SOCIAL/ECONOMIC

* Scrisoare pentru domnul-prieten Sighet
Fabrici si uzine… ce oras frumos

* Trambitata ”Constitutie financiara” a declansat
Haosul noului cod fiscal

* Cum merituosii nu obtin finantare Phare
FILBAC, vrajitorul bumbacului

* Nutricia a cumparat
Scipomar pe “nevazute”

* Bursa vorbelor

* Invatamantul economic romanesc a adoptat o metoda noua
Reteaua firmelor virtuale

* ”Valurile, vanturile” ce-au ucis “Un vis de aur”
S-a nascut ”Cu gene ostenite”

* Natiune, naratiune, fictiune
Miezul iernii

* DOSAR
17 ianuarie – nasterea unui criminal celebru si a prohibitiei
Al Capone, regele crimei organizate

* INTERVIU - Daniel Filipas, director executiv al Asociatiei “Esperando”
Gulliver in tara copiilor

* Scrisoare pentru domnul-prieten Sighet
Fabrici si uzine… ce oras frumos

M-am hotarat sa-ti scriu, pentru ca stiu ca relatia noastra a devenit una incurcata. O parte din tine nu ma mai inghite, desi o alta ma simpatizeaza, iar unei alteia ii sunt indiferent.

Ma bucur pentru tine, esti un oras linistit. Nu ai consumatori si traficanti de droguri in ograda, ca aia care se ocupa cu asa ceva au plecat “afara”. In bataturile tale cresc 3.100 de porci, 2.543 de vaci si 130 de capre, iar la 2.300 de case se practica zootehnia (zice fisa ta economico-sociala), fapt ce l-ar face pe Ceausescu sa tresalte de fericire. E fain, doar esti asezat la kilometrul 0 al Europei si ai pretentii de urbe cu iz cultural. Din totalul de case de pe adresa ta, doar 931 mai sunt inchiriate de la stat, ca restul sunt in proces de revendicare. Apoi, ai 11 scoli, 6 licee cu peste 10.000 de scolari si un spital cu 805 paturi si 88 medici, ospiciul inclus in acesta fiind cel mai mare din nordul tarii. Ai 1.732 de agenti economici (pe hartie), dar doar 400 dintre ei lucreaza cu profit si numai 5 societati s-au incapatanat sa-si mentina capitalul de stat. Plimob SA asigura 12% din economia ta, iar Sigstrat, Sitel, ITA, Mecanica, Orizont, LaDorel, Mara, Xilobaia si Adestrans impreuna, inca 31,3%. Deci, lemnarii fac legea intre zidurile tale. Creuzetul populatiei tale amesteca romani, maghiari, rromi, germani sau evrei, apoi ortodocsi, catolici latini si rasariteni, protestanti si altii. Care se inteleg destul de bine unii cu ceilalti. Doar ca ortodocsii nu vor sa renunte nici in ruptul capului la biserica construita cu sudoarea catolica. Imi place si ca i-au pus termopane, imi da senzatia ca, daca ar fi dupa ei, ar pune si la Poarta Raiului asemenea marafeturi. Draga Sighet, pentru alte cele, plang pentru tine. N-ai decat 13 tractoare, ceea ce il supara rau pe Ilie Sarbu. Apoi mai ai tupeul sa apari cu 28 de lungi kilometri de drumuri de pamant si cu numai 33 de kilometri de retea de alimentare cu apa (din totalul de 168 kilometri de drumuri). Intre oamenii tai, sunt 764 doar someri inregistrati (din 29.500 de oameni cu varstele intre 18 si 65 de ani, numai 12.547 lucreaza), plus 8.000 de pensionari, dintre care 3.900 cu pensia mai mica de 1,5 milioane de lei. Saracii tai se numara cu zecile de mii, fiind estimati de primaria ta la 27% din total. N-ai declarati decat trei oameni angajati in agricultura si 152 in constructii (desi sunt poate o mie) si doar 311 in servicii. Stii, in Occident mai mult de jumate din populatia activa opereaza in servicii… Imi pare rau de tine, domnule Sighet, trebuie sa ti-o spun, pentru ca primaria ta nici macar nu stie ce profit inregistreaza Steilmann si Prima Fashion, cele mai mari firme de confectii textile din regiune.

Te-am vazut la radio

Statistica zice ca la 48 de barbati sunt 51 de femei. E bai, nene! Apoi te mai miri ca-ti pleaca fetele ca “babysitter” si “asistente” in Italia, Spania si Portugalia? Centrul vechi este o ruina, desi fatadele vopsite meserias vor sa ascunda jegul si igrasia crasa, iar monumentele-ti istorice nici macar nu sunt stiute, darmite ocrotite si restaurate. Festivalurile tale cele multe, nu sunt decat reeditari ale Cantarii Romaniei de pe vremuri, fara promovare, turisti ori televiziuni. Esti singurul oras din lume care are un festival de datini difuzat in direct la radio. Aberant, nene! Pai festivalul inseamna lumina, culoare, miscare, nu? Ai “vazut” vreodata la radio Copacabana sau Oktoberfest din Munchen? N-ai cum, nu? N-ai nici gaz metan, doar promisiuni lungi pana la campania electorala, nu drumuri de acces, iar podul istoric sta degeaba. Normal ca investitorii mari nu pun piciorul prin tine. N-ai nici macar planuri de parc industrial, ca Sebes Alba, care la cei 25.000 de locuitori ai sai tocmai si-a tras unul, valorand 11 milioane de euro si creator a 5.000 de locuri de munca. Ori, Sebes e in alta tara? Oricum, esti un oras fain. Imi pare insa tare rau pentru ca ai prea multi indivizi gaunosi, care fac si pe politicienii si care n-au de gand sa se astampere deocamdata. Dar nici eu nu intentionez sa-mi pun pana in toc, asa ca va fi razboi, nene Sighet! Ori ei, ori eu! Dar tu, tu vei ramane. Pentru mine, ramai un “oras frumos, fabrici si uzine” …

Teofil Ivanciuc



* Trambitata ”Constitutie financiara” a declansat
Haosul noului cod fiscal

Codul fiscal (Legea 571/2003) a fost adoptat, in regim de urgenta, de Parlament in decembrie 2003. Trambitat ca o Constitutie financiara sau o Biblie a impozitelor si taxelor, noul Cod fiscal a aruncat in aer activitatea mai multor categorii profesionale din Romania. Inca nu mijisera primele ore ale diminetii de 5 ianuarie, cand desfasurarea activitatii tuturor depozitelor farmaceutice si farmaciilor din tara a fost paralizata de introducerea cotei reduse de TVA la medicamente (de la 19 la 9%).

