SOCIAL

* Kitsch-ul primaverii noastre

* Misterul „curtezanelor din cusca”

* L-au vizitat pe Hamlet!

* Tricoul meu cu cowboys mici

* Fente cu anii bisecti * Kitsch-ul primaverii noastre

In buricul targului, pe bulevarde, prin piete si chiar la colt de strada, apar la sfirsit de februarie,ca din senin, multime de comercianti, mai mult sau mai putin autorizati, care isi etaleaza pe tarabe improvizate, marfa. Vanzatorii de martisoare, caci despre ei este vorba, au ”asediat” orasul, semn ca primavara bate la usa. Pacat insa, ca fantezia si umorul au secatuit la romani, acestora luandu-le locul prostul gust si intepenirea in kitsch.

Plastic, lemn, blanita sau resturi de stofa, scoici, sclipici, sticla, pene, aliaje metalice si iar plastic si sclipici - materii prime folosite la confectionarea obiectelor ce ar trebui sa tina locul unor mici talismane dedicate femeilor, in prag de martie. GAZETA si-a plimbat papucii printre tarabe si a constatat ca mai avem inca mult pana sa fim absolviti de derizoriu.

Ne-am obisnuit deja sa respectam traditia conform careia, inainte de 1 Martie, pornim sa cumparam martisoare pentru cei dragi: mame, bunici, sotii, colege si prietene. Cum, fireste, nu dorim sa le daruim chiar orice, desi comerciantii se intrec in a-si lauda marfa, considerata de ei cea mai grozava, periplul poate dura chiar o zi intreaga. Asta nu pentru ca ne place noua sa ne plimbam prin aglomeratie, printre valize proptite de scaune din plastic (unde mai riscam sa fim si buzunariti) ci pur si simplu pentru ca este foarte greu sa gasesti ceva care sa se departeze, macar milimetric, de kitsch. Adunati in centrul orasului, prin statii, pe bulevarde ori in alte puncte strategice, vanzatorii de martisoare aproape ca sfideaza cumparatorii de toate varstele: copii, adulti, pana la pensionarii care s-au gandit si ei sa aduca un zambet pe fata femininelor din preajma lor.

Comert din valiza

Martisoarele, scoase la vanzare in geamantane invechite sau in cutii de carton acoperite cu o bucata de catifea rosie, arata jalnic, chiar daca snurul alb-rosu pare a fi abia ”montat”. Stridentele, dar clasicele deja flori de plastic, scoici cu sclipici, flori minuscule presate si varate intr-o carcasa de plastic, vrajitoare pe maturi invaluite in acelasi oribil sclipici, serpi cu fir, casete cu pene si ”motive”, figurine monstruoase de sticla si toate animalele globului in tot felul de stilizari caraghioase ne zgarie ochii. Diplome si certificate de apreciere, din ce in ce mai urate, de parca ne-am pierdut cu totii bunul gust, din plastic, cu rame de lemn, cu texte mai mult sau mai putin vulgare, asteapta pe tarabele improvizate alaturi de casete muzicale si alte nimicuri penibile. E greu sa te hotarasti ce sa cumperi. Vanzatorii te imbie mieros, cuprinsi de frenezia calculelor care musai trebuie sa le iasa, sa-si recupereze banii investiti. Preturile nu sunt exagerate, existand marfa potrivita oricarui buzunar. De la 5.000 la 35.000 de lei, pe tarabe, pretul difera in functie de marimea si ambalajul martisorului. Diplomele ce atesta superlativul mamei, sotiei, iubitei sau colegei se vand de la 10.000 de lei pana la 50.000 de lei. Candva, studentii apareau in preajma Martisorului cu tot felul de gaselnite haioase, confectionate pentru a-si rotunji veniturile. Acum, se pare ca prefera alte indeletniciri, mai rentabile. Locul lor a fost luat de micii afaceristi care vor sa ”dea lovitura” in prag de primavara cu martisoare fabricate in serie, fara fantezie, uitand ca lumea s-a saturat de flori de plastic si martisoare de metal. Unde mai pui ca in ultimii ani, gustul romanului s-a mai cizelat un pic si nu mai accepta chiar orice. ”Ufff, sunt ingrozitoare, nu-mi place nimic, nici nu stiu ce sa cumpar!”, a exclamat M.I., profesor, sub privirile ironice ale vanzatorilor. ”Intr-un singur loc am gasit niste miniaturi dragute si nici nu sunt scumpe. In rest, numai eternele plastice, monograme, fauna si flora. Nu pot sa ofer asa ceva, m-as face de rusine”, a marturisit V.E., liceean. V-am prezentat doar doua dintre parerile baimarenilor, dar asta e atmosfera ce domneste in preajma tarabagiilor.

