SOCIAL-ECONOMIC

* Cacialmaua nastasiana

* SNP Petrom scumpeste pretul carburantilor - Doar in Bucuresti?

* Jocuri ieftine

* Chestia "chestiei”

* REPORTAJ- Nostalgia penitei

* Povestea cuibului de barza

* Pac-pac in lumea lui Pokémon

* Cacialmaua nastasiana

Intr-o pagina cu profil economic cu greu poti citi un text care sa nu iti dea frisoane. Afli ba ca a crescut pretul la cine stie ce produs de stricta necesitate, ba ca a mai falimentat vreo banca. Din pacate, nici noi nu va putem da vesti bune. S-a ieftinit lumina, dar trebuie sa platiti abonamentul de TV si de radio, chiar daca nu aveti asemenea aparate, nu se stie daca se scumpeste benzina, iar guvernul mai da o mostra de iresponsabilitate. Legea 416/2001, privind venitul minim garantat, acorda mici ajutoare pentru incalzirea locuintei persoanelor cu venituri mici pe perioada sezonului rece (noiembrie-martie). Iarna trecuta, sistemul a fost incercat pentru prima data, fiind mai mult un praf in ochii celor care au crezut ca daca vor fi cu un ochi la convector si cu altul la contor, statul le va plati bani frumosi pentru incalzire. Oamenii s-au amagit singuri. Gazul l-au folosit in noiembrie, iar banii i-au vazut la... Pasti. Sau chiar mai tarziu. Cum ar fi trebuit sa functioneze sistemul? Conform Ordonantei Guvernului 121/2002, ajutorul pentru incalzirea locuintei se acorda lunar in baza documentelor si a actelor doveditoare privind componenta familiei, veniturile realizate si a facturii de gaz. In aceeasi lege se precizeaza ca aceste cereri de acordare a ajutorului financiar pentru incalzire se depun (pentru luna anterioara) la Primarie pana in 25 a fiecarei luni. Practic, cei care se incadrau in baremul veniturilor reduse si doreau subventionarea intretinerii termice pe luna noiembrie, trebuiau sa depuna un dosar la primaria localitatii de domiciliu pana in 25 decembrie 2002. Dosarul trebuia sa contina veniturile lunii noiembrie, componenta familiei, posesia locuintei, factura de gaz aferenta lunii noiembrie. Pana in 25 ianuarie se depuneau cererile pentru luna decembrie si tot asa pana in 25 aprilie (luna martie marcand incheierea sezonului rece, conform legii). Banii se virau din bugetul local catre Distrigaz, care reducea sumele datorate de consumatori. Pana in prezent a venit doar prima transa de bani, aferenta lunii noiembrie, iar ceilalti sunt... pe drum.

Sezonul rece al Guvernului

Din experienta anului trecut, oamenii ajung sa beneficieze de reduceri ale platilor catre Distrigaz in lunile de vara (ca banii de sus vin tarziu), cand lumea deschide fereastra sa se racoreasca. Pentru ca sistemul sa fie un fiasco total, guvernul nastasian a mai emis in ultimele luni, doua acte normative contradictorii. In OUG nr. 5 / 25 februarie 2003, se mentioneaza ca sezonul rece e cuprins intre 1 noiembrie 2003 – 31 martie 2004. Aproape ne-am lamurit. Ordonanta de Urgenta vine sa aduca modificari incepand cu urmatoarea perioada rece (actuala ramanand sub legislatia ordonantei din 2002). Dar Guvernul o „comite” din nou. Hotararea de Guvern 217 / 5 martie 2003 face referire la drepturile aferente lunii februarie (cererile trebuie depuse pana in 15 martie 2003). Pentru celelalte luni, cererile de acordare a ajutorului social se depun pana in data de 20 a fiecarei luni, pentru luna in curs. Ce s-a intamplat practic? Persoanele cu venituri mici stiau ca pana in 25 martie se pot depune aceste cereri. Dar noul termen pentru luna februarie (stabilit in 5 martie!) a fost 15 martie, iar termenul pentru martie a fost 20 martie. Cum majoritatea care apeleaza la aceasta masura de protectie sociala sunt pensionari, acestia au ajuns dupa 20 martie cu cererile (pensia venind in partea a doua a lunii, cand achita si factura de gaz) si au avut o „mica” surpriza. Nu numai ca au ajuns prea tarziu cu cererea pentru subventiile lunii februarie, dar au ratat-o si pe cea din martie, pe care initial trebuiau sa o depuna peste o luna. Multi dintre cei ramasi cu buzele umflate nu au priceput mare lucru, decat ca au ramas cu gazul consumat pe cele doua luni... si cu cererile in mana. Sau le pot folosi la altceva. Curat murdar, nene Iancule!