In noul Cod, in absenta normelor de aplicare, capitol la care Ministerul de resort si Guvernul sunt din nou repetenti, nu se precizeaza expres daca micsorarea TVA se face la toate produsele farmaceutice comercializate. De asemenea, nu se cunostea daca reducerea de TVA este valabila si la medicamentele cu preturi impuse sau la cele eliberate fara prescriptie medicala. Deoarece normele de aplicare vor fi emise saptamana viitoare, haosul care domneste in distributia si comertul farmaceutic va persista.

Incultura finantistilor

Una din inovatiile ”europene” ale finantistilor, deplin nepopulara, este si introducerea unei cote de TVA de 9% pe tiparituri. Librariile contactate de noi nu agreaza aceasta masura de atragere de venituri la bugetul statului. Librarii, consemnati in inventare, ne-au declarat ca, oricum, si pana acum pretul cartilor era inaccesibil unei paturi sociale largi, dar ca aceasta taxa va antrena o mai drastica reducere a vanzarilor de carte. Corul nemultumirilor librarilor este intregit de cel al editorilor de carte sau al importatorilor si distribuitorilor. Pentru primii, introducerea TVA va insemna micsorarea numarului de comenzi din partea comerciantilor, in timp ce ultimii sunt agasati de ideea de a plati TVA in vama, in timp ce tipariturile s-ar putea sa zaca pe rafturile din librarii luni in sir. Si atunci, adio recuperare de TVA! Probabil acesta este modul prin care guvernantii vor sa creasca gradul de incultura al maselor. Si de aici, liber la manipulare...

Dureri de cap

Nici notarii si functionarii din justitie nu au scapat de durerile de cap date de noul Cod fiscal. Abrogarea OG nr. 36/2002 (care stabilea taxele de timbru notarial si judiciar) prin Codul fiscal a creat un paradox legislativ pur mioritic: ordonanta a fost anulata, dar nu si HG 561/2003, care stabilea normele de aplicare. Asa ca notarii lucreaza dupa taxele fixate in 2003, desi normal ar fi fost sa perceapa taxele stabilite inainte de aparitia OG 36. Potrivit art. 295 din Cod, dobanda pentru plata cu intarziere a impozitelor si taxelor locale, taxele judiciare de timbru si taxele extrajudiciare de timbru se ajusteaza, pentru a reflecta rata inflatiei, in conformitate cu normele elaborate in comun de Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Administratiei si Internelor, ceea ce ar insemna majorarea taxelor de timbru cu 14%. Ideea majorarii taxelor de timbru nu este agreata de notari, care considera ca si actualele cuantumuri sint exagerate.

Bile albe

Nu se mai pot modifica prevederile fiscale decat cu sase luni inainte de inceperea anului fiscal. In privinta accizelor, exista un calendar stabilit pana in anul 2010, astfel incat se cunoaste exact evolutia accizei. Deducerea pana la un plafon anual (200 de euro/an/persoana) a contributiilor la schemele facultative de pensii ocupationale si la fondurile pentru asigurari private de sanatate, asigurandu-se, astfel, unele premise pentru dezvoltarea acestui domeniu in sectorul financiar. Impozitul pe cladiri, in cazul agentilor economici care nu au reevaluat cladirile din anul 1998, majorat cu pana la 10% din valoarea din contabilitate. Scutirea de la plata impozitului pe cladiri a persoanelor care au inceput lucrari de reabilitare sau modernizare termica a imobilelor.

Bile negre

Desi deducerile sunt generoase (aproape 1.000 de euro in total), parca sunt anume gandite pentru cei avuti. In cazul asigurarii locuintei, spre exemplu, deducerea de 200 de euro este suficienta pentru asigurarea impotriva oricaror riscuri: cutremur, incendiu, inundatie sau alte calamitati – a unui apartament cu 3 camere (prima de asigurare anuala este de circa 3 milioane, in functie de anul construirii si alte conditii). Nici deducerea de 200 de euro pentru cei care opteaza pentru pensii ocupationale, ca si suma de 200 de euro care si-o pot deduce persoanele care achita contributii la asigurari private de sanatate, nu se refera la tot romanul. Doar de deducerea de 15 milioane de lei (desi foarte mica in acest caz, o centrala termica costa peste 30 de milioane de lei) din cheltuielile facute pentru imbunatatirea confortului termic pot beneficia mai multi contribuabili... TVA-ul la alimentele de baza a ramas de 19%, desi toti romanii ar fi dorit sa manince mai ieftin. De asemenea, gura de oxigen care se spera ca o vor primi sportul, cultura etc. din sponsorizari s-a dovedit doar un balonas de oxigen. Sumar, acestea sunt inovatiile noului Cod fiscal. Pana acum, singura sa mare calitate este ca a reunit toate darile sub aceeasi palarie.

Cateva noutati

Un contribuabil care inceteaza activitatea are obligatia de plata si de depunere a declaratiei de impozit cu cel putin 10 zile inainte de transmiterea notificarii de inchidere a activitatii catre Registrul Comertului. O data cu declaratia de impunere anuala, contribuabilii au obligatia de a depune si o declaratie privind platile si angajamentele de plata catre persoanele fizice si sau/juridice nerezidente, care sa cuprinda obiectul si suma fiecarei plati si numele si adresa beneficiarului. Nu se cuprind in aceasta declaratie sumele angajate sau platite pentru bunurile importate sau pentru transportul international.

Ligia Voro



* Cum merituosii nu obtin finantare Phare
FILBAC, vrajitorul bumbacului

Relansare, strategii de reorganizare… suna cunoscut? In urma unor asemenea initiative, societatile vizate sfarseau in faliment. La Targu Lapus, vechea filatura de bumbac, ce nu parea sa aiba vreun viitor in noua economie, este astazi o societate profitabila, Filbac SA fiind premiata pentru rezultatele sale.

