Curs valutar
Euro
4.5680 RON
Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc
1.4823 RON
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa
G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac
Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu Botiș pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2.
Luni , 16 Ianuarie , 2006
Socanta Zestre a Budapestei
Nagy Zsolt, ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, membru al Guvernului Romaniei a obtinut, printr-o fundatie, o sponsorizare de 1,2 milioane de euro de la Guvernul Ungariei * Banii sunt destinati crearii unei televiziuni a maghiarilor din Transilvania * Fundatia in cauza il are printre lideri pe ministrul de stat Marko Bela, presedintele UDMR
Guvernul Ungariei a rasplatit UDMR cu 1,2 milioane de euro “noua politica externa” de colaborare si deschidere a Romaniei fata de Ungaria. Televiziunea maghiarilor transilvaneni va fi controlata de fundatia ministrilor Bela si Zsolt. Asemeni lui Dan Voiculescu, care prin intermediul fundatiei Intact detine postul de televiziune Antena 1, greii UDMR (Marko Bela, Takacs Csaba si Nagy Zsolt) vor avea putere absoluta asupra postului TV .
Intr-o lume in care comunicarea este de o importanta vitala, crearea unei televiziuni si apoi controlul asupra sa reprezinta un factor esential in dirijarea maselor. Iar UDMR este constienta de acest fapt. De asemenea, si Guvernul Ungariei. In continuarea rationamentului, este normal ca Executivul ungar sa doneze sume considerabile pentru a demara proiecte de ajutor pentru comunitatea maghiara din Ardeal, inclusiv pentru a infiinta o televiziune maghiara.
Insa in momentul in care banii ajung in Romania printr-o serie de fundatii infiintate peste noapte, lucrurile se complica. Iar in momentul in care presedintii fundatiilor respective sunt ministri ai Guvernului Romaniei, lucrurile devin ingrijoratoare. In fond, un ministru roman reprezinta toti romanii, indiferent de nationalitate. Si atunci, normal, de ce sa beneficieze doar unii de fonduri obtinute printr-un insistent lobby efectuat cu ajutorul unor privilegii specifice unui ministru si din postura de ministru roman, functie platita din banii tuturor contribuabililor romani si functie in care ministrul a ajuns in urma votului a milioane de romani?
Va prezentam povestea a 300 milioane de forinti, bani ajunsi in Romania prin intermediul a doua fundatii conduse de un ministru roman, insa de bani va beneficia doar o anumita nationalitate si nicidecum toti cei pe care ministrul ar trebui sa-i reprezinte.
Televiziunea maghiarilor
In februarie 2004, zvonurile privind infiintarea unei televiziuni maghiare independente in Transilvania, cu sediul la Targu Mures, au inceput sa prinda contur. Postul urma sa fie finantat de Guvernul Ungariei, iar pentru administrarea postului s-a infiintat o fundatie, care poarta numele unui cineast maghiar, Janovics Jeno (1872-1945). Membrii fondatori ai fundatiei sunt: Csep Sandor - scriitor, Galfalvi Zsolt - scriitor, Gasparik Attila - actor, Marko Bela - scriitor si presedinte al UDMR si Takacs Csaba - inginer si presedinte executiv al UDMR. Conducerea Fundatiei Janovics Jeno urma sa fie asigurata de un consiliu de administratie compus din 13 membri. Presedinte al Consiliului de administratie al fundatiei a fost ales Zsolt Nagy (la vremea respectiva, un anonim, care mai era insa presedinte si al Fundatiei Progress).
Decizia Guvernului Ungariei de a infiinta o televiziune maghiara independenta in Transilvania a fost salutata si de episcopii maghiari din Transilvania, iar Executivul ungar a anuntat ca va aloca 1,2 milioane euro (300 milioane forinti, adica 45 de miliarde de lei vechi) pentru Televiziunea Maghiarilor din Transilvania (TMT). Fondurile nu au fost insa deblocate.
