SOCIAL-ECONOMIC

* Sighet - trista prognoza a energiei termice
Iarna nu-i ca vara

* Termec asigura caldura locuintei
Certitudinea confortului

* Activitatea verde

* Chef de chef in Parcul Municipal
Surpriza din parc

* Elevii nu primesc tratament de urgenta la scoala
Medicii decorativi

* Homeless in “casa” de sub podul de peste Sasar
Viata, ca o lada de gunoi

* Sighet - trista prognoza a energiei termice
Iarna nu-i ca vara

Si iarna aceasta, Sighetul va lupta cu frigul l centrala termica a orasului e falimentara l punerea sistemului la punct ar costa peste 400 de miliarde l gazul metan e tot pe drumul promisiunilor l guvernantii au promis bani l rezolvarea caldurii ramane in lemnul din padurile Maramuresului

SC CET ZONA SA a fost principalul producator si distribuitor de energie termica si apa calda din Sighet. Si-a incetat activitatea in martie 2003, din cauza lipsei de combustibil si de lichiditati necesare aprovizionarii. Falimentara centrala n-a mai functionat din iarna anului 2001-2002, iar anul trecut, intreg municipiul a suferit de frig.

In timpul “mortii clinice” a centralei termice sighetene CET ZONA SA, cei 65 de angajati au fost platiti, desi nu au facut nimic. Fondurile au fost asigurate de managerul Ioan Robciuc, prin vanzari de fier vechi. Activele societatii inseamna cladiri, cazane, doua locomotive si o retea de sine de cale ferata (societatea asigura transportul pe platforma CIL), plus trei rezervoare de cate 750 de tone fiecare. A mai existat un rezervor gigantic (de 3.000 de tone), care a fost vandut, acum cativa ani, pentru circa un miliard de lei, catre SC Lauruc OIL SRL. De fapt, acesta valora mult mai mult. Cu utilaje si tevi de transport ruginite (vechi de 35 de ani), treaba nici nu avea cum sa mearga. Pentru retehnologizari, costurile ar fi imense (aproximativ 350 de miliarde). Ministerul Industriilor s-a angajat (in vara acestui an) sa suporte aceste costuri, esalonat, pe urmatorii cinci ani. La CET ar urma sa se instaleze o turbina (generator electric) de 1 MW, care ar putea furniza energia necesara pompelor de la Craciunesti (acestea toaca curent de 600 de milioane lunar), pompe indispensabile pentru asigurarea apei potabile a Sighetului. Tot aceasta turbina urmeaza sa asigure in totalitate iluminatul stradal al orasului (care incarca acum bugetul cu 5 miliarde de lei anual). Aburul rezultat din turbina ca reziduu, ar urma apoi sa fie furnizat ca agent termic in cartierele invecinate.

Fiabilitate teoretica

Daca locuitorii din zonele Independentei, Cuza Voda, Constructorului, Nucului si 1 Mai au renuntat complet la sistemul centralizat de incalzire, debransandu-se in masa, circa 600 de proprietari de apartamente (din cartierele Unirii, Bogdan Voda si Popa Lupu) au solicitat incalzire centrala. Treaba ar fi simpla daca s-ar gasi fonduri. Ar urma reabilitarea celor 7 km de retea (costa vreo 30 de miliarde), iar restul banilor ar putea fi folositi pentru turbina, fara de care chiar ca nu e rentabil. La aceste sume se adauga si datoriile firmei, cifrate la alte 30 de miliarde (din care se scad vreo 3 miliarde facturi neincasate). Primaria a elaborat un proiect de retehnologizare, din care s-au primit pana acum doar 5 miliarde. Din resursele Consiliului Local s-a cheltuit alt miliard, fara rezultate concludente. Pe de alta parte, s-a solicitat Ministerului Administratiei Publice concedierea salariatilor si acordarea de plati compensatorii. Nimeni nu mai intelege nimic. Primaria ar prelua centrala, dar fara datorii. Apoi, cica vine gazu’, prin anul 2006. Lucrarile, castigate de SC Berg Sistem Gaz Calarasi, nu au demarat inca, asa cum s-a trambitat, pentru ca firma care a pierdut licitatia a facut contestatie (pe motiv de Cosma, care ar sta in spatele societatii BSG). Pana la rezolvarea problemei, sighetenii se vor incalzi cu lemne. Zeci de mii de metri cubi de lemn ard in fiece iarna, zeci de hectare de padure sunt mistuite anual in cazanele si sobele miilor de locuinte din oras. “Ultrasofisticata” metoda impute aerul pana in stratosfera si, cel mai grav, scoate cantitati importante de noxe, in speta dioxid de carbon.