In 1980, sectia din Targu Lapus a Maratexului era o filatura moderna. Apoi, de-a lungul anilor s-a instalat dezinteresul. Pana in 1994, vreme de patru ani, timpul efectiv de lucru adunat la un loc abia daca a insumat un an. A fost momentul in care a fost chemat de la Simleul Silvaniei, unde lucra la o firma de acelasi profil, Ioan Filip, actualul director general al societatii. Dupa trei ani, Filbac SA exporta 60-80% din productie, devenind cunoscuta pe pietele de profil din Ungaria si Anglia.
Reporter: Cum ati reusit sa supravietuiti in conditiile in care majoritatea filaturilor romanesti si-au inchis portile dupa 1990?
Ioan Filip: Primul lucru pe care l-am facut a fost sa caut vechii meseriasi din fabrica, sa repornesc utilajele. Am strans o mana de oameni care nu aveau nimic de pierdut si care au mizat pe fabrica asta. Am avut si o conjunctura favorabila pe piata ungara, care a cunoscut un recul in domeniul productiei de fibre, ceea ce ne-a ajutat sa incepem exportul.
Rep.: Privatizarea societatii a avut o finalitate pozitiva?
I.F.: Categoric. S-a constituit o asociatie a salariatilor care a cumparat pachetul majoritar de actiuni in 1999. In aceasta perioada, am deschis sectia de prelucrare a lemnului. Incepusem sa producem mobilier de gradina si pentru terase, care foloseau cadre de lemn. Pentru ca era un lant complicat de furnizori, am decis sa ne fabricam noi cele necesare. Acum, sectia de prelucrare a lemnului produce mobila de lemn masiv, iar sectia de confectii produce in sistem lohn pentru Italia sau Germania.
Rep.: Nemultumiri, neimpliniri?
I.F.: Am incercat sa accesam un credit Phare prin Agentia de Dezvoltare Regionala, in urma caruia sa aplicam o tehnologie de reciclare a deseurilor textile. Am trimis mostre de deseuri in Germania si am primit produse finite de o calitate uimitoare, ceea ce ne-a facut sa credem ca suntem pe un drum bun. In schimb, cand a venit vorba de finantare, am fost refuzati. ADR Cluj Napoca si–a argumentat refuzul prin aceea ca proiectul nu reprezinta o nevoie sociala. Cu asta nu pot fi de acord.

Lavinia Cotarcea



* Nutricia a cumparat
Scipomar pe “nevazute”

Anul 2003 a insemnat sfarsitul unui vis frumos pentru una dintre cele mai importante firme baimarene ale anilor ‘90. In toamna lui 2002, SC SCIPOMAR, singurul producator de suc 100% natural din Maramures, a intrat in procedura de faliment, iar in primavara anului trecut, au inceput licitatiile de vanzare a patrimoniului societatii, de la pretul de 1,3 milioane dolari. Pentru ca pana in toamna nimeni nu s-a inghesuit sa o cumpere, lichidatorul a afirmat ca o va vinde la fier vechi. La acel moment, SC POMFRUCT, societatea desprinsa din SCIPOMAR, care furnizeaza fabricii materia prima, ar fi oferit 250.000 dolari. Suma nu a fost acceptata de lichidator, iar la scurt timp au aparut si cateva oferte mai generoase. Cateva firme din Cluj si Bucuresti au oferit preturi ce variau in jurul a 500.000 euro, iar in final a castigat SC NUTRICIA EXCELENT Bucuresti. Pe tot parcursul demesurilor, am surprins cateva ciudatenii. Inainte de cumparare, firma castigatoare nu a venit sa vada ce cumpara, cum arata fabrica sau sa discute cu actuala conducere despre profitabilitatea firmei. Chiar daca se afla in procedura de faliment, SC SCIPOMAR este profitabila. Insa nu indeajuns pentru a-si plati toate creantele, in special un credit de 150 miliarde lei catre AVAB (prin Bancorex). Din cele spuse de Anton Pop, directorul SC POMFRUCT, este nevoie de o investitie consistenta pentru a face fabrica rentabila, altfel pretul de achizitie s-ar amortiza in 30 de ani. “Fabrica poate aduce doar intre 20-25.000 euro pe an, in conditiile in care s-a vandut cu 700.000. Vom incerca sa ajungem la o intelegere cu cumparatorul si sa-i propunem un contract de inchiriere, pentru ca avem materie prima suficienta pentru a ne onora contractele la export. Daca nu va accepta, ii vom putea vinde lui fructele si ar putea el prelua contractele noastre”, a afirmat Pop. Oricare va fi deznodamantul, un lucru este sigur – celebrul suc de mere cu care ne mandream s-a cam... acrit.

Ciprian DRAGOS



* Bursa vorbelor

Vezi, auzi, faci trei cruci mari si nu te mai miri de nimic. Intr-adevar, Romania este tara tuturor posibilitatilor… cu iz de alienare. Afli de la un om, care chiar crede in ceea ce face, ca nu a primit finantare pentru a pune in practica o tehnologie moderna si in aceeasi zi citesti in ziare ca milioane de euro au ramas nealocati pentru ca nu s–au depus proiecte. Mai, sa fie! Vin strainii sa ne dea bani, numai sa fim in stare sa le gasim utilitate, si noi, romanii, sedem cu mainile in san si nu stim ce sa facem cu ei. Autoritatile locale si judetene sunt in pana de idei, iar societatea romaneasca geme de someri si de salariati ce merg acasa in ficare luna cu venitul minim pe economie. Un fir de logica se vede si fara dioptrii. Daca interesul e minim si venitul are aceeasi marime. Dar oare avem nevoie de ajutor extern si pentru marirea interesului de a face lucrurile cu cap? Hai sa cheltuim banii europeni pentru a importa oameni cu idei.

Lavinia COTARCEA



* Invatamantul economic romanesc a adoptat o metoda noua
Reteaua firmelor virtuale

Azi elevi, maine directori. Firmele de exercitiu ofera elevilor din invatamantul economic ocazia de a trece prin toate experientele unei agent economic. In Baia Mare elevii Colegiului Economic “Nicolae Titulescu” au infiintat trei firme virtuale.

Metoda firmelor virtuale are origini occidentale si a transformat maniera traditionala in care s-a desfasurat instruirea practica la liceele cu profil economic. Experimentul financiar a intrat in Romania in anul scolar 2001-2002 prin intermediul Eco Net, o retea regionala a firmelor de exercitiu din Europa de Sud-Est. Proiectul este finantat de Ministerul Afacerilor Externe din Austria si este prezent in licee economice din Romania, Bulgaria si Albania. In prima etapa a acestui proiect au fost implicate trei licee din Romania. Reteaua s-a extins, iar in anul scolar 2003-2004 este prezenta in aproape toate liceele economice din tara. Tinerii manageri virtuali isi inregistreaza firmele la ROCT, centrala firmelor de exercitiu cu sediul in Timisoara. Aceasta centrala tine locul institutiilor financiare fata de care in planul real agentii economici au anumite obligatii.

