiesc trei orfani si, de mai bine de un an, nu s-a interesat de soarta unui copil dat in plasament familial. In timp ce copiii traiesc intr-o coliba de langa iazul de decantare numit Pirita, DJPDC si Serviciul de Asistenta Sociala ridica cu nepasare din umeri si asteapta sesizari.

Iazul de decantare, cunoscut sub numele de Pirita. Mizerie, sobolani, caini, cartoane imprastiate, copii desculti si murdari, cocioabe din lut, folie sau carton, conditii mizere, saracie crunta. Acestea sunt conditiile pe care Directia Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului (DJPDC) le considera optime pentru a pastra in plasament familial un copil si mediul in care traiesc trei orfani. In acest timp, cei de la DJPDC asteapta “sa fie sezizati”, iar Serviciul de Asistenta Sociala ridica din umeri indiferent si se scuza ca “astfel de cazuri nu intra in atributiile lor”.

Treaba nimanui?

La cativa metri de la intrarea “in sat”, intr-o curte mare, “ornata” cu gunoaie, se afla trei colibe. Este “resedinta” familiei Istvan. Cei doisprezece frati Istvan au ramas orfani in urma cu sapte ani. Fiind minori, Trandafir, Izaura si Robert se afla in grija fratilor mai mari care, la rindul lor, au familii cu cel putin patru copii. Nici unul dintre ei nu are loc de munca. Singurul venit il realizeaza prin colectarea si vanzarea cartoanelor. “Dupa ce-or murit parintii, n-o vinit nime’ sa vada ce sa intampla cu astia micii si daca is minori. Noi ii grijim, ca ni-s frati, da’ abia traim, ca suntem multi. Ne mananca sobolanii, n-avem apa, ii vai de capul nostru”, a spus Maria Istvan. Serviciul de Asistenta Sociala nu a verificat niciodata situatia celor trei minori dupa moartea parintilor, desi Legea pentru Protectia Minorilor ii obliga sa o faca. “Astfel de cazuri nu intra in atributiile noastre. Nu ne ocupam de copii, asta e grija celor de la Directia pentru Protectia Copilului”, sustine Tania Zaharia, seful Serviciului de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Baia Mare. Dar pisica moarta miroase, chiar daca este aruncata in ograda vecinului. Sau poate nu stiati ca legea cere sa va atutosesizati dupa moartea ultimului parinte si sa sesizati DJPDC, care are obligatia de a deschide o ancheta sociala pentru a stabili tutorele minorilor.

Plasament la Pirita

Cei noua membri ai familiei Lakatus locuiesc intr-o coliba din lut. In curte e depozitat un morman de haine. Pentru ca spatiul din coliba nu le este suficient, trei dintre ei dorm intr-un pat acoperit cu folie, asezat in curte. In 1999, Alexa Lakatus l-a luat in plasament familial pe Firicel Lakatus, nepotul sau. In acea perioada, Alexa Lakatus avea domiciliul in blocul 114/77 de pe strada Granicerilor, unde primise o locuinta sociala. In 2002, apartamentul a fost distrus in urma unui incendiu. Din despagubirea de doua milioane de lei, pe care a primit-o de la Primarie si-a construit coliba de langa Iazul de Acumulare. Firicel a ramas in grija bunicilor, care primesc 500.000 de lei lunar, pentru cresterea lui. Desi copilul traieste in conditii mizere de mai bine de un an, DJPDC nu a efectuat nici o ancheta sociala, chiar daca legea ii obliga sa verifice situatia copilului la fiecare trei luni. “Cand i-am dat copilul, Lakatus avea condintii optime pentru cresterea lui. Legea ne obliga sa facem o ancheta sociala la fiecare trei luni, dar personalul care se ocupa de caz nu mai lucreaza la noi (!). In plus, acestia si-au schimbat domiciliul. Nu s-a facut nici o sesizare pana acum, vom merge cat mai repede sa vedem despre ce este vorba si probabil le vom ridica copiii din plasament”, s-a scuzat Augusta Mos, directorul adjunct DJPDC. Concluzia este mai mult decat trista. Doua servicii care se bat cu pumnul in piept si fac tam-tam pe seama protectiei sociale, isi ascund indolenta si incompetenta in spatele unor explicatii jenante si arunca pisica moarta in ograda vecinului. Pe langa faptul ca nu-si respecta atributiile la care ii obliga legea, ridica din umeri ca si cum situatia ar fi normala. Este incredibil cum nimeni nu a verificat, mai bine de un an, soarta unui copil dat in plasament familial! Scopul DJPDC si al Biroului de Asistenta Sociala este sa atenteze la drepturile copilului sau sa lupte pentru respectarea lor?