Variante pretioase

“De ce nu cumparati nimic, uitati ce frumoase martisoare am!” si “ Daca nu va plac, mergeti si cumparati de la bijuterie, ca acolo va lasati salariul pe o luna” sunt mostre din amabilitatile adresate de vanzatorii cam tuciurii care se simt jigniti de spiritul selectiv al clientului. In magazinele de bijuterii, inimioare, zodii sau monograme din argint sau aur, cu sau fara pietre semipretioase, pot fi achizitionate de catre cei cu buzunarele mai pline. stiti vorba aceea: ”Obrazul subtire, cu cheltuiala se tine”. Pana la urma, tot florile ne scot din incurcatura, putin mai scumpe decat martisoarele, dar mai accesibile decat bijuteriile. Cosulete cu ghiocei (15.000-25.000 lei), frezii (15.000 lei), trandafiri (25.000-50.000 lei), irisi (20.000-30.000 lei) sunt cadouri primite mereu cu placere de catre femei, naturaletea lor fiind preferata prostului gust.

Lavinia COTARCEA



* Misterul „curtezanelor din cusca”

Anticariat. „Cusca” in care sunt inchise cartile. Praf si multe rafturi pe care se odihnesc, unele neatinse de multa vreme, asteptand, ca niste curtezane pensionare, sa ispiteasca din nou. Din cand in cand se mai aude clinchetul clopotelului de arama atarnat la intrarea din magazin. Aceasta e imaginea anticariatului cu aura de mister, ca un spirit inchis intr-o sticla care asteapta sa-si dezvaluie legendele celor pe care curiozitatea ii indeamna sa descopere trecutul. Suzana Stanciu este un anticar pentru care meseria este una de suflet.

Cu aproape 25 de ani in urma, responsabilii cu distribuirea cartilor in librarii, au primit „sarcina de serviciu” sa puna bazele unui anticariat, primul din Baia Mare. Amplasat in vechiul centru al orasului, anticariatul oferea clientilor carti rare sau vechi, de o valoare inestimabila. Meseria de anticar presupune cultura, rafinament, spririt comercial, inspiratie si cunostinte in toate domeniile (de la literatura pana la medicina si minerit). „Nu puteam sa cumpar toate cartile aduse pentru vanzare. Trebuia sa fac o selectie, iar trierea depindea de cererea pe care o aveam in momentul respectiv, de incadrarea in ceea ce se numeste best seller, de valoarea culturala si de vechime. Inca de mica am fost educata in sensul asta, citeam tot timpul si invatam care sunt cartile cele mai valoroase. Acasa aveam o biblioteca mare pe care am devorat-o in totalitate”, spune Suzana Stanciu.

Inainte de ’89 foarte multe persoane cumparau carti de la anticariat, nu numai datorita preturilor (mai mici), ci pentru ca „raritatile” erau rapid epuizate de pe standurile librariilor (atunci cand mai ajungeau acolo). Iubitorilor de carte care nu aveau „relatii” le ramanea o singura sansa: anticariatul. „Inainte, foarte multi erau interesati sa vanda carti. Colectiile erau achizitionate de Biblioteca Judeteana. Acum sunt putini cei care intra in magazin, indiferent daca vand sau cumpara”, spune intristata femeia-anticar.

