SOCIAL ECONOMIC

* EXPLOZIV - Interese politice si financiare in reunificarea crestinismului
Papa ”le-a spalat picioarele”

* ANIVERSARE - Intre leacul tamaduitor si deontologia devenita stil
Cum NE vad ei: ”Niste inconstienti, cu putere in falci”

* A trecut un an! Incursiune in istoria gastii nebune a GAZETEI
Noi suntem cei mai buni!

* INTERVIU - Dan Parcalab, director general al GAZETEI de Maramures
GENERALUL CIVIL

* Calator pe drumul dintre tipar si geneza GAZETEI
De la Gutenberg la Parcalab

* ECONOMIC - Lukoil – sau o benzinarie la 7.000 de oameni
Benzinaria care distruge parcul

* MSI Gutaiul Grup - o garantie pentru calitate
Succes de familie

* Bursa vorbelor

* Tragedia milionului

* Punguta Financiara

* EXPLOZIV - Interese politice si financiare in reunificarea crestinismului
Papa ”le-a spalat picioarele”

La peste 900 de ani de la Marea Schisma, Patriarhul slav Alexei lupta la baioneta cu Teoctist pentru “primatul” impacarii cu Vaticanul. Interesele politice si financiare fac orgoliile de pana acum neglijabile. Dupa ce a detinut intaietatea in cursa impacarii, Patriarhul roman a pierdut primul loc printr-o mutare diplomatica si perfida a lui Alexei. Daca lucrurile vor continua in taraganarea specific romaneasca, ai nostri vor irosi o sansa istorica.

16 iulie 1054, in anul Rumorii. O delegatie papala, formata din cardinalul Humbert de Silva Candida, abatele de Monte Cassino si arhiepiscopul de Amalfi, patrunde in biserica ortodoxa “Sfanta Sofia” din Constantinopol si, sub privirile surprinse ale clerului si credinciosilor, arunca pe altar bula de excomunicare a patriarhului bizantin Mihail Kerularios.

Falsa bula papala

Dupa opt zile, sinodul ortodox rostea anatema contra papei si a Bisericii catolice. Dubla renegare a celor doua autoritati religioase a declansat evenimentul cunoscut in istoria religiei sub denumirea de Marea Schisma. Doua forme ale aceleiasi crestinatati aveau sa pornesca “razboiul religios de o mie de ani”. Surse ale ortodoxiei romanesti care au cercetat evenimentul, studiind documente din arhive “interzise laicilor”, sustin ca miscarea cardinalului a fost o rabufnire a mandriei nemasurate si ca acesta nu avea “autorizatia” papei, pentru simplul motiv ca in acel moment scaunul pontifical era… gol! Papa Leon al IX-lea era mort de trei luni (decedase in 19 aprilie 1054), iar succesorul sau a fost numit doar in 13 aprilie 1055 in persoana lui Gebhard Graf von Dollnstein-Hirschberg (cunoscut sub numele Papa Victor al II-lea). Asadar, neexistand papa, nu putea exista nici bula papala. Un act fals, invalid, a generat separarea.

Humbert, razbunator?

Cel mai probabil actul (atribuit Papei) care continea hotararea de excomunicare a patriarhului bizantin a fost intocmit de orgoliosul cardinal Humbert. Varianta catolicilor este ca patriarhul Kerularios a decis ca bisericile si manastirile latine din Constantinopole sa adopte ritul grec. Nesupusii aveau sa indure pedeapsa inchisorii si confiscarea bunurilor. Papa Leon al IX-lea l-a trimis pe Humbert in Bizant, dar Kerularios a refuzat sa-l primeasca. Atunci, cardinalul a vrut sa convoace sinodul pentru a-l destitui, dar clerul bizantin s-a opus. Nu se stie daca la intoarcere a reusit sa-l convinga pe papa de necesitatea excomunicarii patriarhului bizantin. Cert e ca Leon al IX-lea a murit fara sa semneze bula papala, iar la catva timp dupa ruperea oficiala a legaturilor, imparatul Isac I l-a exilat pe patriarhul Kerularios (act atribuit vendetei promise de cardinalul umilit), dar schisma a ramas in vigoare.

Motivul Marii Schisme

Oficial, motivul schismei tine de Crezul de la Niceea (o forma de marturisire a credintei crestine adoptata in timpul imparatului Constantin). In anul 589, Biserica apuseana hotaraste schimbarea unui vers. “Cred intru Duhul Sfant care purcede de la Tatal” se transforma in “Si intru Duhul Sfant care purcede de la Tatal si Fiul”. Practic, s-a adaugat un singur cuvant (“Filioque”- “Fiul”), in scopul de a contracara ideile raspandite de biserica spaniola, care negau completa divinitate a Fiului (Iisus). Ulterior, si ortodocsii din est au considerat ca acest cuvant este o greseala dogmatica foarte grava (citandu-l pe evanghelistul Ioan, parintele ortodox Cleopa spunea ca “Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis in lume prin Fiul, nu cum sustin catolicii ca purcede si de la Tatal si de la Fiul”). In 1053, pentru ca Patriarhul Kerularios a refuzat orice concesie referitoare la Crez, Humbert a depus bula papala cu sentinta excomunicarii, Kerularios fiind acuzat de zece erezii. Neoficial, argumentul rupturii l-a constituit emiterea pretentiei primatului episcopilor de la Roma fata de restul bisericilor crestine din lume. Pretentia se baza pe un text din Evanghelia lui Matei. Patriarhii din est au pledat pentru ideea egalitatii cu episcopii romani, dar egalitatea celor patru episcopate si patriarhate (Roma, Alexandria, Ierusalim si Antiohia) a fost valabila doar 50 de ani, cand Damasus I a ridicat, cu de la sine putere, episcopatul din Roma la rangul de Scaun Apostolic.

In pofida luptei pentru “sefia religioasa”, mai existau sanse de impacare, dar in 1204 s-a produs “ireparabilul”. Atunci, armatele Cruciadei a IV-a au incercat un prozelitism catolic violent, atacand si jefuind Constantinopole, sfaramand icoane si aruncand moaste la gunoi.

Inceputul sfarsitului

Cel mai de seama eveniment din ultimele secole ale vietii Bisericilor crestine a inceput in 1962. Procesul impacarii a fost generat de Papa Ioan al XXIII-lea care impreuna cu peste 2.500 de episcopi catolici hotarau in Conciliul Vatican II schimbarea atitudinii fata de ortodoxie. Publicatia “New York Times” titra pe prima pagina: “Schisma a luat sfarsit”. Peste doi ani, Papa Paul al VI-lea si marele Patriarh Athenagoras I s-au intalnit la Ierusalim, iar apoi au ridicat reciproca excomunicarilor si Roma a restituit unor biserici ortodoxe sfintele moaste ce le apartineau de drept (printre care si Capul Sfantului Andrei). In 1975 s-a infiintat Comisia mixta de dialog ortodoxo-catolica. Cel care a inteles ca reunificarea Bisericilor surori va ramane in negura fara acceptul primelor doua dorinte ale ortodocsilor (renuntarea episcopilor catolici latini la primatul papal si prezentarea scuzelor pentru agresiunea care a distrus Imperiul Bizantin) a fost unul dintre cei mai carismatici conducatori religiosi din intreaga istorie a umanitatii. Numele sau este Karol Wojtyla, al 263-lea succesor al Sfantului Petru, Papa Ioan Paul al II-lea. In 25 mai 1995, in “Ut omnes sint”, Papa a cerut public iertare celorlalti crestini pentru partea de responsabilitate a Bisericii Catolice. A lasat orgoliile si avantajele la o parte si a pornit pe cel mai drept drum catre impacare. Vizitele din Romania (prima tara cu populatie preponderent ortodoxa vizitata), Grecia (prima vizita a unui Papa dupa 13 secole), Siria (fostul Patriarhat al Antiohiei), Ucraina (in fieful fundamentalistului Patriarh rus, Alexei al II-lea, care declara in iunie 2001 ca acea vizita “risca sa inchida definitiv poarta ameliorarii relatiilor dintre ortodocsi si catolici”) sunt dovada ca Papa a procedat dupa pilda lui Iisus. A spalat picioarele si celor ce-l iubeau, si celor ce-l dusmaneau, in semn de iubire neconditionata a aproapelui.