Ioana LUCACEL



* 35 de familii de lapuseni se vor muta in noul bloc ANL
IMInenta bunastare

Sfarsitul saptamanii trecute a fost marcat, la Targu Lapus, de finalizarea unei importante lucrari destinate tinerilor, executata prin ANL. Este al doilea bloc de acest gen care va fi pus la dispozitia celor interesati, dupa ce, in primavara anului acesta, un alt bloc (cu 17 apartamente) a fost dat in folosinta. Cladirea, executata la cel mai inalt nivel calitativ, este ravnita de sute de tineri, dovada fiind multimea de cereri inregistrate la Primaria orasului.

Spre bucuria sutelor de solicitanti, al doilea bloc pentru tineret a fost finalizat in Targu Lapus. Cu aceasta ocazie, executantul, SC IMI SA Baia Mare, a dat o noua dovada de profesionalism, terminand lucrarea in intervalul propus, respectand rigorile calitative si de confort, impuse de o asemenea investitie.

Constructia primului bloc de apartamente cu doua camere din Targu Lapus s-a incheiat la mijlocul acestei saptamani, o data cu receptia tehnica a lucrarii. Inceput in mai 2002, blocul este cel de-al doilea de tip ANL din Targu Lapus, constructia precedentului (care cuprinde 17 garsoniere) finalizandu-se in aceasta primavara. Beneficiarul blocului de locuinte pentru tineret (amplasat pe malul raului Lapus, pe strada 1 Mai) este Primaria Targu Lapus, iar executantul este firma de constructii SC IMI SA Baia Mare. Lucrarea a fost sustinuta de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, prin Agentia Nationala pentru Locuinte. Cladirea este destinata sa gazduiasca 34 de apartamente cu doua camere si unul cu o singura incapere, avand suprafete cuprinse intre 52 si 57 mp. Blocul, structurat pe cinci nivele (parter, trei etaje si mansarda), intruneste complexitatea de lucrari specifice acestui gen de investitii: constructii, instalatii sanitare, termice, electrice, de tamplarie, sarpante, confectii metalice si a constituit o noua provocare tehnico-profesionala pentru SC IMI SA.

Bun gust

Cladirea este una de tip modern, executata la cel mai inalt nivel calitativ. Beneficiind de specialisti cu inalta tinuta profesionala, materiale, finisaje si utilaje de ultima generatie, investitia poarta amprenta calitatii cu care SC IMI SA a obisnuit pana acum. Confortul si bunul gust sunt date de stilul arhitectural propriu cladirilor de tip ANL. Toate apartamentele sunt dotate cu finisaje speciale si zugraveli lavabile, pardoseli din parchet melaminat (in camere), gresie si faianta (in hol si baie), tamplarie PVC cu geam termopan, usi interioare din lemn stratificat, bai complet echipate, instalatii electrice si corpuri de iluminat, instalatii termice. Fiecare locuinta este prevazuta cu incalzire proprie (asigurata de centrala comuna de la parter), contorizare la alimentarea cu gaz si linie telefonica. Asa cum a afirmat Alexandru Parjol, directorul SC IMI SA, cei care se vor muta in noile apartamente nu vor trebui sa aduca decat mobila, restul confortului fiind garantat. Peretii blocului, captusiti la interior si la exterior cu polistiren, vor asigura confortul de temperatura atat iarna, cat si vara, iar fatadele au finisaje speciale specifice acestor tipuri de cladiri. "La aceasta lucrare s-au investit 16 miliarde lei. Rivalizeaza cu tot ce s-a facut in Baia Mare pana acum. Am folosit doar echipament de ultima ora, in joc fiind prestigiul firmei. Cladirea reprezinta o premiera la nivel national, beneficiind de toate tipurile de racordari posibile (gaz, curent, apa, telefonie, incalzire centrala, canalizare)", a spus directorul Parjol.