Afacere cu mister feminin

Dupa Revolutia din ’89, Suzana si-a dorit sa fie propriul ei stapan. Vroia sa decida cand, cum si cu cat sa cumpere sau sa vanda carti. A mers la Centrul de Librarii, unde era angajata si le-a spus sefilor ca isi doreste sa cumpere Anticariatul, dar raspunsul a fost descurajant: „Ce-ti trebuie privatizare? Mai lasa visele.” Dupa dezamagirea esecului, a urmat indarjirea. Dintre cumparatorii fideli, o femeie i-a propus Suzanei sa se asocieze, sa cumpere Anticariatul si sa-l privatizeze „dupa modelul occidental” (diferit prin faptul ca pe langa vanzarea de carti, se comercializau si obiecte de arta populara sau manufacturi). Asigurandu-se cu un „aliat”, femeia-anticar a raspuns afirmativ provocarii si a reinceput, mai hotarata, demersurile pentru privatizare. Dupa „victorie”, cu imaginatie, nonconformism si bun-gust, cele doua asociate au schimbat „chipul” anticariatului si au creat o atmosfera occidentala. Vasele de ceramica pictate, tablourile in ulei, obiectele rustice, cartile vechi sau statuetele, sunt elementele care dau anticariatului o aura de mister si atractie. Astazi, in urma „recosmetizarii”, numarul clientilor care trec pragul anticariatului a crescut si s-a diversificat (studenti, profesori, oameni de afaceri, straini sau iubitori de carte si creatie rustica). Femeia-anticar, crede ca nu a avut si nici nu va avea o meserie banoasa, dar are multe satisfactii sufletesti. „Mama imi spunea ca anticariatul este locul vietii mele”, spune Suzana Stanciu. si mama ei a avut dreptate, ca intotdeauna si ca orice mama.

Gabriela VALEAN



* L-au vizitat pe Hamlet!

Inclus in programul de finantare Phare - Vet, Grupul scolar Gheorghe Lazar a suferit o serie de transformari structurale, toate benefice, se intelege. scoala beneficiaza de dotari din partea Uniunii Europene, iar cadrele didactice au posibilitatea sa participe la cursuri internationale de formare profesionala.

Hai-hui prin oras, fara un itinerar cartografiat in prealabil, ne-am continuat „excursia” in lumea adolescentilor din Baia Mare si am ajuns in aceasta saptamana la Grupul scolar ”Gheorghe Lazar”. Un liceu in care, cel putin numeric, baietii detin suprematia (faptul nu e surprinzator, tinand cont ca majoritatea profilelor sunt „tehnice”). Cele doua constructii de la poalele dealului Talvai „au pe inventar” 40 de cabinete (unele dotate la standarde occidentale) in care studiaza peste 1.000 de elevi. Un liceu impresionant prin dimensiune, care purta pe vremuri porecla „Mastodontul”. Intrand in curtea imensa a liceului, GAZETA, asteptand recreatia, a auzit (involuntar), unul dintre proiectele pe care le are in vedere conducerea Grupului scolar: un Campus Universitar Multimedia in colaborare cu Universitatea de Nord. Curajos! Cei de la „Gheorghe Lazar” se impart in „tehnici” si „sportivi” (fotbalistii liceului au avut rezultate notabile in domeniu). In momentul de fata, in liceu se deruleaza (cu sprijinul Agentiei Nationale Socrates) un proiect lingvistic prin care o parte dintre cei mai merituosi elevi au ajuns in „patria lui Hamlet”, intr-un schimb de experienta cu elevii scolii daneze “10 Klasse Center Djursland Grenao”. Intre 29 martie - 11 aprilie, probabil pentru ca au prins gustul, elevii se pregatesc pentru un nou schimb de experienta (care are la baza un program de comunicare in domeniul educatiei si formarii profesionale).

Profil de liceu

Este cel mai vechi liceu din Baia Mare? Arhivele ne dezvaluie adevarul. Grupul scolar ”Gheorghe Lazar” va aniversa in acest an 132 de ani de la infiintare, dar problema e discutabila la nivel de Inspectorat, care nu recunoaste vechimea din prima parte a existentei liceului, tinand cont ca acesta isi atribuie si anii in care purta titulatura „scoala de Mesteri” (care functiona in doua locatii: in Baia Sprie si in Centrul Vechi al Baii Mari). Evolutia a continuat cu scoala Profesionala, scoala de Maistri, Liceul Industrial Minier si din 1997, institutia a primit noua „identitate”: Grupul scolar ”Gheorghe Lazar”. Astazi, liceul are aproximativ 1.100 de elevi si 82 de profesori si e condus de Ioan Florian (director) si Paunita Parlog (director adjunct). Institutia este compusa din doua cladiri cu 40 de cabinete si sali de clasa. Pana in clasa a X-a, elevii urmeaza o scoala de profil dupa care au dreptul sa-si aleaga meseriile. Elevii isi desfasoara activitatea pe doua filiere: tehnologica (include doua domenii: electronica - automatizari si electrotehnica) si vocationala (cu profil sportiv). Grupul scolar ”Gheorghe Lazar” ofera tinerilor si posibilitatea de a studia in scoala Profesionala (in doua profiluri: tehnic si mecanic).