Tripla “batalie”

La a saptea reunire a Comisiei de dialog ortodoxo-catolic, reprezentantii a noua Biserici Ortodoxe nationale au semnat un acord de principiu pentru uniatism. Desi sase dintre Bisericile Ortodoxe nationale nu si-au trimis reprezentanti, boicotand intrunirea in semn de protest… politic (“responsabilitati anti-ortodoxe si anti-musulmane ale Vaticanului in razboiul din Bosnia si Orientul Mijlociu”), actul a fost considerat “un alt pas mare pentru omenire”. In “altarul concilierii”, Grecia a acceptat viitoarea unitate, dar a preferat sa nu fie deschizatoarea acestui drum, tocmai datorita numerosilor fundamentalisti contestatari ai Patriarhului. Cea de-a doua putere a ortodoxiei, Rusia, a refuzat categoric oferta Papei, prin vocea stridenta a Patriarhului-general KGB, Alexei. Asa ca, Grecia avea o singura optiune. Deschiderea urma sa fie facuta de Romania. Aflata intr-o postura de mijloc, prinsa in megalomanicul proiect de constructie a Catedralei Neamului, zguduita de scandaluri interne si externe (retrocedari de cladiri, proprietati si bunuri catre greco-catolici), ortodoxia romaneasca a acceptat rolul de deschizator. In 12 octombrie 2002, la Vatican, Papa Ioan Paul al II-lea si Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, au semnat Declaratia pentru unitatea crestinilor. A fost primul act de acest fel semnat de un Suveran Pontif si un Patriarh ortodox, iar presa l-a numit “Acordul mileniului”. Substratul acestui acord este, in primul rand, de factura politica si financiara. Reunificarea cu Vaticanul este nu numai o chestiune religioasa, ci ar fi un plus de capital politic in Europa. Nu poate fi ignorat avantajul imens pe care l-ar avea Romania in cursa pentru acceptare in UE. Legalizarea aliantei cu Papalitatea inseamna si avantajul finantarii marilor proiecte sociale si religioase (gen Catedrala Mantuirii Neamului - obiectiv care a beneficiat deja de un ajutor de 100.000 euro veniti pe filiera Greciei ortodoxe). Cu alte cuvinte, pe plan national, BOR are obligatia morala si ordinul politic de a fi Biserica ortodoxa care va deschide drumul uniatismului. Apoi, Papa a facut declaratia istorica prin care propunea o reflectie comuna asupra postului de Episcop de Roma, bazata pe principiul fundamentului unitatii, care sa gaseasca o forma de exercitare a intaietatii. In cele din urma, dorinta pentru care Hristos s-a rugat va reconduce Bisericile surori la unitate. Cat de reala e transformarea razboiului in dragoste? Inghesuiala ortodocsilor la portile Vaticanului pare a fi raspunsul. E dragostea lupului acoperit cu blana de oita, de dragul “ierbii proaspete”. Ramane de vazut ce conteaza mai mult pentru Vatican.

Ofensiva KGB

“Inamicul numarul 1” al reunificarii, Alexei s-a schimbat cu 90 de grade si a declarat public ca “nu trebuie sa abandonam eforturile de a restabili unitatea tuturor crestinilor in sanul unei singure Biserici universala si apostolica”. Explicatia schimbarii e simpla. Putin facuse o promisiune Papei, Alexei trebuia sa execute. Si a executat, pentru ca nici Rusia nu se afla in postura de a refuza beneficiile financiare ale unirii cu Vaticanul.

Catalin VISCHI



* ANIVERSARE - Intre leacul tamaduitor si deontologia devenita stil
Cum NE vad ei: ”Niste inconstienti, cu putere in falci”

La un an de la aparitie, am fost curiosi sa aflam cum ne vad cei despre care am scris, ba de bine, ba de rau, colegii de breasla, oamenii care au un cuvant de spus in Baia Mare si nu numai. I-am rugat insistent pe interlocutori sa nu ne ”tamaieze”, dar nici macar ”prietenii” GAZETEI n-au dat cu barda, asa cum ar fi fost normal. Unele pareri au fost interesante, altele onorante, altele ne-au spus ce stiam de multa vreme: suntem necesari in peisajul presei maramuresene.

Ana Blandiana, poet: ”Viata unei publicatii se masoara atat prin timpul de aparitie si prin numarul de exemplare aparute, cat si prin forta intelectuala a ideilor si a personalitatilor care le sustin in paginile ei. Ii doresc GAZETEI de Maramures viata nu numai lunga, ci si intensa, capabila sa informeze, sa convinga si sa educe pe cat mai multi cititori.” Adrian Cioroianu, consilier politic al presedintelui PNL, Teodor Stolojan: ”In conceptia liberala, libertatea si demnitatea presei sunt principii inatacabile. Cu acest gand am cunoscut GAZETA de Maramures si m-am convins ca acolo, in nordul tarii, exista oameni care au descoperit toate sensurile libertatii si care doresc sa le transmita si cititorilor lor. La Multi Ani!” Dan Marinca, presedintele Policlinicii ”Sfanta Maria”: ”O sa incep cu primul mesaj, in limba mea materna, limba latina: Vivat, Crescat, Floreat. Nu va urez , pentru ca este o urare deja banalizata, dar pot sa va urez ca, in loc de 28 de pagini, sa ajungeti la 48 si sa fie intr-un format occidental. Poate ca doua aparitii pe saptamana ar fi o chestie care ne-ar place. Sper sa bem cu ocazia aparitiei celui de-al 10.000-lea numar.” Ananei Gagniuc, redactor sef ”Glasul Maramuresului”: ”Sunteti primul saptamanal adevarat din Maramures si o spune unul care a facut un saptamanal cu ani in urma. Voi faceti un pas pentru reabilitarea . Dincolo de scriitura, GAZETA apare in conditii grafice de exceptie. Ca dovada ca n-o spun din prietenie e faptul ca GAZETA de Maramures e deja monitorizata sus. Asta inseamna ca, la nivel profesionist, v-ati impus. Ati crescut extraordinar de frumos.” Augustin Cozmuta, redactor sef ”Graiul Maramuresului”: ”Cei care au rezerve fata de un nou demers de presa, cum este si GAZETA, trebuie sa stie ca nu pornesc bine la drum. Spatiul democratiei este si al presei. Ce statut isi dobandeste fiecare din noile publicatii ramane de discutat intre noi, ca breslasi si ca profesionisti ai domeniului. Consider ca in Maramures, o publicatie ca a voastra este binevenita.” Claudiu Florescu, director RTV ”Cinemar”: ”Dan asta, cu ziarele lui, e ca barbatul care tot face cate un copil si-l da la altii sa-l creasca. Sa va critic? N-am de ce. Poate doar pentru ca nu i-ati ”spart” pe unii atat cat ar fi trebuit. Sunt chiar foarte incantat de aparitia GAZETEI pe piata. Este cel mai profesional saptamanal, chiar daca rautaciosii zic ca ati intrat pe piata cu pagina 27. Dati o masa?” Grigore Ciascai, ”Va doresc tot binele din lume si sa fiti la fel de incisivi si pe subiect. Consider ca, pe drept, ocupati un loc de frunte in peisajul media maramureseana. La o mie de numere!”