Un alt inceput

La initiativa Consiliului Local Targu Lapus, firma IMI SA a executat si sistematizarea verticala. Aceasta cuprinde trotuare cu pavaje, zone verzi si spatii florale, asfaltarea strazii 1 Mai in totalitate, imprejmuirea blocului, precum si un numar de 40 de locuri de parcare pentru cei care locuiesc in zona. Ridicarea constructiei intr-un loc mai retras al orasului a trezit la viata intreaga comunitate locala. "Inainte, in zona erau numai gunoaie. Acum, vad ca oamenii adera la schimbarile survenite. Au inceput sa se plimbe seara pe alei", a completat Parjol. De la receptia lucrarii nu putea lipsi fostul primar al orasului, Ioan Buda, noul prefect al judetului, care a explicat mecanismul dupa care se vor face repartizarile mult ravnitelor locuinte. "Guvernul va pune la dispozitia tinerilor sub 35 de ani, trei blocuri. La doua dintre ele, lucrarile s-au incheiat in acest an, iar un al treilea bloc, cu 40 de apartamente, se afla in pregatire. Pana in prezent s-au depus 180 de cereri. La repartitia apartamentelor vor fi favorizati cei care lucreaza in comunitate. Cu acestia se vor incheia contracte de inchiriere pe o perioada de un an, cu posibilitatea prelungirii termenului", a declarat ex-primarul Buda. Majoritatea celor prezenti la receptia lucrarii si-a exprimat neincrederea privitoare la grija cu care viitorii chiriasi vor pastra apartamentele in starea in care le-au primit. La o asemenea calitate occidentala, ar trebui si o mentalitate pe masura.

Ciprian DRAGOS



* Vietile lor costa 50 de milioane de lei pe luna. Ii ajutam sau...
Esperando - limbajul sperantei

“Esperando” este prima asociatie infiintata de catre parintii copiilor cu deficiente neuro-psiho-motorii. In acelasi timp, este primul serviciu relativ complet oferit la nivelul judetului Maramures. Centrul asociatiei ofera recuperare fizica, psihoterapie, logopedie, educatie, recreere, socializare. De asemenea, centrul inlatura principalele cauze ale abandonului, lipsa de alternative, ofera consiliere si sprijin parintilor acestor copii. Cei 15 copii care frecventeaza centrul au reusit sa-si castige o oarecare autonomie. Cei mai multi pot sa manance singuri, sa se joace, sa vorbeasca, sa se deplaseze singuri sau sprijiniti, sa-si faca prieteni, sa se socializeze. Singura finantare pe care o primeste in prezent centrul este din partea primariei - 12 milioane de lei -, conform Legii nr. 34/1998. Cheltuielile lunare ale asociatiei se cifreaza la 50-60 de milioane. Pentru a nu se desfiinta, “Esperando” are nevoie de ajutor.

“Esperando” a fost primul centru din judet care avea ca scop recuperarea si integrarea in societate a copiilor cu deficiente neuro-psiho-motorii, consilierea si sprijinirea parintilor. In plus, asociatia a fost infiintata chiar de catre parintii copiilor cu deficiente. Pentru copii, centrul de recuperare al asociatiei inseamna o sansa, inseamna speranta ca intr-o zi, vor fi niste oameni normali. Copiii au nevoie de acest centru, iar centrul are nevoie de noi pentru a supravietui.