Ciprian DRAGOS



* SNP Petrom scumpeste pretul carburantilor - Doar in Bucuresti?

Vinerea trecuta, SNP Petrom a anuntat modificari ale preturilor de referinta la carburanti cuprinse intre 1,15% si 1,65%, incepand cu 7 aprilie 2003, ora 00.00. Scumpirea benzinei a fost determinata de cresterea monedei Euro fata de moneda nationala, respectiv de la 34.919 lei/euro (in 1 ianuarie) la 35.982 (sfarsitul lunii martie). La ora inchiderii editiei GAZETEI, statiile Peco din Baia Mare nu au fost anuntate de marirea preturilor carburantilor. ”Nu va pot spune nimic referitor la scumpirea benzinei. Nu depinde de mine. Daca vor veni ordine de la Bucuresti este normal ca vom schimba preturile”, declara Andrei Madaras, director Moll Baia Mare. ”Noi nu luam nici o decizie la nivel local. Pana acum nu am primit nici o directiva in acest sens. Daca vom primi vreun act conform caruia se scumpesc carburantii ne vom supune cerintelor”, spune Cristina Ghitescu, director Lukoil, Baia Mare. Andrei Gorduta, dealer OMW, declara ca nici statia pe care o conduce nu a primit vreo informatie in ceea ce priveste marirea preturilor benzinei. Mai mult, a ramas surprins de ”vestea noua” pe care GAZETA i-a dat-o. ”Imi pare rau. Bucurestiul nu ne-a transmis nici o informatie pana acum. De obicei ne comunica doar cu cinci minute inainte de scumpire si noi trebuie sa butonam rapid calculatoarele”, spune Andrei Gorduta. Nici Sucursala PECO Maramures nu a primit vreun act oficial conform caruia pretul benzinei creste. ”Nu stiu nimic si oricum acest lucru sta in competenta Consiliului de Administratie. Noi doar practicam preturi mai mari sau mai mici cu 5% fata de pretul de referinta anuntat de conducerea SNP si in functie de concurenta din zona”, declara Andrei Ardelean, director SC. Petrom S.A. Sucursala Maramures.

Gabriela VALEAN



* Jocuri ieftine

Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a hotarat, cu acordul “sefilor” de la Guvern, sa reduca cu 1,47% tarifele la energia electrica. Probabil Guvernul a avut “mustrari de constiinta” pentru scumpirea absolut nejustificata, operata la inceputul anului pe criterii numai de el stiute. Este vorba de majorarea pretului energiei electrice cu 2,1 % in luna ianuarie, invocandu-se un curs al dolarului de 34.000 lei. Nu se cunoaste combinatia de neuroni care a ajuns la acest curs al dolarului, cert este ca astfel de jocuri “ieftine” fac parte din strategia ANRE, care a mai operat o ieftinire in luna noiembrie 2002. Atunci tarifele s-au redus “puternic”, cu 0,6%, pentru ca in ianuarie sa recupereze. Acum nu se intrevede nici o posibilitate sa ne recuperam banii platiti in plus in primele trei luni ale anului. Noile tarife stabilite de ANRE au in vedere un curs de schimb leu/dolar de 33.500 lei in 28 martie. Actuala ieftinire are menirea de a ne bucura doar in aparenta, pentru ca la ghiseele “Electrica” contribuabilul va avea o senzatie de “soc si groaza”. Fiecare consumator de energie electrica are obligatia de a achita taxele radio – TV, fie ca poseda, fie ca nu, un asemenea aparat, iar aceste taxe depasesc ieftinirea curentului electric.