Ochiul lui Argus

Cristian Anghel, primar Baia Mare: ”Sunteti publicatia maramureseana care reuseste sa imbine umorul fin cu analizele politice pertinente si anchetele documentate. GAZETA se citeste cu placere. Vi s-ar putea reprosa ca nu aveti 32 de pagini. Despre profesionalismul redactiei nu cred ca trebuie sa mai amintesc si, totusi, am convingerea ca puteti fi mai buni.” Pamfil Bercean, vicepresedinte Consiliul Judetean: ”Intr-o lume in care haoticul pare a fi pus stapanire pe mari segmente socio-economice, echilibrul atat de necesar apasa pe latura comunitara reprezentata de mass media. Din aceasta perspectiva, demersul jurnalistic al GAZETEI de Maramures si-a facut pe deplin datoria. Un demers unic, prin prestanta si atitudine, in peisajul mass mediei din Maramures.” Ioan Blajan, presedinte PSD Baia Mare: ”Cu ocazia unui an de la aparitia unui incisiv ziar, in loc de traditionalele urari va doresc sa aveti putere in falci, sa aveti pix foarte acid si sa ne corectati pe noi, politicienii, atunci cand gresim. Sa fiti voi insiva, sa fiti acelasi ziar care a fost bine primit de cititori.” Ioan Romeo Rosianu, Televiziunea ”Canal 7-TL+”: ”Era nevoie de GAZETA de Maramures si de persoanele care au pus in practica acest proiect. Iata ca, dupa un an, ati atras atentia asupra voastra si ati reusit sa va impuneti. Datorita calitatii materialelor incluse, echipa de acolo a reusit sa faca din acest saptamanal un ziar care sa va deosebeasca radical de ceea ce exista in presa judetului. Aveti acele anchete ample, de analiza, reportaje deosebite, nu vreau sa fac complimente gratuite, dar asta este realitatea. Daca ar fi sa ma intorc in presa scrisa, GAZETA ar fi locul in care mi-ar place sa lucrez.” Nicolae Bud: ”GAZETA de Maramures este un ziar bine scris, este un ziar necesar pe piata maramureseana. Cred ca, prin modul cum ati evoluat, va meritati cu prisosinta audienta pe care o aveti in randul maramuresenilor.” Tiberiu Alexa, istoric de arta: ”In ansamblu, consider ca este cel mai reusit saptamanal aparut in Baia Mare, dupa 1989. Cred ca, cu o relativa subiectivitate, motivul principal care ma indeamna sa fac aceasta afirmatie este consistenta paginilor culturale. GAZETA de Maramures este singura dintre toate publicatii trecute si prezente care manifesta interes pentru o politica culturala.” Florin Tataru, presedinte CJASS Maramures: ”Apreciez faptul ca, intr-un timp relativ scurt, GAZETA de Maramures a reusit sa se impuna in presa maramureseana prin calitatea, coerenta, unicitatea si, de ce nu, curaj in abordarea unor subiecte, pe cat de controversate, pe atat de dificile. E un demers de presa al unor jurnalisti tineri, un demers al unor oameni puternici, care prin activitatea lor ii fac si pe cititori sa se simta mai puternici.” Augustin Botis, director DJPDC Maramures: ”GAZETA este un ziar in care ne regasim fiecare, cu intrebari, cu multe cautari si chiar cu multe nedumeriri. In cadrul presei locale si nationale, GAZETA reprezinta deontologia devenita stil, expresie si informatie. Ii felicitam pe jurnalistii si pe gospodarii dumneavoastra.” Sabin Nemes - Bota, director adjunct Spitalul de Urgenta Baia Mare: "GAZETA de Maramures este altceva... este un curcubeu pe un fundal de 256 de tonuri de gri, este ochiul lui Argus intr-o lume a ascunzisurilor, este mina care trage cortina si degetul care arata, este sarea pusa pe rana, dar si leacul tamaduitor, este vocea acelora ce au nevoie de ajutor, este oglinda imparatului fara haine, din poveste. Adevaratul prieten este cel care iti spune cand gresesti. Sincera consideratie pentru cei ce dau viata Gazetei in aceste vremuri aspre de cautari, oameni ca noi ceilalti, cu necazuri si bucurii, ce cred insa in munca lor si in menirea lor civica de formatori de opinii.”

Persoane fizice, fara body-guard

Alexandru Cosma, presedintele Consiliului Judetean: ”Vreau sa va spun sincer ca e bine sa reflectati realitatea, asa cum ati facut, dar incercati sa va apropiati cat mai mult de ea. Eu apreciez stradania de a relata cazurile cat mai aproape de realitate si de monitorizare a persoanelor, care sunt persoane fizice si e normal sa fie asa.” Toti membrii GAZETEI – care sunt persoane fizice si e normal sa fie asa – au inteles ca prezidentul CJ recunoaste ca s-a scris despre domnia sa in conformitate cu realitatea. Aurel Santa, director Teatrul Municipal Baia Mare ”GAZETA de Maramures reprezinta o aparitie insolita si necesara in peisajul revuistic al presei maramuresene. Este o gazeta serioasa, cu ziaristi de marca si analizele pe care le faceti sunt facute profesionist si denota probitate profesionala. Urez deplin succes GAZETEI pentru informarea maramuresenilor si nu numai.” Theodor Ardelean, director Biblioteca Judeteana: ”Ce sa-ti spun? Exista doua maniere de a exista: a exista autentic si a exista intr-un ziar. Eu va urmaresc cu mare responsabilitate si-mi place. Luni dimineata e primul hebdomadar pe care-l citesc cu placere si urmaresc cu o anumita avidie personala modul in care abordati problemele cardinale ale judetului” Peter Czompa, ziarist: ”Era necesara aparitia unui astfel de saptamanal in Maramures. Anul implinit dovedeste asta. Felicitari colegilor mei, chiar daca am colaborat doar cateva luni. In presa, concurenta duce la progres si, in acest caz, opinia publica trebuie sa fie cat mai informata, iar GAZETA face acest lucru in foarte multe cazuri” Octavian Butuza, ziarist: ”Cunosc preparativele, cunosc fierberea dinaintea aparitiei primului numar al GAZETEI. Am fost la cateva discutii cu Dan, am fost si la lansare. Am urmarit GAZETA numar de numar si spun ca a intrat pe drum invatand sa mearga foarte, foarte repede. E un drum foarte bine definit. GAZETA este o pata de culoare distincta in peisajul presei din aceasta parte de tara. Merita pe deplin un buchet din cele mai frumoase flori ale urarilor de bine.” Cornel Sabau, ziarist: ”Din pacate pentru mine, dar din fericire pentru publicul cititor, GAZETA a implinit un an. Va doresc sa fiti foarte buni, dar mult mai slabi decat .” Simona Chifor, ziarist: ”Daca n-ar fi existat, GAZETA trebuia inventata. Salutari echipei redactionale din partea mea. Daca se poate, sa faca o nota discordanta in media maramureseana, preferand subiectele tari in locul contractelor de publicitate.” Ioan Serban, psiholog: ”Nu vrea nimeni sa va injure? Pai daca ati fi de injurat, v-as injura de ar crapa telefonul, numai ca GAZETA este necesara in peisajul asta. Se pare ca sunteti niste inconstienti, pentru ca aveti mare curaj sa spuneti multor lucruri pe nume, pe care altii le trec cu vederea. Deci, din punctul asta de vedere, eu v-as recomanda sa va luati bodyguard.”

”Lasati-ma in pace!”

Eugenia Godja, primar Sighetu Marmatiei: ”Ma bucur ca se implineste un an de la aparitia GAZETEI, un ziar pe care eu il apreciez pentru varietatea subiectelor pe care le abordeaza. Desi sunteti foarte critici cateodata, cred ca obiectivitatea este o caracteristica ce va directioneaza in tot ceea ce faceti. Poate ca, uneori, titlurile unor articole-traznet nu corespund cu ceea ce, in continut, autorul articolului incearca sa exprime.” Anton Ardelean, primar Tautii Magheraus: ”GAZETA este un saptamanal care de multe ori a prezentat stirile mai repede decat unele cotidiane. N-am fost suparat niciodata pe cele scrise despre mine. Ati scris si lucruri rele, ati scris si lucruri bune, dar unii ziaristi ai GAZETEI ar trebui sa-si verifice sursele mai atent. Sa asculte ambele parti, nu c-ar fi vorba despre mine…” Mircea Mihordea, senator: ”Ma bucur ca supravietuiti. Niciodata nu v-am condamnat, decat pentru acele articole care au defaimat in mod tendentios activitatea unui individ, nu neaparat activitatea parlamentara. Am fost definit ca , dar va atrag atentia la modul cel mai amical ca nici macar nu am lemne de foc. In general, apreciez revista, articolele, umorul d-voastra, apreciez ca uneori sunteti agresati… verbal, din pacate, de cei in care loviti pe buna dreptate.” Primarul din Boiu Mare, unul dintre cei pe care GAZETA i-a cam iritat, ne-a trantit telefonul in nas, cu eleganta care ii caracterizeaza viata rurala cotidiana. Gavril Pop: ”N-am nici o parere. N-am nevoie sa va critic. Nu vorbesc cu dumneavoastra!” L-am deranjat din nou pe unul dintre cei mai cunoscuti primari trecuti prin reconversie politica la partidul-stat, in principal pentru dezastrul de la Stiol (prietenii stiu de ce). Omul s-a exprimat destul de necizelat, probabil era intr-un buldozer… Gavrila Grec: ”Vreti o parere despre o chestie serioasa, sau va intereseaza lucruri din alea, ca de obicei? A! La un an de aparitie… Eu nu reprezint un subiect de presa pentru voi. Lasati-ma in pace!”

