SOCIAL-ECONOMIC

* Padurea Pusculita

* S-a facut lumina!

* Leul in agonie

* A inceput razboiul

* Laptele de bivol negru

* Un Post de milioane!

* Omul care traieste in cimitir

* Implorare catre Dumnezeu

* Padurea Pusculita

“Treimea” formata din Aurel Filip, Vasile Cheta si Horia Scubli, din partea silvicultorilor maramureseni, a incercat sa lamureasca problemele cele mai spinoase ale padurilor: retrocedari, infiintarea de ocoale silvice particulare si actiunile care vor avea loc in “Luna Padurii”. “Luna padurii” este sarbatorita, cu fastul de rigoare, incepand cu 15 martie. Pana in 15 aprilie 2003 vor avea loc actiuni de regenerare a padurilor. In aceasta campanie, silvicultorii intentioneaza sa coopteze scoli, licee cu clase specializate, organizatii nonguvernamentale care au ca obiect de activitate mediul, dar sunt binevenite orice alte persoane care doresc sa se implice. Ideea acestei actiuni are ceva vechime, dateaza din perioada interbelica, si are ca scop efectuarea lucrarilor silvice specifice primaverii. Cum aceasta se cam lasa asteptata, a fost programata “Sarbatoarea sadirii arborelui”, care va incepe in 15 aprilie 2003, la Ocolul Silvic Somcuta. Aurel Filip, directorul Directiei Silvice Maramures, e de parere ca in acest moment padurile ce au intrat in proprietate privata sunt “intre stapani”.

Ocoale silvice private

Nemaifiind in proprietatea ocoalelor silvice, paza lor nu mai este asigurata. “Aparitia ocoalelor silvice private ar fi stimulenta pentru noi. Concurenta nu poate sa fie decat de bun augur si noi sustinem, prin instruiri si consultanta, asemenea demersuri. Legal, Directiile Silvice nu au nici o obligatie referitor la paza si gospodarirea padurilor private si este necesara constituirea unor forme asociative care sa faca aceste lucruri. In acest moment, in trei zone ale judetului se fac pregatiri pentru constituirea de ocoale silvice private si anume in zona Viseu-Borsa, in Baia Mare si in zona Lapusului. Problema cea mai mare o constituie logistica prevazuta de lege a fi obligatorie”. Horia Scubli, inginer sef, a precizat ca tendinta europeana este ca proprietarul sa beneficieze doar de uzufructul suprafetei de padure din posesie, iar exploatarea si gospodarirea padurilor sa fie in grija si supravegherea statului. “Si in Romania, in perioada interbelica, padurea era apanajul omului bogat. In acest moment, proprietarii folosesc padurile ca pe o pusculita, de cate ori au nevoie de bani mai taie un copac, desi o padure devine exploatabila abia intr-o suta de ani”, considera, in numele silvicultorilor maramureseni, Scubli. Tema ramane motiv de reflectare pentru proprietarii si specialistii padurii, dar si pentru GAZETA, care va reveni cu un material de sinteza despre aceasta problema.

Lavinia COTARCEA



* S-a facut lumina!

”Modernizarea liniilor electrice aeriene si a liniilor electrice subterane” - asa suna lucrarea care se executa pe str. Mihai Eminescu din Baia Mare. In spatele termenilor seci si tehnici se ascunde o investitie importanta.

