SOCIAL - ECONOMIC

* Sighetul raporteaza un numar mai mic de someri
Fals record national

* Eurofoam creeaza confortul
Spuma spumelor

* ”Euro-penny-zarea”

* Joi, la restaurantul ”Parc” are loc
Inaugurarea!

* Culegerile facultative sunt obligatorii!
Afacerea ”Comisionul”

* REPORTAJ - Frontiera din adancuri, o provocare continua pentru speologi
In peşteră, la 10.000 de leghe sub pămant

* Nunta de aur, cu “argint” la tample
Iubirea de-o viata

* INTERVIU - Dan Cioca, romanul-american devenit grafician “mondial”
Evadat DIN INFERNUL ROSU

* Sighetul raporteaza un numar mai mic de someri
Fals record national

Numarul real de someri ai Sighetului, o mare necunoscuta * economia subterana atinge cote ingrijoratoare * functionarii sigheteni au prezentat o statistica falsa

O rata a somajului de 2,9% reprezinta, indubitabil, un record. In afara micilor state (gen Vatican ori Liechtenstein), nicaieri in lume nu se inregistreaza asemenea valori scazute. Functionari din Primaria Sighetu Marmatiei sustin ca s-a stabilit un record national. Cea mai mica rata a somajului din Romania si printre cele mai mici din lume! Bineinteles, totul e doar fanfaronada. Ultima ”cacialma” sigheteana a fost prezentarea unor cifre si statistici incredibile, preluate fara discernamant de cotidianele judetene. Referirea era la numarul somerilor din urbea de peste Gutai. In Sighet, oficial, sunt 9.620 de angajati in societati comerciale, la o populatie potential activa (intre 18 si 62 de ani) de 29.561 de cetateni, cica. Ar mai fi 11.186 prescolari, elevi si studenti, 7.797 pensionari si 846 someri inregistrati. Adica, trag concluzia unii agramati, in oras rata somajului este de 2,9 %, record national si apropiat de cel mondial. Cu asa-zisa statistica in brate, am scos adevarul la liman, prelucrand intortocheatele cifre cu sudoarea fruntii, rezultatul fiind urmatorul: in Sighet exista, in afara categoriilor amintite mai sus, inca 711 cadre didactice, vreo 1.500 de lucratori in institutii publice (spital, primarie, politie, politie de frontiera, finante si trezorerie, muzee etc). Apoi, 360 de persoane primesc alocatia de sprijin post-somaj, 262 ajutor social (in temeiul legii 416/ 2001) si mai exista 297 de handicapati si 129 de insotitori ai acestora. Rezulta un total de 32.700 de locuitori prinsi in diferitele liste. Diferenta (pana la 41.507, la cat s-a cifrat populatia la recensamantul din martie anul trecut), este de circa 10.300. Ce-i cu oamenii aia? Daca ar fi boschetari, rata somajului ar atinge 25%, ceea ce, iar nu e adevarat.

Munca la negru

Se estimeaza ca vreo 3.300 dintre sigheteni sunt plecati in strainatate, alti 4.000 lucreaza “la negru”, iar restul de 1.000 nu muncesc in nici un fel, nici nu sunt someri (pentru ca n-au gasit de lucru ori pentru ca nu vor sa puna osul). Daca e asa, rata reala a somajului este de aproximativ 5%, adica similara cu media pe judet, deci nu e nimic iesit din comun. Declarand procentul de 2,9% de someri sigheteni, vor rade si curcile (chiar si in tarile puternic industrializate, numarul somerilor inregistrati atinge 10% din totalul populatiei). Sa nu spuna nimeni ca in Sighet piata fortei de munca este mai generoasa ca in Occident! Daca cifrele date mai sus sunt credibile, Autoritatea Nationala pentru Control ar trebui sa se apuce de lucru, caci 4.000 de muncitori necontribuabili (dintr-un total de 14.000, la nivel local) reprezinta o treime din intreg, adica enorm de mult. Fisa de care vorbeam a fost intocmita cu intortocheli, in scopul tampit de incercare de cosmetizare a rahatului in care se afla orasul. Istoria se repeta. si pe vremea lui Ceasca, fiecare era inregistrat pe hartie ca facand tot felul de minuni, si, de fapt, ”boschetarea la Stat”. Va aduceti aminte?

Rata somajului in Sighet este de 2,9% (extras din fisa tehnico-economica a municipiului). Statistica e falsa. Dintr-un total de 41.500 locuitori, peste zece mii de persoane nu sunt prinse in nici o categorie profesionala sau sociala.

Teofil IVANCIUC



* Eurofoam creeaza confortul
Spuma spumelor

Oamenii de afaceri olandezi au inscris Baia Mare pe harta economica europeana * Poliflex este cel mai mare producator roman de poliuretan * “buretele de Baia Mare” castiga teren

Numele companiei Eurofoam a ramas in memoria baimarenilor datorita implicarii in organizarea Sarbatorii Castanelor, abia incheiate, ca sponsor oficial si principal. Obiectul de activitate al firmei este producerea si debitarea spumelor poliuretanice. Pe romaneste, clasicul burete, intalnit atat in industria mobilei cat si in multe alte domenii.