Indiferent de grija pe care le-o poarta parintii, copiii cu deficiente raman “altfel”. Nu pot sa manance singuri, sa mearga sau sa vorbeasca, sa frecventeze o scoala sau o gradinita. Parintii lor au inteles ca grija pe care le-o poarta nu este suficienta pentru un copil cu dizabilitati. Dupa ce au batut la mai multe usi fara sa primeasca un rezultat, un grup de parinti din Baia Mare s-a hotarat sa faca o asociatie pentru copiii cu probleme. Au numit-o Esperando, cu gandul la speranta ca, intr-o zi, copiii lor vor putea sa mearga, sa vorbeasca, sa se joace. Sa fie… normali. Asociatia Esperando a fost prima fundatie din judetul Maramures care avea ca scop recuperarea si integrarea in societate a copiilor cu deficiente neuro-psiho-motorii, sprijinirea si consilierea parintilor si a familiilor acestora. Totodata, este prima fundatie infiintata de catre parintii copiilor cu dizabilitati, care stiu cel mai bine care sunt nevoile copiilor lor si sunt interesati ca serviciile sa fie de cea mai buna calitate. Membrii fondatori ai asociatiei sunt Andrada Craciun, Doru Miclaus, Valerica Filipas, Rodica Roatis, Dana Gati, Emilia Costin.

Banii, eterna problema

Asociatia Esperando s-a nascut in 5 februarie 2001. O data cu ea, a renascut si speranta si demnitatea micutilor. Membrii fondatori au fost parintii lor, care s-au gandit ca impreuna le va fi mai usor sa lupte cu problemele copiilor si cu mentalitatea societatii. Primul sediu al fundatiei a fost un apartament de pe strada George Cosbuc, 6/6. Ca intotdeauna, primele luni au fost mai grele. Abia prin toamna s-a ivit luminita de la capatul tunelului. Printr-o finantare de la Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap (SSPH), asociatia a deschis un centru de zi la Dura, in incinta Scipomar. A urmat utilarea centrului si angajarea personalului. S-a mai castigat un proiect de finantare de la Fundatia Principesa Margareta a Romaniei, insa banii puteau fi folositi doar pentru asociatie, nu si pentru cheltuielile din centrul de zi. Din decembrie 2001, pana in aprilie 2002, centrul nu a avut nici un fel de finantare. Sub pretextul eternei lipse de fonduri, SSPH le-a aprobat doar a zecea parte din proiectul respectiv. Din luna iulie, au inceput sa primeasca o finantare de sapte luni de la Primaria Baia Mare. Insa problema banilor nu a fost rezolvata. Motivand ca finanteaza centrul de zi al asociatiei, Serviciul de Asistenta Sociala din cadrul Primariei a injumatatit salariile asistentilor personali ai copiilor. Parintii trebuiau sa aleaga intre serviciile oferite de centru, adica recuperarea si integrarea copiilor in societate si salariul de asistent personal. Centrul a fost la un pas de desfiintare, dar Primaria a revenit asupra deciziei. Nici situatia actuala a centrului nu este mai roz. Singura finantare vine din partea Primariei si se cifreaza la circa 12 milioane de lei, respectiv, cate 600.000 de lei pentru fiecare copil asistat, conform Legii nr. 34/1998. Cheltuielile centrului (transport, mancare, salarii) se ridica la 50-60 de milioane in fiecare luna. Din cauza lipsei de bani, desfiintarea asociatiei este un pericol iminent. Parintii si copiii care vin in centru isi doresc un singur lucru: “sa nu se desfiinteze centrul”. Pentru ei, Esperando inseamna o sansa, inseamna speranta ca intr-o zi se vor insanatosi.

Recuperare si supravietuire

Activitatea centrului se ghideaza dupa principiul ca fiecare fiinta umana are dreptul la demnitate, la o viata civilizata, la familie, la sanatate, la educatie, iar societatea si institutiile publice au o datorie fata de copiii cu dizabilitati si familiile lor. Centrul incearca sa le redea copiilor o oarecare autonomie, sa-i ajute sa aiba o viata aproape normala. In prezent, centrul este frecventat de 15 copii, cu varste cuprinse intre 2 si 16 ani. Diagnosticele copiilor asistati de catre Asociatia Esperando sunt tetrapareza spastica sau flasca, boala Little, displegie spastica, picior tal-vag, hidrocefalie, retard neuro-psihic, parapareza, epilepsie - uneori asociata cu lordoze-, obezitate, hipoacuzie, ambliopie, incontinenta urinara, cifoscolioza, strabism. Adica niste afectiuni deosebit de grave. In unele cazuri, cum ar fi distrofia musculara, singurul scop - dar si cea mai mare realizare - este supravietuirea. Personalul centrului numara trei kinetoterapeuti, un invatator, un educator, un logoped, un psiholog si o ingrijitoare.