Frumoasa liceului - Incapatanata zeita a vanatorii

Dupa dezbateri indelungate, contradictii si argumente (mai ceva ca intr-o sedinta parlamentara), Diana Mogos a fost aleasa „Cea mai frumoasa din liceu”. Eleva in clasa a XI-a la Mate-Info, Diana e convinsa ca e incapatanata (putin fitoasa) si posesiva, dar si foarte ambitioasa. “Intotdeauna lupt pentru tot ceea ce ma intereseaza, ma ghidez dupa principiul: In dragoste si in razboi nu sunt limite. Sunt o luptatoare.” Recunoaste ca a avut o perioada in care se spunea despre ea ca este superstitioasa, dar din momentul in care a primit o pisica neagra, a renuntat sa mai creada in „semnele ghinionului iminent”. Adora animalele si cand ii cerem dovada afirmatiei, se lanseaza intr-o poveste pasionanta despre cainele ei, o femela de brack german, pe care a botezat-o Tina. Pasionata de dans, muzica (e o impatimita a genurilor R’n’B si house) si calatorii, Frumoasa abia asteapta vara pentru a porni catre destinatia preferata: litoralul romanesc. Despre dragoste crede ca e obligatoriu sa existe incredere si sacrificiu pentru cel iubit. Privind-o pe Diana, in varianta de incapatanata zeita, credem ca merita iubire.

Cuplul liceului - „Descoperiti” in Danemarca

Tobele bat ritmat accentuand suspansul, dar pana la urma asteptarea primeste raspuns. Anna si Ionut au fost desemnati „cu unanimitate de voturi” (mai tineti minte expresia?): Cuplul Liceului. Anna Fuksz si Ionut Muj sunt colegi de clasa, in a XI-a A, la Informatica. Prima curiozitate, fireasca (credem noi), a fost cum s-au imprietenit? Chiar daca se cunosc din clasa a IX-a, cei doi au avut nevoie de timp pana sa infiripe o relatie. Ascultati povestea, merita! “Eram in Danemarca, intr-un schimb de experienta cu o scoala din localitatea Grenna si intr-o seara s-a organizat o petrecere. Ionut a facut primul pas. si-a desfacut cravata, mi-a agatat-o de gat, din senin (!) si m-a sarutat”, marturiseste Anna. “Trebuia sa treaca ceva vreme ca sa-i cunosc sufletul, dar acum ea este oglinda sufletului meu. Singurul lucru care ma deranjeaza la ea este ca da prea multa atentie pisicii (ca are o pisica, asta daca nu stiati) si nu ma prea lasa sa-mi spun parerea, uneori”, o completeaza „criticul” Ionut. Asadar, Anna este “seful”, ne-am convins si in timpul interviului (nu l-a prea lasat sa vorbeasca! Bietul baiat...). Fireste, glumim. Chiar daca uneori se mai tachineaza, cei doi se inteleg foarte bine si se distreaza de minune impreuna. Cei doi isi fac planuri pentru vacanta de vara. Dorinta lor este sa mearga impreuna (normal) la mare (am dedus ca e vorba de Marea Neagra, litoralul romanesc sau alte sinonime). Dupa ce am dat o raita prin scoala si am aflat ca Anna si Ionut sunt „bursieri” (Anna fiind cea mai buna eleva din liceu, iar Ionut olimpic la Religie), ne-am convins ca merita sa aiba o vacanta pe cinste.