Compania Poliflex a fost infiintata in 1997, ca parte a celui mai mare concern european in domeniul spumelor poliuretanice flexibile. Eurofoam activeaza in peste 20 de tari, iar filiala din Baia Mare a inceput sa produca in iulie 2002. Investitiile se ridica la peste 50 de miliarde de lei, situand Eurofoam Baia Mare in fruntea centrelor de distributie si debitare a spumelor poliuretanice din tara si intre cele mai mari din Europa de Est. Studiul de piata realizat la inceputul anului trecut a luat in considerare judetele situate in nordul si nord-vestul Transilvaniei – Maramures, Satu-Mare, Bistrita-Nasaud, Bihor si Salaj. Interesul companiei Poliflex pentru aceasta zona vine din faptul ca in aceste cinci judete se concentreaza nu mai putin de 42 de clienti specializati in productie de mobila tapitata. In plus, exista firme care folosesc spume poliuretanice in industria confectiilor, incaltamintei, pentru filtrarea aerului si apei la fabricile de bauturi alcoolice si racoritoare, izolatii fonice si termice, in industria ceramica sau ambalaje. Dragos Cotarcea, directorul general al Poliflex Grup SRL, a concluzionat: “Planul de marketing a tinut cont de evolutia in zona a cresterii volumului productiei utilizatorilor de spuma poliuretanica si de aparitia investitorilor straini. Cifrele au aratat clar ca Baia Mare este un centru economic si logistic ideal pentru a deservi cele cinci judete. Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca exista potential de extindere spre Ucraina si Republica Moldova.” Stand de vorba cu Ioan Veliciu, directorul Eurofoam Baia Mare, am aflat mai multe amanunte:
Reporter: Ati avut un rol important in organizarea celei mai mari sarbatori a orasului. De ce?
Ioan Veliciu: Sarbatoarea Castanelor a coincis cu momentul inaugurarii fabricii. Era momentul ca lumea sa afle noua locatie a centrului de debitare si distributie, precum si faptul ca avem o capacitate de productie care poate satisface cerintele oricarui client. Politica firmei noastre este de a fi aproape de clienti. Apropierea ofera posibilitatea consilierii, noi suntem gata de a oferi recomandari clientilor nostri, astfel incat sa gasim impreuna solutiile optime. Daca esti departe, acest lucru e mai dificil. In plus, beneficiarii produselor noastre sunt scutiti de cheltuielile cauzate de transportul pe distante lungi, noi efectuand transportul catre client dupa principiul “just in time”, astfel incat acesta sa nu fie obligat sa lucreze cu stocuri.
Rep.: Care au fost greutatile inceputului?
I.V.: Doar cele inerente oricarei constructii noi: gasirea unui teren care sa aiba acces la sosea si cale ferata, alegerea unui constructor care sa lucreze repede si bine, la standarde occidentale. Ati observat ca fabrica nu e din caramida si beton, ci din tabla profilata, izolata fonic, pe sistem portant, astfel incat sa avem posibilitati de extindere. Pur si simplu, la nevoie, se desfac suruburile si mutam peretii.
Rep.: Planuri pentru urmatorii ani?
I.V.: De curand, am dat in functiune un departament separat de spume tehnice, care va deservi alte ramuri industriale decat industria mobilei. Vrem sa dezvoltam aceasta latura a activitatii noastre si sa castigam clienti din industria ceramicii, a ambalajelor medicale, a incaltamintei, adica orice beneficiar din judetele limitrofe Maramuresului, care are nevoie de ceea ce producem noi. Dupa ce vom acoperi piata din nord-vestul tarii, ne propunem sa ne indreptam atentia spre Ucraina si Republica Moldova.

Lavinia COTARCEA



* ”Euro-penny-zarea”

Al nostru premier, Adrian Nastase, afirma zilele trecute, intr-o criza de optimism si grandomanie, ca, in 2009, euro ar putea inlocui leul din portofelele romanilor. Sigur, asta doar dupa deja clasica perioada de tranzitie, circa doi ani din momentul integrarii in Uniunea Europeana. De fapt, mesajul premierului era caligrafiat cu cerneala invizibila, dar cu parfum electoral. Primul ministru voia sa sublinieze ca integrarea in Uniunea Europeana, prognozata pentru anul 2007, ramane in picioare, in ciuda pesimismului tot mai des exprimat de analisti. Nastase lanseaza teza inlocuirii leului cu euro in 2009, in acelasi moment in care Guvernul nu are nici o garantie ca raportul Comisiei Europene va recunoaste statutul de economie de piata functionala in Romania. Bancherii spun ca pentru a putea adopta euro ca moneda nationala, trebuie indeplinite mai multe conditii, unele foarte dure (de exemplu, o inflatie la un nivel care sa situeze Romania imediat dupa primele trei tari europene cu cea mai mica inflatie). In plus, daca nu se va face reforma monetara, costurile pentru sistemul bancar vor fi foarte mari si se vor rasfrange, ca de obicei, asupra clientilor. Denominalizarea leului, adica taierea a mai mult sau mai putine zerouri din coada monedei ce cumpara painea romanului inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, este un alt subiect disputat. Unii zic ca ar fi obligatorie, altii cred ca daca tot ne “euro-penny-zam”, nu mai are rost. Uite, domnule, caz tipic de “tara arde si baba se piaptana”. Singurul avantaj evident este ca vom renunta la portofelele obeze, dar fara valoare, de pana acum, pentru cateva hartiute ce nu au desenate mai mult de un zero, maxim doi, pentru cei mai rasfatati de soarta, care pot fi tinute in buzunarul de la piept.