O felie de realitate

Dumitru Matei, consilier judetean: ”Din cate saptamanale citesc, al vostru cred ca este cel mai bun. Sunteti intre primele trei saptamanale ale Romaniei. La nivel regional, sunteti, probabil, cei mai buni. Si nu vreau sa va flatez.” Liviu Doru Bindea, senator: ”Sincer, consider ca sunteti un ziar de rafinament, asa cum scrie pe frontispiciu, chiar daca n-ati fost intotdeauna foarte eleganti cu mine. Trebuie sa recunosc ca si situatiile mai putin elegante au fost facute cu maiestrie si profesionalism. Sunt sincer.” Calin Matei, consilier judetean: ”De la momentul aparitiei, am salutat acest saptamanal, mai ales ca stiam ce oameni de presa lucreaza la el. Nu o data i-am felicitat pe autorii materialelor care mi-au placut. Sper sa va mentineti echilibrul care il aveti acum. Si sa deveniti cotidian!” Anton Breban, seful IJP Maramures: ”Va felicit pentru munca pe care ati depus-o timp de un an. Dar, in acelasi timp, poate ar trebui o mai buna documentare pentru unele materiale, o verificare si din partea altcuiva decat a celui care scrie materialul. Nu este neaparat cazul GAZETEI, este o problema generala a presei. Va doresc cat mai multe numere, materiale cat mai documentate si sa ajungeti primii la informatii.” Mircea Toma, Agentia de Monitorizare a Presei ”Academia Catavencu”: ”Am monitorizat o felie din presa maramureseana si am constatat ca ziarul care are cele mai multe articole ce investigheaza cazuri de coruptie este ziarul vostru. Am constatat, totodata, ca ziarul care nu are deloc publicitate in perioada monitorizata este tot ziarul vostru. Urarea mea este ca, ceea ce nu primiti de la firmele de stat, ca publicitate, sa primiti de la cititori prin exemplarele cumparate.”

Pareri si pareri

- Oamenii care au descoperit toate sensurile libertatii.
- Primul saptamanal adevarat din Maramures.
- N-am nici o parere.
- Un demers unic prin prestanta si atitudine.
- Oglinda imparatului fara haine, din poveste.
- Ma bucur ca supravietuiti.
- Persoane fizice.
- V-as recomanda sa va luati bodyguard.

Nicolae TEREMTUS, Ioan BOTIS



* A trecut un an! Incursiune in istoria gastii nebune a GAZETEI
Noi suntem cei mai buni!

Ceea ce urmeaza este o scurta si subiectiva istorie a GAZETEI de Maramures. In linii mari insa, lucrurile cam asa s-au petrecut. Orice asemanare cu persoane si fapte reale nu este intamplatoare. S-ar putea sa nu fi pastrat ordinea cronologica a evenimentelor. Imi caut o scuza in faptul ca am mai imbatranit un an. Un an cat un deceniu…

Era o zi ploioasa de toamna si, ca orice profesor dupa vacanta de vara, n-aveam nici un ban in buzunar. Ca urmare, propunerea lui Dan Parcalab de a sta la un pahar de vorba, unul de vodca si unul de apa minerala, venea la fix. Atunci am aflat despre GAZETA de Maramures, a carei existenta la vremea aceea era in stare de proiect.

Centura cu doi “dani”

La cateva saptamani de la discutia amintita, directorul GAZETEI de Maramures, Dan Parcalab, mi-a amintit ca, pentru a putea scrie un ziar, ne trebuie o redactie. Era prima convocare la lot. Primele activitati intelectuale pe care le-am prestat in cadrul GAZETEI au fost spalatul pe jos, in pozitia aplecat, si spalatul geamurilor, din pozitia ridicat, toate acestea pe fundalul unei piese autohtone ce se revarsa dintr-o boxa a unui tip dintr-un bloc vecin. Era una dintre piesele acelea care vorbesc despre “banii mei”, “femeile mele”, “dusmanii mei” si “Mertanu’ lu’ baiatu’”. Doar asta imi mai lipsea ca sa ma fericesc cu o zi catastrofala, data fiind apetenta mea pentru munca. Ce-i drept, eu ma si lipesc de carpa ca si Oprita de gol. Daca lenea care ma caracterizeaza nu a devenit inca legendara, este doar pentru ca nu sunt un tip prea cunoscut. Noroc cu Dan Ginguta ca era prin preajma si mai aveam de cine rade. Eu de el si el de mine. Tipul asta e destul de haios. Originar din Medias, oras de care aminteste de 20 de ori pe zi, nu suporta sa-i bea cineva cafeaua, gest la care nu pot renunta. Chiar daca ma face in toate felurile, folosind cuvinte de scadere la adresa mea, eu stiu ca de fapt ma iubeste. Mult. Si n-o sa recunoasca niciodata chestia asta. Altfel nu s-ar explica cum de reuseste sa-mi dea salariul in fiecare luna, la aceeasi data, dupa ce plateste chiria si toate facturile. Ginguta e asistent managerul GAZETEI, omul cu cel mai lung par din redactie (la capitolul asta le depaseste si pe fete), un fel de “mana dreapta” a directorului general cu barba. Pe la sfarsitul zilei, Sefu’ ne-a dus pe toti la un pahar de vin. Asta-i una dintre calitatile lui: e baiat bun cu oamenii lui. Asa-i crestineste si Parcalab, impotriva parerii celor ce se lasa influentati de cateva articole despre Iustin Sigheteanul si alti preoti si calugarite, este un crestin practicant. Tine posturile de peste an, stie cateva rugaciuni, merge la biserica si injura destul de rar.

Inger si demon

Sfarseam prima zi de munca impreuna cu cei doi Dan, cu Dora Vaidis si Catalin Vischi. Despre Dora, director de publicitate, nu prea pot sa scriu pentru ca, orice as scrie, oricum o zbarcesc. Daca scriu despre prietena sefului ca-i frumoasa, ma aleg cu o diminuare a salariului cu 50 de procente, daca scriu ceva de rau, urmeaza o diminuare drastica a salariului (tot cu 50%) si daca nu scriu nimic, imi ia jumatate din retributie (adica tot aia e). Oricum, m-am pus rau cu seful de la inceput, atunci cand, in prima sedinta de redactie, am pus problema infiintarii unui sindicat, ca sa nu fim exploatati de patron si sa ne aparam drepturile. In continuare, sunt singurul membru al unui sindicat inexistent, desi nici macar eu nu mi-am platit vreodata cotizatia. Viata e mai dura decat pare… Pot totusi sa scriu ca Dora are o bunica minunata, care ne asteapta cu drag in Aciua si noi, tot cu drag, mai mergem din cand in cand in vizita si praduim la greu. Pe actualul redactor sef al GAZETEI, Catalin Vischi, il cunosc de mai bine de 20 de ani, din vremea liceului. Nu stiu daca ati bagat de seama, dar e mai greu sa scrii despre oamenii pe care ii cunosti de mai multa vreme. Si el mi-e sef, ca urmare am din nou dificultati in a-mi spune parerea. De cand e la GAZETA de Maramures, are din ce in ce mai putini prieteni si tot mai multi neprieteni. Gurile rele zic ca din cauza materialelor pe care le-a scris despre oamenii in sutana, acestia s-au apucat “sa citeasca pe noi”. Nimic nu se pierde si daca unii scriu mult, altii trebuie sa citeasca la greu. Ca urmare, Catalin scrie ca sa poata altii citi pe el. Tipul e mai tenace decat ar lasa sa se creada constitutia fizica. E o calitate pe care ar trebui s-o aiba orice redactor sef de gazeta care se respecta. Si noi ne respectam; ne salutam cand ne intalnim unii cu altii, ne spalam (fiecare pe el) si nu ne-am batut niciodata, chiar daca de injurat ne-am mai injurat. In gluma, fireste.