Economie virtuala baimareana

In Baia Mare, Eco Net a ajuns in anul scolar 2003-2004 si a poposit la Colegiul Economic “Nicolae Titulescu”. Clasele a XI-a de la profilul economic au fost primele care au avut ocazia sa se lanseze in afaceri. In aceste conditii, in cadrul colegiului functioneaza trei firme. “Art Mob SA”, in spatele careia se ascunde XI A, care are ca model firma MobExpert. O alta firma, reprezentata de data aceasta de XI B, este “Crystal S.A.”, care este specializata in vanzarea en-gros a produselor electrocasnice. Cei din XI B au avut ca model firma Terra. Fiindca de haine va fi intotdeauna nevoie, elevii de la Colegiul Economic s-au decis sa infiinteze o firma si in acest domeniu. Cei din XI C au infiintat “Total Fashion”, care a luat ca model firma “Maramuresul S.A”. Cele trei clase au infintat toate departamentele existente intr-o societate, astfel incat fiecare elev are diferite sarcini de indeplinit. “Fiecare firma are functii si departamente proprii. Directorul s-a ales prin vot democratic. Acest exercitiu este util pentru ca elevii sa invete ce trebuie sa faca pentru a infiinta si dezvolta o firma”, a spus Maria Popan, profesor coordonator la XI A si XI C (coordonatorul clasei XI B este Monica Tamas). Profesorii coordonatori implicati in proiect sunt specializati in contabilitate, dar in realizarea proiectului sunt implicati si profesorii de la celelalte discipline economice. Noua modalitate de instruire practica ofera tinerilor viitori economisti un plus de experienta practica, fie ea si virtuala. Adaptarea invatamantului romanesc la modelul european, chiar si doar in aceasta mica masura, este, vorba presupusului ca ar fi pasit pe luna: “Un pas mic pentru om, dar un pas urias pentru omenire.” La fel de cert este ca se fac eforturi (termenul este totusi pretentios!).

“Prin intermediul Inspectoratului am participat la un seminar al firmelor de exercitiu (virtuale - n.red.). In urma acestui seminar scoala noastra si-a infiintat trei firme de exercitiu”- Crina Buda, director adjunct Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” “Ne-am imaginat un proces economic si am inceput constituirea unei firme de la zero. Am simulat cu ajutorul elevilor un proces economic.”- Maria Popan, profesor coordonator

Mihaela Mihalea



* ”Valurile, vanturile” ce-au ucis “Un vis de aur”
S-a nascut ”Cu gene ostenite”

Data nasterii, ca multe alte momente din viata lui Mihai Eminescu, este controversata. Intr-un registru al societatii literare Junimea din Iasi, Eminescu nota ca s-a nascut la 20 decembrie 1849, iar tatal lui a insemnat pe o Psaltire veche ca Mihai s-a nascut la 20 decembrie 1849. Actul de nastere de la biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Botosani, copiat si publicat de Corneliu Botez si autentificat de grefa Tribunalului Botosani, arata ca Mihai, fiul caminarului Gheorghe Iminovici si a sotiei sale Ralu, s-a nascut la 15 ghenarie 1850.

Mihai a fost al saselea copil al familiei Eminovici si a avut noua (sau zece) frati si surori: Serban, Nicolae, Iorgu, Ilie, Marghioala, Aglaia, Harieta, Matei si Vasile. Doar unele surse o amintesc si pe Ruxandra, prima fata nascuta in familia Eminovici, moarta la o varsta frageda. Chiar daca Mihai afirma ca s-a nascut la Ipotesti (unde familia lui s-a mutat doar in 1852), a vazut lumina zilei intr-o casa din Botosani.

Thalia si Poesis

Din 1860 si pana in 1863 a urmat cursurile Liceului german din Cernauti, pasiunea lui pentru teatru abatandu-l de la cursurile gimnaziale. Cariera lui literara numara doar 17 ani, de la 16 la 33 de ani, varsta de la care, bolnav fiind, nu a mai scris nimic. Societatea literara Junimea l-a trimis la Berlin unde si-a incheiat studiile filozofice. La intoarcere si-a mutat mereu saracia prin Rasinari, Sibiu, Brasov, Blaj, Alba Iulia, Bucuresti, Timisoara si Giurgiu. “Cu hainele ponosite, adeseori mancand numai pastrama ori doua-trei oua rascoapte si o paine neagra pe zi, lipsit vesnic de banii necesari pentru a duce o viata mai omeneasca, Eminescu totusi arata o asa pasiune pentru teatru, incat cu toate sfaturile multora (…) el nu voi in ruptul capului sa se lase de viata poetica dar saracacioasa de actor…”, afirma N.A. Bogdan, care l-a cunoscut pe vremea cand era sufleur al Teatrului National din Bucuresti, dupa ce umblase prin tara cu trupa lui Pascaly. Si-a definitivat studiile la Viena si Berlin. In 1874, Eminescu a depus juramantul de credinta impus de noua sa functie (director al Bibliotecii centrale a Universitatii din Iasi) in fata rectorului Universitatii, Stefan Micle, sotul poetei Veronica Micle. In 1876 a fost deferit justitiei pentru instrainarea de carti si mobilier de la biblioteca pe care a condus-o. Dosarul este clasat in 1877. Nici functia de revizor scolar nu i-a adus mari satisfactii, fiind eliberat din aceasta functie pe motivul neinspectarii unui anume numar de scoli. A devenit jurnalist la Timpul, fara sa cunoasca o imbunatatire a situatiei sale. “Eminescu continua a muri de foame – agonia poetilor romani”, nota Iacob Negruzzi. La inceputul anului 1883, sanatatea ii este subrezita si cateva saptamani este internat in spital. “Eminescu, inceput de alienatie mentala, dupa impresia mea”, nota in Jurnal Titu Maiorescu. Si astfel, cu sase ani inainte de moartea fizica, se incheie activitatea creatoare a celui care este considerat cel mai mare scriitor pe care l-a dat poporul roman. Opera sa cuprinde peste 800 de pagini de poezie, din care in timpul vietii a publicat doar o patrime, mai multe piese de teatru, nuvele si fragmente de roman despre care toti criticii literari sustin ca sunt geniale, rod al unui temperament de artist, completat de o cultura extrem de vasta si o originalitate remarcabila.

Altii despre Eminescu

“Creatorul limbajului poetic romanesc si expresia cea mai inalta atinsa de spiritul creator al geniului” – Al. Piru “Eu citeam cu deosebita atentiune versurile sale si marturisesc ca-mi placeau. Erau niste simple fantezii dragalase si usoare, (…) imbracate intr-o limba moale, aproape efeminata. Vorbesc de primele sale incercari” – Nicolae Densusianu “Avea un temperament de o excesiva neegalitate, si cand o pasiune il apuca era o tortura nemaipomenita (…) Atunci era o sbuciumare teribila, o incordare a simtirii, un acces de gelozie, cari lasau sa se intrevaza destul de clar felul in care acest om superior trebuia sa sfarseasca” – Ion Luca Caragiale “Nu trece zi, cu un prilej, sau altul, sa nu-i amintim numele, ca pe o notiune de uz comun (…) Ziua lui de nastere tinde sa devina sarbatoare a poeziei” – Nichita Stanescu