Lavinia COTARCEA



* Joi, la restaurantul ”Parc” are loc
Inaugurarea!

Nici nu s-au incheiat bine petrecerile castanelor si un nou prilej de distractie se mijeste la orizont: inaugurarea restaurantului “Parc”. Dupa trei luni de la deschiderea clubului “Athos”, cei de la Grup BD ne-au pregatit o noua surpriza. Cei care, in ultimii ani, nu au trecut pragul complexului din Parcul Municipal, vor avea parte de o surpriza de proportii. Alaturi de clubul “Athos”, vechiul restaurant a fost renovat in totalitate, rezultatul fiind uluitor. Cei familiarizati cu atmosfera clubului vor regasi in restaurant acelasi motiv al vitraliilor de epoca. O solutie ingenioasa si de mare rafinament o constituie alaturarea marmurei reci cu caldura lemnului mahoniu, obtinandu-se un efect rafinat pe albul peretilor. Gazdele ne-au asigurat ca bucataria restaurantului pregateste surprize delicioase, tocmai pentru ca oaspetele sa plece din local cu dorinta de a reveni. Atentie! Vi se pregateste dependenta de “Parc”! Inaugurarea restaurantului va avea loc joi, 9 octombrie, si va include o prezentare de arta culinara, va fi etalata colectia de vinuri, toate pe fondul muzical asigurat de celebrul taraf condus de Marin Alexandru. Cu alte cuvinte, joi va avea loc un chef pe cinste, care sa prefigureze ceea ce va urma. Mai ales ca localul poate fi cu succes gazda meselor festive prilejuite de sarbatorile familiei sau firmei. In Parcul Municipal, cheful de chef se simte acasa.

Lavinia COTARCEA



* Culegerile facultative sunt obligatorii!
Afacerea ”Comisionul”

Abia trecuti de efortul achizitionarii de rechizite, parintii sunt intampinati de alte cereri care atenteaza la buzunarul lor. Este nevoie de fondul scolii, fondul clasei, culegeri sau alte caiete auxiliare. Uneori, aceste culegeri pot fi o adevarata afacere pentru profesorii de specialitate.

Haosul din invatamant atenteaza la buzunarul parintilor. Fie dintr-un exces de zel, fie impinsi de alte interese, profesorii sustin nevoia de culegeri. Teoretic, elevii nu sunt obligati sa le cumpere, dar, practic, situatia este alta. GAZETA s-a interesat cum se pune problema culegerilor in scolile baimarene. Asa cum era de asteptat, culegerile de matematica sunt in topul cerintelor. Aspectul surprinzator al perspectivei baimarene este existenta unui anumit tip de culegere agreat de majoritatea profesorilor de matematica, care poate fi procurata prin intermediul unui profesor.

Reteaua “2000+3”

De obicei editurile isi prezinta ofertele, urmand ca scolile sa le contacteze in cazul in care au nevoie. Caietele speciale sau culegerile care se folosesc se hotarasc de obicei la nivel de catedra, sau fiecare profesor decide individual. Pentru comenzi este nevoie de “initiativa” unui profesor dispus sa se ocupe, initiativa care nu este gratuita, deoarece editurile fac reduceri de pret la comenzile mai mari. Profesorul de matematica stefan Sabau de la Colegiul National “Vasile Lucaciu” pare sa fie un astfel de profesor cu “initiativa”, deoarece pe toate listele scolilor contactate de GAZETA, apare culegerea “Mate 2000+3”, care poate fi procurata prin intermediul profului de la Lucaciu. “Sunt anumite culegeri din care se lucreaza, chiar si la clasele I-IV. La matematica, stefan Sabau de la a venit cu “Mate 2000+3”. Cu dansul colaboram de cativa ani pentru aceasta culegere”, a recunoscut Mihai Bolos, director la scoala Generala “Nicolae Iorga”. Aceeasi generoasa oferta este prezenta si la “George Cosbuc”. “Colaboram foarte bine cu si profesorul Sabau a venit si la noi. Probabil are o retea unde imparte culegerile”, a confirmat si Leontina Haiduc, director la “George Cosbuc”. Oferta celebrei “Mate 2000+3” am intalnit-o si la scoala “Petre Dulfu” sau la “Lucian Blaga”. stefan Sabau imbina utilul cu placutul. “Nu este numai o afacere, eu colaborez cu editura Paralela 45 (pentru Mate 2000 - n.red.) de cativa ani. In plus, elevii nu sunt obligati sa cumpere culegerile”, a spus profesorul de la “Lucaciu”. Desi acest gen de intermedieri nu este ilegal, este imoral. In afacerea “Comisionul de la edituri” incasat de anumiti profesori, ceilalti dascali ar trebui sa respecte deontologia si sa anunte elevii ca achizitionarea culegerilor sau a caietelor “tip” este facultativa si nu obligatorie. Ceea ce nu se-ntampla. Pentru ca unii parinti nu pot plati consultatii cu o suta de mii de lei pe ora.