Concluzii

CET-ul, de va fi sa dea drumul cazanelor (daca va avea banii promisi), trebuie sa o faca cel tarziu pana in noiembrie, pentru ca functioneaza cu pacura (care ingheata usor), nu pe combustibil lichid. Angajatii societatii sunt satui de incertitudinea in care se zbate compania si vor sa munceasca, ori sa intre in somaj cu plati compensatorii. Adminstratia locala ba vrea, ba nu vrea sa scape de piatra de moara, dar nu s-a hotarat inca. In aceeasi dilema se zbate si Ministerul Administratiei. Potentialii beneficiari sigheteni se simt frustrati, vor caldura si n-au de unde sa o primeasca. Alocatiile pentru incalzire, deblocate de Guvern, se acorda beneficiarilor de gigacalorii din sistemul centralizat sau celor racordati la gaz metan. Pentru incalzirea cu lemn se acorda doar 300 de mii lunar (nici macar un sfert din costuri). Cert e ca vine gerul. Mai ia-ti un laibar, brother, sa nu-ti inghete mana cand vei stampila “votat”!

Cum e la altii?

In Anglia, sistemul de incalzire este centralizat. Am locuit o vreme in Manchester, unde primeam curent si agent termic de la centrala nucleara de la Sellafield, aflata la distanta de 160 km. Patru milioane de oameni din nord-vestul Angliei erau aprovizionati astfel si plateau doar 12 lire pe luna. E drept, energia nucleara este mai ieftina. In Cernavoda, oamenii din orasul situat langa centrala, platesc iarna cate 300 de mii de lei pentru apa calda si agent termic. Dar Sighetul n-are centrala atomo-electrica. Iarna bate la usa, iar sighetenii sunt nemultumiti.

Teofil IVANCIUC



* Termec asigura caldura locuintei
Certitudinea confortului

/ Doi ingineri din Baia Mare aduc calitatea nemteasca in casele noastre / Termec SRL este de cinci ani reprezentantul zonal al firmei Vaillant
/ Prima instalatie de apa calda a fost creata in 1875

Confortul este relativ, pentru ca depinde de gustul fiecaruia. Pornind de la aceasta constatare, Termec SRL Baia Mare si-a castigat un renume de invidiat in domeniul instalatiilor termice din judet. Din Baia Mare pana in Negresti Oas, specialistii de la Termec se pot lauda cu instalatii de incalzire, sanitare sau tehnologice.