Recordurile GAZETEI

Treaba a devenit serioasa inca de la primul numar. Am reusit sa “pierd” toate materialele pe care le-am redactat intr-o noapte. Urmarea a fost ca au aparut primele anunturi in redactie, care ii avertizau pe oameni sa ma tina departe de orice scula cu butoane si sa nu lase calculatoarele pe mana mea. Rautatea asta mi s-a parut gratuita… Cred ca a fost si mana editorului Claudia Sitaru, care nu se supara cand ii spun “Barbie cu tate mari”. La capitolul asta, gratie Claudiei, batem orice redactie din Baia Mare sau de oriunde. Claudia scrie mai bine decat editeaza, editeaza mai bine decat sofeaza, isi conduce Dacia (una din primele produse ale uzinei din Pitesti) mai bine decat gateste si gateste excelent. Pasiunea Claudiei sunt pixurile si brichetele. Are o colectie impresionanta. Nimeni n-a reusit sa-si mai recupereze un pix din momentul in care l-a lasat nesupravegheat in preajma ei. Detinem suprematia si la capitolul “cele mai lungi picioare din presa”. Cine nu crede, sa faca bine s-o cunoasca pe Ioana Lucacel. Tiganii de pe Craica au poreclit-o Pamela si Andreea Marin. Aparent o creatura linistita, Ioana adaposteste in capsorul ei tot felul de idei traznite. As putea usor sa demonstrez ce am afirmat, dandu-va doar subiectul unei anchete la care lucreaza, da-i secret. Daca mai vreti un record care ne apartine, iata: secretara Stefana Roman este, cu siguranta, cea mai mica si mai surazatoare secretara din mass media. Revenim la treaba cu seriozitatea. Multumita lui Aurelian Grama, minunatul hebdomadar s-a pricopsit cu o lozinca: “Aici nu-i bar. Aici se cer lacrimi si sange!” La scurta vreme, a aparut deviza lui Dan: “Hai sa facem un ziar mai bun!”, lucru imposibil de realizat si datorita tehnoredactorului Attila Geiger, cu siguranta cel mai mare meserias in domeniu din Maramures si judetele limitrofe. Nici asta nu-i tare normal. La chefuri ii place sa cante “Lancea lui Horea” in loc de ceardasuri si face cel mai bun gulas pe care l-am mancat vreodata. Daca iesim la o bere, trebuie sa stam cu ochii pe sticla ca minoritarul cu ochii pe butelie. Rubicond si volubil, are detasarea profesionistului care-si cunoaste valoarea. Nu cred ca un cutremur de oricate grade, pe orice scara, l-ar putea scoate din casa.

Anchetatorii

Cei mai multi cunoscuti s-au aratat interesati – curiozitate care n-a disparut – de personajul care s-ar afla in spatele GAZETEI. Dezamagiti de faptul ca, in afara de Parcalab, nu-i nimeni, au amenintat ca vor afla ei finalmente despre cine-i vorba. Dupa un an, noi ii mai asteptam cu pretioasa informatie, ca sa mai avem un subiect de prima pagina. Nici macar Nicolae Teremtus, specialistul nr. 1 in anchete al GAZETEI, n-a aflat ceva pe tema asta. Puiu Teremtus e tipul infractorului perfect, avand abilitatea de a se face nevazut si neauzit. Tin minte ca, la inceputuri, auzindu-l cum intervieveaza pe cineva la telefon, aplecat intr-o pozitie oarecum nefireasca peste birou, am crezut ca a adormit. Il banuiesc in continuare ca este autorul unor procedee, devenite moda culturala, prin care brichetele dispar in mod misterios din redactie. Parca le aspira… In rest, e tipul care uita aproape cotidian ca s-a inventat lama de ras si este cel mai mare bautor de iaurt din lume. In “umbra lui Puiu, la GAZETA” a crescut Ciprian Dragos. Acest mic Colombo are darul de a mitralia mai multe cuvinte pe secunda decat prevede legea si legile fizicii. Si-a facut si el numerosi “prieteni” cu rubrica pe care o semneaza. Reactiile lui din timpul sedintelor m-au facut sa ma gandesc sa-l cooptez in sindicat si sa-l avansez in functia de sef al aripii tinere. Are mereu ceva de revendicat si face treaba asta cu o moaca nevinovata, de inger care a lins smantana, in postul Craciunului, ascuns in spatele Sfantului Petru. Teofil Ivanciuc este “omul nostru de peste deal”. A batut cu pasul tot Maramuresul istoric si sunt putine lucruri si putini oameni despre care sa nu stie ceva. Are o baza de date impresionanta si cea mai oribila ortografie din lume. Champollion si-ar rupe diplomele daca ar trebui sa citeasca o pagina scrisa de acidul Teofil.

Fetele si pozaru’

Pentru ca a scris despre profesori si poreclele lor, Mihaela Mihalea si-a ridicat in cap toate cadrele didactice din invatamantul preuniversitar maramuresean, si istoria GAZETEI era cat pe-aci sa inregistreze primul proces. Venita din tara lui Menumorut, Mihaela e mult mai energica decat pare la prima vedere. O banuiesc ca-i indragostita pana peste cap si ca nu-i place iaurtul, de care s-a saturat cand a fost operata. Era singurul aliment pe care doctorii au lasat-o sa-l consume si toti cei care am vizitat-o i-am dus iaurturi. Ca si ceilalti ”bibani”, este un produs 100% GAZETA de Maramures, unde s-a impus printr-o incrancenare extraordinara. Pentru ea, a lucra la o publicatie de rafinament si atitudine a fost o provocare din care trebuia sa iasa invingatoare, cu orice pret. Ochii ei si vocea blanda te duc cu gandul la o pisica blanda, care toarce, demonstrand ca, atunci cand a facut femeia, Dumnezeu s-a gandit la un singur cuvant: aparenta. Singura ochelarista a redactiei este Lavinia Cotarcea. Sensibila la complimente, face parte, alaturi de celelalte fete, dintr-o asociatie pe care redactorul sef a numit-o “gasca plangacioaselor”. Gasca asta e oarecum anacronica, pentru ca fetele noastre sunt si frumoase si destepte, ca urmare aproape barbati, iar barbatii nu plang. Ultima venita in redactie e Adriana Voicu, “mata aia mica”, pe care Silviu Ghetie, fotoreporterul nostru, incercase cu ceva vreme in urma s-o faca sa pozeze pentru pagina 27.

Careul tacutilor

Fiind de meserie, Emanuel Luca scrie despre ale culturii treburi. Este singurul care semneaza cu pseudonim, pentru ca are o functie “care nu-i permite deconspirarea”. Tare, nu? Scrie atat de frumos, incat doamna mama lui i-a spus intr-o zi: “Ma, tu cand scrii la GAZETA, bei!”, “Nu beau, mama”, “Ba’, bei!” Important ramane faptul ca departamentul cultura este cel mai disciplinat departament al nostru, fiind in proportie de suta la suta prezent la toate chefurile redactiei si responsabil (tot in acelasi procent) cu partea muzicala. Printre ultimele achizitii ale GAZETEI se numara si Ioan Petrusan, caruia noi ii mai spunem Nelu Sporturelu, pentru a-l diferentia cumva de Ioan Pop, directorul de distributie, omul prin grija caruia se distribuie GAZETA. Astia doi sunt mai cuminti si par normali intr-o redactie in care fiecare sustine ca “in afara de mine, nimeni nu-i normal aicea!” Doina Bedean este corectorul caruia o sa-i facem de ziua ei cadou un tricou pe care vor fi inscriptionate patru cuvinte: “Trebuie sa merg acasa!” Doina a avut, de-a lungul timpului, un numar greu de aproximat de pisici. Toate pisicile “bagaboante” din oras si-au trait, cel putin o parte din viata, in apartamentul Doinei. Poate de aceea, in zona in care locuieste e cea mai mare densitate de cotoi din Baia Mare. Daca vreti sa-i aflati adresa, gasiti copacul in care se afla multi motani si fiti atenti la apartamentul spre care privesc. Acolo locuieste Doina cu mata ei actuala.

“Misiune imposibila” se intoarce

S-a dus un an. Multi nu ne dadeau sansa de a ajunge la nr. 5. Si totusi… Ar trebui amintite noptile de munca petrecute in redactie, sacrificiile pe care multi le-au facut in timpul asta, incepand cu Dan Parcalab si terminand cu “iepurii tineri”, lacrimile care s-au varsat – la propriu – in redactie, nervii irositi si oboseala adunata, certurile si impacarile, hohotele de ras si tristetile nespuse, amenintarile cu procese si lipsa oricarui proces. E greu sa scrii despre oamenii care, in timp, au format o echipa. Sper sa nu se fi suparat niciunul. Si ca sa nu ma supar nici eu pe mine, am sa ma amintesc semnand materialul de fata, cu toata dragostea pentru oamenii GAZETEI de Maramures. Si pentru dumneavoastra, cititorii nostri.

Ioan BOTIS



* INTERVIU - Dan Parcalab, director general al GAZETEI de Maramures
GENERALUL CIVIL

Spre supararea multor lideri politici din ziua de azi, Dan Parcalab s-a nascut pe 20 august 1968. Dupa absolvirea Liceului de Matematica si Fizica (in prezent Colegiul National “Vasile Lucaciu”) a urmat cursurile Facultatii de Istorie a Universitatii ”Babes-Bolyai” din Cluj. Este foarte mandru ca a crescut pe malul drept al Sasarului, asa cum unii sunt mandri ca au copilarit in comuna Rozavlea.