Profesorii sustin ca pentru a cumpara o culegere propusa de ei, elevii au libertatea de a alege. Foarte multi parinti sustin ca profesorii mentioneaza ca aceste culegeri sunt obligatorii.

“Nu este numai o afacere. Elevii nu sunt obligati sa cumpere culegerea.” – stefan Sabau, profesor “distribuitor” de culegeri

“Profesorul de matematica i-a spus copilului sa aduca obligatoriu 50 de mii de lei pentru o culegere de matematica.” – parintele unui elev din clasa a V-a

“Profesorul le recomanda si, intr-adevar, sunt clase unde o anumita culegere se cumpara integral.” – Marina Crancau, director adjunct “Petre Dulfu”

Mihaela MIHALEA



* REPORTAJ - Frontiera din adancuri, o provocare continua pentru speologi
In peşteră, la 10.000 de leghe sub pămant

Pestera este un loc privilegiat al naturii. Scapat de chingile modernitatii si tehnologiei avansate, universul carstic il fascineaza pe cel care a avut ocazia sa-l cunoasca. Este o lume sacra, ale carei taine raman nedescifrate pentru profanul de la suprafata. Doar grupuri restranse de curiosi ”deranjeaza” aceste minuni ale naturii. Exploratorii adancurilor au ocazia sa vada locuri in care prezenta omului nu s-a facut simtita. Din 1976, in Baia Mare functioneaza un Club Speologic.

Speologia se adreseaza in special celor curajosi si ofera ocazia de a cunoaste fata nevazuta a naturii. Este o pasiune camuflata in straie sportive. Desi explorarea presupune un efort fizic, acesta este rasplatit prin frumusetile dezvaluite. In Romania sunt inca multe pesteri care asteapta, tacute, si care au scapat de prezenta umana. Aceasta ”vanatoare de comori subterane” si-a gasit adepti si in orasul nostru. In Baia Mare exista un Club Speologic, care se indeletniceste cu aceasta activitate de peste 20 de ani. ”Clubul speologic Montana s-a infiintat in 1976, dar inca nu avem un spatiu, asa ca sediul este la mine acasa (pe B-dul Bucuresti 28/11)”, a spus Dumitru Istvan, presedintele clubului. Clubul are aproximativ 20 de membri activi si tot atatia ocazionali. ”Pana acum vreo doi ani, activitatea noastra era mai intensa. Directia de Tineret si Sport organiza proiecte si licitatii destul de atractive. Noi realizam marcaje turistice in rezervatii naturale. Acum s-a mai restrans activitatea si au ramas doar cei pasionati”, a spus Istvan. Speologia impune si riscuri, dar acestea nu i-au determinat pe cei cu adevarat pasionati sa renunte la iesiri. Fiecare noua descoperire este un pas inainte. ”Cea mai grea explorare a noastra s-a soldat cu descoperirea celei mai intinse pesteri. Se numeste ”Moara lui Pocol” si este in localitatea Letca. Pana acum am reusit sa cartam 3.493 de metri”, a spus liderul clubului. Aceasta realizare a presupus un efort sustinut din partea speologilor. ”Pentru a se putea cartografia, doi colegi au facut, in premiera in Romania, o tabara subterana de cinci zile. In tot acest timp au fost complet izolati”, si-a amintit Istvan. Clubul organizeaza iesiri aproape lunar, indiferent de anotimp. ”Nu are importanta ca este iarna sau vara, deoarece temperatura din pestera se mentine constanta, la aproximativ 10 grade. Vara este mai rece decat afara, iar iarna este mai cald”, descrie presedintele clubului atmosfera din pesteri.

Menghina de ape

”Montana” a avut realizari, dar asta nu inseamna ca membrii clubului nu au infruntat si pericole. Istvan si-a amintit de cea mai dramatica intamplare. “Eram cinci persoane intr-o galerie de opt metri, care dadea intr-un parau subteran. La mijlocul galeriei era un sifon care pe fund avea mal. Am insistat sa curatam sifonul pana la capat si aruncam malul intr-o diaclaza aproape de intrare. La un moment dat, s-a umplut diaclaza si a inundat galeria. Se inchisese si intrarea si am fost prinsi la mijloc. Atunci am spus: .” In asemenea situatii panica nu ajuta cu nimic. Este nevoie de minti limpezi si de solutii care pot fi aplicate. Problema celor cinci prinsi intre ape era ca locul ramas liber era prea ingust pentru a putea fi golit cu galetile, dar au gasit o solutie mai neconventionala. “Ne-am scos cizmele si am inceput sa golim apa cu ele. Goleam in directia inversa, luam apa din diaclaza si o aruncam in sifon, pana am reusit sa golim o portiune prin care sa putem trece.”

