SOCIAL-ECONOMIC

* Orfanii orfanelor

* Cea mai scunda din Maramures

* Magarul tanar si blonda

* Renval Impex - o firma unde se munceste

* Lectia de politica

* Culti si desculti - "Jubileu de zece”

* Nimicuri profunde

* Orfanii orfanelor

Copilaria este foarte importanta in formarea caracterului unui om. Frustrarile si resentimentele adunate in aceasta perioada isi lasa amprenta. Persoanele care n-au avut parte de un camin fericit in copilarie incearca sa si-l formeze la maturitate. Totusi, multe femei care au crescut la orfelinat isi abandoneaza la randul lor copiii, condamnandu-i la aceeasi existenta dureroasa de care au avut si ele parte. Foarte putini sunt orfanii care reusesc sa razbata.

Au crescut la orfelinat. Au adunat in suflet resentimente, dar asta nu le-a impiedicat sa-si abandoneze la randul lor copiii. Fundatiile pentru protectia copilului le ofera gratuit pastile anticonceptionale, dar ele refuza. Dau nastere unor copii, care de cele mai multe ori, o iau pe cai gresite.

Lovita de mirosuri pestilentiale, am privit peisajul dezolant din jurul meu. Ferestre acoperite cu carton, sobolani, mizerie, haine intinse la uscat, copii desculti, muzica de mahala. Blocul nr. 2 de pe Aleea Uranus. Aici locuieste Rodica Martocean. A crescut la orfelinat, dar asta n-a impiedicat-o sa-si abandoneze copiii. Are 27 de ani, dar arata mult mai in varsta. Cand o intreb de copiii abandonati incepe sa planga si ma invita in garsoniera ei pentru a-si motiva gestul. Peretii plini de igrasie, o patura care acopera gaurile din perete, doua paturi cu arcurile iesite afara, sticle goale, haine aruncate aiurea. Pe scurt: mizerie si saracie. In camaruta locuiesc cinci persoane. Aratandu-mi o rana oribila de pe brat, un barbat imi spune ca este proprietarul garsonierei. Trei tinere care impart aceeasi tigara, incep sa se planga de greutati. Sunt surorile lui Rodica. ”E vai de noi, traim toti aicea. Casa mea a ars, bine ca m-a primit cumnatul. Vindem sticle ca sa supravietuim. Nu pot sa tin aici copiii, n-am ce sa le dau de mancare”, argumenteaza femeia.

Cercul vicios al nefericirii

Rodica Macavei a fost abandonata de parinti la scurt timp dupa nastere. Nu a avut niciodata parte de afectiunea si caldura unui camin. A crescut la orfelinatul din localitatea Pomi, judetul Satu Mare. Are trei copii ”din flori”. Fetita locuieste cu fostul sau concubin, iar baietii, Sebastian (un an) si Bogdan (3 ani), au fost abandonati in spital imediat dupa nastere. Femeia nu lucreaza de cinci ani. Sustine ca are probleme cu inima, dar nu primeste pensie de boala. Crede ca lipsa afectiunii si a sfaturilor au dus-o pe un drum gresit. ”Mi-a fost greu, nu mi-a dat nimeni un sfat. Poate de aceea nu s-a ales nimic de capul meu. Am ajuns sa ma prostituez pentru o bucata de paine. Ce sa fac, daca nu m-a sprijinit nimeni...”, a spus printre lacrimi Rodica. Cazul lui Rodica Macavei nu este singular. Margareta Boldis a crescut la orfelinatul din Sighetu Marmatiei. Are opt copii, cu opt barbati diferiti. Cei mai mici au fost abandonati in spital, iar restul sunt lasati in grija unor rude. Garsoniera de pe strada Horia, 46/80 e la fel de saracacioasa si mizera. Concluzia e mai mult decat trista. Aceste femei au fost abandonate din cauza saraciei si tot acesta a fost motivul pentru care si-au abandonat copiii. Din pacate, educatia si sfaturile pe care le-au primit la orfelinat, sau mai bine zis lipsa acestora, favorizeaza stilul lor haotic de viata. Acestor femei li s-au oferit gratis anticonceptionale, insa foarte putine sunt cele care accepta o consultatie. Continua sa faca copii, pe care ii abandoneaza imediat dupa nastere, aruncandu-i in acelasi cerc vicios in care au fost prinse si ele. E ca un blestem, care se transmite din generatie in generatie. Sa fie vinovat oare personalul de la orfelinat pentru educatia lacunara pe care le-o ofera copiilor? Sau situatia economica a Romaniei si protectia sociala care lasa de dorit? Sunt vinovati copiii pentru ca s-au nascut? Suntem vinovati noi, care asistam nepasatori la distrugerea unor vieti? Sunt vinovate aceste femei care refuza anticonceptionalele oferite gratuit? Poate fiecare are cate o parte din vina, dar singurii care platesc un pret extrem de mare sunt copii. Cei mai multi ajung hoti, criminali, prostituate. Mai ramane un singur semn de intrebare, extrem de dureros. Oare si acesti copii isi vor abandona la randul lor copiii?