Totul a pornit de la Primaria Baia Mare, care a vrut sa modernizeze str. Mihai Eminescu, de la Piata Izvoarele si pana la iesirea din oras. Largirea carosabilului nu se poate face chiar asa, puscand din degete. Au aparut probleme legate de retelele (de apa, canalizare, cable electrice etc.) care trebuiau rezolvate. Partea electrica a cazut in sarcina institutiei condusa de ing. Radu Lupan. ”Noi suntem beneficiarii acestei lucrari, executant este firma INTRACOM SA. Nu este o lucrare simpla, mai ales in partea subterana. Situatia din teren a impus devieri de traseu pentru cable de medie si joasa tensiune. Lucrarea nu se reduce numai la schimbarea amplasamentului stalpilor pe partea stanga a strazii - dictata de largirea carosabilului - si la inlocuirea corpurilor de iluminat. Partea cea mai importanta este cea de infrastructura. Ritmul de lucru este impus si de terminarea lucrarilor la celelalte retele, pentru ca nu putem noi sa venim si sa ne facem treaba distrugand ce au facut altii. Dupa receptiile partiale care le-am facut pana acum noi ne declaram multumiti de calitatea executiei”, ne-a declarat Radu Lupan, directorul ELECTRICA SA. INTRACOM SA, firma care a castigat licitatia si care executa lucrarea, nu este la prima de acest gen. In acest caz, INTRACOM trebuie sa monteze (de fapt sa mute pe alte amplasamente) 37 de stalpi si 146 de corpuri de iluminat. Se folosesc corpuri de iluminat duble, de 250 W si 150W (dupa cum precizeaza proiectului), si de 70 W pentru iluminarea trotuarelor. INTRACOM SA ofera o garantie de 7 ani pentru corpurile de iluminat si de 6 luni pentru lampi. Nu mai este mult pana cand lumina galbena, calda, a lampilor de pe str. Mihai Eminescu va lumina toata strada. Si-atunci vom putea vedea oameni fericiti: locuitorii zonei, pentru ca nu mai trebuie sa se teama noaptea, reprezentantii ELECTRICA, pentru ca au receptionat o lucrare importanta si INTRACOM, care isi mai trece pe cartea de vizita inca o realizare importanta.

Dora VAIDIS



* Leul in agonie

Moneda nationala a Romaniei este leul, iar subdiviziunea acestuia este banul – se mentioneaza in art. 136 al 2 din Constitutia Romaniei, prima lege a tarii. La inceputul lunii aprilie va intra in dezbaterea Parlamentului proiectul de revizuire a Constitutiei si se pare ca leul va fi detronat, chiar daca din 1867 (de pe vremea lui Cuza) a fost unitatea bancara oficiala a Romaniei. In noul proiect al legii fundamentale, la articolul mai sus aminitit se mai adauga un paragraf, care va pregati impactul renuntarii la moneda traditionala. Toti acesti pasi marunti, dar bine calculati, se fac in vederea inlocuirii monedei nationale – leul – cu cea a Uniunii Europene – euro. Chiar daca viteza cu care se umbla la actele legislative este in crestere, avem previziunea “bossului” B.N.R. ca numai in 2009 vom asista la decapitarea leului.

Benzina scumpa

Conducerea grupului Rompetrol a anuntat posibilitatea cresterii pretului petrolului pana la 80-85 de dolari/baril. Cele mai optimiste previziuni anunta o crestere doar pana la 40-45 de dolari (in eventualitatea unui razboi de scurta durata). Acest lucru ar putea afecta si pretul produselor petroliere din Romania. Rompetrol intentioneaza ca pretul la carburanti sa ajunga la un euro/litru.