Infiintata in 1993 (“la 1 mai… muncitoresc”, cum ii place lui Adin Bolchis sa spuna), firma Termec SRL avea doi angajati: cei doi asociati, inginerii Alexandru Vasa si Adin Bolchis, care erau, in acelasi timp, sefi si subalterni. Inceputurile timide ale celor doi de a intra pe piata s-au concretizat in executii de instalatii sanitare si de incalzire. Prima lucrare importanta, inceputa cu 7 muncitori si incheiata cu peste 20, a fost comandata de Fabrica de Bere Proberco Baia Mare si a constat din executia instalatiilor de incalzire, de dioxid de carbon, gaz si linia de imbuteliere, adica un complex de lucrari care le-a dat posibilitatea de a dovedi tuturor ceea ce pot. Cei doi au capatat incredere si au avut curajul de a-si angaja primii muncitori. Comenzile nu s-au lasat prea mult asteptate si au fost solicitati de Banca Nationala Romana-Sucursala Baia Mare pentru executarea instalatiei termice din cladire. Au continuat cu instalatii si retele de gaz, instalatii de incalzire prin pardoseala sau clasice, comenzile venind de la particulari, biserici sau diverse firme. In urma cu opt ani, au inceput distributia centralelor termice Vaillant, datorita participarii la un Targ International la Bucuresti, unde s-au prezentat la standul firmei germane si au solicitat sa devina distribuitori ai produselor Vaillant. Afland ca instalatiile Vaillant sunt produse cu mana de lucru germana, nu undeva aiurea in CE, au devenit in 1999 reprezentantii zonali Vaillant si firma a fost reorganizata, renuntandu-se la executie. S-a trecut la proiectare, consultanta, reparatii si service pentru produsele nemtesti.
In prezent, Adin Bolchis este cel care a ramas la conducerea firmei, secondat de sotia asociatului sau, plecat prea devreme la Dumnezeu. Adin Bolchis ne-a primit la sediul firmei si ne-a predat o lectie de istorie, in conditiile in care Johann Vaillant a fondat firma germana in urma cu 129 de ani. Reporter: De ce Vaillant si nu alta firma care produce instalatii similare?
Adin Bolchis: Produsele firmei Vaillant ne-au convins prin calitatea superioara, design-ul modern, prin siguranta si durata lunga de viata. In timp ce alte firme dau o perioada de functionare de circa 5 ani, Vaillant asigura 20 de ani, ceea ce spune multe. Pot sa va spun ca in Bucuresti a fost gasit, intr-o cladire veche, un boiler Vaillant functional, pe care l-am vazut doar pe afisele din perioada interbelica. Firma a oferit locatarilor o instalatie termica noua in schimbul boilerului, a fost reconditionat si acum se afla la loc de cinste, in sediul reprezentantei din Bucuresti.
Rep.: Care a fost motivul pentru care ati renuntat la executie si ati ramas doar la proiectare, consultanta si service?
A.B.: In ultimii ani, a avut loc o stagnare a investitiilor pe piata baimareana, nu s-au mai construit atat de multe obiective de productie de anvergura. E greu sa asiguri lucrari unei echipe de 20-30 de instalatori, angajati cu contract de munca si carora trebuie sa le platesti salariul in fiecare luna. O data ce am devenit reprezentanti zonali ai firmei Vaillant, am fost nevoiti sa asiguram service-ul pentru produsele pe care le comercializam. Legislatia impune verificari tehnice anuale si eu cred ca nu e rau. Mai ales in Baia Mare, unde s-au adus o multime de instalatii termice second-hand, de peste granita, in mod haotic si fara nici un fel de verificari. Acum, ISCIR-ul si Romgazul incep sa-si dea seama ca aceste instalatii sunt adevarate bombe, care pun in pericol viata oamenilor si incearca sa faca ordine in domeniu.
Rep.: Care este viitorul in domeniul instalatiilor termice?
A.B.: Din cate am vazut in tarile civilizate, viitorul apartine instalatiilor ecologice: panouri solare, energie geodezica. Pentru piata romaneasca, sunt costisitoare, dar speram ca cei din guvern vor lua exemplul europenilor, care acorda subventii de pana la 75% din valoarea instalatiilor. Pana atunci, dorim ca toate locuintele din zona sa beneficieze de centrale termice de calitate si sa se renunte la carpaceli.