Speologi ”juniori”

Unul dintre cei mai tineri membri ai grupului este Bogdan Chiuzbaian. si-a descoperit pasiunea pentru speologie in urma cu patru ani si jumatate, in anul doi de liceu. ”Tata a cunoscut grupul, iar cand s-a organizat o tabara speologica m-a luat si pe mine. La inceput am intrat intr-o grota mica, pe urma in alta, si asa am prins gustul pentru expeditiile din pesteri”, a spus tanarul speolog. In functie de marimea pesterii, o expeditie se poate intinde pe durata mai multor ore. Motivele care-i determina sa coboare in pesteri sunt variate. Unii sunt tentati de ocazia de a explora locuri necunoscute, altii de cartare (mai ales ca hartile se expun la concursuri, iar cele mai reusite sunt premiate). Exista, insa, si o categorie de ”speologi” care imbina doua pasiuni: fotografia si explorarea. Acestia sunt atrasi de posibilitatea de a imortaliza interioarele calcaroase mai deosebite.

Adancuri maramuresene

Deoarece Muntii Maramuresului sunt mai putin cunoscuti, multe din pesterile maramuresene au scapat de privirile curioase ale speologilor. Printre cele care nu le-au scapat celor de la Montana se numara avenul (o groapa verticala cu o adancime de 54,5 metri, care se termina cu o galerie - n. red.), la care se ajunge destul de greu din Pietriceaua Vestica, comuna Repedea. Tot de comuna Repedea se leaga una din curiozitatile descoperite in pesterile din Maramures. ”Intr-o pestera de la Piatra Molosneia am gasit opt monezi, din perioade diferite (erau din intervalul 1859-1952). Nu aveau ele valoare numismatica, dar ramane o curiozitate maniera in care au ajuns acolo”, a divulgat Istvan secretul pesterii. O alta curiozitate speologica a zonei este la Botiza. Localnicii au numit locul Pietrele de Var. “Sunt pesteri care se dezvolta in gipsuri. Nu sunt mari, dar sunt o curiozitate. De fapt, sunt doua pesteri mici si un aven, care are 10 metri adancime si care au un relief in carst foarte variat”, a spus Istvan.

Tenisi ”de pestera”

Pentru speologii baimareni, cea mai atractiva pestera din Romania este Piatra Altarului din Muntii Apuseni. In aceasta pestera, intrarea se face cu programare. Se accepta grupuri de cate cinci persoane si este obligatoriu ca ”vizitatorii” sa fie incaltati cu tenisi albi (pentru a nu lasa urme). Grupul baimarean a incercat sa viziteze aceasta pestera, dar nu a avut sorti de izbanda. ”Am avut o tentativa, esuata din pacate. Am vrut sa plecam tot grupul sa exploram acea pestera, ne-am facut programare, dar ni s-a stricat autocarul si nu am mai ajuns la timp. Apoi nu am mai reusit sa mergem impreuna, doar cativa dintre noi au mers separat”, si-a amintit de ”marea provocare” presedintele baimarean. Clubul din Baia Mare nu este unul exclusivist si accepta si membri noi. Cei care nu sunt atrasi de explorarea pesterilor, pot ramane in club si sa participe astfel la excursiile organizate de membrii clubului. Ni s-a spus ca intotdeauna este nevoie de cineva care… sa stea la suprafata. Multumiri, pentru ajutorul acordat, Clubului Speologic Montana din Baia Mare, in special lui Dumitru Istvan.

Lascaux la indigo

O alta celebritate a lumii subterane este pestera Lascaux, din sud-vestul Frantei. Pestera are o vechime de aproximativ 17.000 de ani si a fost descoperita in 12 septembrie 1940. Lascaux a devenit cunoscuta pentru desenele preistorice de pe pereti. Desenele alcatuite din imagini care reprezinta animale, vanatori sau razboaie, citite de la dreapta spre stanga ”prind viata”, prezentand diferite povesti. Deoarece desenele au o anumita fragilitate, pestera este inchisa publicului. Pentru ca ele sa poata fi, totusi, admirate, la 200 de metri de pestera originala s-au realizat doua galerii care reproduc cu fidelitate coridorul central si ”The Bulls Room” (camera bivolilor) din pestera originala. Pentru a se face distinctie intre cele doua, originalul se numeste Lascaux I, iar copia, Lascaux II.