Ioana LUCACEL



* Cea mai scunda din Maramures

Drumul ei prin viata seamana cu efortul disperat si inutil al lui Sisif. Nu stie cine a pedepsit-o si nici nu-si poate imagina cum arata normalitatea. Din pacate, putini mai cred ca exista cale de intoarcere. Ea cu atat mai putin. Boala si prejudecatile „oamenilor” au doborat-o. Are 26 de ani si este printre cei mai mici romani. Sigur, e cea mai scunda din intreg judetul Maramures. Are doar 1,10 m. O femeie cu talie de copil. Claudia Debici e casatorita. Sotul ei are 1,78 m si are un copil de 1 an si 3 luni, care are o inaltime normala.

Plange. Femeia-copil are 26 de ani si 1,10 m inaltime. Este cea mai mica persoana adulta din Maramures. Cel mai inalt om din Romania, baschetbalistul Ghita Muresan (2,35 m), este de peste doua ori mai inalt decat ea. Crezi ca locuieste intr-un soi de casuta asemanatoare cu cea a piticilor din „Alba ca zapada.” Pantoful ei masoara 17 centimetri. Hainele si incaltamintea le cumpara de la raioanele pentru copii ori si le face la comanda. Copilaria a fost normala, era de dimensiunea unei fetite si nimeni nu anticipa ca, peste putina vreme, soarta Claudiei Debici avea sa fie prea cruda pentru un om. Un om care avea sa ramana la inaltimea unui copil de 10 ani. La inceput nu a mai crescut in greutate, apoi boala i-a stagnat de tot cresterea. Diagnosticul a cazut ca o secure peste soarta celei condamnate sa ramana vesnic copil: disfunctie neuro - secretorie hipofizala (un microb care elimina hormonul de cresere). Din acel moment, viata Claudiei s-a schimbat. Drumurile la medici (pe ruta Baia Mare - Cluj Napoca - Bucuresti), tristete, speranta, suparare, spitale, analize interminabile si tratamente care s-au dovedit inutile. N-a mai crescut, iar doctorii nu i-au mai dat nici o sansa. Cartilajele osoase s-au blocat definitiv.

Povestea “vesnicei fetite”

Diferenta dintre casa celor sapte pitici si casa Claudiei Debici este cinci. Numarul piticilor s-a redus la doi, Claudia si Claudiu (fratele ei mai mic, care la 20 ani masoara 1,36 metri). Claudiu a prezentat aceleasi simptome in ceea ce priveste cresterea. Spun ca nu au complexe, dar e greu de facut fata gestului oamenilor care trec pe strada si intorc capetele, uimiti de ceea ce vad. Ea spune ca nu s-a izolat niciodata de restul lumii si, intr-una din zile, la cinematograful ”Dacia” l-a intalnit pe Marcel. “Pe Marcel nu-l deranjeaza diferenta de inaltime. Ma accepta asa cum sunt. Cand am hotarat sa ne casatorim, mi-am dorit enorm o rochie de mireasa cu trena. Am mers in magazin si mi-am cumparat o rochie mini pentru o fata normala, dar pentru mine a fost ceea ce mi-am dorit. O rochie de mireasa cu trena. Peste cativa ani am nascut. A fost o nastere dificila, cu mare risc, dar a meritat. Avem o fetita, Denisa, care are un an si trei luni. Marcel e singurul care lucreaza, iar eu am o pensie de un milion de lei. Am absolvit liceul la sectia biologie-chimie, dar nu-mi gasesc nici un loc de munca. Nu corespund din punct de vedere fizic. Oriunde am incercat am primit raspunsuri negative. Nici nu imi primeau dosarul, imi inchideau usa in fata. Nu inteleg, e obligatoriu ca inteligenta sa fie conditionata de inaltime?”, se intreaba cea care incearca sa traiasca „la inaltime”. GAZETA a considerat ca, transpusa in povestea „Alba ca Zapada si cei sapte pitici”, Claudia Debici este nu unul dintre pitici, ci Alba ca Zapada.