Ciprian DRAGOS



* A inceput razboiul

Am scris nu de mult despre cazul uni tanar din localitatea Desesti care se chinuia de cinci luni sa intre in posesia pensiei de urmas ce i se cuvenea. Sfanta birocratie romaneasca blocase dosarul undeva intre Satu Mare si Sighet. Dupa solicitarile noastre, ca prin minune s-a rezolvat in cateva zile. Dar cireasa de pe tort de-abia urmeaza. Baiatul a primit banii cuveniti, dar i-a fost suspendata acordarea pensiei de urmas surorii sale, care pana in acest moment primise pensia regulat. Probabil cei de la Pensii aplica principiul – ”Iei de aici si dai acolo, nimic nu se pierde, totul se transforma.” Cei doi tineri sunt unul elev si celalalt student, iar banii respectivi sunt mai mult decat necesari. Am scris de cazul celor doi batrani din Tautii Magheraus aflati in proces cu primarul Anton Ardelean. O alta poveste sinistra. Batranii Tamas vor sa renunte la contractul de intretinere imobiliara incheiat cu onor primarul Ardelean. Acesta nu vrea, iar instantele de judecata de aici si din Cluj ii dau dreptate. Obliga pe cei doi maramureseni aflati la o varsta inaintata sa accepte o tutela pe care nu o doresc. In joc este o proprietate de multe sute de milioane de lei. Mai nou, Ardelean ar accepta sa renunte la proces daca batranii ii platesc 150 de milioane de lei, contravaloarea investitiilor pe care sustine ca le-a facut. Un cotet, niste beton pe o alee de doi metri si alte cateva lucrari la care au participat si batranii. Am scris un material despre jaful padurilor din Borsa. Cei acuzati de mai multi borseni de debandada din zona au replicat dur si vehement. Varful de lance a fost senatorul Mihordea. Cea mai buna aparare este atacul. Din acuzatori, respectivii borseni au ajuns acuzati. Asa a ajuns senatorul sa apara pe calul alb al dreptatii. Si figura se pare ca tine, au tabarat controalele prin Borsa. De ce doar acum, este un mister. Dar pe senator cine il controleaza? Am scris de mai multe ori de primarul din Baia Sprie, Valer Barboloviciu. L-am vazut zilele trecute intr-o emisiune pe un post local. Era cu Horia Crisan, consilierul sau de taina. Ha! Ce spectacol. Barboloviciu a mai contabilizat un proces pe la Curtea de Conturi, dar si o amenda penala de 10 milioane de lei pentru ca a repartizat nelegal un apartament din cota CL unei persoane cu domiciliul in Baia Mare. Adio primarie, cum s-ar spune. In Desesti, primarul Ioan Pop a primit doi ani de inchisoare, dar pedeapsa i-a fost suspendata, un alt primar care nu mai poate candida. Revenim din nou la Baia Sprie, locul unde deputatul Luca Stefanoiu a accidentat mortal un baietel de cinci ani. Am ascultat-o pe mama micutului si parca am revazut “incidentul minor” cu Ioan Iancu. O asemanare de situatie izbitoare. Este incredibil cate se intampla. Desi nu ar trebui sa ma mai mir, ma mir. Ca Nelu Botis. In Irak a inceput razboiul.

Nicolae TEREMTUS



* Laptele de bivol negru

Gasind ca intrebarile noastre sunt prea riguroase, clientii rubricii au sugerat sa abordam cu ceva mai practic. Nici o problema. ”De ce are laptele culoarea alba?” ”Ah, ce intrebare frumoasa! Anatomic vorbind, e un proces de productie in interiorul unei vacute. Si daca ar fi sa ne uitam la el in relief, o sa vedem ca seamana cu o fabrica de lapte. Cred ca demonstreaza cat este de pur si de sanatos. E vorba de puritate, in primul rand si sanatate. E doica omenirii. Alta inspiratie nu am de moment”, a raspuns poetic, Dinuca Selejan, consilier local din Baia Mare. Nu va suparati, dar prima data a fost gaina si apoi oul. Mai degraba fabrica este o copie a vacii, daca vreti, si nu invers. Gheorghe Muresan, primarul cu nume de baschetbalist din N.B.A(rinis), a incercat un slam dunk, dar a patinat pe Zapada Lactee. ”Daca m-ati luat asa, va spun ca este ceva pur si seamana cu zapada. Nu ar putea sa aiba alta culoare. De exemplu, cum ar fi daca bivolul ar da lapte negru? S-ar numi probabil altcumva”, a fost de parere primarul. Bivolul da ceva negru, intr-adevar. Dar credem ca nu la acel “ceva” va ganditi. ”Auzi, tu cu mine nu te joci cu de’aieste. Intreaba tu pe altii. Eu nu inghit gluma asta. E o intrebare serioasa? Atunci si raspunsul meu e foarte serios. Nu intru in gluma voastra. Parerea mea”, si-a dat cu parerea Ludovica Parvu, subprefectul judetului. Deja sunteti in gluma noastra, in caz ca nu v-ati dat seama. Pe Ioan Brisc l-am surprins intr-un moment cand nu se simtea in apele lui, (lipsa de calciu, probabil). ”He, he! Aveti ora de comedie. Dom’le, nu va pot raspunde la aceasta intrebare. Acum nu sunt intr-o dispozitie prea buna. Si nici nu stiu cum sa o iau, ca o gluma, ca o chestie serioasa. Nu vad ce relevanta are cum raspunde cineva la o intrebare. De ce e alb? Asa este compozitia. Probabil ca substantele componente au aceasta culoare. Nu?”, s-a autosesizat cu o alta intrebare procurorul Ioan Brisc, purtatorul de cuvant al Parchetului Maramures. E un caz asupra caruia nu va puteti exprima exact, din lipsa de probe. Dosar clasat. Avem dreptul la recurs? ”Dati-mi voie sa si zambesc o clipa, am fost foarte incruntata pana la ora asta. De ce e laptele alb? Pentru ca aduce a apa. Cum? Nu v-am lamurit? Am cumparat vineri un litru de lapte din piata. Era de la o batrana, care zicea ca tocmai l-a muls dimineata. Dar era bine diluat cu apa. Nu cumva sa-mi fie rau, din cauza grasimii din lapte. Am vorbit singura vineri dupa ce l-am fiert. In curand va fi incolor. Ma bucur ca inca e alb”, a diluat putin raspunsul Daniela Chis, purtatorul de cuvant al Romtelecom. A fost o vinere cam neagra si laptele straveziu. Fara sa stiti, din ofticare, ati nimerit raspunsul corect. O premiera, trebuie sa recunoastem. Chiar daca multi asociaza albul laptelui cu calciul din compozitie, culoarea pretiosului lichid alimentar este data de prezenta globulelor de grasime care reflecta lumina in alb. Atentie la piata! Cu cat e mai transparent, cu atat e mai...subtire.