In aprilie 2004, Duna TV anunta ca va sustine infiintarea noii televiziuni, iar postul TV public din Ungaria anunta acelasi fapt, afirmand ca este de acord chiar cu retransmiterea programelor TMT pe frecventa sa. Postul de televiziune urma sa fie cu transmitere prin satelit, sa fie receptionat atat in judetele din Transilvania, cat si in strainatate, sa fie subtitrat in limba romana si sa aiba si emisiuni in limba romana. Sediul noii televiziuni urma sa fie la Targu Mures. Dupa toata aceasta emulatie se credea ca TMT va emite cel tarziu in toamna anului 2004.
UDMR, fara zestre
Apoi, supriza! Liniste totala din partea Executivului ungar, banii nefiind deblocati. O explicatie poate consta in faptul ca in vara lui 2004, in Romania, UDMR s-a retras de la guvernare. Astfel, Executivul ungar nu mai avea absolut nici un interes in a investi 1,2 milioane euro in TMT. Pentru ca, sa o recunoastem, probabil ca Guvernul maghiar nu arunca pe geam 300 milioane forinti doar de dragul maghiarilor din Transilvania. Astfel, s-a ajuns in toamna lui 2004 si TMT nu emitea, planurile de infiintare a televiziunii fiind in acelasi stadiu cu cel din primavara lui 2004, adica incipient.
Sponsorul Zsolt
Dupa aceasta au urmat alegerile din iarna anului 2004, cand Alianta DA a castigat alegerile prezidentiale si a reusit apoi crearea unei coalitii guvernamentale. Anonimul Nagy Zsolt a fost numit in functia de ministru al comunicatiilor si tehnologiei informatiei, un minister strategic, mai ales avand in vedere faptul ca in prezent informatia inseamna putere. Mai mult, Marko Bela a devenit ministru secretar de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniile culturii, invatamantului si integrarii europene.
Anonimul Nagy Zsolt - seful campaniei de la UDMR - a inceput sa devina cunoscut. Imediat dupa alegeri s-a aflat ca Fundatia Progress, al carei presedinte este Nagy, a fost unul din principalii sponsori ai UDMR, “biata” fundatie contribuind la bunastarea partidului cu suma de 882 milioane lei. Ca Fundatia Progress are aceeasi adresa cu sediul UDMR Cluj, adica strada Republicii nr. 60, nu mai mira pe nimeni.
Ai putere, ai zestre
Imediat dupa ce UDMR a obtinut postul de secretar de stat si portofoliul comunicatiilor si tehnologiei informatiei, Guvernul ungar a devenit interesat de ceea ce noul ministru putea oferi. Astfel, Zsolt si-a inceput odiseea cu Executivul ungar. Pentru Nagy Zsolt relatia cu Ungaria a reprezentat un punct foarte important in activitatea desfasurata din fotoliul de ministru al comunicatiilor. Desi a fost activ pe plan international, participand la la diferite evenimente, inclusiv intruniri europene la nivel inalt, dezvoltarea colaborarii cu autoritatile maghiare a fost o preferinta. Ministrul Nagy s-a intalnit astfel de multe ori cu omologul sau maghiar, Kovacs Kalman, sau cu Ferenc Gyurcsany, primul ministru Ungariei. De altfel, Nagy este cunoscut ca fiind un apropiat al lui Peter Medgyessy, fostul premier al Ungariei pana in august 2004.
Lobby pe bani romanesti
Afinitatea lui Nagy fata de Executivul ungar poate fi explicata atat printr-un lobby constant al ministrului roman pe langa Guvernul de la Budapesta pentru obtinerea de fonduri in vederea lansarii televiziunii maghiarilor si pentru alte programe destinate maghiarilor, cat si printr-un interes al Budapestei vizavi de unele sectoare strategice din cadrul ministerului condus de Nagy, cum ar fi Departamentul informatiilor clasificate din cadrul Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.