Au nevoie de ajutor!

Pentru cei 15 copii, deschiderea centrului de recuperare a fost o binecuvantare. Activitatea centrului previne abandonul, ii ajuta sa se integreze in societate si sa lupte cu deficientelor lor. Acesti copii, care inainte erau izolati si rusinati de handicapul lor, au inteles ca nu sunt singuri, ca exista si alte persoane care au aceleasi probleme. Centrul i-a ajutat sa intre in contact cu ele, sa se socializeze, sa-si faca prieteni, sa se ajute reciproc. Cei mai multi nu inteleg gravitatea afectiunilor lor si nu stiu ce inseamna recuperare, dar isi doresc “sa nu se desfiinteze centrul”, adica sa nu li se ia ultima speranta pentru normalitate. Cele 12 milioane primite de la Primarie nu sunt suficiente pentru ca institutia sa supravietuiasca. Strictul necesar (mancare, salarii, transport, chirie) se cifreaza, lunar, la 50-60 de milioane. Pentru a supravietui, au nevoie de finantare. Haideti sa aruncam masca nepasarii si a indiferentei. Acesti copii nu au putut sa se deplaseze, sa manance, sa vorbeasca, nu au avut prieteni. Nu au avut nimic. Centrul de recuperare a devenit singura speranta ca intr-o zi vor avea o familie, un loc de munca, un loc in societate… Pentru asta au nevoie de aceasta institutie, iar ea are nevoie de ajutorul dumneavoastra. GAZETA va demara, impreuna cu Asociatia “Esperando”, un parteneriat pentru strangerea fondurilor necesare derularii normale a activitatii centrului si pentru ca desfiintarea institutiei sa nu mai fie decat un vis urat, nu o realitate iminenta. Oare nu ar fi un pacat sa le luam acestor copii ceea ce au dobandit atit de tarziu? Adica, speranta…

O zi din viata lor…

In fiecare dimineata, copiii sunt transportati din fata casei la centrul care se afla la o distanta de 8 km de Baia Mare. La destinatie ii asteapta programul de recuperare, adica un fel de chin placut. Fiecare copil “trece” pe la exercitiile de kinetoterapie. Timp de 30-60 de minute, este ajutat sa faca exercitiile necesare, in functie de afectiunea de care sufera. Intre timp, tot pe rand, copiii fac exercitii de logopedie, adica de alfabetizare si dezvoltare a vorbirii, in functie de stadiul dezvoltarii copilului. Psihologul centrului urmareste permanent, atat individual, cat si colectiv evolutia copiilor. De asemenea, copiii beneficiaza de sedinte de psihoterapie, iar familiile si personalul primesc recomandari cu privire la modul de lucru si nevoile specifice ale copiilor. Dupa un mic dejun “intarziat”, incepe activitatea educativa. Prescolarii se delecteaza cu poezii, cantecele si tainele literelor, iar scolarii urmeaza o programa apropiata de cea a scolilor speciale, adaptata, in functie de recomandarile psihologului. Dupa ora 13,00, copiii sunt transportanti spre casa. Pentru aceste servicii, cei care doresc pot plati suma de 150.000 de lei.

Recuperare

Pe viitor, asociatia doreste sa foloseasca mijloace noi de recuperare si integrare (meloterapie, terapie cu animale, ergoterapie, sport adaptat, terapie ocupationala, cursuri de initiere in calculatoare, foto, arte plastice, activitati in aer liber etc.) si sa-i scoata mai mult in societate (la spectacole, excursii, vizite in oras si in imprejurimi, actiuni comune cu copii din scoli si gradinite etc.). Apoi, cei din Asociatia Esperando doresc sa-i ajute mai mult pe parinti (consiliere si indrumare, suport, terapie) si sa faca ceva si in folosul societatii (actiuni de sensibilizare si informare a opiniei publice si institutiilor si organizatiilor cu privire la existenta, situatia si problematica grupului persoanelor cu deficiente, profilaxie etc). Dar, poate ca mai important decat toate astea, este dorinta de a construi propriul Centru de zi.