Reporter: De ce hebdomadar si nu cotidian, de ce “rau” si nu moale, linistit?
Dan Parcalab: M-am gandit ca, daca o sa scot un saptamanal, va fi mai putin de lucru. M-am inselat. Chiar daca prietenii cred (inclusiv Nancy) ca e mai usor sa realizezi un saptamanal decat un cotidian, nu-i chiar asa. Voi scoate un cotidian in momentul in care voi sti ca pot sa-l duc in spate. Neavand sprijin politic sau economic e si greu sa scoti in ziua de azi un cotidian, avand in vedere costurile pe care le presupune. Si vreau sa scot cel mai bun cotidian, asa cum GAZETA este cel mai bun saptamanal. De ce rau si acid? Poate pentru ca imi spune lumea ca sunt incruntat. Asa e si GAZETA. Era nevoie de altceva, in conditiile in care nu prea se fac anchete. Noi am umplut acest gol.
Rep.: Cine sta in spatele GAZETEI? Cine-l finanteaza, cine-l cumpara si ce vrea ei?
D.P.: In spatele GAZETEI sunt doar oamenii de aici, care muncesc foarte mult si care sunt prietenii mei. In plus, dorinta noastra, a tuturor, de a face ceva altfel decat s-a facut. Am declarat asta in primul editorial, pe care nu-l mai tine minte nimeni, in afara de mine. Vrem sa fim in continuare altfel, pentru ca suntem cei mai buni si vedem lucrurile altfel. De finantat, il finantez din publicitate si vanzari. Interesant si imbucurator este faptul ca a inceput sa vina si publicitate din afara judetului. Asta pentru ca le oferim conditii grafice exceptionale. De cumparat, il cumpara oamenii inteligenti.
Rep.: De ce nu are Parcalab timp liber si ce face in acest timp?
D.P.: N-am timp liber, ca nu ma lasati voi sa am timp liber. Mi-ar placea sa ma bata soarele pe burta in timp ce citesc Kundera sau Sabato. N-am timp liber pentru ca GAZETA este viata mea si-i dedic gandurile si eforturile mele. In putinul timp liber, ma mai uit peste numerele trecute si ma enervez cand imi dau seama ca poate, la anumite materiale, puteam gasi fotografii sau titluri mai bune. Imi place sa mai ies la o poveste cu oamenii redactiei, dar sunt si ei obositi, nu prea au timp si s-au saturat de mine.

Despre esecuri

Rep.:De ce nu-ti plac Alexandru Cosma si mararul?
D.P.: Pentru ca sunt doua elemente inutile. Alexandru Cosma este inutil pentru judet si eu nu-l diger politic. Mararul face din orice preparat culinar o mancare cu marar. M-am saturat de Alexandru Cosma, cu gustul lui in materie de licitatii, si m-am saturat de marar cu gustul lui incompatibil.
Rep.: Ce-i mai greu de intretinut, barba sau relatiile cu oamenii GAZETEI?
D.P.: Cel mai greu de intretinut sunt oamenii la care tin si in care cred. Restul relatiilor sunt greu de gestionat. Trebuie sa recunosc ca mi-am pierdut prieteni din momentul in care am lansat GAZETA, pentru ca m-au considerat un fundamentalist acid si de neintors din drumul lui; mi-am pierdut parintii, carora nu pot sa le spun cat de mult tin la ei; l-am pierdut pe Alexandru, fiul meu, cu care nu pot sa ma joc si caruia nu pot sa-i cunosc iubirile. Acum o iubeste pe Bianca, din cate am inteles pe filiera de ancheta interna. Mi-am pierdut multe relatii cu oameni cu care, altadata, ma intalneam detasat si relaxat. Astazi, ma privesc ca pe un director de gazeta, chiar daca mie imi plac in continuare roscatele si ciocolata.
Rep.: Care sunt esecurile jurnalistului Parcalab?
D.P.: N-am scris nici o carte, desi am fost indemnat de niste oameni care s-au oferit sa ma finanteze. Mi-am dorit sa scriu, dar n-am avut niciodata timp, pentru ca timpul meu e al oamenilor din redactie si al GAZETEI, care este un organism viu. Sunt genul de om care poate renunta la el pentru o idee.
Rep.: Pe cand o GAZETA normala, cu oameni normali, ca astia nu-s?
D.P.: In momentul in care dl. Cosma o sa scrie la GAZETA despre economic, dl. Rosca o sa scrie anchete despre afacerile lui, in momentul in care dl. Grec o sa fie consilierul meu pe probleme juridice, d-na Iancu va fi avocatul meu si restul oamenilor despre care am scris o sa-mi fie direct subordonat. GAZETA este o publicatie normala, restul lumii va deveni normal peste 15-20 de ani.

... si despre realizari

Rep.: Care a fost lucrul cel mai greu de realizat pentru ca GAZETA sa arate astazi asa cum arata?
D.P.: Cred ca lucrul cel mai greu de realizat a fost sa incheg o echipa care este, de departe, cea mai buna din judet si una dintre cele mai bune din tara. Vorbesc in cunostinta de cauza, pentru ca am vorbit cu multi oameni din toata tara, care au fost mai mult decat impresionati de GAZETA. Mi-a fost foarte greu sa le explic oamenilor, in fiecare zi, ca tocmai pentru ca suntem cei mai buni, trebuie sa munceasca mai mult de la o zi la alta, ca ne trebuie cele mai bune materiale, cele mai bune fotografii si cele mai bune titluri. Dar sunt mandru de ce am realizat.
Rep.: Ai vrut vreodata sa renunti? Daca da, de ce si ce te-a facut sa mergi inainte?
D.P.: Vreau sa renunt in fiecare zi, pentru ca uneori mi se pare ca pedalam in gol. Intr-o tara normala, lucrurile ar fi fost macar verificate si ni s-ar fi spus daca avem sau nu dreptate. Nu renunt pentru ca sunt un incapatanat si pentru ca nu pot sa las niste oameni pe care i-am scos in strada dupa mine sa marsaluiasca singuri. N-am sa renunt, cu toate ca este extraordinar de greu.
Rep.: Care este cea mai mare bucurie pe care ai trait-o, dupa castigarea C.C.E. de catre Steaua?
D.P.: Cea mai mare bucurie a fost Alexandru, fiul meu. Au urmat intrarea mea la facultate si debutul meu ca jurnalist, cu un text de 10 cm patrati, la saptamanalul NU. Cred ca am dormit doua saptamani cu el sub perna si l-am aratat la toata lumea, de la matusa din Bistrita, pana la oameni pe care nu-i cunosteam. Evident, GAZETA, oamenii care ma inteleg si vin alaturi de mine cu un nou numar al ziarului.
Rep.: Spune-mi ceva despre Parcalab, dar ceva ce n-ai mai scris si n-ai mai spus nimanui, niciodata.
D.P.: Mi-e frica de timpul care trece pe langa mine si de faptul ca n-o sa le pot arata unor oameni care inseamna foarte mult pentru mine – parintii mei, Alexandru si oamenii GAZETEI – cat de mult tin la ei.
Rep.: Pot sa sper la o marire de salariu in urma acestui minunat interviu pe care ti l-am luat?
D.P.: Nu, eventual la o penalizare pentru ca mai sunt intrebari de pus, desi recunosc, de cateva ori am fost pus in dificultate.

Optiuni si argumente

Monica Barladeanu sau Andreea Marin?
Dintre ele, Monica. Dar, ca sa fiu sincer, Dora Vaidis.
Alexandru Cosma sau Radu Rosca?
De ce ma enervezi? Raspunsul este: un Om de dreapta, care merita.
Cafeaua de dimineata sau covrigul de seara?
Ambele, dar mai mult cafeaua de dimineata.
Mario Vargas Llosa sau Gabriel Garcia Marques?
Llosa, pentru intorsatura de fraza si pentru faptul ca n-am sa ajung niciodata sa scriu ca el.
Guta sau Adi de la Valcea?
Valcea e departe si Guta… Guta e un nume
frumos… Totusi, as asculta mai bine Sting.
Concediu la mare sau vacanta la munte?
Oriunde capul meu va sta pe trupu-mi de rentier.
Chivas Regal sau bere la halba?
Bere la halba. Am crescut in cartierul Sasar!

Ioan BOTIS



* Calator pe drumul dintre tipar si geneza GAZETEI
De la Gutenberg la Parcalab

Cand in Venetia secolului al XVI-lea a fost batuta prima moneda, aceasta a purtat denumirea de ”gazzetta”. La scurt timp, in ”Cetatea Dogilor” a aparut prima publicatie scrisa (”Notizie Scritte” – “Informatii scrise”). Aceasta costa o ”gazzetta”. De aici si pana la a asocia denumirea monedei cu cea a publicatiei, a fost un singur pas.