Record subteran

Cel mai lung sistem de pasaje subterane este Mammoth Cave National Park, din Kentuky, SUA. Desi s-a descoperit o suprafata de 571 km, nu s-a ajuns inca la sfarsitul acestor pasaje subterane. Mammoth Cave a fost explorata pentru prima data in 1790. Mumiile umane si uneltele descoperite aici demonstreaza ca pestera a fost folosita de bastinasi cu aproximativ 4.000 de ani in urma. Cea mai mare pestera din lume se afla in Malaezia si se numeste Lubang Nasib Bagus. Pestera malaeziana masoara 700 de metri lungime, 350 latime si 150 inaltime.

Altamira, paleolitic spaniol

Una dintre cele mai cunoscute pesteri ale lumii este Altamira, din nordul Spaniei. Pestera, masoara 270 de metri in lungime si a fost descoperita, din intamplare, de un vanator. Primul explorator al Altamirei a fost un nobil din Santander, orasul cel mai apropiat de pestera. Pestera este alcatuita dintr-o serie de pasaje in forma de S, iar holul pesterii se intinde pe 30 de metri de la intrare. Specificul este dat de desenele din interior, care au o vechime de aproximativ 15.000 de ani. Calitatea cu care s-au conservat aceste desene i-a determinat pe specialisti sa priveasca cu retinere autenticitatea lor. Inaltimea pesterii variaza de la 1,15 la 2,65 metri, iar desenele de pe tavan sunt realizate in rosu, negru si violet. In desenele din Altamira apar bizoni, bivoli salbatici sau alte figuri desenate intr-un stil simplu. Opt figuri antropomorfice, diferite amprente si urme de degete redau prezenta umana in aceste desene.

Turturii pamantului

Marea atractie a lumii subpamantene o reprezinta depozitele minerale din pesteri. Anticii incarcau de sacralitate aceste minunatii subterane, deoarece frumusetea palatelor impodobite cu stalactite, stalagmite sau coloane depasea frumusetea templelor ridicate de oameni. Cele mai cunoscute ”elemente arhitecturale subterane” sunt stalactitele si stalagmitele. Stalactitele imbraca forma unor turturi pietrificati, dezvoltati de sus in jos. Stalagmitele devin, prin interdependenta lor fata de punctele de picurare, o replica dezvoltata de jos in sus a stalactitelor.

”Subteranul” la cea mai mare inaltime din Romania este Pestera Piatra Alba, din rezervatia Pietrosu Rodnei, situata la peste 2.000 de metri altitudine.

In Romania exista doua zone mari cu pesteri, muntii Bihorului si muntii Banatului. Cea mai lunga pestera din Romania este Pestera Vantului, din muntii Padurea Craiului. A fost descoperita in 1957, iar de atunci s-a reusit cartarea a aproximativ 50 km. Pestera Vantului se dezvolta pe trei nivele, cel inferior este parcurs de un parau subteran, iar cele doua etaje sunt legate prin puturi.

Mihaela MIHALEA



* Nunta de aur, cu “argint” la tample
Iubirea de-o viata

Astazi, cuplurile care ajung sa isi aniverseze ”nunta de aur” sunt privite cu invidie, ca o ”ciudatenie” pe care ti-ai dori-o, ca un vis atat de greu de realizat. Dupa o jumatate de secol de casnicie, sotii Tibil si-au reinnoit juramantul de credinta.

Un apartament de pe Bulevardul Traian a devenit scena vietii unor oameni care au ramas impreuna, depasind greutati privite azi ca un baraj de netrecut. Sufrageria este ocupata de ladite cu conuri de brad (”Fac coroane pentru luminatie, ca trebuie sa platim contorul de gaz”). Acolo, intre peretii camerei ”ornati” cu tablouri, a inceput povestea unei casnicii de o jumatate de secol. ”Uite, in poza asta sunt cu sotul, cand ne-am cunoscut. Era in armata. Asta-i de la nunta. Aici sunt fetele. Doamne, cum trec toate!” Ochii femei incep sa lacrimeze.

Drag de Mitru

Dumitru si Viorica Tibil s-au cunoscut prin intermediul unei cunostinte comune. Amandoi locuiau pe strada Granicerilor si proveneau din familii numeroase. Viorica avea inca sase frati, iar Dumitru zece. Femeia isi aminteste de vremea cand era curier la tribunal. “Nu pot sa zic ca o duceam foarte bine, ca mama era casnica si tata lucra la padure. A umblat dupa mine si un judecator. De cand m-a vazut ca mananc mamaliga cu lapte, venea in fiecare zi sa-mi aduca paine cu unt. Mergeam si la baluri ori la film. Pe atunci, erau la moda promenadele prin Centrul Vechi. Odata, am venit la opt acasa, ca atunci s-a terminat filmul. Mama era foarte autoritara si ne-a batut, si pe mine, si pe baiatu’ cu care am fost. Initial, am vrut sa ma calugaresc, dar alor mei le era drag de Mitru, noi asa ii ziceam. Era tare harnic, da’ sarac. Aveam 22 de ani, o zis babele ca daca nu ma marit, raman fata batrana. Nunta am facut-o acasa, iar rochia mi-am cusut-o singura. Mitru o imprumutat un costum de la nas. Eram saraci amandoi”, si-a amintit Viorica Tibil.