Lavinia COTARCEA



* Activitatea verde

Directia Silvica Baia Mare a lansat saptamana trecuta o invitatie la drumetie. Imbarcati in mijloacele de transport ale silvicultorilor, ziaristii au fost, pentru inceput, oaspetii Pepinierei Valea Borcutului, unde au admirat serele si puietii ornamentali (peste 60 de specii). Excursia a continuat la Centrul de fructe Baia Sprie, o investitie de peste un miliard de lei, care se ocupa cu preluarea, prelucrarea si conservarea fructelor de padure. Afine, macese, porumbe sau malini americani sunt cerute la export. Pentru a fi acceptate de piata occidentala, fructele trebuie transportate in anumite conditii, drept pentru care s-au amenajat camere de congelare cu freon ecologic, de unde sunt incarcate direct in camioane frigorifice. “Activitatea de comercializare a fructelor de padure rezolva doua probleme ale silvicultorilor. Pe de o parte, asigura indeplinirea planului de export si, pe de alta parte, elimina o problema sociala, pentru ca cei care culeg fructele sunt platiti imediat si nu mai merg in padure sa fure lemn”, a declarat inginerul Aurel Filip, directorul Directiei Silvice Baia Mare. Al treilea popas l-am facut la Depozitul de busteni Cornesita, cel mai mare depozit de material lemnos din judet. Rulajul lunar de masa lemnoasa este de circa 4000 mc, provine din rarituri si e valorificat prin licitatie, in functie de cererea cumparatorilor. La Pastravaria Pistruia am avut norocul de a ajunge in toiul unei ploi torentiale, asa ca pastravii curcubeu din plasele ingrijitorului au avut parte doar de priviri fugare. Spre surprinderea noastra, am aflat ca cele doua pastravarii ale silvicultorilor maramureseni ar putea produce peste 50 de tone de peste, insa productia e limitata de cererea redusa. In prezent, se vand cam 30-35 de tone de peste. Pusi pe fuga de ruperea de nori, am plecat spre podul Frantusca, o investitie cu o valoare de aproape trei miliarde de lei, necesara traficului forestier. Pana acum, exista un pod care era distrus frecvent de inundatii, provocand blocaje in activitatea silvica din zona. In acest an, investitiile facute de catre Directia Silvica Baia Mare s-au ridicat la aproape 100 miliarde de lei, inclusiv cele facute cu contrapartida de lemn: drumuri forestiere, corectia torentilor, poduri, capacitati de productie, utilaje destinate mecanizarii lucrarilor silvice.

Lavinia COTARCEA



* Chef de chef in Parcul Municipal
Surpriza din parc

Dupa 14 ani, restaurantul Parc si-a redeschis portile. Cei prezenti la inaugurare au avut parte de multe surprize, de la decorul impresionant, bucatele alese si vinurile de colectie, pana la artificiile care au luminat noaptea.

Daca ar fi sa dau timpul inapoi cu vreo douazeci-treizeci de ani, in locul unde amintirile pastreaza gustul alunelor americane, cu coaja incarcata de sare, si unde lumina se juca printre frunzele stejarilor, as sti ca ma aflu pe terasa din parc. Ritualul fiecarei duminici insorite presupunea o plimbare prin Parcul Municipal, plimbare care incepea cu trenuletul si se sfarsea la terasa ce avea sa dobandeasca o unica identitate in anii copilariei, pierduta mai tarziu. In ultimii 14 ani, cladirea restaurantului Parc a suferit, pe rand, de delasare, incercari de renovare si iar delasare. In sfarsit, maini de gospodar s-au apucat de treaba si ceea ce a iesit, s-a putut admira in seara de joi, 9 octombrie, cand Grup BD a invitat toata lumea buna din oras la inaugurarea restaurantului Parc din cadrul complexului cu acelasi nume. Gazda ospitaliera, Vasile Deac si-a intampinat oaspetii cu cate un pahar de sampanie, pentru a sarbatori cum se cuvine evenimentul. In interior, expozitia de arta culinara imbia pofticiosii cu preparate inspirate din bucatariile lumii, unde somonul statea alaturi de salata berlineza si branzeturi, totul stropit din belsug cu vinurile colectiei prezentate cu aceasta ocazie. Si pentru ca nu e chef daca nu sunt lautari, Marin Alexandru si al sau taraf “Agurida” a rasfatat urechile invitatilor cu muzica de toate genurile si de pe toate meridianele. Arhitectul Petre Rosca, cel care se face “vinovat” pentru aspectul rafinat al restaurantului Parc, a recunoscut ca ideile de amenajare i-au fost sugerate de vechea atmosfera a localului, asa cum era cunoscut odinioara de locuitorii orasului. Planurile celor de la Grup BD nu se opresc aici, urmand o pizzerie, o crama si amenajarea unui hotel. De asemenea, terasa va fi si ea reorganizata, zonele de verdeata urmand sa faca delimitarea unor separeuri, care sa ofere intimitate clientilor.