Schimb de informatii
Contactele lui Nagy cu Executivul de la Budapesta s-au concretizat intr-o serie de parteneriate bilaterale, cel mai important fiind Memorandumul de cooperare si de intelegere in domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor cu autoritatile ungare, semnat de cele doua parti in februarie 2005, aceasta fiind si prima mare realizare a lui Nagy. Memorandumul isi propune infiintarea unui Portal comun romano-maghiar, aprofundarea si largirea programului de integrare in societatea informationala a minoritatilor nationale, elaborarea si realizarea de proiecte comune menite sa contribuie la dezvoltarea societatii informationale, realizarea unor proiecte care sa faciliteze dezvoltarea societatii informationale locale, prin activitatea coordonata a minoritatii maghiare din Romania, a minoritatii romane din Ungaria, precum si a Guvernelor Romaniei si Ungariei, acordarea unei atentii sporite pentru dezvoltarea societatii informationale a minoritatilor din Romania si Ungaria, care traiesc in diaspora si in conditii defavorizate, precum si a persoanelor cu dizabilitati. Cat despre sursele de finantare ale acestui Memorandum semnat pe patru ani, nu se stie nimic (“Desfasurarea de activitati de cooperare in conformitate cu prezentul memorandum va fi conditionata de existenta resurselor de finantare, precum si a altor resurse. Costurile activitatilor de cooperare vor fi suportate intr-o modalitate ce va fi ulterior convenita”).
Memorandum pentru ei
Si totusi, in baza acestui Memorandum, pe parcursul anului trecut au fost infiintate aproape 100 de puncte de acces la Internet “e-Transilvania”, in judetele cu minoritate maghiara. De fondurile necesare acestui proiect a beneficiat Fundatia Progress, al carei presedinte este ministrul Nagy Zsolt. Proiectul a fost derulat in parteneriat cu o fundatie maghiara, Fundatia Puskas Tivadar. Prin puncte de acces la Internet “e-Transilvania” se intelege incaperi dotate cu cate un calculator performant, conectat la Internet. Persoanele juridice care doreau sa beneficieze de acest program, in sensul amenajarii punctelor, erau obligate sa puna la vedere sigla Fundatiei Progress.
Sosesc banii
Lucrurile au culminat apoi cu sedinta comuna a Guvernelor Romaniei si Ungariei. Se pare ca acest episod a dus apoi la deblocarea celor 1,2 milioane euro de catre Executivul Ungariei. Numai ca, surpriza. Nagy a inceput sa strambe din nas, afirmand ca banii respectivi nu sunt de ajuns pentru demararea televiziunii maghiare din Transilvania. Potrivit lui Nagy Zsolt, proiectul are nevoie de o investitie initiala de 4-5 milioane de euro. In acest sens, la finele anului trecut, la Cluj Napoca, a avut loc o intrunire a conducerii fundatiei “Janovics Jeno”. Marko Bela, presedintele UDMR si membru fondator al Fundatiei “Jancovics Jeno”, a avansat ideea ca suma de 1,2 milioane de euro sa fie folosita in alte scopuri, mai precis pentru dezvoltarea proiectelor locale deja existente, adica a televiziunilor locale deja existente in Transilvania.
Galceava
Dilema sa se continue demersurile pentru proiectul televiziunii maghiare din Transilvania sau sa se sprijine, din suma deja primita, proiectele locale deja existente, a starnit dispute aprinse chiar in cadrul fundatiei. Astfel, Csep Sandor, unul din membrii fondatori, a afirmat ca ideea avansata de Bela si Nagy este total gresita, cele 1,2 milioane de euro fiind alocate de Executivul ungar cu o destinatie precisa, televiziunea maghiarilor din Transilvania, iar aceasta destinatie nu poate fi schimbata din mers. Mai mult, Csep l-a acuzat pe ministrul Nagy Zsolt ca mandatul acestuia in postura de presedinte al Fundatiei a expirat si, in atare conditii, dorinta sa de a sprijini televiziunile locale este nula si neavenita. In replica, ministrul a declarat ca nu il intereseaza ce crede Csep si ca functia sa de presedinte al Fundatiei este perfect legala. De asemenea, impotriva lui Nagy s-a declarat si Consiliul director al Asociatiei Ziaristilor Maghiari din Romania (AZMR). Aceasta catalogheaza drept o “ocolire a procedurilor democratice” solicitarea adresata Guvernului ungar de catre Nagy Zsolt, prin care ei cer schimbarea destinatiei fondurilor alocate pentru infiintarea TMT.