Ciprian DRAGOS



* Un Post de milioane!

Postul este o purificare fizica si spirituala, care-l pregateste pe crestin pentru Sarbatorile Pascale. Tinut cu sfintenie, se transforma intr-un exercitiu de infranare a dorintelor. In ceea ce priveste partea culinara a problemei, “postitorii” trebuie sa renunte la toate produsele de origine animala din meniul zilnic. Preturile legumelor transforma mancarea de Post intr-un lux. Astfel, un ghiveci de legume poate atinge preturi exorbitante pentru buzunarele baimarenilor. Pentru o asemenea tentativa gastronomica avem nevoie de rosii, care costa intre 35.000 lei si 40.000 lei un kg, ardei, care, pe langa ca sunt rari, costa 120.000 lei kg si ceapa, care desi este “autohtona” ajunge la 17.000 lei un kg. Toate calite si fierte, impreuna cu orezul (15.000 lei kg), alcatuiesc o gustoasa mancare de post, dar scumpa pentru baimarean. Daca doriti sa incercati o schimbare de ”decor” si va orientati spre traditionalii cartofi, ii puteti cumpara intre 10.000 si 15.000 de lei un kg. E adevarat, cei mai rabdatori pot sa-i cumpere si la pretul de 8.000 de lei kilogramul, dar numai “la spartul targului”. Din pacate pentru buzunar, dar din fericire pentru papilele gustative, alaturi de cartofi e nevoie si de salata, pentru care baimareanul trebuie sa scoata din buzunar alti bani. Daca doriti rosii si castraveti va trebui sa luati in considerare pretul (intre 35.000 si 40.000 de lei kg.), in timp ce o salata verde costa 5.000 – 6.000 de lei. In meniu mai poate fi trecut si spanacul, alt aliment bogat in proteine care va poate ajuta sa nu va distrugeti echilibrul zilnic. Dar vai!, costa 40 - 45.000 de lei kg. Cei care nu vor sa renunte la mezeluri, pot folosi preparatele din soia. Din soia si legume veti gasi si pateu, care alaturi de mezeluri va ajuta sa mai schimbati meniul si sa nu vi se para postul atat de lung. Persoanele mai putin dornice de a sta in fata aragazului pot sa-si cumpere ghiveci gata preparat. Un borcan de ghiveci de legume costa intre 26.000 si 30.000 de lei. Pentru a asigura necesarul de proteine, din meniul de Post nu trebuie sa lipseasca fructele. Singura problema este ca nici acestea nu au uitat sa ia startul in cursa preturilor. Marul, un fruct care in Maramures se simte ca acasa, costa in medie 20.000 de lei kg (intre 10.000 si 40.000 de lei). Citricele continua, de la o saptamana la alta, sa-si schimbe preturile. Un kg de banane costa 36.000 de lei, mandarinele 40.000 de lei, iar portocalele 27.000 de lei. Multi dintre baimareni nu-si permit o alimentatie sanatoasa, care sa contina doar produse de Post. Pentru cei care doresc, totusi, sa fie buni crestini, purificarea nu va fi doar spirituala, ci si economica.