Gabriela VALEAN



* Magarul tanar si blonda

”Aveti probleme in dragoste? Nu va descurcati cu banii si aveti nevoie de ajutor ”dezinteresat”? Doriti sa vindeti vitelul, purcelul, magarul, puiul de cuc sau un rinichi? Va plictisiti, sunteti nervosi sau indispusi? Va readucem zambetul pe buze. Pentru toate astea am aparut noi”. Acesta ar putea fi textul rubricii de mica publicitate. Ce mai vinde, cumpara, schimba sau inchiriaza maramureseanul, am fost curiosi sa aflam. Noi ne-am amuzat, va spunem si voua. Buuun, sefu’ e-n delegatie si ti-ai epuizat stocul de integrame (implicit si tigarile din dotare), “Catavencu” apare peste cateva zile si Internetu’ s-a blocat intr-un exces de personalitate. E o zi anosta de luni si nimic nu pare a revitaliza cetatenii dintr-un birou amortit. Dupa cateva momente cineva descopera solutia. “Evrika”! Mica publicitate. Stim, rolul acestei rubrici e de intermediere intre vanzator si cumparator, dar multe anunturi fac concurenta serioasa celei mai savuroase rubrici de umor. Daralau, sitau (probabil utilaje agricole “ardelenizate”), moara cu ciocanele (fara nici o legatura cu nostalgiile socialiste, dovada ca nu ne inselam: n-am gasit moara cu “secerele”), plug 3 brazdare (glumiti, nu?), dispozitiv de apucat bustenii, nodator presa balotat (ne dam batuti. N-am inteles nimic!), cazan de fiert tuica (evident, da’ cu cine votam?), vand fan (copyright Cassa Loco), gunoi (de grajd, sa nu avem discutii sau sa facem confuzii). Gunoi?!? Da’ domn’e, gunoi. Ce, asta nu-i marfa? Si ce marfa! Aur, nu alta. Ma rog, euro. Si nu putini, 220! N-are importanta cat (nu se specifica), important e ca “e bani seriosi pa marfa serioasa.” Parol! In fine, omul descurcaret si romanesc face bani chiar si din … Pardon. Ce mai vinde romanu’? Citind anunturile din mica publicitate ai zice ca vinde orice. Bine, vreau sa spun orice poate, sau orice ar putea avea si un cumparator. Ma intelegeti, orice ar putea interesa pe cineva, pe oricine. Bani sa aiba.

Scroafe si Sandra Brown

In fine, “deschiderea” fiind facuta, haideti sa vedem (scuze, sa citim) ce mai vinde romanul de disperare, plictis, sau pur si simplu ca asa vrea el (la nervi). Omu’ vinde ce are pe langa casa, saracu’(scuze pentru “sasafonie”): 2.000 de kg de argila, betoniera, posta maghiara (cu tot cu acareturi?), cherestea, masina de incheiat (ce?), buldozer german (dom’ primar Grec, asta-i bun?), bidon pentru untura, Gloria Bautz garantata (da’ Gloria Socialista, chiar “negarantata”, n-aveti?), carton prespan (deci, e clar, da?), bucatarie inox (hai ca asta chiar e gogonata, nu ne pacaliti), bancheta ridicat greutati (!), cripta (Doamne - fereste!), zona Maramures (chiar toata, nababule?) si cineva supraliciteaza: il vinde pe Iorga! Vrei ceva viu “pe langa casa omului”? O.K., oferta e generoasa. Scroafe (din nou scuze, dar asa scrie, in plus, cred ca nu e nici un apropo), vieri Duroc cu randament in crestere, magar tanar (dar musai sa fie “a la Cavnic”, adica de marca - nene!), prepelite cu documentatia aferenta, struti (“Vrem in Africa!”), porci Duroc roscati, gaini cu oo (adica ouatoare, care fac oua - sau “oo”, respectand grafia). Oferta impresionanta, nu gluma. Si ce cumpara conjudeteanul? Carti de Sandra Brown 100-200 de “bucati” (nu credem, chiar se citesc, sau faceti misto?), casa locuibila, rinichi grupa 01, sau albine sanatoase. Omul de langa noi mai cauta pentru inchiriat limuzina de lux, isi pierde certificatul de poluare, niste zidari si mozaicari s-au gandit c-ar fi bine sa-si inchirieze S.C.!