Frumosul liceului - Optimistul vorbaret

Proverbul: “Mata blanda zgarie rau” i se potriveste! Asta nu numai pentru ca are o pisica birmaneza (Karla, nume de diva languroasa), ci pentru ca pare extrem de linistit. Un taciturn desavarsit. Asta doar in aparenta, dar stiti ca insala. Aparenta, nu el! Cand Bogdan Muresan incepe sa vorbeasca uita sa se mai opreasca. Vorbeste si vorbeste, „toaca la banda magnetica” pana epuizeaza bateriile reportofonului, dar nu te poti supara pe el. Spune ca este optimist, perseverent si sincer, iar singurul lucru pe care il detesta este minciuna. Bogdan este elev in clasa a IX-a, profil tehnic si are un premiu care il face „special”: Mister 2002. Pasionat de muzica, animale, sport si indeplinirea idealului sau: o calatorie in Egipt. “Sunt foarte curios sa vad piramidele, cred ca acolo e o lume fascinanta! O, ce sa-ti mai spun despre mine? Mai ies cu prietenii la cate o partida de pizza, deocamdata nu am prietena, dar deja mi-am fixat obiectivul. Astept sa se iveasca momentul oportun si cand se va intampla, mi-ar placea sa avem multe subiecte de discutie, sa putem comunica. Din punct de vedere estetic, nu sunt foarte pretentios, nu trebuie sa fie foarte frumoasa”, marturiseste Frumosul Liceului.

Asa le spun ei

Profa de Masurari Electrice Ortensia
Marchis:Pretty Women
Profa de Istorie Ileana Batin: Britney Spears
Prof de Informatica Costea Bucur: Pingu’
Prof de Matematica Grigore Mihis: Nas

Nominalizari
“Cea mai sexy profa” Laura Costea (Informatica)
“Cel mai bun prof” Paul Kadlec (Fizica)
“Cel mai devotat comportament”Carolina Candea (Chimie)
“ Cea mai antipatica profa” - Corina Pascu (Matematica)
“Cel mai de gasca prof”Iosif Rusz (Ed. fizica)
“Cea mai agresiva profa” - Aneta Cosma (Engleza)
“Cea mai aeriana profa”Livia Jebeleanu (Romana)

Gabriela VALEAN



* Tricoul meu cu cowboys mici

Kitty. Nici macar nu stiu sigur daca asa se scrie, dar tinand cont ca eu i-am dat numele asta stupid, presupun ca pot sa-l scriu cum cred de cuviinta sau cum am chef. Sunt antipatic, nu-i asa? Scriu intr-o noapte care pare infinita, ca distanta de la o leafa la alta, ca un maraton epuizant sau ca orice altceva lung, obositor si inutil. Privindu-mi biroul am observat ca seamana cu rezultatul unui amalgam incoerent si balbait (ceva intre arhivele de „Protectia Muncii” a unei intreprinderi oarecare si magazia unui depanator de „electrice”). Pentru ca am vrut sa fiu antipatic pana la capat, am luat balastul si l-am aruncat in cosul de gunoi. Dupa cateva minute am remarcat ca printre foarte multele „obiecte” absolut utile, mi-am aruncat la cos si amintirile. Primul impuls a fost sa ma repezed spre gunoi si sa-l rascolesc, in speranta ca-mi voi regasi amintirile. N-am facut asta pentru ca aveam de gand sa fiu un antipatic si un ticalos pana la ivirea zorilor. Nu mai am amintiri pentru ca le-am aruncat. Avand mai mult spatiu in creier am putut sa ma gandesc nestingherit la ultimele doua amintiri care, nu-mi explic prin ce minune, au scapat de la expulzare. Dumnezeule, interminabil logos! In fine, acum pot sa va spun ca prima amintire e legata de Kitty. Nu stiu cum se scrie pentru simplul motiv ca nu i-am scris niciodata numele. Atunci cand i-am dat numele asta (trebuie sa recunosc, complet idiot), de abia banguiam. Mi s-a parut un nume usor de articulat sau poate am fost „manipulat” de cei mari, cert e ca asa i-am spus. Kitty era o jucarie mecanica, un pui de tigru care dadea din cap ca un biet retardat, de fiecare data cand il „trageai cu cheita”. Jucaria era preferata mea, dar asta nu justifica amintirea pe care am pastrat-o, mai ales ca ultima oara cand am vazut-o pe Kitty mirosea a terebentina ca orice obiect depozitat prea mult timp intr-o cutie mare cu jucarii. Nu se justifica multe. De exemplu ce legatura are tigrul imbibat in terebentina cu titlul acestei rubrici? Nici una, dar nu pierdeti din vedere ca am tinut mortis sa fiu antipatic pana la capat. P.S. Uite, printr-o minune, calendarul a scapat de la masacrul de pe birou. Cele sapte zile care preced saptamana nebuniei PSD, contin o zi interesanta. Martie 8. Femei si feminine, mama, sarut-mana. Macar pentru generarea amintirii despre Kitty si pentru tricoul meu cu cowboys mici, care nu e o himera, a existat. A fost fixatia copilariei mele. Cowboy-ii erau colorati ca toate amintirile pe care le-am mai pastrat, dar nu mai retin culorile. Oricum, mi-l cumparase mama.