Lavinia COTARCEA



* Elevii nu primesc tratament de urgenta la scoala
Medicii decorativi

Cabinetele medicale scolare au rol decorativ. Conform normelor stabilite de Ministerul Sanatatii, medicul din cadrul scolii nu prescrie tratament elevilor si nu se ocupa de urgente. Daca ti-e rau la scoala, te indrepti fie spre spital, fie spre medicul de familie, fie, pur si simplu, acasa. Nu exista urgente medicale in scolile baimarene! O situatie ideala? Nu, din pacate, problemele de sanatate exista, dar nu se ocupa nimeni de aceste urgente. Aparitia medicilor de familie a determinat restrangerea activitatii cabinetelor medicale scolare. Medicii din cadrul scolilor se ocupa doar cu campaniile de vaccinare sau cu avizarea scutirilor medicale. In cazul in care un elev se simte rau, medicul scolar il trimite la medicul de familie. “Nu avem nici macar dreptul sa prescriem o reteta gratuita sau sa-i facem o trimitere. Singurul lucru care putem sa-l facem este sa-l trimitem la medicul de familie de care apartine”, a spus Feher Iudita, medicul scolar al Scolii Generale 18.

Criterii

Alta problema este obligativitatea existentei unui numar prea mare de elevi, pentru a se putea infiinta un cabinet medical in scoala. Pentru a avea dreptul la medic, o scoala trebuie sa aiba intre 2.500 si 3.000 de elevi, iar pentru o asistenta medicala este nevoie de aproximativ 1.500 de elevi. Fiindca multe scoli nu au un efectiv de elevi atat de mare, s-a decis cuplarea mai multor scoli la un singur cabinet. De cabinetul medical deschis in incita Scolii Generale 18 apartin si Scolile Generale 17 si 11. Daca intre scolile 17 si 18 distanta este acceptabila, de la Scoala 11 (situata pe strada Gheorghe Bilascu) pana la Cabinetul medical de pe Aleea Filaturii (unde este Scoala 18) este o distanta destul de mare. Elevii nici macar nu stiu unde este cabinetul scolar si nimeni nu se oboseste sa-i anunte.

Inutilitati

“Comasarea” aiuristica este prezenta la toate scolile din oras. Scoala Generala nr. 3, impreuna cu Scoala nr. 21, apartine de cabinetul medical al Liceului cu program sportiv. Situatia este socanta. In cazul in care cei mici se vor simti rau, nu vor pleca pana la Liceul Sportiv. O alta scoala fara cabinet este Scoala Generala 5. ”Nu avem cabinet in scoala, dar apartinem de o policlinica situata aproape de scoala. Deoarece avem 2.000 de copii, sunt doua doctorite, dar cred ca si Scoala 10 apartine de acelasi medic. Au program de dimineata. Dar urgente nu avem”, a spus Aurel Jeberean, directorul Scolii Generale 5. Si desi singurul lucru cu care i-ar putea, intr-adevar, ajuta la nevoie pe elevi ar fi un calmant, de cele mai multe ori, acestia se lovesc de usa inchisa. Nici macar cei din scoala in care se gaseste cabinetul nu pot beneficia de acest mic ajutor. Cum nu tot anul este perioada de vaccinare, medicul are program flexibil. “Nu stiu unde este cabinetul medical scolar. Cand ii e rau unui elev, pleaca la spital.” - elev din clasa a VIII-a, Scoala Generala nr.18 “Este o anomalie a sistemului, nu avem nici macar dreptul sa prescriem retete gratuite.” - Iudita Feher, medic scolar. “Nu avem cabinet in scoala. Apartinem de o policlinica situata in apropiere. Urgente nu avem.” - Aurel Jeberean, directorul Scolii Generale 5.