“Vindem GAZETA”!

Daca nu doriti un animal s-ar putea sa fiti interesati de un loc de munca. Pentru a deveni ”secretara cu oportunitati in Capitala”, trebuie sa aveti blonde-calificari ”profesionale”. Zau! Asta, date fiind criteriile de selectie: ”blonda natural, ochii albastri, supla, educata”. Exigenta maxima! Anunturile siropoase demonstreaza ca telenovelele sunt inca in “topul orasului”. ”Simt ca existi undeva, jumatatea mea. Am cunoscut doar dezamagirea, durerea vietii mele”, bla-bla, bla-bla si batista la ochii emotionatului. Cei care nu sunt fani ai emisiunii “lu’ domnu’ Radu Mircea (stie cineva care ii e numele si care prenumele?), isi expun “subtil” preferintele, doar sunt oameni cu obraz subtire. ”Cuplu (ea 35, el 30), dorim sa cunoastem cuplu, domnisoara, doamna, domn (practic orice – n.red.), dornici de relatii intime”. Traiasca si infloreasca, prostitutia romaneasca! Daca aveti nevoie de o locuinta, nu panicati. “Matrimoniale” rezolva problema cat ai zice peste (asa se numesc plasatorii de “fetite”, nu?). Atentie, pentru a va rezolva cazarea, tandretea e obligatorie! ”Tanar din afara orasului (care? - n.red., adica “nedumerirea redactiei”) caut doamna sau domnisoara care sa ma primeasca in chirie. Ofer in schimb tandrete maxima.” Uite cum a ajuns tandretea moneda forte. ”Ofer sprijin financiar unei domnisoare”, asta da plasament inspirat! Si dezinteresat. Concluzia? Traim intr-o lume in care totul se vinde, se cumpara si se schimba. In functie de posibilitati si particularitati. Apropo, vindem cea mai buna publicatie din judet. Normal, GAZETA de Maramures! Pe care o cititi chiar acum. Cu vanzarea am glumit, dar ramane intre noi. Sa nu ne auda sefu’!