Mihaela MIHALEA



* Omul care traieste in cimitir

Suna paradoxal, dar moartea este o legenda. Se plimba printre noi, adulmecand urmatoarea victima. In urma cu aproximativ 2500 de ani, Socrate spunea ca frica de moarte este inexplicabila. Nu poate sa ne fie frica de ceva ce nu cunoastem. Din pacate, unora ne este. Gheorghe Iosip este un Socrate baimarean. Doar ca pentru el Doamna in negru este ”nimic”. Nu-l sperie deloc. I-a vazut rezultatele prea des. Printre zecile de morminte, Gheorghe nu mai este impresionat de moarte.

A mai murit unul. Pentru mine poate era un vecin, pentru tine poate era o ruda, dar pentru omul din cimitir e “inca un mormant”. Nimic impresionabil, nici o celebra trecere in nefiinta, nici o poarta intre lumi, ci simplu, moarte. Daca te confrunti zilnic cu morti si morminte descoperi ”inofensivitatea” mortii. “Ei” nu-ti fac nimic, zac tacuti in cripta lor, fara galagie si scandal, asteaptand putrefactia. De 42 de ani, Gheorghe Iosip o cunoaste pe “doamna in negru “ indeaproape. Si pentru el, moartea nu inseamna nimic.

“Am crescut printre morminte si m-am obisnuit cu cimitirul si cu mormantarile. Nu cred nici in satanism, nici in moarte clinica. Odata ce ai murit, nu te mai trezesti. Pentru mine, moartea este nimic”, spune Gheorghe Iosip, omul care a crescut printre cruci. In 1961, Raveica Iosip (mama lui Gheorghe) ia in primire, din partea parohiei greco-catolice, cimitirul Horea I. Asa a intrat copilul de atunci in contact cu moartea. La opt ani a invatat ca “doamna in negru” nu merita hiperbolizarea pe care i-o oferim noi. Oricum, iminenta mortii zace in aer si nu stim daca azi este o alta dimineata sau tocmai apusul. Cand vezi in fiecare zi inmormantari, vezi altfel viata. Resemnarea are argumente puternice. La fel a invatat si Gheorghe Iosip. “S-a intamplat de multe ori ca lucratori din cimitir sa moara. Azi lucrau pentru mormintele altora si peste noapte mureau. Asta e.” Nimic surprinzator pentru un administrator de morminte. E legea firii.

Copilul gropar

La moartea mamei sale a preluat administratia cimitirului, de atunci contactul cu mortii este mai direct, dar moartea a ramas tot “nimic”. Nici decesul parintilor nu l-a determinat sa-si schimbe parerea sau profesia. “Cum a fost si la moartea parintilor mei. Se ocupau cu organizarea mormantarilor si apoi le-a venit randul sa fie inmormantati.” Amintirile din copilarie tot de cimitir sunt legate. “Mi-aduc aminte de cand eram elev, cum aveam probleme cu parintii fiindca fugeam de la scoala si veneam in cimitir sa-mi mai fac un ban. Mai sapam o groapa si primeam cate-un ciubuc.” Nici macar hotii de morminte nu tulbura ordinea fireasca a lucrurilor. “Hoti care sa dezgroape mortii nu am vazut. Astea sunt basme. Mi-aduc aminte ca eram mic si au dezhumat cadavrul unui luptator care a fost inmormantat cu medaliile pe care le-a castigat, si nu lipsea nici una. Nimeni nu se apuca sa dezgroape mortii. Mai incearca vreun hot marunt sa fure florile de pe coroane, dar incerc sa-i tin la distanta”, spune administratorul. Din pacate, trebuie sa le asigure singur linistea mortilor, pentru ca politia nu se amesteca. Timpul trece si oamenii mor, dar moartea ramane “nimic”.