Ioan Botis



* Natiune, naratiune, fictiune
Miezul iernii

S-a dus gustul sarmalelor de pe limba cu tot cu prea alunecatoarea hornica, nici mirosul de brad nu mai linisteste narile atatate de maionezele frecate muncitoreste, colacii colindatorilor s-au uscat de mult si irozii au plecat inca un an in concediu. Si cu greu s-ar sterge toate acestea din carnea si din sangele crestinului daca nu s-ar fi randuit si in calendare zile de post si spaima, de grea urgie si frica de sfintii ce incep anul. Circovii de Iarna sunt naprasnice divinitati meteorologice (16-18 ianuarie) raspunzatoare de provocarea fenomenelor violente ale naturii (vartejuri, viscole, tunete si fulgere) si de pagubele in turmele de vite. Aceasta perioada reprezinta miezul iernii pastorale care incepe la Sanmedru si se incheie la Sangiorz. Divinitatile acestei perioade formeaza o pereche cu Circovii de Vara impartind anul pastoral in doua anotimpuri simetrice: iarna si vara. Tot in acest timp de urgie se tine si ziua Sanpetrului de Iarna, sinonim cu Sanpetrul Lupilor, zeu al lupilor care le imparte acestora hrana. De la aceasta data, gerul iernii incepe sa se inmoaie (spun batranii) si facturile la gaz si curent sa scada (se amagesc locuitorii oraselor). In noaptea de 15 ianuarie, lupii lui Sanpetru se strang in locuri numite urlatori sau trecatori, urland si rugandu-se patronului lor sa le dea tainul pe un an de zile. In mijlocul lor, pe un cal alb, apare Sanpetru si incepe sa imparta prada, nominalizand oaia, capra, vitelul sau omul ce-i este harazit fiecarui lup. Conform traditiei, nici o vita ursita de Sanpetru nu scapa de coltii lupului si nici un lup nu poate ataca un animal sau un om daca nu i-a fost repartizat de marele stapan. In acesta noapte nimeni nu tulbura “rugaciunea” lupilor spre a nu fi trecut in ratia lor pe anul ce tocmai a inceput. Ca si cum toate aceste divinitati n-ar fi suficiente pentru trezirea oamenilor din mahmureala sarbatorilor, tot in aceasta vreme se tin si zilele Fulgeratoarelor, aspre spirite care urmaresc tot anul oamenii cu fulgere si tunete daca “pacatosii” uita de zilele lor. Asadar, din 16 pana-n 18 ianuarie luati mana de pe pix, tastatura, baros sau matura, chiar daca seful se infurie, ca doar n-o sa va plateasca el claile de fan arse in vara viitoare si nici aparatele electro-casnice distruse de caderile de tensiune si socurile electrice de pe retea.

Emanuel Luca



* DOSAR
17 ianuarie – nasterea unui criminal celebru si a prohibitiei
Al Capone, regele crimei organizate

Alphonso Capone, mai cunoscut ca Al Capone sau chiar Al Brown, s-a nascut in aceeasi zi in care a intrat in vigoare legea prohibitiei. Capone si prohibitia au realizat castiguri de zeci de milioane de dolari. Cand a murit, in 1947, Capone era falit. A avut doua porecle: Scarface (“Brazdatul”) si Snorky (“Sclivisitul”). Pentru cele cinci mii de incalcari ale legii prohibitiei si evaziune fiscala ar fi trebuit sa faca 25.000 de ani de inchisoare.

Gabriele Capone a fost unul dintre cei 43.000 de italieni stabiliti in Statele Unite in 1894. Capone era originar din Castellmare di Stabia, o asezare situata la 60 de mile sud de Napoli. Sotia lui Gabriele, Teresina Capone, era insarcinata. In anul urmator s-a nascut Salvatore, al treilea fiu al familiei Capone, primii doi fiind Vincenzo si Raffaele.

Nasterea si copilaria

In 1899, la 17 ianuarie, s-a nascut Alphonse. In 1906, Gabriele a devenit cetatean american. Copiii au primit nume americanizate: Vincenzo a devenit James, Raffaele s-a transformat in Ralph, Salvatore in Frank si Alphonse in Al. In urmatorii ani, in familia Capone s-au mai nascut Amadeo Ermina (John sau Mimi pentru prieteni), Umberto (devenit Albert John), Matthew Nicholas, Rose si Malfalda. Familia Capone era una dintre familiile linistite din Brooklyn unde, alaturi de italieni, traiau irlandezi, germani, suedezi si chinezi. In 1904, micul Al a fost inscris la Public School 7. La patrusprezece ani, in urma unui schimb de lovituri cu o profesoara, Al a renuntat la scoala pentru totdeauna.

Ucenicia

Familia Capone s-a mutat in Garfield Place, unde Al avea sa-i cunoasca pe oamenii care i-au influentat viitorul: sotia sa Mae si gangsterul Johnny Torrio. La cateva blocuri distanta de casa familiei Capone se afla o mica cladire, care adapostea cartierul general al celei mai puternice bande de pe Coasta de Est, banda lui Torrio. De la acesta a luat Al primele lectii despre crima organizata, lectii folosite mai tarziu pentru ridicarea imperiului crimei din Chicago. Johnny Torrio, un gangster cu pretentii de gentleman, i-a incredintat lui Al diferite sarcini marunte. Dupa ce a castigat increderea lui Torrio, Al a primit sarcini tot mai importante. Capone a cunoscut lumea gastilor de cartier, in care copiii erau grupati pe criterii etnice. Cele mai puternice gasti erau cele ale italienilor, evreilor si irlandezilor. In aceasta societate a strazii, separata de lumea adultilor, fumatul, consumul de alcool si bataile intre gasti rivale erau principalele activitati. In acest mediu si-a facut Al Capone ucenicia, pregatindu-se pentru cariera violenta de supergangster. Frankie Yale (Francesco Ioele), originar din Calabria, a fost catalizatorul. La recomandarea lui Torrio, cand si-a deschis barul Harvard Inn in Coney Island, Frankie l-a luat ca partener pe Al, ajuns la varsta de 18 ani. Dupa un an, Al a cunoscut o irlandeza cu doi ani mai in varsta decat el, Mae Coughlin, cu care s-a casatorit. In 1918 s-a nascut Albert Francis Capone. Nasul copilului a fost Johnny Torrio. Copilul a fost victima unui sifilis congenital. Peste ani, Al recunostea ca a fost infectat inainte de casatorie, dar a crezut ca infectia ii trecuse.

