Socacita din Arinis

Traditia unei nunti inca se pastreaza bine in satele maramuresene. In zona Codrului, pregatirea unei nunti dureaza cateva zile si se face dupa reguli bine stiute. “Socacita” este cea care dirijeaza lucrarile din bucatarie, avand sarcina ca totul sa iasa ca la carte. Am asistat la pregatirile unei nunti cu 500 de invitati si am fost primiti cu maxima ospitalitate. Comuna Arinis, vineri, putin dupa orele amiezii. In fata caminului cultural o masa lunga, incarcata cu cele trebuincioase pregatirii sarmalelor. Zeci de femei fac ochii cat cepele la vederea obiectivului, si-si aranjeaza grijulii nodurile baticurilor. Am ajuns la operatia transarii gainilor (aviara e un basm indepartat). Niste exemplare sanatoase, cum numai prin satele noastre iti este dat sa vezi. Unul din barbatii care isi faceau de lucru pe scarile caminului se apropie cu oiaga de palinca si paharelul de rigoare. Primire ca-n Maramu’. Apoi suntem preluati de “socacita” nuntii, un fel de bucatareasa sefa, si dusi in bucatarie, unde femeile care gateau pe rupte s-au inghesuit sa fie pozate. Am aflat ca treaba cu nunta nu este una prea simpla si pe alocuri e chiar costisitoare. Fiind o nunta de calibrul celei care se pregateste in zona, adica vreo 500 de persoane, socacita are o responsabilitate pe masura. “Am taiet doi porci, di-acia mari si grasi, stiti ‘mneavoasta, un dital si vo 50 de gaini, de nu mai multe! De tate raspund io. Amu, cat sa pune la nunta? Cinci milioane, cat sa sa puie? Ca tate’s scumpe”, ne-a spus socacita. De parca ne-am fi cunoscut de zeci de ani, socacita ne invita la masa, insitand sa nu plecam neomeniti. Faptul ca „ne cheama datoria” determina un refuz, nu fara regrete, ce-i drept. In timp ce bucataresele isi impingeau copiii in fata aparatului de fotografiat, profesionistul obiectivului desavarseste ceea ce vedeti alaturat. Fara a pregeta o clipa, socacita devine asistenta fotografului nostru. Printre hohotele de ras iscate, omul cu paharul si-a amintit ca oiaga inca nu s-a golit si a mai turnat un rand. Din pacate pentru el, „oaspetii de la ziar” sunt pe plecate, asa ca imparte lichidul galbior unor sateni intinsi pe trepte, la taclale. Plecam cu regretul ca nu am gustat sarmalele (ca de mirosit...) si ca fotograful nu a reusit, decat partial, sa o convinga pe o batrana ca ii va aduce poze cand va mai trece prin Arinis. Ciprian DRAGOS