Prima casa: lemnaria

La inceput, au locuit intr-o lemnarie. Apoi si-au cumparat o casa ruinata. Dupa ce au reparat-o, a “venit” comunismul si s-au trezit din nou in strada. ”De multe ori mancam mamaliga cu ceapa. Lucram pe Valea Borcutului, la un camin de copii, si mergeam desculta pana in centru, sa nu-mi stric pantofii. Coseam haine pentru toata familia. A avut si barbatu-meu escapade. si-a gasit una si a vrut sa fuga cu ea in Timisoara, da’ l-am lecuit. Vorba aia: ”.

Inedit

Dupa 50 de ani de casnicie, Dumitru si Viorica Tibil si-au reintregit juramantul de credinta in fata ofiterului de stare civila. A doua zi dupa Craciun, cei doi vor celebra ”Nunta de Aur”.

”Femeia trebuie sa stie sa puna picioru-n prag, dar si sa taca. Daca nu poate, sa ia apa-n gura si sa-si faca de lucru.” - Viorica Tibil.

Ioana LUCACEL



* INTERVIU - Dan Cioca, romanul-american devenit grafician “mondial”
Evadat DIN INFERNUL ROSU

Un roman nascut in Basarabia, cu mama olteanca si tata ardelean, in prezent, unul dintre locuitorii New York-ului. In decembrie 1989 era in SUA. S-a dus in Malaezia doar ca sa vada cele mai mari blocuri din lume si o vreme nu s-a uitat la operele lui Escher, pentru ca ”atunci cand iubesti pe cineva asa de mult, iti vine sa-l copiezi”.

CARTE de vizita

S-a nascut in 1939, in Basarabia, cu putina vreme inainte ca aceasta provincie sa fie cedata sovieticilor. A absolvit Academia de arte plastice ”N.Grigorescu” din Bucuresti. Din 1983 este cetatean american, rezident in New York. Award of Merit The Biennial Poster Exhibition, Varsovia (1970), Award of Merit Scenography Salon, Novisad (1972) si Award of Merit Academmia Pietro Vanucci, Perugia (1979) sunt cateva dintre premiile obtinute de Dan Cioca. Maestrul a participat cu lucrari la expozitii personale sau de grup in Bucuresti, Moscova, Budapesta, Praga, Berlin, Viena, Roma, Varsovia, Frankfurt, Stockholm, Paris, Munchen, Bruxelles si Basel. Are lucrari si colectii raspandite in toata lumea. Nu le stie numarul nici macar cu aproximatie. In prezent, colectia de gravuri dedicata memoriei celor care au murit in 11 septembrie 2001 si intitulata ”New York for ever” se afla expusa la Muzeul de Arta din Baia Mare.

Despre arta si Baia Mare

Rep.: Ce este mai important pentru dumneavoastra, linia sau culoarea?
D.C.: Nu mi-a mai pus nimeni intrebarea asta, in nici unul dintre interviurile pe care le-am acordat. Nu stiu ce sa va spun, sincer. Nu poti face o pictura daca n-ai la baza desenul, deci trebuie sa stapanesti linia. Eu am inceput cu grafica alb-negru. In America am inceput sa colorez, putin cate putin. Mi se si cerea asta, pentru ca nu se mai purta alb-negru. Acuma s-a intors toata treaba invers. Colorand, am inceput sa lucrez abstract. Multa lume ma intreaba ce reprezinta cate o lucrare. Le raspund ca nu reprezinta nimic, sunt pur si simplu culori. Iubesc culoarea, dar la inceput a fost cuvantul, adica linia...
Rep.: Ati cochetat cu pictura si cu arhitectura. De ce ati ales arta grafica?
D.C.: De fapt, am terminat scenografia, dar am lucrat concomitent grafica in timpul facultatii. Tata murise chiar cand am implinit 23 de ani, n-aveam bani sa ma intretin si lucram la marile reviste: Secolul XX, Luceafarul, Revista literara si Tribuna. Castigam foarte bine, aproape ca nu mai imi trebuia bursa. Asta m-a facut sa lucrez foarte multa grafica. Scenografie am facut pentru ca imi placeau decorurile, imi placea sa lucrez in televiziune si in cinematografie.
Rep.: Nu sunteti la prima intalnire cu Baia Mare. Ce amintiri pastrati si cum vi se pare orasul astazi?
D.C.: Nu, nu sunt la prima intalnire cu Baia Mare. Am mai fost aici acum 40 de ani, pe vremea cand eram student, cu maestrul Bratasanu, profesorul meu de pictura, care facuse scoala la Paris. Cred ca am stat o luna si jumatate in Baia Mare si pe Valea Izei. Am desenat toate bisericile de lemn, porti maramuresene, fete din Tara Lapusului si am plecat doldora de desene. Cu desenele astea vreau sa fac aici, cat de curand, o expozitie. Cand am fost anuntat de Ambasada americana ca trebuie sa vin in Baia Mare, m-am bucurat enorm. Am gasit un alt oras, schimbat in bine. Mi-a placut mult arhitectura orasului. As fi vrut sa vad asa ceva si in Bucuresti. M-a bucurat si interesul baimarenilor pentru arta. Mi-a placut Muzeul si nu mi-a venit sa mai plec din Colonia Pictorilor. Ghinionul e ca suntem pe fuga. Am sa revin curand.