Ioana LUCACEL



* Renval Impex - o firma unde se munceste

SC Renval Impex SRL, producatoare de tapiterie, a fost infiintata in anul 1998. Administratorul acesteia, inginerul Petrache, l-a cunoscut pe partenerul francez cu care este asociat pe vremea cand era director la Sigmob, in anii 1995-1997. La inceput s-a luat in chirie un spatiu de 1000 mp. Asociatul francez a furnizat materia prima, utilajele si majoritatea banilor, Petrache fiind responsabilul cu organizarea si aducand ca aport o parte din capitalul necesar perfectionarii fluxului tehnologic. Primul transport de materiale a sosit in 11 decembrie 1998, intentia fiind de a se livra pentru prima data pe la sfarsitul lunii februarie a anului urmator. In acea faza, echipa era compusa doar din trei factori de conducere si cincisprezece muncitori. In aceste conditii, la 10 ianuarie s-a reusit prima livrare, fapt care a surprins profund. Comenzile au crescut, facand necesara reorganizarea sistemului. Dupa vreo trei luni s-a ajuns sa fie comandate doua, trei, chiar patru camioane de marfa pe luna, iar echipa de muncitori s-a dublat (numarand acum 30 de oameni). La finele anului 1999, s-a marit iarasi plafonul comenzilor. Aceasta a necesitat dublarea spatiului de productie la 2.000 de metri patrati, totodata numarul muncitorilor ajungand la 70. La acesti parametri s-a functionat pana in aprilie 2000. In primavara acelui an, societatea a facut un alt pas important, achizitionarea unui spatiu propriu, iar in vara firma numara deja 160 de angajati. A fost insa o greseala, neglijandu-se pregatirea profesionala a acestora. Desi administratia a organizat o grupa scoala, in care i-a instruit pe nou-veniti, calitatea produselor a scazut extraordinar de mult. A avut loc un recul si firma a fost nevoita atunci sa dea aproape 80 de oameni afara. A fost un fel de operatie chirurgicala, dureroasa si pentru firma si pentru cei inlaturati. Partenerul francez a solicitat apoi demararea unei linii de productie in piele (pana atunci s-au folosit ca material de huse doar stofa, imitatia de piele si velurul). Iata ce a declarat Petrache legat de aceasta: ”Era deja o cu totul alta meserie. Am fost nevoiti sa invatam totul de la zero. Greu de tot am reusit sa fim capabili sa pregatim pielea. N-a fost simplu, aceasta este un material scump. Cel mai important lucru e croitul, la care daca ai pierderi mai mari de unu la suta este mult, pentru ca un metru patrat costa 20-25 de euro. Se impune un anumit barem de consum si apoi o anumita productivitate. Totusi, dupa trei luni am realizat primele garnituri reusite.” Acum, productia fabricii Renval Impex este de 8-8500 de garnituri de tapiterie pe luna. Cu toate acestea, societatea se afla, paradoxal, in impas, datorita lipsei de personal calificat, numarand actualmente 236 de oameni dintr-un necesar de 330-350. Se spune ca in Sighet exista o rata ridicata a somajului, dar situatia intalnita la Renval Impex, denota cu totul altceva. Dilema este clarificata plastic de Petrache: ”Cine vine la munca numai ca sa puna ochiul, normal ca n-are ce sa caute aici. Multi cauta un loc de munca, nu de munca! Aici se munceste, nu se plimba. Dar cine vrea sa lucreze serios, este binevenit!” Lipsa de personal nu impiedica insa ca afacerea sa fie una infloritoare, un model demn de retinut pentru oricare intreprinzator maramuresean.

Teofil IVANCIUC



* Lectia de politica

Doi mari ganditori ai Antichitatii, Platon si Aristotel, au explicat in scrierile lor ce este politica. Pentru cel dintai, o activitate prin care se conduc oamenii, fie prin violenta si constrangere, fie prin manifestarea vointei lor libere. Filozoful grec credea ca a doua cale este cea care face ca politica sa fie o arta prin care se conduc oamenii in numele unei idei superioare si ca aceasta activitate trebuie sa o practice numai elitele inteleptilor. Mai aproape de viata politica reala, Aristotel considera politica din perspectiva cerintelor generale ale unei comunitati. La peste doua milenii de la aceste teorii care se regasesc la bazele politicii moderne, am intalnit politicieni maramureseni care nu prea au habar de obiectul muncii lor - politica. De altfel, este o constanta a politicii actuale. Clasa de politicieni autentici se lasa inca asteptata, spre deziluzia romanilor care au ajuns sa asimileze aceasta profesie, grea dar frumoasa, cu marii corupti si vanatorii de privilegii mai mult sau mai putin osoase. In saptamana care a trecut a avut loc un eveniment politic la nivel judetean. Semnarea protocolului de fuziune ufedisto-liberala. Emotionat, fostul lider judetean UFD, Doru Pop a spus ca el intotdeauna a fost un liberal, mai ales ca meseria de bijutier este una liberala. Bijutierul ce viseaza la coroana de posibil parlamentar va fi unul din vicepresedintii filialei PNL. Cum s-ar spune, a fost inaintat in grad. Asta deoarece dreapta maramureseana a fost una mai degraba modesta, daca ne uitam in ograda altor partide. Vreo opt sute de membri, din care o „aripioara” va trece cu siguranta la Alianta Populara. Imi aduc aminte ca, in urma cu doi ani, Pop, proaspat ales lider al UFD, declara ca va construi o filiala puternica, adevaratul pol de dreapta din judet. N-a fost sa fie. Explicatia o putem gasi in teoriile lui Platon. Politica este un apanaj al elitei. La polul opus dreptei cu iz liberal, stanga social-democrata cu tendinte de centru are actori-politicieni, lideri mai maruntei, care jongleaza cu doctrinele politice mai abitir ca Iosefini. Unul dintre acestia, poate cel mai bun exemplu de cum nu trebuie sa fie un om politic, Anton Ardelean, declara zilele trecute senin, dar i se vedeau la spate degetele impreunate in semn de iertare pentru minciuna, ca a fost intotdeauna un social-democrat, chiar daca a poposit pe la „enspe” partide. Ardelean confunda socialismul de tip PCR, fesenismul lui nea Nelu, struto-camila numita APR sau PNR-ul cu miros de SRI al profesorului Magureanu, cu social-democratia pe care cu siguranta nu o stie explica. Ca si Pop, primarul din Tautii Magheraus se crede un politician adevarat. Probabil Platon se rasuceste in mormant. P.S. Tot zilele trecute lui Toni i-a scapat porumbelul din gura. L-ar tenta Primaria Baia Mare unde, spune el, este nevoie de sange proaspat pentru a face din municipiu o floricica, asa cum va deveni comuna-oras Tautii in acest an. Ha! Ce gluma buna.