Tintim mai sus

Inceputul fiecarei luni a anului ne gaseste facand pasi importanti si progrese considerabile in toate domeniile. Incepand cu data de 1 aprilie 2003, placutele de inmatriculare auto se scumpesc. Taxele de eliberare a cartilor de indentitate, contravaloarea placutelor de inmatriculare, combinatiile preferentiale de numere, rezervarea si pastrarea acestora, vor fi platite atat de persoanele fizice, cat si de cele juridice la Trezoreria de Stat. Taxele auto la acest capitol sunt:
- taxa pentru cartea de identitate – 55.000 lei
- placuta numar la rand 2 tip A – 222.000 lei
- placuta numar preferential 2 tip A – 447.000 lei
- placuta mare tip B – 135.000 lei
- placuta mare tip C – 70.000 lei
- rezervare si pastrare numar prefential – 100.000 lei

Ciprian DRAGOS



* Chestia "chestiei”

Vroiam sa scriu “o chestie”. Innebunesc la auzul expresiei in cauza. Intr-o ierarhie personala, acest “o chestie” e, dupa Petre Ciotlos, al doilea motiv generator de cosmaruri sau insomnii. Depinde de relatia mea cu batranul acela pe care ne-am obisnuit sa-l numim generic mos Ene. Oamenii imi spun chestii. Nu mai exista probleme, dezbateri, expuneri, discutii. Exista doar “chestii”. “Vreau sa-ti spun o chestie”, “Am o chestie pentru tine”, “Aici o sa fie o chestie”, “Chestia e ca...”, “Mai ramane de discutat chestia aia”. Sirul e lung. Mult mai lung. E atat de lung, incat punandu-mi palma “streasina la ochi” nu-i zaresc capatul. “Chestia” tinde spre infinit. Renunt sa fac apologia “chestiei”, pentru ca timpul care preseaza nemilos imi impune alte doua chestii. Scuze, vroiam sa scriu “tratarea altor doua probleme mult mai importante” si ma surprind reusind “chestia” propusa. De la ilaritatea devenita iritanta a expresiei bantuitoare, trecerea va fi brusca spre seriozitatea alarmanta a doua evenimente mai importante in economia vietii romanului decat toate razboaiele din Golf. Echipa nationala de fotbal a fost invinsa intr-un mod umilitor de o alta echipa, la fel de nationala, dar parca mai de fotbal. Reactiile romanilor, care continui sa cred ca inainte de a se naste poeti s-au nascut microbisti, au parcurs rapid ruta surpriza - dezamagire - dezgust - indignare - violente verbale - solicitarea solutionarii crizei prin care trec “baietii”. Undeva, spre final, potolit de sloganul “Oricum nu intorci mortul din groapa” si de bere (care am aflat cu stupoare ca n-ar fi frate cu danezul, ci cu romanul!), microbistul a concluzionat ferm: “Generalu’ sa-si dea demisia”! Reactie normala pentru orice spirit democrat si lucid, dar surprinzatoare pentru un popor care-si urca eroii mult prea devreme pe soclu. Nefireasca mi se pare balba celui innobilat cu titlul de “Cel mai bun antrenor al secolului”, iar motivele invocate pentru apararea tronului de prim-antrenor penibile. Generalul care a gresit a strans crucea intre palmele asudate si, dintr-un imbold neinteles, “a acceptat” sa ramana pe banca si sa-si priveasca epoletii aurii sperand ca uitarea va sosi cat mai repede. Ramane neputinta si capul plecat al prizonierului dezonorat. La acelasi pol al rusinii, l-am zarit pe fostul ministru de externe metamorfozat in premier de Steilmann. Intr-o ratacire de moment, premierul, echipat la patru si ireprosabile ace, si-a scos un ac din reverul impecabilitatii sale si a terfelit tot teatrul pe care s-a chinuit de atata vreme sa-l joace pe scena numita Romania. Nastase Adrian, confundand tribuna Parlamentului cu tribuna stadionului “National”, si-a scos “semintele” din buzunar si a scuipat obrazul Diplomatiei Rafinamentului Titulescian. “Semintele” cu gust de Ferentari ale lui Nastase s-au concretizat prin socanta declaratie: “Cineva a vrut sa-mi numere gainile si eu i-am spus sa-mi numere ouale”. Apoi cojile au cazut dezordonate pe matasoasa mocheta siriana achizitionata din banii contribuabilului care sta la rand “la viata”. Brusc m-am simtit intr-o carciuma ieftina, band rom cu marinarii. Avem conducatorii pe care-i meritam. Un general fara onoare si un premier care si-a dat “arama pe fata” intr-un imbold mitocanesc.