… a inceput cu tiparul. Primul tipar avea litere confectionate din argila intarita in foc. Fusese inventat in 1046 de fierarul chinez Pi Sheng. Apoi, literele au fost create din lemn. La coreeni, erau cunoscute doua procedee: xilografia (imprimarea cu planse de lemn) si imprimarea cu caractere mobile din metal. In 1431, Johannes Gutenberg construia prima presa pentru tiparit. Acelasi mester a preparat prima cerneala destinata imprimarii pe ambele fete ale colii de hartie. In 1445, o data cu turnarea primelor litere in matrite din metal a inceput era moderna a tiparului. Pana la aparitia tiparului, informatiile au aparut pe manuscrise. Cele mai vechi manuscrise cu miniaturi din spatiul romanesc sunt Tetraevangheliarul slavo-grec de la Manastirea Neamt (1429) si Evangheliarul de la Manastirea Humor (1473). In Romania, activitatea tipografica a inceput in 1508, cand calugarul sarb Macarie a introdus tiparul in Tara Romaneasca (la Targoviste) si a imprimat cu caractere slavone ”Liturghierul slavon”, prima carte tiparita din istoria romanilor. In 1544 a fost tiparita, la Sibiu, sub indrumarea lui Filip Moldoveanu, prima carte in limba romana: ”Catehismul literar”.

Presa si Maramuresul

In Romania, presa scrisa a aparut la inceputul secolului al XIX-lea. Primul ziar, “Curierul romanesc”, a fost tiparit in Bucuresti, la 8/20 aprilie 1829, sub conducerea lui Heliade Radulescu. Intaiul ziar romanesc aparut in interiorul arcului carpatic a fost ”Gazeta de Transilvania”, la 12 martie 1838, in Brasov, din initiativa lui Gheorghe Baritiu. Prima gazeta tiparita in intregime cu litere latine a fost “Organul National”, aparut la Blaj, in 1848, din initiativa lui Timotei Cipariu. In Maramures, cea mai de seama publicatie din perioada de inceput a fost ”Gutinul”, saptamanal socio-economic si literar, aparut in Baia Mare, la 17 martie 1889. La 7 decembrie 1918, in Sighetu Marmatiei, a aparut ziarul ”Sfatul” (primul ziar romanesc din Sighet). A urmat o data istorica pentru noi (ha-ha, coincidenta asta!), 10 aprilie 1920, cand, tot la Sighet, a aparut ”Gazeta Maramurasului”, devenita apoi ”Gazeta Maramureseana” (pana in 1932). In perioada interbelica, la Sighet au mai aparut ”Astra Maramuresului”, cel mai raspandit ziar local, ”Ecoul Maramuresului”, ”Frontul Maramuresului” si ”Graiul Maramuresului”. In Baia Mare, principalele publicatii au fost ”Renasterea”, ”Curierul de Vest”, ”Cronica”. In timpul regimului comunist, ziarul epocii a fost ”Pentru socialism”, aparut pentru prima data sub forma de saptamanal, in septembrie 1950. In anii ‘90, principalele ziare maramuresene au fost ”Graiul Maramuresului”, ”Clipa”, ”Nord Magazin”, ”Opinia” (devenita ”Informatia Zilei”). In ultimii doi ani, presa locala a fost marcata de aparitia saptamanalelor: ”Jurnalul de Vineri”, ”Viata Maramuresului”, ”Racnetul Crapatilor”. GAZETA de Maramures, a aparut in 25 noiembrie 2002. Este cel mai bun.

Curiozitati

O “gazeta” scrisa pe papirus a aparut in Egipt in 1750 i.Hr. l In 400 d.Hr., in China se putea citi o gazeta imprimata pe matase l In 1191, la Beijing a aparut ziarul ”King Pao”, imprimat pe hartie din fire de bambus l La jumatatea secolului XIX, la Paris a aparut o publicatie cotidiana pe panza, care putea fi spalata si apoi folosita ca servetel sau batista l Tot in secolul al XIX-lea, a aparut in SUA un ziar destinat fermierilor. Avea dimensiuni mai mari decat cel francez, astfel incat putea fi utilizat si ca... prosop l In anii ‘80, elevii din clasa a doua primara din scolile din Elvetia aveau ca materie lectura ziarelor. Nu stim daca ”obiceiul” se mai pastreaza l Cel mai voluminos ziar a fost un exemplar din ”New York Times”. Avea aproape 400 de pagini si cantarea 4 kg.

Ciprian DRAGOS



* ECONOMIC - Lukoil – sau o benzinarie la 7.000 de oameni
Benzinaria care distruge parcul

E bine ca se investeste in Sighet, oras nu foarte instarit. Depinde ce, cum si unde. Investitorii de la Lukoil au obtinut un teren central in Sighet, pentru construirea unei statii de carburanti. In acest moment, municipiul cu 41.000 locuitori are sase benzinarii, iar cu cea ruseasca va detine sapte, adica fiecare 7.000 de sigheteni au benzinaria lor. Trei benzinarii sunt instalate in zona centrala a orasului.

In anul 2002, pe alesii poporului sighetean a inceput sa-i manance in … Ma rog, zona nu este una foarte rafinata, asa ca o vom substitui cu puncte de suspensie. Pe atunci, se spunea ca zona verde de langa Liceul “Regele Ferdinand” strica aspectul orasului. Erau copaceii, gardul viu, iarba etc. Consecinta? I-au pus gand rau.

Interes zero

Prin Hotararea Consiliului Local 54/2002 s-a decis scoaterea suprafetei de 1.851 mp din domeniul public, si s-a aprobat PUD-ul pentru construirea unei statii de carburanti. Putin mai tarziu, in cursul aceluiasi an, s-a emis HCL 67, care aproba concesiunea parculetului, cui o vrea, prin licitatie publica. In noiembrie 2002 s-a anuntat prima strigare, apoi o a doua, dar nu s-a prezentat nimeni. Gazonul in cauza a apartinut initial Liceului Reformat, institutie de invatamant fondata in anul 1806, care s-a transformat in 1830 in Academie de Drept (nume sub care a functionat pana in 1919). Dupa razboi, parcela cu pricina a trecut in proprietatea statului, ajungand astazi la cheremul consilierilor locali. Reformatii se considera si azi proprietari pe teren, drept pentru care au atacat in contencios administrativ hotararile CL. Tribunalul Maramures a respins cererea parohiei calvine (prin sentinta civila 668 din 2003), apoi Curtea de Apel Cluj a emis decizia civila 1045, definitiva si irevocabila, cu un continut similar.

Un milion de euro

In octombrie 2003 s-a pus de-o noua licitatie, desi parculetul nu incurca pe nimeni, dimpotriva era un loc de joaca pentru copii si recreere pentru locuitorii cartierului Constructorului, situat in apropiere. In 15 octombrie s-a prezentat un singur ofertant, dar unul baban: Lukoil. Edilii sigheteni, nerabdatori, au trecut la negociere directa. “Mai dai tu, mai las eu”, in final s-a batut palma la suma de 85.000 euro, pentru o concesiune pe 49 de ani. Banii nu se platesc toti o data, ca la… ma rog. 10.000 de euro reprezinta avansul, iar restul esalonat pe urmatorii 25 de ani. “Operatiunile comerciale impozitate local vor mai aduce visteriei municipiului alte cateva sute de milioane de lei anual”, estimeaza duetul format din secretarul Sorin Rednic si Spiridon Pralea, purtatorul de cuvant al Primariei Sighet.

Efectul Lukoil

In urma atat de “necesarei” constructii se va rade parcul si monumentul “Ceas solar”, datorat sculptorului Mihai Borodi din Franta (care va fi mutat probabil in zona Policlinicii vechi), iar vecinii se vor trezi cu ditamai rezervoarele la doi pasi de casa. Durata de executie a lucrarilor a fost stabilita la doar 35 de zile, punandu-i pe arheologii muzeului sighetean, care au sarcina de a efectua descarcarea arheologica, la grea incercare. Directorul liceului Ferdinand, Vasile Dragos, spune ca n-are nimic impotriva acestui proiect. ”E bine, ne ajuta chiar, mai ales daca vor face gardul dintre parc si curtea liceului, care ne-a dat multe batai de cap. Nu peco-ul ne incurca, ci localul de langa sala de sport”, a spus Dragos. In schimb, parerile citadinilor sunt impartite. “Sa se faca, imi place si OMV-ul, e bine pentru oras, vor fi locuri de munca”, crede Ioan Pasere. “E o prostie, e al doilea peco din centru. Pana la urma, n-o sa mai avem parcuri”, a subliniat Ioana Turda problema ecologista. “Si cat o dat aia spaga ca sa puna peco-u’ acolo?”, a incercat sa afle un sighetean curios. Una peste alta, venirea Lukoil-ului in Sighet e un fapt controversat, care a starnit valuri. Din punct de vedere strict economic, investitia este benefica. Umbland insa la considerentele ecologice, peisagistice si arhitectonice, treaba nu are de ce sa fie un motiv de bucurie.