Reporter: Cum se vede Romania din New York?
Dan Cioca: Foarte frumos. E o tara care promite, zic eu. Americanii au inceput sa stie cate ceva despre Romania. Pe timpul cand am ajuns eu in America, toata lumea stia doar de Ceausescu, Nadia Comaneci si Ilie Nastase. Nu stiau prea bine nici unde e situata Romania. Unii ma intrebau daca e in Europa, sau in alta parte. Cea mai mare placere am avut-o in ziua cand s-a declansat revolutia. Eram in metrou, in Manhattan, mergeam la serviciu si unul dintre colegi a strigat: Sunt roman! Toata lumea a aplaudat, s-a ridicat in picioare si a strigat: You are a very nice people! Mi-au dat lacrimile...
Rep: Ca veni vorba, cum ati trait emotional decembrie ‘89?
D.C.: Pai, ce sa va spun, am trait ca si voi aicea. Lucram la un ziar romanesc care tinea de ”Europa Libera” si se numea Micromagazin. Intre timp a disparut, pentru ca au murit fondatorii lui, dar acest ziar a fost foarte apropiat de romani. Am trait evenimentele atat de intens, incat, impreuna cu vreo 40 de romani, am vrut sa inchiriem un avion si sa venim cu arme in tara, ca sa dam o mana de ajutor, insa autoritatile nu ne-au dat voie sa transportam arme. Cu Timisoara am facut un desen de prima pagina: aparea Catedrala si un car blindat care trecea peste o femeie cu un copil in brate.

Fuga de comunism

Rep: Cum a fost in ‘83? Era destul de greu de plecat din tara pe vremea aceea.
D.C.: Am avut, cu ani in urma, o expozitie la Paris, Bruxelles si Amsterdam. Cand m-am intors, am realizat o expozitie in Romania, la care au participat oameni de mare calitate, printre acestia si Dan Grigorescu. Acestia au adus reprezentanti ai mai multor ambasade. Consulul italian de atuncea, Vitto Grasso, m-a intrebat de ce am desenat Parisul si Roma nu. I-am raspuns ca n-am vazut Roma. Urmarea a fost ca Vitto Grasso mi-a rezolvat o bursa de doua luni la Perugia, ca sa ma specializez si sa vad si Roma cu ocazia asta. M-am intors in tara, dar am simtit ca nu mai rezist, ca innebunesc si ca trebuie sa fac ceva. In fiecare zi ma intorceam de la Televiziune, unde lucram pe atunci, cantand ”Partidul, Ceausescu, Romania”. La urmatoarea iesire in Italia m-am predat autoritatilor, carora le-am spus ca vreau sa plec in America. Dupa trei luni, eram la New York.
Rep.: De ce SUA si nu alta tara?
D.C.: Buna intrebare. Initial, am vrut sa aleg Italia. M-au speriat insa statuile din centrul Romei, pe care erau desenate secera si ciocanul si erau inscriptionate cu Viva Partida Comunista! Mi-a fost frica sa n-ajunga comunistii la putere si-n Italia. De asta am ales SUA, sa fiu cat mai departe de comunism. Plus ca toata lumea ma indemna sa plec in America. Acolo aveam rude si un prieten bun din liceu, John Negulescu, neam cu marele regizor Negulescu, a carui familie a fost singura din Romania care a emigrat in America in 1953, anul in care a murit Stalin. Era si ceva parca ancestral, pentru ca, de mic copil, mi-am dorit sa ajung in America.

”Din toate locurile din Romania, in Baia Mare m-am simtit cel mai bine. Oamenii au fost foarte draguti, ambientul placut, totul a fost extraordinar.”

Optiuni si argumente
* Fotbalul sau fotbalul american? Sigur, fotbalul.
* Blondele sau brunetele? Brunetele. Toate cele patru neveste ale mele au fost brunete...
* Pink Floyd sau Deep Purple? Floyd, pentru ca sunt mai aproape de varsta mea. si The Doors.
* Rodin sau Brancusi? Brancusi. De cate ori merg la Paris merg la mormantul lui si la muzeul dedicat lui de langa Muzeul Pompidou.
* Michelangelo sau Picasso? Picasso. L-am urmarit pe Picasso peste tot in lume. I-am vazut toate operele din Paris, Barcelona, de la Prado. Adevarul este ca mor dupa Picasso. Ce a facut el nu mai poate face nimeni. Cred ca este cel mai mare pictor al erei noastre. Ii iubesc si pe Dali si Magritte, dar Picasso ramane cel mai mare.
* Vin sau coniac? Whisky. Tin minte ca pe vremuri mai imi cumparam o sticla de ”Johnny Walker” cu 125 de lei.

Ioan BOTIS