P.S. : “Chestia” chestiei e ca arama nu iese “pe fata”, ci pe creier. Mi-a spus asta un caldarar batran, in timp ce se caznea sa-mi explice de ce trebuie slefuita. Arama.

Catalin VISCHI



* REPORTAJ- Nostalgia penitei

Expozitia instrumentelor de scris din Sighetu Marmatiei reprezinta o fascinanta incursiune in timp. Azi, caligrafia e o stiinta pe cale de disparitie. La fel ca si penita tocului. Nostalgie? Poate, dar si ceva in plus. Farmecul lucrului bine facut, al manuscrisului copiat cu migala, cu stersaturi ingrijite, din varful penei de gasca. Mirosul cernelii. Finul nisip presarat pe fila ca sugativa. Caci atunci scrisul insemna ceva. Mult mai mult decat insipidele SMS-uri tastate idioteste pe telefonul mobil de azi. Pe 1 aprilie, fara nici o pacaleala, a fost vernisata la Sighetu Marmatiei o expozitie de instrumente de scris care au apartinut unor mari personalitati ale literaturii romane: Eminescu, Creanga, Cezar Petrescu sau Perpessicius. Frumusetea si valoarea obiectelor expuse merita intiparite adanc in cutiuta cu amintiri. Scrisul, tehnica ce-a revolutionat omenirea, a aparut acum sase mii de ani in Mesopotamia (Irakul de azi). Pe atunci se scria cu ajutorul pictogramelor, cuneiformelor sau hieroglifelor, pe suport din lemn, lut, piatra sau os. Pictograme gravate pe tablite de lut de tip sumerian, databile in mileniul trei inainte de Hristos, au fost descoperite si pe teritoriul transilvan, la Tartaria, in judetul Alba. Literatura propriu-zisa a aparut in tinutul Sumerului, loc unde poemul lui Ghilgames sau relatarile despre Potop au fost scrise, in primele lor forme, acum 5000 de ani. Treptat, de la tablitele de lut si gravarile in piatra s-a trecut la papirus, pergament ori hartie. De la dalta sau stilus (instrument din lemn ascutit utilizat la incizarea tabletelor de lut), s-a ajuns la pensula, toc, pana de gasca, apoi stilou, pix, iar acum se scrie total depersonalizat, cu ajutorul calculatoarelor tot mai sofisticate, dotate cu scaner si imprimanta. Pe teritoriul locuit azi de romani s-a scris inca in epoca dacica, probabil prin metoda incizarii in lemn, dar s-au descoperit caractere gravate si pe peretii unor vase sau in piatra paramentelor de la Sarmisegetuza, iar istoria romana aminteste de un mesaj scris de un rege dac pe o ciuperca uriasa. In evul mediu timpuriu s-a utilizat intens rabojul (o bucata de lemn incizata cu diverse tipuri de linii, folosit mai ales la tinerea unor socoteli) utilizat, de altfel, pana in secolul XX. Apoi transilvanenii au inceput sa scrie aidoma occidentalilor Europei, cu pana muiata in cerneala, pe pergament. Utilizarea hartiei a inceput acum 600 de ani, iar tiparul a aparut in [ara Romaneasca in anul 1508. Maramuresul a dat primul act scris si pastrat aici in 1404. Prima tiparitura a aparut probabil in secolul XVI la Peri. Si tot in Maramures, pare-se, s-a scris pentru prima data in limba romana (ne referim la celebrele texte manuscrise rotacizate). Moldova a fost infiintata ca stat independent de catre vitejii maramureseni Dragos si Bogdan si tot de la noi a plecat la Iasi arhimandritul Ghermano Vida, cel care i-a invatat scrisul si cititul pe Vasile Alecsandri si Al. I. Cuza.