Mihaela MIHALEA



* Implorare catre Dumnezeu

Ea e frumoasa. Tinand cont de “toate datele problemei”, meticulosii expresiilor au militat pentru formularea: “ea era frumoasa”, iar argumentul lor cel mai puternic a fost ca cel care facuse aceasta iresponsabila afirmatie n-o mai vazuse demult. Speculatiile nu au loc in arta complimentelor. Anticipand, sunt convins ca el s-a aparat spunandu-le ca indiferent cat timp s-a scurs si se va mai scurge, dulce-amara inutilitate a vietii, ea e frumoasa si va ramane vesnic asa. Cel putin privita prin ochii lui, a “gresitului nostru”, a “iresponsabilului nostru”. Cand ea s-a nascut, s-a cutremurat pamantul. Dupa putin mai mult de un sfert de veac, a inceput razboiul. Anticipand, sunt convins ca indiferent cat de mult timp se va mai scurge... chestia asta am mai scris-o, nu? Oricum, va exista vesnic razboi. Noi, bipezii care ne laudam ca am coborat din copac si sustinem ca ne-am fi indepartat de acesta, mereu vom avea ceva de impartit, de lamurit, de demonstrat. In realitate avem un singur scop. Puterea. Pacatuim in fata Celui Venerat (de cele mai multe ori de fatada), avand motivatia ca oricum vom fi iertati. Tupeul meschinului. Doamne, nu ne ierta! Te implor, fa abstractie de scuzele stupide prin care ne explicam greselile! Te implor, Doamne, judeca-ne fara mila, pe noi cei convinsi ca vom gasi iertarea! Gresim si perseveram pentru ca o data ne-a spus cineva ca “Dumnezeu e bun si iarta”. Te implor, nu ne ierta! Macar cu spaima asta cumplita sa traim, ca ne vom plati greselile. Fiinte razboinice, ucigasi cu pretext, noi, bipezii, am omis un “amanunt”. Aveam obiectivul sa devenim oameni. Intre timp, ne-am “luat cu altele” si am inceput sa zbieram ca niste descreierati: “A inceput razboiul!”, “Djihad!”, “Crestinism!” “Islam!”. Apoi s-au mai auzit niste voci pe care nimeni nu a mai avut timp sa le asculte. Erau doar niste voci. Noi eram puternici si aveam niste cai mari, iar pe armurile stralucitoare era inscriptionat “Dumnezeu ne va ierta! Oricum.” Apoi a venit un om cu o chitara si a inceput sa cante. Avea plete rebele si ochelari cu lentile mici si rotunde. Se auzea, dar atat de departe, “Give peace a chance”. Nu-l mai auzeam. Aveam sabiile scoase din teaca si ne pregateam sa-l pedepsim pe cel care nu voia sa fie ca noi. Eram mai puternici si nicicand, nici macar in negrele noastre cosmaruri, n-am fi crezut ca paganii vor indrazni sa nu ne dea ascultare. Apoi a inceput razboiul. Ne simteam barbati si chiar credeam ca suntem. Mult mai tarziu, batrani, bolnavi si neglijati, ne-am dat seama ca atunci am fost doar “cautatori de scuze” pentru absolvirea pacatelor. Omul cu ochelari mai canta “Give peace a chance”. Apoi a venit altul si l-a impuscat, explicand ca-l iubea prea mult. Il idolatriza.
P.S. Ea era, in continuare, frumoasa. Am certitudini? Pacatul meu.

Catalin VISCHI