Mihaela MIHALEA



* Homeless in “casa” de sub podul de peste Sasar
Viata, ca o lada de gunoi

La varsta la care ar trebui sa aiba un camin decent, unde sa-si depene in tihna amintirile, doi batrani sunt nevoiti sa cerseasca pentru a se intretine. Cand maruntisul nu le ajunge pentru biletul de troleibuz, cei doi se adapostesc sub pod. Ploua mocaneste. De sub podul de peste Sasar, situat pe Bulevardul Unirii, se zareste un firicel de fum. In jurul vreascurilor incinse stau doi batranei si o femeie. Cei trei mananca, cu chibziunta, o bucata de mamaliga cu lapte. In jurul lor sunt imprastiate multe cratite, haine si o saltea din burete. Batranica incepe sa vorbeasca incet. “Pe doamna o ajutam noi cu o farfurie de mancare, ca-i muritoare de foame. Sta aici, undeva in zona, dar n-are pe nimeni. Ne este mila de ea, desi nici noi n-avem nici un venit. Traim din mila trecatorilor de-aci din zona. Castigam cate 50.000 de lei in . Ieri am stat in fata bisericii si am adunat numai 20.000 de lei. Cand n-avem bani de bilet la troleibuz sa mergem acasa, pe strada Corbului, ramanem aici. Facem un foc, ne facem mancare si dormim pe haine”, a spus Ana Cristea, in varsta de 63 de ani.

“Ne-om duce crucea!”

In urma cu opt ani, s-a mutat impreuna cu Sabin Istvan intr-o coliba darapanata de pe strada Corbului 32. N-au gaz, nici energie electrica, iar peretii trebuie “carpiti”. Nici unul nu primeste pensie sau ajutor social. Inainte de accidentul femeii, in urma careia a ramas paralizata la piciorul drept si a suferit o interventie chirurgicala la un ochi, cei doi duceau un trai decent. “Meream pe-aci, pe dealuri si culegeam nuiele. Sabin impletea cosuri si le vindeam in satele din zona. Io faceam caramida pantru gospodarii din Targu Lapus, Baiut, Lapusu’ Romanesc si vindeam ciuperci. Aveam bani, c-ase ne-am cumparat casuta. Amu’ nu mai poci. Mi-or spus sa ma duc la un centru de batrani, dar daca nu cunosc, io nu intru. Cat ne-a ajuta Dumnezeu, ne-om duce crucea, da’ nu cred ca trec de iarna asta”, a spus femeia. Pentru cei doi, podul peste Sasar, a devenit a doua casa. Uneori se adapostesc chiar si doua saptamani acolo. Cand pleaca acasa, isi lasa vasele si hainele pe pilonii podului, “ca sa-si poata face si alti amarati mancare si sa nu inghete de frig”. Dupa plecarea noastra, batranica se posteaza din nou la capatul podului, cu o cutiuta de carton in fata. Privirea ii e tintuita in asfaltul plin de noroi. Nu striga dupa trecatori, nici nu se milogeste. “Mi-e rusine ca am ajuns, la varsta asta, sa cer mila pentru o bucata de paine”.

”De vreo trei ani locuim aici. De multe ori n-avem bani sa mergem acasa. N-am avut probleme cu nimeni, nici macar cu boschetarii din zona. Daca ne ramane o lingura de mancare, le dam si lor.”- Ana Cristea.

Ioana LUCACEL