"Doamna Vali" - kinetoterapeutul

Valerica Filipas (dreapta imaginii) este unul dintre membrii fondatori ai asociatiei Esperando si unul dintre kinetoterapeutii centrului de recuperare. "Doamna Vali" - cum ii spun micutii, ii ajuta pe copiii sa capete o oarecare autonomie, sa mearga sprijiniti, sa manance, sa-si miste manutele si picioarele. Si mainile "doamnei Vali" chiar au facut minuni pentru copiii care vin la centru si care sunt dependenti de gimnastica. "Copiii care vin la centru au afectiuni deosebite, care n-ar putea fi tratate altundeva. Chiar daca nu avem aparatura ultrasofisticata si uneori improvizam, la noi chiar se munceste. Si asta se vede in rezultatele obtinute. Fiecare copil a facut progrese. Depinde foarte mult de nivelul de dezvoltare mentala a copiilor, de cat sunt de receptivi la exercitiile pe care le facem si, nu in ultimul rand, de sprijinul parintilor. Uneori, e mai greu de lucrat cu parintii decat cu copiii. E foarte important sa faci exercitii zilnice cu acel copil, sa-i urmaresti in permanenta activitatea, sa vezi daca isi tine corect capul cand mananca, daca sta corect pe scaun. Ori, asta nu se poate face la un spital, o clinica sau un centru unde copilul merge cate o jumatate de ora timp de zece zile si apoi face pauza. Foarte importanta este si colaborarea dintre specialisti. Acesti copii nu inteleg foarte bine care este rolul centrului, pentru ei, centrul inseamna prieteni, oameni de care s-au atasat si care ii ajuta, speranta….", a spus Valerica Filipas.

"Altfel" de ingeri

Fiecare dintre cei 15 copii are o poveste deosebita, si fiecaruia centrul de recuperare i-a luminat existenta. Vladut, fiul Andradei Craciun, unul dintre membrii fondatori si presedintele centrului, reuseste sa se deplaseze singur. Inainte, abia reusea sa-si miste piciorusele. Gabi are 14 ani. Cand a venit la centru nu putea sa mearga deloc. Acum reuseste sa se deplaseze, sprijinit. Mihaita este un baietel normal din punct de vedere psihic, insa sufera de parapareza spatica, adica nu se putea deplasa. Dupa doi ani de activitate la centrul de recuperare, Mihaita a reusit sa se deplaseze sprijinit si in prezent, urmeaza cursurile unei scoli normale. Razvan, este un copil care provine din centrul de plasament. La numai doua luni a fost diagnosticat cu neuroblastom mediastinal, adica o forma de cancer. A urmat o operatie la Cluj si, de la varsta de 4 luni, este in atentia sectiei de pediatrie. Desi are doar trei anisori, a urmat o cura de chimioterapie. Nu stie ce este cancerul, dar cei de la Esperando l-au invatat sa lupte cu el. In plus, l-au invatat sa mearga, sa vorbeasca, sa manance, adica… ceea ce trebuiau sa-l invete parintii. In prezent, Razvan a fost luat in asistenta maternala de o familie. Din pacate, in unele cazuri nu exista nici o sansa de recuperare. Lupta se da pentru supravietuire. Calin are 16 ani, si sufera de distrofie musculara. Este imobilizat intr-un scaun cu rotile. Pentru el, sansele de recuperare sunt mici, iar un stop cardiac reprezinta un pericol iminent. Are nevoie de kinetoterapie pentru a-si putea misca mainile si picioarele, si pentru a putea respira.

Ioana LUCACEL



* Interviurile GAZETEI: azi, Ioan Pop, Comisarul Sef al Garzii Financiare Maramures
“Vanatorul” de evazionisti

Putini sunt oamenii de afaceri pe care, daca-i intrebi ce inseamna pentru ei Garda Financiara sa iti poata raspunde fara sa tremure. Cei mai multi se vor uita in stanga si-n dreapta, vor pali sau le va tremura vocea. O institutie de temut pentru multe dintre societatile si firmele din judet. Curiosi sa vedem cum arata din interior angajatii acestei institutii, am purtat pentru dumneavoastra un dialog neconventional cu Comisarul Sef al Garzii Financiare Maramures, Ioan Pop.