Imperiul viciului

In 1920, familia Capone s-a mutat in Baltimore. In acelasi an, tatal lui Al Capone se stingea din viata la varsta de 55 de ani. Exact in ziua in care Al Capone implinea 21 de ani, in 17 ianuarie 1920, statul american ii facea un cadou pe care Al nu-l putea aprecia la vremea respectiva: legea prohibitiei. Tribune se grabea sa declare ca “Statele Unite vor fi uscate ca Sahara.” De fapt, in Chicago au ramas deschise sute de baruri si au aparut mii de carciumi deghizate. In 1921, Al Capone ajungea in Chicago, la invitatia lui Johnny Torrio, care isi mutase “afacerile” in locul perfect pentru ridicarea unui imperiu al crimei. Chicago era un oras sangeros, cu traditii in ceea ce priveste coruptia politicienilor si promiscuitatea sexuala. Regele afacerilor era Big Jim Colosimo care, impreuna cu sotia si in acelasi timp partenerul lui de afaceri, Victoria Moresco, castiga lunar 50.000 de dolari. Colosimo Café era printre cele mai populare baruri de noapte din Chicago. Spre diferenta de Big Jim, Johnny Torrio nu bea alcool, nu fuma si nu era afemeiat, dezvoltandu-si discret afacerile. Big Jim, poreclit si Diamond Jim datorita pasiunii sale pentru diamante, a fost asasinat in propriul sau bar de Frankie Yale, devenit intre timp presedintele pe tara al Uniunii siciliene. Asasinatul a fost comandat de Johnny Torrio, un ambitios care nu putea accepta sa ramana in umbra lui Colosimo. Frankie a fost ales pentru aceasta crima datorita faptului ca nu era cunoscut in Chicago. Inmormantarea lui Colosimo a fost prima extravaganta funerara din lumea gangsterilor, o demonstratie a prieteniei existente intre gangsteri si politicieni. Cinci mii de persoane l-au insotit pe ultimul drum pe Colosimo: traficanti de carne vie, doi membri ai Congresului american, patroni de localuri rau famate, opt consilieri municipali, contrabandisti de alcool, trei judecatori, prostituate, un substitut de procuror, membri de frunte ai ansamblului Operei din Chicago, gangsteri si un membru al Camerei Reprezentantilor. Torrio a dezvoltat imperiul viciului creat de Colosimo. Al Capone a devenit unul dintre oamenii de incredere ai lui Torrio, care reusise sa-i convinga pe spargatorii de banci, hotii la drumul mare, organizatorii de alergari de cai aranjate si talharii care lucrau anarhic, pe cont propriu, sa-si canalizeze energiile in directia contrabandei cu alcool, sub comanda lui.

Armata asasinilor

Joe Howard, un criminal cunoscut in Chicago, a fost prima victima a lui Al Capone. Howard incercase sa-si insuseasca o parte din veniturile obtinute de Johnny Torrio din traficul cu alcool. Al Capone l-a asasinat pe Howard cu sase focuri de revolver intr-o carciuma din apropierea birourilor lui Torrio. Pentru prima oara, fotografia lui Al Capone a aparut in ziarele de dimineata. Ancheta a inceput a doua zi dupa asasinat, dar martorii au suferit subit un atac de amnezie. “Semnificatia acestui asasinat izolat si relativ banal este limpede: este modelul, mereu repetat, al omorurilor inregistrate in razboiul pentru bauturile spirtoase purtat intre bande. Trasaturile distinctive sunt: rapiditatea fulgeratoare a sentintei de moarte pronuntate contra celui care incalca regulile; atacul cu sange rece, in plina zi si sub ochii publicului; indiferenta cinica fata de prezenta martorilor; actiunea politiei paralizata cu cea mai mare usurinta”, afirma Kenneth Allsop in Chicago sub teroare. Au urmat alte sute de crime in razboiul dintre gangsteri. Banda fratilor O’Donnell a fost anihilata de grupul Torrio – Capone, in timp ce primarul Dever facea declaratii sforaitoare depre necesitatea inabusirii razboiului dintre bande, iar cadavrele se adunau in rigolele si santurile din Chicago. Dupa 138 de asasinate, doar sase oameni au fost anchetati si unul singur condamnat. Al Capone avea abilitatea de a-si crea legaturi in afara comunitatii mafiote italiene. S-a imprietenit cu Jack Guzik, un evreu considerat ulterior adevaratul creier al organizatiei conduse de Capone, un contabil fidel lui Al, cu singurul “defect” ca era incapabil sa foloseasca o arma. Capone conducea o armata de sapte sute de oameni, cei mai experti asasini din Statele Unite.

Pistolari, ukulele si flori

In scurt timp, Capone a reusit sa puna mana pe oraselul Cicero, un fel de suburbie a Marelui Chicago. Veniturile cumulate ale lui Torrio si Capone se ridicau la sume ametitoare. Conform aprecierilor politiei, profiturile anuale totale ale bandei provenite din fabricarea si vinderea bauturilor alcoolice erau de cel putin 30 de milioane de dolari. Edwin A. Alson, procuror districtual al Statelor Unite, a stabilit ca, pe la mijlocul deceniului al treilea, Torrio si Capone aveau un venit brut de 70 de milioane de dolari pe an. Convoaie de camioane incarcate cu bauturi alcoolice si pistolari strabateau constant strazile orasului Chicago. Pentru a-si desfasura activitatea nestingheriti, mafiotii isi plateau imunitatea. Se dadeau, saptamanal, spagi in valoare de 30.000 de dolari. In fiecare zi de vineri, intr-un birou situat in centrul orasului, politisti, functionari publici si agenti ai prohibitiei faceau coada ca sa-si incaseze mita. Pentru a controla intregul comert clandestin cu alcool, Capone l-a eliminat pe Dion O’Banion, seful gruparii mafiote iudeo-irlandeze. O’Banion a fost impuscat de fratii Gemma, sase sicilieni renumiti pentru ferocitatea lor. Nici unui presedinte al S.U.A. nu i s-a facut o asemenea inmormantare si putini monarhi au avut parte de o ceremonie funerara atat de grandioasa. Peste douazeci de mii de oameni au participat la inhumare. Douazeci si sase de furgoane incarcate cu flori in valoare de cincizeci de mii de dolari formau o coloana lunga de o mila. Printre miile de flori se aflau si trandafirii trimisi de Al Capone, omul care comandase asasinatul. A lipsit doar slujba religioasa, refuzata de cardinalul Mundelein, care afirmase ca “O persoana care nu asista la slujba religioasa cat este in viata, nu o poate pretinde dupa moarte.” Succesorul lui O’Banion a devenit Hymie Weiss. “Baietii” lui Weiss inarmati cu pistoale mitraliera, al caror sunet era descris de mafioti ca fiind “muzica de ukulele”, n-au lasat nerazbunata moartea lui O’Banion. Cativa oameni ai lui Al Capone au fost “matrasiti”. Mai mult, Capone a scapat dintr-o ambuscada, lucru pe care nu l-a reusit Torrio.