Cartea cea mai mica

Muzeul literaturii romane din Iasi, impreuna cu Muzeul Brailei, a organizat o expozitie comuna dedicata instrumentelor de scris de-a lungul vremurilor (poate fi vizitata in Sighet, pana in 11 aprilie), obiecte ce au apartinut unor mari literati romani, unele adevarate opere de arta. Sunt prezentate sigilii, mape de corespondenta, masini vechi de scris (una la care a creat Cezar Petrescu), stilouri, tocuri, pres si coupe-papieruri, o calimara fascinanta de marmura ce a apartinut lui M. Kogalniceanu, obiecte de birotica ce odata au fost folosite de D. P. Perpessicius, Nae Ionescu, Vasile Bancila, Edmond Nicolau, Anton Dumitriu, Panait Istrati, Nicolae Sutu, Nicolae Gane etc. La loc de cinste se afla Cazania lui Varlaam din 1643, un Cronograf ce a apartinut lui Mihai Eminescu si prima editie din ”Poesii”. Din fondul Ion Creanga au fost aduse la Sighet o fila manuscris a celebrelor sale ”Povesti” si tocul, calimara si nisiparnita folosite de marele scriitor. Dintre celelalte exponate amintim un manuscris pe pergament copiat in limba greaca in Italia anului 1409, multe carti scrise in latina in secolele XVII-XVIII si ceea ce organizatorii au intitulat”cea mai mica carte din lume”. Vizibila doar sub lupa, cu dimensiunile laturilor de 3,5 mm, scrisa cu aur si invelita in piele, a fost confectionata manual la Mainz in Germania, si contine rugaciunea ”Tatal nostru” tradusa in sapte limbi diferite.

Teofil IVANCIUC



* Povestea cuibului de barza

Centrul de recuperare de la Calinesti s-a construit pe locul fostului CAP. Din cladirea darapanata, s-a pastrat doar cuibul unei berze. Singurul din comuna. Barza vine in fiecare an. Nu aduce copii, ci speranta pentru copiii cu deficiente, pentru orfani si pentru copiii din familiile sarace. Dealuri inverzite, ulite pietruite, case din lemn cu porti traditionale maramuresene, oameni veseli, imbracati in costum popular, aer curat de munte, liniste deplina. Comuna Calinesti. Zona este deosebit de frumoasa, oamenii veseli, calzi si primitori, dar in comuna exista un numar foarte mare de copii cu deficiente. In majoritatea cazurilor problemele pot fi rezolvate, sau cel putin ameliorate. O problema mai greu de rezolvat este mentalitatea gresita a acestor oameni, care isi izoleaza copiii, care sunt considerati un fel de paria a societatii. Sunt “aia handicapati, inchisi in camera din spate, o adevarata rusine pentru familie si comunitate”. Acesta a fost motivul pentru care a fost infiintat la Calinesti Centrul de servicii comunitare pentru copil si familie.