Reactiile sighetenilor

”E o prostie, e al doilea peco din centru. Pana la urma n-o sa mai avem parcuri.” - Ioana Turda, cetatean din Sighet ”Nu peco-ul ne incurca, ci localul de langa sala de sport.” - Vasile Dragos, directorul liceului “Regele Ferdinand” ”Si cat o dat aia spaga ca sa puna peco-u’ acolo?” - un sighetean curios. ”Operatiunile comerciale impozitate local vor mai aduce visteriei municipiului alte cateva sute de milioane de lei anual.” - duetul Sorin Rednic & Spiridon Pralea, secretarul si purtatorul de cuvant al Primariei

Teofil IVANCIUC



* MSI Gutaiul Grup - o garantie pentru calitate
Succes de familie

O afacere de familie. Si inca ceva. O afacere care a fost pusa pe roate pentru a deschide drum juniorului din familia Mandra. Se pare ca au reusit in aceasta incercare. Marius Mandra lucreaza cot la cot cu parintii lui si a invatat repede cam tot ceea ce presupune ideea de afacere.

Impresionant. Oriunde iti arunci privirea, retina iti intoarce imagini decupate din maruntaiele motoarelor auto. Un pic mai incolo, vopsele, chituri, grunduri si altele asemenea. Magazin de piese auto. Ba nu. Ceva mai mult. Un univers al reperelor pentru autovehicule. De la cea mai banala piesa dintr-un motor, pana la “incaltarile” unei masini, gasesti orice in magazinele MSI Gutaiul Grup. Marius, Slavita si Ioan sunt cei trei membri ai familiei Mandra, ale caror initiale dau numele firmei. Au infiintat firma in 1997, primul magazin fiind amenajat acasa. Pentru ca Ioan Mandra a lucrat din 1978 la Baza de aprovizionare agricola, legaturile cu furnizorii si beneficiarii erau bine stabilite. De aici, ideea de a lucra pe cont propriu. Sotia lui, Slavita Mandra, muncea intr-un domeniu care, aparent, nu avea legatura cu cel al sotului, fiind revizor in alimentatia publica. Insa cunostintele ei s-au dovedit foarte utile o data cu deschiderea firmei si au hotarat sa-si uneasca fortele in dorinta de a fi pe picoarele lor. Au invatat unul de la celalalt, au facut greseli, au reparat erorile si au incercat mai multe domenii. In final, s-au hotarat sa urmeze un singur drum. “Daca faci mai multe lucruri deodata, exista riscul sa nu reusesti. Mai bine sa faci un singur lucru, dar bine, decat mai multe la un nivel mediocru”, a spus Marius Mandra. In urma cu trei ani, au deschis magazinul de piese auto de pe strada Electrolizei 18. Cei care nu cunosc magazinul, sa nu-si inchipuie o incapere mica, aglomerata si intunecoasa. Tavanul inalt, spatiul generos, ajutat de peretii de sticla de la intrare, ii da celui care intra impresia ca aici poate gasi orice. Cele peste 18.000 de repere, piese auto si accesorii pentru autovehicule romanesti sau straine dau garantia faptului ca cei de aici isi cunosc meseria.

“La inceput, tineam evidenta contabila primara si faceam tot ceea ce presupunea operare pe calculator. Intre timp, am terminat facultatea si am preluat sarcinile juridice.“- Marius Mandra “Imi place sa ma implic in toate, sa simt lucrurile sub control. E drept, eu tin baierile pungii mai stranse, dar trebuie sa o faca si pe asta cineva, altfel unde am ajunge? Pot sa spun ca nu mi-e frica de concurenta” – Slavita Mandra “Am devenit dealeri zonali ai fabricilor Silvania si Victoria, inca de la inceput. Mai tarziu, Michelin a preluat fabricile de anvelope si am devenit reprezentantii lor. Tin minte ca la inceput se lucra pe omenie si pe incredere, ca bani nu prea erau. Luam marfa si o plateam cand o vindeam.” – Ioan Mandra

Lavinia COTARCEA



* Bursa vorbelor

O saptamana de cresteri declarate “spectaculoase”. Vesti bune sau proaste? Sa vedem. Euro, Fat-frumosul ce creste intr-un an cat altii in sapte, a depasit pragul de 40.000 lei. Ca slaba consolare pentru noi, romanii, moneda euro a crescut si fata de dolarul american. O alta crestere ar fi cea a unciei de aur, care costa peste 400 de dolari. Pe plaiurile mioritice, bursa de valori a inregistrat o noua crestere a valorii tranzactionate, depasind 40 de miliarde de lei. Mai, sa fie! A fost o saptamana a cifrei 4. Numai gazetarii Gazetutei (cum o alint eu) se pot mandri ca au invatat cifra 5. Si multiplii de 5. Si asta e veste buna. Am sarbatorit 50 de aparitii si acum avem un nou motiv de chef: un an de cand am “destabilizat” judetul. Cu ocazia asta, a fost mare fierbinteala prin redactie. Sedinte, fotografii, soapte, surprize, “uff, oare ce sa scriu?”, zambete, nervi si iar zambete. Dupa posibilitati. Emotiile sunt firesti la ceas aniversar, dar parca in redactie la noi si emotiile ies din tipic. Eu, una, recunosc: fluxul sanguin din obraji si glandele lacrimale imi joaca feste. Pana acum ma consolam cu ideea ca sunt semne de sensibilitate, ca sa nu recunosc slabiciunea. Asa ca sa nu va mirati daca rubrica asta nu e deloc ceea ce ar trebui sa fie. Undeva, nu stiu unde, a facut un viraj brusc spre latura emotionala, care nu rimeaza deloc cu economicul presupus de aceasta pagina. Dar nu-i bai! E voie sa o iei, o data pe an, pe aratura.

de Lavinia COTARCEA



* Tragedia milionului

Conform unei legi nescrise a finantelor, cand valoarea unei bancnote scade sub echivalentul a 30 dolari, se impune tiparirea unei alte bancnote, cu o valoare mai mare. Nu stim daca vom ajunge vreodata (desi intr-acolo ne indreptam) sa prindem norocoasa fila de 1 milion de lire sterline a lui Mark Twain, la care nimeni nu avea destul numerar pentru a da rest, dar cu siguranta Guvernul ne va pregati bancnota cea mare, de 1 milion de lei, de la inceputul lui 2004. Ratiunea, pe langa cea a subtierii plicului cu comisionul electoral (vin alegerile din 2004), nu o vedem. Cu siguranta, spaga anului viitor nu va mai lua proportiile ingrijoratoare ale unei sacose de piata, ci va fi extrasa din diplomat sub forma unui plic finut, deloc de neglijat, la cursul zilei, cu toate accizele incluse. Mare usurare pentru cei ce dau si pentru cei ce iau, deopotriva. Problema va fi la inceputul lui 2005, cand este preconizat leul greu, care va elimina milionul. Atunci sa vezi ce greu va fi...

Ciprian DRAGOS



* Punguta Financiara

Subventii pentru tractoare

Ministerul Agriculturii reia propunerea pentru subventionarea achizitiilor de tractoare. Producatorii agricoli care vor sa-si achizitioneze tractoare noi vor primi o subventie egala cu 45% din pret. Aceasta facilitatea face parte dintr-un program destinat sustinerii producatorilor agricoli.

UE interzice ajutoarele

Pentru a se alinia cerintelor UE, guvernul este nevoit sa limiteze incepand cu anul 2004 ajutoarele de stat. Noile reguli presupun acordarea unui singur ajutor de stat in toata existenta unei companii, iar cuantumul acestuia sa fie de 50% din totalul investitiilor pentru intreprinderile mari si 60% pentru intreprinderile mici.

Majorari de 10% la RomTelecom

Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii a respins cererea Romtelecom de a majora tarifele, incepand cu 1 ianuarie 2004 cu 66%. ANRC a permis o majorare de 10% ce reprezinta un plus de 0,3 euro la fiecare abonament fata de cei doi euro pe care-i cerea compania.

Mihaela MIHALEA