Marele Sef se retrage

Dupa iesirea din spital, Torrio i-a incredintat conducerea tuturor afacerilor sale lui Al Capone, dupa care s-a retras in Sicilia. In 1925, Al Capone, omul pe care Torrio il adusese cu cinci ani in urma in Chicago pentru a supraveghea o casa de toleranta, devenea cel mai periculos om din Chicago. In 1926, Capone devenea regele neincoronat al mafiei din Chicago, dupa ce Weiss fusese “impanat” cu douasprezece gloante de mitraliera. Ultimul bloc opozitionist serios fata de autoritatea lui Al Capone a fost distrus in ziua Sfantului Valentin, 14 februarie 1929. Banda lui Moran a fost asasinata cu sange rece de oamenii lui Capone. Si de aceasta data, Capone a scapat nepedepsit. La ora cand se petrecea masacrul, Capone se afla la vila sa din Florida, discutand cu procurorul districtual din Miami. In 1931, Alphonse Capone a fost totusi condamnat la 11 ani de detentie, dar nu pentru vreuna dintre crimele pe care le-a comis sau comandat, ci pentru evaziune fiscala. Se pare ca a ucis cu mana lui intre 20 si 60 de oameni si cel putin 400 au fost ucisi din ordinul lui, dar nu a fost niciodata inculpat pentru omor. Condamnarea lui Al Capone i s-a datorat lui Elmer Irey, seful departamentului executiv al Ministerului de Finante din SUA. Capone a fost eliberat in 1939. S-a retras in Miami, unde a murit in 25 ianuarie 1947, dupa ce a suferit o lenta pierdere a memoriei si a judecatii, combinata cu depresii si iritabilitate.

Alcatraz - Insula Dracului

Alcatraz este o mica insula situata in mijlocul golfului San Francisco. Aici a functionat una dintre cele mai cunoscute inchisori de maxima securitate. Intre 1850 si 1933 Alcatraz a functionat ca fort militar. Abia in 1934 a devenit inchisoare federala. In cei 29 de ani cat a functionat, inchisoarea a “gazduit” criminali notorii precum Al Capone si Robert Franklin Stroud. In 21 martie 1963, Alcatrazului i s-a schimbat din nou destinatia, devenind muzeu. Cel putin oficial, nimeni n-a evadat din Alcatraz, cu toate ca, in 11 iunie 1962, Frank Morris si fratii John si Clarence Anglin au disparut din celule. Nimeni nu i-a mai vazut niciodata, cei trei gasindu-si sfarsitul in apele reci ale golfului San Francisco. In America, temnita a mai fost cunoscuta si sub numele de Insula Dracului.

Groapa cu noroi din prerii

“Faima proasta a orasului Chicago nu poarta straie de novice. Inca de la primele inceputuri, din zilele acelea din 1830 cand era si un loc unde se facea comert cu indienii, unde se faceau afaceri care prosperau vertiginos, cu piei netabacite, pusti, paturi, fete si whisky, era un oras zgomotos, fanfaron, neobrazat, dur si infernal, cu toate ca abia peste zece ani avea sa aiba loc prima spanzurare oficiala. Situat la poarta noii frontiere a colonilor, misunand de oameni din prerii si negustori de vite, de comercianti si prostituate, luntrasi pe canal si carausi cu carute cu coviltir si pionieri si oameni care isi investeau banii in terenuri, orasul era, totodata, un camp magnetic pentru jucatori de carti, sforari si excroci de toate soiurile. Starea aceasta a devenit cronica.” – Kenneth Allsop, Chicago sub teroare

Cronologie pre–mafiota

l 1885 – prima paruiala datorata incercarii politiei din Chicago de a inchide “bombele rau famate”. l 1857 – se “infiinteaza” un cartier cu case de toleranta si chioscuri unde se vindeau droguri.
l 1860 – Journal titra: “Suntem impresurati de o banda de ticalosi disperati.”
l 1872 – ia nastere in Chicago primul comitet cetatenesc pentru combaterea crimei.
l 1876 – Times definea orasul Chicago ca “un adevarat iad, o vagauna infernala.”
l 1893 – un jurnalist englez, T.W.Stead, publica romanul “Daca Hristos ar veni in Chicago”.
l 1906 – Chicago inregistreaza o spargere la trei ore, o talharie la sase ore si un omor zilnic, ziarul Tribune sustinand ca “In oras s-a instaurat domnia terorii. Nici o urbe nu a detinut vreodata, in timp de pace, un loc atat de preeminent in categoria oraselor bantuite de crime, asasinate, teroare ca Chicago.”
l 1930 – federalii au identificat in orasul terorii 20.000 de baruri clandestine.

Urmarile prohibitiei

In 1925, la Chicago, oras cu trei milioane de locuitori, s-au inregistrat cu 16.000 mai multe arestari decat in Anglia si Wales la un loc, unde nu exista prohibitie, iar populatia numara 40 de milioane de locuitori l tot in Chicago, in 1927, numarul celor gasiti in stare de ebrietate la volan sporise cu 476%, iar numarul mortilor de pe urma acoolismului sporise cu 376% l pana in 1930 fusesera arestati pentru betie 550.000 de americani; dintre acestia, 230.000 au totalizat 33.000 de ani de detentie in inchisorile federale pentru incalcarea prohibitiei l in aceeasi perioada au murit 35.000 de oameni din cauza bauturilor spirtoase otravitoare, in afara de miile de oameni ramasi orbi si infirmi din pricina unor leziuni ale sistemului nervos l pana in 1932, doua mii de civili – adica in primul rand gangsterii si partasii lor, traficantii de alcool – si cinci sute de agenti ai prohibitiei au fost ucisi in diferite ciocniri armate.

Ioan Botis



* INTERVIU - Daniel Filipas, director executiv al Asociatiei “Esperando”
Gulliver in tara copiilor

CARTE DE VIZITA
S-a nascut in 31 decembrie 1967 in Baia Mare. Intre 1982 si 1986 a urmat cursurile Liceului Industrial nr. 8 din oras, apoi a plecat la Cluj Napoca pentru a deveni inginer. In 1992 a absolvit Facultatea de Stiinta si Ingineria Metalelor, sectia Utilaj Tehnologic de Prelucrari la Cald. A urcat pe scara ierarhica de la inginer tehnolog si sef de schimb la Silcotub Zalau, la sef Compartiment Integrare Europeana si Programe de Finantare, sef Compartiment Misiuni Economice Interne si Sef Compartiment Informatii de Afaceri, toate in cadrul CCI Baia Mare. Vreme de doi ani si jumatate a lucrat si in presa, iar din 2001 este directorul executiv al Asociatiei Esperando. Putinul timp liber il imparte intre familie, fotografie si sport.

A fost selectionat in lotul national de juniori si detine trei medalii nationale la handbal. A avut expozitii personale de fotografie, a lucrat in mass-media si economie si, desi nu fumeaza trabuc, il admira pe Bill Clinton. In 2001 trebuia sa aleaga intre fotografie, traduceri si consultanta in afaceri, dar s-a trezit la o asociatie care reda speranta copiilor cu handicap.