Pastrati cuibul berzei!

Centrul a fost construit in anul 1999, pe locul fostului CAP, cladirea cu singurul cuib de barza din localitate. Fiindca traditia spune ca barza va aduce nenorociri asupra casei daca i se strica cuibul, satenii au ridicat pretentia de a pastra cuibul. Barza vine in fiecare an la Centrul de la Calinesti, spre deliciul copiilor. Satenii din Calinesti au fost incantati de deschiderea acestui centru, desi nu stiu foarte multe despre activitatea lui. “Apoi, ii un lucru tare bun, centru aista. Domnii aceia grijesc de copii si le ofera conditii pa care nu le au acasa. Io vad ca-s curati, au mancare, marg la beserica, d-apoi nu stiu io ce fac in centru”, a spus Ioana Oanta, femeia care locuieste langa Centru.

Un rol important in schimbarea mentalitatii familiilor care au copii cu handicap l-a avut preotul comunei, Ioan Vraja. “Pentru oamenii de la sat, biserica are un rol foarte important. Mie, ca preot, mi-a fost mult mai usor sa-i conving pe acesti oameni ca au nevoie de ajutor copiii lor si nu rezolva nimic daca ii inchid in casa”, a spus preotul ortodox din comuna.

“Centrul a reusit sa schimbe in bine mentalitatea oamenilor. I-a facut sa inteleaga ca acesti copii nu sunt o rusine nici pentru familie, nici pentru comunitate, dar a schimbat si aspectul comunei. Pe locul unde s-a construit centrul era o darapanatura, acum e o constructie frumoasa. In plus, la centru merg si copii saraci din sat”, a spus primarul Vasile Ciocotis.

“Copiii sunt supravegheati, le este asigurat transportul, masa si beneficiaza de serviciile unor specialisti. Acest centru i-a ajutat pe copii sa se integreze in societate, sa se , sa nu mai fie complexati”, a spus Ioana Pop, medicul comunei.

Activitatea acestui centru include recuperarea copiilor cu dizabilitati, programul de respiro pentru copiii din centrele de plasament si pregatirea asistentilor maternali. Insa cea mai importanta activitate a centrului este integrarea sociala a acestor copii si redarea sperantei. Parintii copiilor cu probleme au nevoie de putere, curaj si afectiune. Copilul are nevoie de o familie care il accepta si il ajuta, nu de una care il izoleaza. Centrul de la Calinesti i-a ajutat pe oameni sa inteleaga ca acesti copii nu sunt altfel. Sunt doar niste oameni care au defecte la fel ca fiecare dintre noi, numai ca defectele lor sunt mai vizibile. Dar nu si mai mari…

Ioana LUCACEL



* Pac-pac in lumea lui Pokémon

Of! Este razboi. Se bat americanii cu irakienii si nu intelegi nimic. La televizor tot arata bombardamentele. Daca ai opt sau noua ani si crezi ca pana in Irak sunt un milion de kilometri stai linistit. Inca te mai poti juca. Te mai sperie cateodata importanta pe care parintii o acorda razboiului. In timpul stirilor, nu te lasa sa te uiti la desene. Stii ca in Irak sunt copii ca tine si i-ai ajuta. Ai putea sa-i aduci de acolo sau ai putea sa le trimiti dulciuri. GAZETA a ales sa-i asculte pe ”juniori”. Ochii lor “fotografiaza” razboiul. Nu inteleg ce vrea Saddam Hussein, dar simt ca nu e bine. Irakul este departe, dar au vazut la stiri ce se intampla acolo. Ghemuiti in bratele mamei sau tatalui ii vad pe copiii irakieni cum plang. Ei au noua – zece ani si se pot juca linistiti in parcurile baimarene. Dar unde se joaca oare copiii irakieni? La noua ani, razboiul este un fenomen abstract. Nu prea-l intelegi si nu-l poti descrie. Dar si inocenta vede. Ochii copiilor nu pot ignora gropile bombelor si sangele afisate pe ecranele de televizor. Putem sa le ascundem si vor ramane cu imaginile surprinse pe furis sau cu franturile de conversatie furate in momentele de neatentie. Sau putem sa le aratam razboiul in toata uratenia lui. Enigma lor e simpla. De ce copiii irakieni trebuie sa stea ascunsi cand ar putea sa se joace linistiti ? Oare mai merg la scoala?