Nicolae TEREMTUS



* Culti si desculti - "Jubileu de zece”

Americanii sunt mari amatori de statistici si monitorizeaza orice fleac. Am imprumutat si noi aceasta pasiune. Dar in cazul rubricii de fata nu prea avem ce sa numaram la capitolul raspunsuri corecte. Aproape in toate numerele doar 20% (de regula avem cinci ”invitati”) dintre raspunsurile primite au fost corecte. Este procentul care se pastreaza si in rubrica din aceasta saptamana. Fiind vorba de numarul al zecelea (jubiliar, citand dintr-un clasic in viata, respectiv Grazziella Bolma, director adjunct economic al Consiliului Judetean), avem de a face din nou (oare pana cand) cu raspunsuri mai mult decat visatoare. Citind cele de mai jos, veti putea afla ”Ce inseamna si cui ii apartine expresia „Evrika!”?” In impetuozitatea sa, Ioan Calauz, primarul comunei Basesti, a gasit solutia iesirii din impas. ”Eu va aud bine”, ne-a asigurat initial „calauza” noastra. Dar dupa ce a facut cunostinta cu intrebarea, a gasit o solutie copilareasca. ”Numai un pic. Ma duc la celalalt telefon, ca asta...Ma duc dincolo, numai un pic.” Si dus a fost. Dom’ primar, nu ne pacaliti asa usor. Tocmai cand ne asteptam sa ne „calauziti” prin meandrele unui raspuns concret, va evaporati mai ceva ca Saddam in buncar. Dar unde tineti ”celalalt” telefon? Ca nu ati mai ajuns la el. Gasparik Geza, director al SC Vital SA, s-a trezit cu ”Culti si desculti” la telefon, tocmai cand se astepta mai putin. ”Uuuuuuuiiii! (a urmat un lung moment de mirare - n.red.) Evrika inseamna a castiga, victorie si apartine unui grec. Stati putin... Imi scapa, da’ am stiut de unde vine. As inclina spre Galilei, ori spre Aristotel.” Spre oricare inclinati, sa stiti ca tot nu o nimeriti. Galilei nu a fost grec, iar Aristotel se ocupa cu altceva. Deci, n-ati castigat. Adrian Nicolaescu, Sef Compartiment Targuri si Expozitii din cadrul CCI Maramures, ne-a sugerat sa-i acordam timp sa se documenteze, ca la orice examen serios ai nevoie de un timp de pregatire. ”Luati la telefon pe altcineva. Acuma sunt si intr-o discutie cu cineva. Pana pe la sase, sapte seara.” Vom lua pe altcineva data viitoare, acum e randul dumneavoastra. Urmatorul pe lista a fost Virag Arpad, consilier local, care ne-a demonstrat cu argumente puternice ca are o vasta cultura muzicala. ”Vine de la o melodie. Este o melodie Evrika. Eu altceva nu stiu. O melodie mai veche, de vreo 10-15 ani, straina”, a inflorit-o Virag („floare” - in lb. maghiara) I-auzi! N-am stiut, dar daca aflam cine o canta, va facem o dedicatie. Municipiul a fost salvat in final „de judet”. ”Am gasit! Este expresia de bucurie, gasita de un antic. Daca nu ma insel – Arhimede”, a gasit Stefan Maris, consilier judetean, raspunsul corect. Evrika! Am exclamat si noi. Statistica se confirma. Arhimede din Siracuza a fost cel mai de seama fizician al lumii antice. De numele sau se leaga principiul fundamental al hidrostaticii (pe baza caruia sunt construite submarinele moderne), cunoscut sub denumirea de ”legea lui Arhimede”. Se spune ca ideea acestei legi i-a venit in timp ce facea baie. Imediat ce a gasit-o, a iesit din cada si a alergat pe strada, cu un prosop, exclamand: Evrika! (am gasit). Legenda nu mentioneaza si unde tinea prosopul. Probabil il flutura. Unele legende nici macar nu mentioneaza prosopul dar, din pudoare, GAZETA a considerat necesara „echiparea” fizicianului antic. Azi, „Evrika!” este o exclamatie de bucurie, care marcheaza rezolvarea unei probleme dificile.