S-a nascut pe 25 iulie 1967, in localitatea Giulesti, din Maramuresul istoric. La 18 ani, adolescentul a trecut Gutinul si nu s-a mai oprit pana in Cluj Napoca, unde a absolvit, in '91, Facultatea de Stiinte Economice. Opt ani mai tarziu, a terminat si Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, specialitatea Drept Juridic. Ioan Pop este astazi Comisarul Sef al Garzii Financiare si partenerul de dialog al GAZETEI.

Infiintarea in '91, in Baia Mare a Garzii Financiare a fost o reala sansa pentru tanarul absolvent al studiilor economice. N-a stat prea mult timp pe ganduri si s-a prezentat la examenul vietii. Se pare ca norocul l-a pandit si i-a suras. Norocul incepatorului, cum se spune. Chiar daca nu are parte de prea mult timp pentru a-l petrece cu cei dragi, Ioan Pop are multe satisfactii pe plan profesional, care compenseaza lipsurile vietii private.

Familia

Rep.: Care sunt componentii de acasa ai “echipei” Pop?
I.P.: Sunt casatorit si am o fetita pe nume Teodora.
Rep.: Cum impacati familia cu serviciul? Se poate vorbi de un sacrificiu profesional?
I.P.: Da, chiar este un sacrificiu. Dar tot raul spre bine. Ne intalnim mai rar, n-avem timp sa ne certam, sa ne plictisim unul de celalalt. Salvarea noastra sunt bunicii, unde o ducem deseori pe Teodora.
Rep.: De ce lucruri credeti ca nu v-ati putea lipsi in viata de zi cu zi?
I.P.: Codul bunelor maniere. Acesta nu trebuie uitat niciodata acasa. Dar, pe langa el, si cele 10 porunci biblice.

Evolutia “in grade”

Reporter: Cum, cand si de ce Garda Financiara?
Ioan Pop: Din '91. Intamplarea a facut sa se infiinteze pe atunci institutia si in Baia Mare. M-am prezentat la Ministerul de Interne, unde am sustinut probele medicale, psihologice si examenele scrise si orale la materia de baza, Finante. Indeplineam toate conditiile. Asta explica si prezenta mea aici, astazi.
Rep.: De cand comisar sef?
I.P.: In ianuarie 2000 am fost numit Comisar Sef adjunct, iar din noiembrie 2001 Comisar Sef, de fapt, Comisar Principal 1/A. Aceasta este denumirea completa a functiei.
Rep.: Ce inseamna sa fiti “seful” Garzii Financiare?
I.P.: O raspundere in plus, din cauza faptului ca Maramures este considerat un judet greu de coordonat (atat din punct de vedere al amplasarii teritoriale, dar si datorita specificului activitatilor desfasurate). Este judetul cu cele mai multe societati care lucreaza in regim de zona defavorizata, cu alcool, lemn si, mai nou, prin Ordonanta 30, avem in domeniul nostru si supravegherea firmelor care au ca activitate produsele petroliere.
Rep.: Reusiti sa faceti fata?
I.P.: Da, printr-o munca de cel putin 10 ore pe zi (inclusiv sambata), prin renuntarea la alte activitati pe care le-as putea face in timpul liber si, nu in ultimul rand, prin crearea unui colectiv ordonat, disciplinat si loial fata de mine si institutie. Subordonatii mei sunt foarte buni si numai cu ajutorul lor obtin rezultate.

Despre risc si actualitate

Rep.: Puteti sa faceti referire la vreun caz deosebit din trecut si, apoi, la unul actual?
I.P.: Au fost mai multe, dar consider ca e mai bine sa nu le amintesc.
Rep.: Au fost momente in care, din cauza meseriei, v-ati simtit in pericol?
I.P.: Riscul exista si cand mergeam eu in control, dar acum mi se pare chiar mai mare. Acum raspund pentru toti angajatii. Toate se sparg in capul meu. Au fost si actiuni in care mi-am pus viata in pericol. Spre exemplu, actiunile din zona Borsa, Poienile de sub Munte, unde oamenii se revoltau, fiind necesara interventia politiei, a jandarmilor.
Rep.: Dupa ’89, populatia asteapta o schimbare in bine. Din punctul dumneavoastra de vedere, cum credeti ca a evoluat Romania in ultimii ani?
I.P.: De schimbare vorbim de 13 ani de zile. Dupa parerea mea, mergem spre bine cu pasi marunti, dar siguri. O schimbare esentiala (atat pentru noi, cat si pentru industria cu specific de control) va fi cel mai probabil incepand cu luna septembrie a acestui an, cand, printr-o Hotarare de Guvern, aceste institutii vor trece in subordinea Autoritatii Nationale pentru Control. E vorba de un nou minister, care va cere Garzii Financiare o implicare foarte serioasa asupra combaterii evaziunii fiscale, a economiei subterane, spalarea banilor, inselaciune fiscala.