AZMR considera ca maghiarii din Transilvania au nevoie de o televiziune independenta, iar daca acum se renunta la lupta pentru realizarea acestui obiectiv, nu se stie cand va putea el fi reluat. De asemenea, AZMR a afirmat ca proiectul ii apartine in totalitate ei, si nu Fundatiei “Janovics”. Ministrul Nagy Zsolt a contracarat, spunand ca tema nu are substanta pana cand partea ungara nu se va pronunta in ceea ce priveste solicitarea de schimbare a destinatiei banilor.
Iata asadar epopeea lui Nagy Zsolt, ministrul roman care, pe banul public al contribuabilului roman, a reusit sa stoarca executivului ungar 1,2 milioane euro, suma ce va fi folosita strict in scopul satisfacerii unei cerinte doar a unei parti, minoritare, din masa de contribuabili.
Explicatiile lui Takacs
Takacs Csaba, presedintele executiv al UDMR si membru fondator al Fundatiei “Jancovics Jeno”, a marturisit ca: “infiintarea televiziunii e importanta nu atat pentru UDMR cat pentru comunitatea maghiara si pentru viata culturala a acesteia”. Indiscutabil, necesitatea infiintarii unei televiziuni maghiare tine si de aspectul cultural al comunitatii. Lasand la o parte faptul ca banii pentru acest obiectiv care se adreseaza maghiarilor au fost obtinuti de un ministru roman de la Executivul ungar, Televiziunea Maghiara din Transilvania (TMT) ar putea deveni extrem de usor o arma mediatica. TMT ar putea influenta decisiv minoritatea maghiara intr-o campanie electorala. Si nu atat in a a vota UDMR, cat in a vota sau a nu vota un alt partid sau, mai ales, un candidat la presedintie. Mai mult, TMT ar putea fi utilizat ca o rampa de prezentare si lansare a unor idei mai mult sau mai putin nationaliste sau pentru campanie electorala. Prin infiintarea TMT, UDMR incearca si rezolvarea unor probleme interne acute din cadrul comunitatii maghiare din Transilvania. E cunoscut faptul ca Uniunea Civic Maghiara (UCM) a criticat in termeni duri UDMR, pentru ca Uniunea nu intreprinde destule eforturi pentru comunitatea maghiara. De asemenea, UCM a acuzat UDMR ca s-a indepartat de la idealurile maghiarilor, in ultima perioada fiind mai preocupata de “ciolan” decat de problemele celor care i-au propulsat in Parlament. O data lansata la apa, TMT ar fi obiectul pe care UDMR l-ar putea arunca in fata ori de cate ori ar fi criticata de UCM. UCM este celebra pentru declaratia de la finele anului trecut, cand si-a gasit un bun “avocat” in sustinerea ideilor legate de autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc in persoana sefului statului, Traian Basescu. Presedintele UCM Covasna, Gazda Zoltan, a afirmat ca prin propunerea de acordare a autonomiei totale regiunii Kosovo (propunere adresata presedintelui francez Jacques Chirac) Basescu a facut lumina in privinta autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc, unde, in opinia lui Gazda, ar trebui aplicata ideea presedintelui Romaniei.
Tacerea ministrului
Jongleriile cu fundatii ale lui Zsolt raman un mister. Cum poate fi un ministru presedintele a doua fundatii, dintre care una beneficiaza de fonduri din Ungaria si pune in practica acorduri stabilite de acelasi ministru, iar cealalta gestioneaza peste 1 milion de euro (bani acordati de Executivul ungar) si intentioneaza sa gestioneze si o televiziune independenta a maghiarilor, raman intrebari la care se asteapta un raspuns. In ciuda insistentelor noastre, ministrul Nagy Zsolt nu a raspuns.
Mihai PETEAN, Memoranda ONAC
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.