La prima vedere, pare un personaj sobru. Un fel de Gulliver in lumea copiilor care frecventeaza Asociatia “Esperando”, dar nu e deloc asa.
Reporter: Ce amintiri din copilarie va revin frecvent in minte?
Daniel Filipas: Sunt mai multe. De la rupt mana, la sarit gardul la scoala. Eu am copilarit undeva langa Lucaciu. Pe atunci, liceul avea paznic, gard mare, sala de sport era de-abia construita. Pe acolo ne jucam noi. Erau tufe mari (abia ne vedeam), iar paznicul fugea sa ne prinda. Ne intalneam cu totii in curte si ne jucam sau plecam la tara, la Ciolt, la bunici. Aveau moara, valtoare si darac de lana. Locul era situat intre trei vai, ceva asemanator cu casuta din padure a bunicii din povesti. Nu prea gasesti asa ceva.
Rep: Ce inseamna caritate?
D.F. Suflet. Cred in Dumnezeu si in Biblie. Cred in partea aceea cu ajutarea aproapelui, fara nimic in schimb. Rasplata nu trebuie ceruta, vine de la sine. Pentru mine, omul nu se masoara in cat are, ci in ce face si ce lasa in urma.
Rep: Ce v-a determinat sa va indreptati spre o fundatie?
D.F.: Sotia. Ea lucra de ani buni ca profesor de gimnastica medicala pentru copii, cand cativa parinti s-au hotarat sa faca ceva pentru copiii lor. Trebuiau sa mearga la recuperare cu copiii in diferite localitati. Eram pe atunci plecat in Spania si Vali, sotia mea, imi spunea sa vin acasa sa-i ajut la proiect. Oricum, ma cam saturasem de departari si am zis sa vin acasa. O perioada am stat inchis, aveam nevoie sa stau cu mine, dupa aceea am mers la asociatie sa vad de ce au nevoie. Si aveau nevoie de tot, asa ca am ramas.
Rep: Ce ati pierdut si ce ati castigat prin Esperando?
D.F.: De pierdut, am pierdut probabil bani si par. O parte din parul destept a picat si o parte din parul prost s-a facut alb. In rest, nu cred c-am pierdut nimic. Nici macar prieteni. Eu cred ca prietenii pe care ii pierzi nu sunt prieteni adevarati. De castigat, am castigat prieteni. Am invatat de la copii extraordinar de mult. Cum e viata, cum poti sa apreciezi ce ai si cum sa nu te plangi. Am castigat liniste. E prima data cand nu ma gandesc cu groaza ca trebuie sa vin la serviciu. Practic, e vorba de prieteni.

Fotografia si Clinton

Rep: Cum se vede Romania din “afara”?
D.F.: In alb si negru. Depinde de momentul si de unghiul din care este privita. Depinde de atitudinea cu care au venit incoace. Daca merg intr-un oras despre care mi s-a spus ca e frumos, caut lucrurile frumoase, daca vin intr-un oras despre care mi s-a spus ca e urat, caut mizeria. Si o gasesc. Am avut prieteni carora li s-a sugerat sa-si aduca mancare sau cauciucuri pentru masina, altii au auzit lucruri rele despre Romania, dar au gasit lucruri extraordinare. Daca vrei sa faci praf o tara, gasesti argumente.
Rep: Timpul liber?

D.F: Inainte faceam handbal si imi faceam vreme sa ma intalnesc cu fostii colegi, sa mai batem mingea. In ultima vreme mi-a ramas numai fotografia, o pasiune dusa catre extreme. In 2002 am avut o expozitie personala deschisa la Galeria de Arta, pentru a “imparti” ceea ce am vazut pe unde am fost. Sa fotografiez si sa developez am invatat de la prieteni. In timpul studentiei, am participat la primele expozitii colective. Daca n-as fi ales Esperando, fotografia era una dintre posibilitati.
Rep: Personalitatea pe care o admirati cel mai mult?
D.F.: Din multe puncte de vedere il admir pe Bill Clinton. Am citit multe despre el si unul dintre cele mai frumoase lucruri a fost o confruntare publica cu George W. Bush. La una dintre intrebarile unei persoane legate de somaj, Bush a raspuns oarecum tehnic, oricum, ca un politician. Clinton a vorbit aceeasi limba cu omul care pusese intrebarea si i-a spus “A, te referi la...”. Se vedea ca a trait intre oameni si ii intelege.

Niste misei

Rep: Fondurile nerambursabile au produs schimbarile asteptate in sistemul de protectie a copilului?
D.F.: Da, pe jumatate. Banii veniti din afara sau din interior pot sa faca minuni, adica pot sa-ti dea sansa sa rezolvi niste probleme. Dar banii n-o sa faca niciodata totul. Iar daca cei care lucreaza la proiect nu pun si suflet o data cu banii, se produc jumatatile de masura care sunt prezente la ora actuala in sistemul de protectie a copilului.
Rep: Cum sunt cei care folosesc fundatiile si copiii cu handicap ca paravan pentru afacerile personale?
D.F.: E ca si cand i-ai lua jucaria din fata unui copil sau i-ai lua ciocolata. Sunt o multime de fundatii si asociatii care s-au infiintat numai de dragul de a face o afacere. La un moment dat, a fost un curent. Li s-a parut normal sa faca o fundatie pentru a aduce masini sau ajutoare. Unii din miselie, altii pentru ca au vazut ca toata lumea face asta. E vorba de niste oameni fara principii morale.
Rep: Carentele sistemului de protectie a copilului?
D.F.: Lipsesc bani si oameni. Pentru ca s-a mers prea mult pe interese, pornind de la varf si propagandu-se pana la ultimul angajat. Si atunci nu mai conteaza ca banii puteau fi folositi mai bine, iar timpul trece pe langa unii dintre copii si nu le mai lasa nici o sansa. O alta carenta poate fi lipsa de apreciere. Inca sunt puse in aceeasi oala fundatiile care lucreaza si cele care se fac ca lucreaza.

Optiuni si argumente

l Esenin sau Edgard Allan Poe?
Esenin si pentru ca nu-l stiu destul de bine pe Poe. Il vad mai cald, mai uman, chiar si cu tristetile lui.
l Led Zeppelin sau Christina Aquilera?
Nici una, pentru ca Led Zeppelin nu e chiar stilul meu, desi e mai aproape de stilul de muzica pe care il ascult (de exemplu Pink Floyd), iar Christina Aquilera nu, pentru ca nu. Din muzica actuala as alege Robbie Wiliams.
l Andreea Raicu sau Angelina Jolie?
Probabil, Angelina Jolie, dar as alege Julia Roberts sau Michelle Pfeifer.
l Fotbal sau sah?
Sah n-am mai jucat demult. As prefera sahul, dar ma uit mai mult la fotbal.
l Sanatate sau fericire?
Fericire, cu conditia sa includa si sanatatea.

Ioana Lucacel