“Of, nu stiu. Este rau! Cred ca mamele isi ascund copiii si nu-i mai lasa sa mearga la scoala. Nu stiu, dar cred ca sunt foarte suparati”, spune Liliana Moldovan, eleva in clasa a II-a B la Scoala Generala “Petre Dulfu”. Invatatoarea Mariana Beres le-a vorbit despre razboi. Americanii ii bombardeaza pe irakieni pentru ca au arme nucleare si “bacteo...” interzise si Saddam ii bombardeaza pe americani fiindca vrea tronul lui Bush. Inca nu-i foarte clar, dar pentru opt anisori este suficient. “In Irak se bat oamenii. Copiii sunt suparati fiindca nu se mai pot juca si trebuie sa se ascunda in gropi de pamant”, spune Cristina Covaci, o alta fetita din clasa a II-a B. Toti cei din clasa sunt suparati pe Saddam. Ei stiu ca Irakul este departe si se pot juca linistiti in continuare, dar ar vrea ca razboiul sa inceteze. “Saddam Hussein ar trebui sa opreasca razboiul pentru noi copiii”, spun picii in cor. Colegul lor de joaca, Beniamin Gorga (a II-a A), a auzit si el despre razboi. “Eu stiu cum este acolo. Primesc imagini pe calculator. Se vad americanii si sunt multe gropi si sange. Uf, este urat!”

Daca as fi mare...

Mai mari cu un an, elevii din a III-a D de la Scoala Generala “Nicolae Iorga” au auzit si ei de razboi. Cristi Barle are zece ani si descrie ce-a vazut la televizor. “ Ii dezastru acolo. Tot arunca bombe. Acum Saddam arunca si la vecini si da vina pe americani. E rau acolo, este desert si nu au nici macar apa.” Coleg cu el, Catalin Zamfirescu zice ca daca ar fi mare i-ar salva pe picii irakieni. “Daca as fi mare as merge cu avionul acolo. I-as ridica in avion si i-as aduce la noi. Pe bolnavi i-as duce la spital.” Alex Harmasan la cei zece ani ai lui are o idee mai buna. “Daca as fi mare eu m-as duce acolo sa-i ajut. Mi-as face o armura de otel ca sa nu-mi faca rau.” La aceeasi scoala, in clasa a III-a E invata si Flaviu Codrea. Una din marile lui nedumeriri este daca copiii irakieni au teme de facut. “Noi trebuie sa ne facem temele, cred ca ei au scapat. Mamele lor nu-i lasa sa mearga la scoala. Am vazut la televizor ca ”Usadam” tot bombardeaza. Eu i-as ajuta daca as putea, le-as duce dulciuri.”

Picii baimareni ar vrea sa-i ajute pe cei irakieni cu ce cred ei ca este mai important. “Eu le-as construi tot felul de aparate care sa distruga bombele. M-as duce acolo. Of, nu stiu unde-i, dar cred ca este departe”, spune Robbie Petkes, un pici dintr-a II-a B de la Scoala Generala nr. 18. Ioanei Andricut, colega de clasa cu Robbie, nu-i place ce vede la televizor. “E foarte rau acolo. Se tot lupta si arunca bombe peste tot. Copiii irakieni incearca sa-si ajute poporul. Daca as fi mare as merge in locul lor.” Picii stiu ca Irakul este departe. In lumea lor nu se stie exact daca ai de mers un milion sau 2000 de kilometri pana acolo. Deocamdata, ei mai au de facut teme.

Mihaela MIHALEA