Catalin VISCHI



* Fente cu anii bisecti

Traim intr-o lume a informatiei, dar cei care au de la doua celulare in sus prin buzunare, afirma ca nu le place sa dea relatii la telefon. Asta-i chiar culmea, in conditiile in care intrebarea a fost abordabila. Era nevoie doar de bunavointa. Saptamana aceasta, intrebarea care a surprins alti neatenti a fost: Ce este un an bisect si de ce este necesara existenta acestuia? ”Intrebarea mi se pare banala. Dar credeti ca pot purta discutii telefonice cu cineva care se prezinta la telefon ca-i a lu’ cutare ziar, fara sa ne vedem, fara sa ne legitimam? Nu se poate fara o prezenta la sediu, indiferent de intrebare. Da?”, s-a aprins de la inceput iritata Laurentia Berinde, prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei. Nu e deloc manierat sa ne inchideti telefonul, doamna procuror! si apoi, chiar credeti ca o sa batem drumul Sighetului pentru a va intreba daca sunteti de acord sa va adresam vreo intrebare (oricare ar fi aceea) la care ati avea cea mai mica sansa sa stiti raspunsul? Un alt personaj cuprins de fobia telefoniei a fost Calin Matei, consilierul judetean ce prefera mingile ovale. ”Da’ stiti ce? Veniti la birou, ca prin telefon nu-mi place, vreau sa stiu cu cine povestesc. Haideti, ca dau o cafea”, a incercat sa ne amageasca ieftin rugbystul. Am considerat invitatia ”un inainte” si am sanctionat-o cu un sut intre buturi. Nici macar Virgil Verdes, directorul adjunct al Curtii de Conturi Baia Mare nu a ramas necontrolat. ”Ceva cu rotatia Pamantului. Nu stiu, nu va pot spune. Da’ de ce intrebati?”, a facut Verdes pe curiosul. Ioan Cirt, primarul din Ardusat a fost si mai departe de subiect. ”Sa va explic? Nu cred ca va pot explica”, ne-a explicat pe scurt, Cirt. Ceva mai aproape de rezolvarea misterului s-a aflat Valer Barboloviciu, primarul din Baia Sprie. ”Anul bisect e atunci cand februarie are 29 de zile. De ce exista? Ma rog. Nu pot sa va spun exact. E o modalitate care tine de regula calendarului. Poate imi spuneti dumneavoastra, sa nu mai intreb de altii”, a zis Barboloviciu. si mai este o regula a calendarului care se repeta odata la patru ani. Noi alegeri. Atentie! Singurul care a stiut pe ce planeta se afla, a fost Istvan Ludescher, viceprimar al Baii Mari. ”Anul bisect e un mod de corectie a decalajelor care se produc datorita revolutiei Pamantului in jurul soarelui, ce este mai lunga de 365 de zile. Asta e fenta. Cateva minute in plus. Nu stiu exact”, ne-a fentat vicele. Lui Valer Barboloviciu i-am ramas datori cu un raspuns. Daca mai tineti minte, manualul de geografie pentru clasa a V-a spunea ca ”Pamantul parcurge drumul sau in jurul Soarelui in timp de 365 de zile si 6 ore. Pentru cele 6 ore se adauga o zi lunii februarie, din 4 in 4 ani, cand luna are 29 de zile. Atunci anul se numeste bisect.” Anul 2004 va fi urmatorul an bisect. Vom avea si un mandat bisect, domnule Barboloviciu?

Ciprian DRAGOS