Ciprian DRAGOS



* Nimicuri profunde

In „Incercarile lui Richard Feverel”, un domn, pe numele sau George Meredith, spera ca, in Istoria Umanitatii femeia sa fie ultima fiinta civilizata de barbat. La nici o saptamana dupa 20 martie 2003, ascultand printre ruinele unui santier „Whole Lotta Rosie” (o piesa „suparata” a celor de la AC/DC, datata 1977 - an care-mi aminteste de cutremur, de dezastruoasa recolta de gutui si de o fata cu ochi verzi), m-am trezit intrebandu-ma de ce naiba scriem atatea? Cuvinte cu perenitate indoielnica, litere insirate, care peste cativa ani nu vor mai avea nici un fel de relevanta, fraze pe care timpul le va demonetiza ca pe niste legi nedrepte, inaplicabilitati (scuzati lungimea cuvantului), scriituri cu actualitate erodata. Inutilitati pentru viitorime, scriem dintr-un inexplicabil reflex, devenit neconditionat. Scriem ca niste iepuri care trebuie sa roada in nestire pentru a-si incetini cresterea incisivilor, scriem si de fiecare data cand ne apropiem de tastele calculatorului salivam ca si cainele lui Pavlov. Scriem pentru ca ni se pare ca a demasca minciuna e menirea noastra. Din cand in cand se mai cutremura unul si murmura ca pentru sine: „Ce chestie, bai! Ce chestie...”. Iata ca, e drept dupa multi ani, scriitura si speranta domnului Meredith, amuzanta sau misogina (depinde cum o percepem), se dovedeste a trece din avangardismul filosofal al vremii sale intr-un simpatic nimic al prezentului. Dupa 20 martie, am avut convingerea ca ultima fiinta civilizata de barbat ar fi trebuit sa fie barbatul insusi. Si americanul in special. Apuse am crezut ca-s timpurile in care legea se facea cu pumnul inclestat si in martie mi-am dat seama ca m-am inselat. „Se poarta” in continuare pittbulul, bipedul cu tunsoare cazona si creier vidat. Robotizarea umanoidului a creat „omul de tip nou” pe care-l visa presedintele idiot al romanilor adormiti. Pustii care, uitandu-se la prea multe filme, pastreaza doctrina ca esenta vietii sunt muschii trebuie sa se intrebe macar daca nu cumva dobitocia celor mari, care incearca si deocamdata reusesc sa-i manipuleze, va conta in viitor. Viitorul lor. Un pusti cu ochelari, blond si pistruiat, mergea saltaret spre scoala, echipat cu un tricou negru pe care scria „USA - War!”. Inocenta lui m-a determinat sa mi-l imaginez peste cativa ani cu tunsoare cazona si pumnul inclestat. Nu avem dreptul sa facem asta. Ei trebuie sa afle ca moartea spune nimicurile atat de profund. Spuneti-le. P.S.: ... si Meredith nu-i misogin, credeti-ma. In orice caz, e razboi si mie-mi arde de „Whole Lotta Rosie”. Ruine...

Catalin VISCHI