Defectele recunoscute

Rep.: Ministrul Autoritatii Nationale de Control, Ionel Blanculescu, a declarat ca s-a demarat actiunea de combatere a marilor acte de evaziune fiscala si frauda fiscala? Ce inseamna acest lucru pentru Maramures?
I.P.: Se vor face controale, cu prioritate la firmele si societatile cu cifre mari de afaceri, dar si la cele care au asociati romani si straini (unii dintre acestia intr-adevar lucreaza sub forma unor grupuri bine organizate, folosind firme fantoma).
Rep.: Ce parere aveti despre rambursarile de T.V.A. din zonele Sighet, Viseu, Borsa?
I.P.: Nu apartine de noi, ci de Administratie si Finante. Clar, sunt rambursari fictive, ce provin din urma folosirii unor documente fictive, cumparate in alb, in special din alte judete ale tarii. Astfel, au un element justificativ ce duce la recuperarea T.V.A.-ului.
Rep.: E adevarat ca aveti “prieteni” in Borsa?
I.P.: Am peste tot. Nu toata lumea poate sa te iubeasca in aceasta functie. Dar imi iau tot timpul masuri de contracarare.
Rep.: Toata lumea are defecte. Dumneavoastra vi le recunoasteti? Care ar fi acelea?
I.P.: Un da hotarat. Dar e omeneste sa gresim. Uneori sunt prea orgolios, prea posesiv. Nu-mi place sa pierd. Imi doresc sa fiu un luptator si un invingator. Si cred ca sunt.

Colectionarul

Rep.: Colectii? Pasiuni?
I.P.: Colectionez reviste de sport, acte normative si, nu in ultimul rand, bauturi. De opt ani de zile merg la vanatoare. Imi place foarte mult sa calatoresc. Am fost prin Ungaria, Austria, Gemania, Turcia. E mai greu sa plec din tara pentru ca, prin natura serviciului, am cateva restrictii.
Rep.: O intamplare deosebita din calatoriile”externe”?
I.P.: Cand am fost in Germania, cu echipa de fotbal F.C. Baia Mare, am fost cazati la un hotel unde era amenajata o baza sportiva cu biciclete de agrement. Eu mi-am luat una, sa fac sport. I-am spus atunci unui director din Baia Mare, care era foarte avar (nu-i dau numele ca se stie el cine e), ca poate sa-si ia o bicicleta, ca sunt pe gratis si poate sa o duca chiar si acasa. I-am spus ca eu mi-am luat doar una, pentru ca mai multe nu-mi intra in masina. Raspunsul directorului a fost ceva de genul: . Bineinteles ca apoi am ras pe seama lui. Pe urma, cei de la hotel au pus lacate pe biciclete.

Optiuni si argumente

- Steaua sau Dinamo?
Dinamo, pentru ca de cand eram copil imi placea. In plus, nu-mi place conducerea de la Steaua si modul lor de comportare.
- Chopin sau Mozart?
Cand mai am timp liber ascult muzica clasica, in special Mozart. Ma relaxeaza si pot sa meditez.
- BMW sau Mercedes?
Volkswagen, asta conduc si sunt foarte multumit. Dar masina mea preferata este Audi A6.
- Kant sau Schopenhauer?
Kant, pentru conceptul sau filozofic.
- Monica Barladeanu sau Angelina Jolie?
Monica Barladeanu, pentru ca este intr-adevar frumoasa si e “de-a noastra”.

Gabriela VALEAN